Interviu Tudor Vlad, alias Dudu, Fără Asfalt: „Noi am început să organizăm triatlon când în România nu exista cerere aproape deloc”

De mult voiam să stau puțin de vorbă cu Dudu, organizatorul primul triathlon off road din România, Fără Asfalt, cu prima ediție lansată în 2010. Cum s-or fi schimbat lucrurile în acești patru ani și care sunt provocările unui organizator de competiții sportive de masă? Are legătură cu pasiunea chestia asta?

Am o legătură emoțională cu Fără Asfalt, a fost primul meu triathlon și prima dată în viața mea când am înotat în mare!

Pe 7 iunie, adică în doar câteva săptămâni, este ediția 2014, și sper să ajung! Dudu ne-a povestit și despre noutățile acestei ediții!

Să înceapă interviul! 🙂

Triatlonul Fara Asfalt, fotografii Mircea Struteanu

Triatlonul Fara Asfalt, fotografii Mircea Struteanu

Adrenallina: Cum a evoluat Fără Asfalt de la prima ediţie şi până acum? Ce s-a schimbat, dacă ar fi să faci o paralelă între prima ediţie şi cea de anul trecut?

 

Tudor Vlad, Dudu: Aş zice că Fără Asfalt a avut o evoluţie frumoasă de la ediţia din 2010 până în prezent. Mă interesează mai puţin evoluţia cantitativă (numărul de participanţi, care a evoluat spectaculos: 200  în primul an, apoi 400, 560 şi 760 anul trecut), aş vrea să vorbesc mai mult despre partea calitativă.

Pentru noi este mai important ca oamenii care vin la evenimentul nostru să se întoarcă acasă cu o stare placută şi concluzii folositoare. Între prima ediţie şi cea de anul trecut nu există nici o asemănare, totul a fost diferit, inclusiv noi, organizatorii, am fost cu 3 ediţii mai experimentaţişi mai pretenţioşi.

fara 2

 Mai e foarte puţin şi se apropie cursa Fără Asfalt 2014, pe 7 iunie. Ce pregătiţi nou pentru ediţia aceasta?

Anul ăsta avem mai multe lucruri noi: un regulament completat cu normele ETU (n.r. European Triathlon Union) de organizare, vom avea mulţi arbitri pe traseu, un penalty box pentru cei care nu respectă regulile în tranziţie şi zona de concurs va fi 100% închisa (la Micul Golf) – avem foarte multe premii (peste 120 de premii, în valoare totală de aproape 7000 euro) investim mai mult în atmosferă, atât în timpul cursei cât şi la petrecerea de după, care o sa înceapă cu un concert Les Elephants Bizzares. Mesajul de anul ăsta este “intră în poveste!”, pentru că în fiecare an urmărim să transmitem câte ceva, dincolo de competiţie.

Anul trecut a fost o invitaţie pentru păstrarea echilibrului, anul ăsta este o invitaţie de redescoperire a stărilor copilăriei.

fara9

Cum v-a venit ideea unui triatlon la munte? A crescut atât de mult “cererea” pentru triatlon în România, astfel încât să treceţi la două evenimente sportive de acest gen?

Noi am început să organizam triatlon când in România nu exista cerere aproape deloc. Cum spuneam,  contează mai mult dacă reuşim să transmitem mesajele pe care ni le propunem, iar trialtonul de la munte va fi un alt capitol al poveştii de anul ăsta.

Sunt acolo nişte locuri uitate de timp şi oameni cu care nu te întâlneşti de obicei. Iar concurenţii vor fi invitaţi să stea în gospodăriile din Ceraşu şi Slon şi vor fi “omeniţi” de gazdele lor. La Măneciu este doar startul pentru înot, sediul evenimentului este într-un loc pitoresc deasupra satului Slon. Am ales traseul acesta dupa 2 ani de căutări.

fara6

Care a fost natura feedbackului primit in urma triatlonului Fara Asfalt? Ce spun oamenii după ce participă?

Oamenii sunt încântaţi după Fără Asfalt, din câte mi-a ajuns la urechi. Altfel ne-am fi oprit. Feedback-ul neobişnuit este că cei mai mulţi revin şi la următoareleediţiişi îşi aduc şi prietenii.

Pentru mine cursa, concursul ăsta este de fapt o împărtăşire pe scară largă a unor stări. Este vorba despre întâlnirea cu natura, cu propriile limite şi, de ce nu, cu puţină poezie non-urbană.

Ce inseamnă pentru tine, ca organizator, aceasta cursă? Ce e cel mai complicat?

Provocarile organizării sunt mereu altele (creştem şi noi odată cu evenimentul). În momentul de faţă, cel mai important este să-i contaminez pe colegii din echipă de organizare cu viziunea mea, ca să poată prelua anumite operaţii importante.

fara4

Mergând puţin în urmă, cum ţi-a venit ideea aceasta, de a te ocupa de un concurs de triatlon?

Ideea organizării unui triatlon mi-a venit în 2008, după mai multe participări la concursurile fostei federaţii – mi-a plăcut provocarea triatlonului, dar atmosfera era tristă şi organizarea sărăcăcioasă. Ulterior mi-am dat seama că un triatlon off-road ar putea să spună mai multe, dincolo de competiţie, aşa că am organizat primul triatlon off-road din România.

fara5

Care este istoricul tău sportiv? Are legatură cu asta?

Cum spuneam, încerc să împărtăşesc din descoperirile mele prin evenimentele pe care le organizez. Am practicat întotdeauna înotul şi alergarea, iar în 2003 – 2004, când am descoperit triatlonul, a fost o adevărată revelaţie.Când nu voi mai fi fascinat de trail-running, de turele de mountainbike şi de înotul în ape deschise, o să las pe altcineva să se ocupe de organizarea acestor concursuri.

De ce crezi că din ce în ce mai mulți oameni se îndreaptă ăatre sport? Pare a fi o adevărată mișcare în sensul ăsta.

Oamenii se îndreaptă către sport pentru că încep să realizeze că ritmul de viață în care s-au lăsat prinși nu este sănătos. Nici fizic și nici psihic sau chiar spiritual. Ideal ar fi să se îndrepte spre alergări, trialton și mountainbike cât mai mulți tineri și adolescenți, iar nevoia de sport să nu fie cauzată de o criză ci de bucuria pe care o aduce sportul.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OTyTNEa2LV0]

Previous Post

Concurs Adrenallina și HIGH5 : câștigă o invitație la maratonul Vinului + produse nutriție sportivă!

Next Post

Ultramaratonul 100 for Children, dedicat copiilor din centrul social ProVita – Valea Plopului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top