Preambul
În weekendul 3-4 septembrie a avut loc a 25-a editie a triatlonului off road Cupa Háromszék Triatlon, organizat de Asociația AlpinSport, considerat cel mai vechi concurs de triatlon din România!
Mai exact, acum 25 de ani se lua startul pentru prima dată la un triatlon, la noi în țară! Au fost atunci 6 participanți 🙂. Iată-i într-o fotografie de arhivă, luând startul în proba de înot, în lacul Reci (județul Covasna).
1991 – start primul triatlon din Romania (c) arhiva Klosz Peter, Facebook
De atunci și până acum s-au întâmplat lucruri bune în triatlonul românesc: a crescut enorm numărul celor care îl practică, mai ales în ultimii ani, la start se aliniază din ce în ce mai multi triatloniști de gen feminin :), a crescut nivelul de organizare, ba chiar anul trecut România a găzduit Cupa Europeana Premium la Triatlon, la TriChallenge Mamaia, cu sportivi de talie internațională din peste 20 de țări aliniați la start. Mai sunt multe de făcut, dar asta într-un alt articol.
Câteva precizări
- Triatlonul offroad presupune ca probele de alergare și ciclism se petrec pe teren accidentat/offroad, bicicleta este așadar de tip mountainbike; înotul e în apă deschisă, ca și la triatlonul de șosea;
- Anul acesta, evenimentul a fost și competiție Grand Final a Circuitului Național de Cross Triatlon din România. Asta ce înseamnă: după această ultimă competiție din Circuit, s-a tras linie, s-au calculat rezultatele/punctele tuturor sportivilor care au participat la competițiile din circuitul de triatlon offroad și s-au desemnat campionii naționali – la Super Liga (un fel de profesioniști 😉 ) și Age Group – adică sportivii amatori.
- Anul acesta cursa nu s-a mai ținut la Reci, ca în anii precedenți. S-a înotat în lacul Valea Crișului, iar traseele de bike și alergare au fost altele decât în anii trecuți, cu un grad de dificultate sporit: bike – 30 de km cu 1000 de metri diferență de nivel (între Valea Crișului și Șugaș), alergare – 7 km, cu vreo 300 și ceva metri diferență de nivel, în Șugaș Băi)
Cursa mea
Fast forward 25 de ani mai târziu de la prima ediție, cu mine la start! 😀
În ultima vreme, deplasările mele la curse în țară vin la pachet cu un beneficiu neașteptat: somnul!! Asta pentru că plec cu o zi înainte de cursă, de dimineață, ca să apuc să mă refac după drum și să mai înțeleg poate ceva despre locul în care am ajuns.
Cum am ajuns vineri după masă la 17.00 iar cursa era duminică, aveți 3 variante ca să răspundeți la întrebarea ce am făcut cu acest timp! Da, în principiu am dormit!! 😀 Sigur, am mai și mâncat! Nu se poate să ajungi în zonă și să nu testezi gulaș & derivate. Cu gânditul mai puțin, să știți. Am rămas la astea două.
Înotul
Nu prea m-am panicat cu gândul la proba de înot, iată o premieră. Înainte de cursă, vreau să zic. 🙂 Sigur, am ajuns cu colegul Purcaru cu 5 minute înainte să se închidă tranziția! Deși eram la tot atâtea minute – sau poate mai puțin- de mers cu mașina până acolo.
Am lăsat mașina în parcare și am plecat pedalând pe niște pietre oribile, făcând flic flac-uri cu roata din spate, cu un rucsac gigantic după mine într-o mână, cu schimburile pentru tranziție, și cu neoprenul pe umăr și casca strâmbă pe cap. Un număr de circ foarte reușit.
La următorul număr puteam să tai și bilete: începusem să mă echipez cu neoprenul, gâfâind și înjurând (dacă ați încercat operațiunea asta, știți despre ce vorbesc), când, ajunge la mine Cristi Logofătu și mă bate discret pe umăr, spunându-mi următorul lucru șocant, dar mai încet așa: nu ne lasă cu neopren.
in tranzitie
Vai de mine! 🙂 Sigur, dacă priveam în jur aș fi văzut că nu e NIMENI în neopren, că toată lumea e prezentă și că dacă startul e peste 15 minute chiar înseamnă că nu e cu neopren. Aha. Panic moment! 😀 Neoprenul asigură o flotabilitate cu cel puțin 15% mai bună decât cea naturală, să zicem, dar mai face ceva neoprenul: îi ajută psihic pe speriații ca mine!, șoptindu-le în cap: nu ai cum să te îneci dacă porți neopren.
Din momentul ăsta lucrurile au luat-o razna: mi-am auzit numele și m-am dus să-mi iau cipul și să-l leg de picior, l-au auzit pe Purcaru întrebându-mă holbat CUM E APA?!, eu blocată pentru că în timpul ăsta cineva urla Start Elite în 3 minute! (amatorii, adică noi, eram imediat după, la 2 minute), i-am strigat și eu lu’ Purcaru: de unde vrei să știu, nu vezi că n-am intrat în apă?!, apoi m-am repezit la bicla din tranziție, și am început să țip: cine are ulei de lanț????
Atunci a apărut îngerul Rafael, cu o mână ținea harpa, cu una îmi ungea mie lanțul cu ulei, apoi s-a făcut nevăzut, că venea startul, apoi eu am gonit către malul apei, dârdâind numai privind-o, s-a dat startul la Elite și apoi am intrat în apă până la genunchi și când să încerc să intru să mă obișnuiesc cu temperatura, începe numărătoarea inversă: 20, 19, apoi am început să țip Vă rog să mai amânăm, e prea RECE!!!, sincer doar vreo 4, 5 dintre noi apucaseră să intre în apă și să dea câteva brațe, 10, 9, PUTEM SĂ MAI AMÂNĂM PUȚIN, E PREA DEVREME!!, ESTE FOARTE RECE APA!!! 5, 4, 3 LA NAIBA!!!, 2, 1 START!
Ok. Deci start. Gașca pornise, strategia mea infailibilă era, ca de obicei, să rămân în urmă, ca să nu intru în mașina de spălat, doar că acum nu puteam să intru deloc! Simțeam că mă sufoc și că e prea RRREEECCCEEE! Grupul se îndepărta iar eu îmi imaginam următorul dialog: Cum a fost la triatlon? Nașpa, nu am luat startul. De ce? Era apa rece. Așa că am pornit.
După 5 brațe aveam să aflu că nu era așa de rece. 🙂 Doar că îmi ia mie prea mult – fizic și psihic – să mă obișnuiesc cu apa și temperatura ei. Și cu ideea că voi înota!!
nu, nu eram printre ei! 😀 asteptam sa se faca lacul limpede la loc 😀
Eram într-un lac, tot ce știam despre el era ce-mi spusese un localnic – că a fost o carieră de piatră înainte pe locul ăsta – nu am tras nicio concluzie după informația asta. Purcaru doar a zis ceva de genul: înseamnă că este groaznic de adânc! Nu știu cum a făcut corelația. În orice caz, după cursă i-am spus că am simțit curenți în lac și el a mai venit cu o teorie (cred că am să îl recomand la site-urile alea – secretele, efemeride, etc, are stofă :D) – și anume aceea că s-au produs într-adevăr curenți de la peștii gigantici din lac, A SIMȚIT ȘI EL!!! – deoarece acolo e un fel de crescătorie. Bine că mi-a zis asta DUPĂ.
Nu ne-a crezut mai nimeni că au fost curenți în lac, deși am povestit multor concurenți! Nimeni nu a simțit nimic în afară de noi!
Am ieșit clătinându-mă din lac și am ajuns în tranziție odată cu colegul Purcaru. Până mi-am revenit a luat ceva, până m-am coordonat să mă încalț tot așa… Iar când am pornit pe pietrele alea, părea că mă mișc cu încetinitorul.
Bicicleta
A fost groaznic în primii 10 kilometri! Nu reușeam să mă încălzesc! Gâfâiam în ultimul hal.
Dar pădurea era minunată! Iar urcările nu foarte abrupte, astfel am putut să constat că le-am cam făcut pe aproximativ toate în șa. E bine, nu m-am rupt degeaba anul ăsta la Maratonul Olteniei sau la Cozia MTB sau la Cheile Nerei.
După 10 kilometri am revenit la viață și am parcurs cu bucurie un traseu ideal de mountainbike: cu trase tehnice de nisip, cu coborâri dubioase cu pietre și rădăcini, dealuri deschise, poteci single trail, drum de piatră totală, poteci în întunecimea și răcoarea pădurii, curbe strânse… Wow, de multă vreme așteptam un traseu foarte ciclabil, așa cum a fost acesta! Sau poate că eram eu mai pregătită pentru el, cine știe? 🙂 Chiar dacă am pierdut ceva timp în primii 10 kilometri, m-am declarat mulțumită de prestația mea aici. Chiar am simțit că i-am dat și că m-am simțit grozav pe traseu. Îmi pare rău că nu prea sunt fotografii de pe traseu, a fost spectaculos! Am găsit câte ceva:
(c) Triatlon Háromszék
Alergarea
Eh, complicat :). Am început să alerg cu un efort mult prea mare. De fapt, cred că era maximum din ce puteam da. Am avut o buclă de parcurs, de 4 ori. La naiba, mi-a luat o veșnicie.
Pur și simplu pierdusem orice speranța de a accelera – pe urcări efectiv abia mergeam. Venea o coborâre destul de lunguță, dar ambele trase principale ale traseului păreau a fi la limită pentru starea în care eram: urcările erau prea abrupte, coborârea lunguță, aveai timp să te refaci pe ea, dar cam tehnică – îți solicita mult mușchii și concentrarea. A fost o alergare chinuită, din păcate, nu vreau să-mi mai amintesc de ea! 🙂
Campion național (??!!)
Ok, locul 1 la categoria mea de vârstă la triatlonul ăsta e cum e, nu de alta, dar nu am avut concurență la propriu – gen, am fost singura care a concurat la 35-40 de ani.
Dar campion național categorie de vârstă pe tot Circuitul național de Triatlon Cross, adică offroad?! Well, se pare că cea mai mare realizare a mea din sport (am mai fost campion național la triatlon categorie de vârstă în 2014, doar că atunci a fost la triatlonul de șosea) mă găsește într-un an în care am avut totuși alte priorități decât antrenamentele și sportul. Purcaru a ieșit și el vicecampion național la categoria lui de vârstă, 50-55!
(c) arhiva personala
Ca să mărturisesc până la capăt – la început de an îmi propusesem ceva major – antrenamente și susținerea curselor la SuperLiga, pentru triatlon offroad, dar faptul că nu am avut cum să prioritizez antrenamentele, m-a lăsat doar înscrisă în SuperLigă, concurând apoi la amatori. Uitându-mă peste timpii fetelor din SuperLigă nu pot spune decât Jos, pălăria! Sper să reușesc și eu în viața asta acești timpi. 🙂
Dar totuși s-a întâmplat chestia asta și nu poate fi decât o prăjiturică de sus, probabil pentru că mi-am învins teama. De înot, de ape deschise, de faptul că nu o să fac față cursei, de faptul că voi fi întrecută așa cum poate nu se întâmpla în anii în care aveam un program de antrenament. Am pus înaintea acestor frici dragostea pentru sport și pentru natură. Și ceva magic s-a întâmplat! 🙂 Am descoperit că ceea ce vreau să fac în sport este în zona de offroad – așa că am să cam las triatloanele de șosea, până când o să simt că mă cheamă iar! Deocamdată, triatlon offroad scrie pe mine! 🙂
poza de grup cu toti campionii nationali ai Circuitului offroad 2016 – amatori si SuperLiga
p.s. trebuie să spun despre tratamentul regesc de care am beneficiat în cursă – voluntari super, marcare traseu excelentă, organizare impecabilă – dar mai ales post race. Oameni buni, dacă s-a mai pomenit așa ceva, a fost o echipă întreagă de maseuri în tehnica Yumeiho, care doar de noi s-au ocupat, a fost incredibil de bine! Dacă nu am intrat în transă în cursă, atunci aici sigur s-a-ntâmplt ceva! Îi recomand cu mare drag, aici îi găsiți – www.gim.prevent.ro și www.sry.ro.
A, și am spus oare despre ceaiurile, reci (cu gheață din belșug) și calde cu care ne-au răsfățat cei de la Demmers Teehaus? Eu am băgat vreo 5! A fost o nebunie, le mulțumim! 🙂
