Home Jurnal de cursa Maratonul Olteniei, categoria: 10 km trail, cu diferență de nivel și bebeluș
Maratonul Olteniei, categoria: 10 km trail, cu diferență de nivel și bebeluș

Maratonul Olteniei, categoria: 10 km trail, cu diferență de nivel și bebeluș

0
Distribuie pe:

 

EXPOZITIUNEA

Am așteptat Maratonul Olteniei 2018 din toate motivele din anii trecuți și încă unul în plus. Era prima mea cursă sportivă după 9 luni fără prea multă mișcare și la 2 luni de la naștere. Așa am și gândit participarea de anul asta, spre deosebire de anii trecuți când aveam libertatea de a alege, și de obicei o făceam hardcore, cu bicla în prima zi și alergarea în a doua.

Acum a fost cursa de trail de 10 km cu aproape 400 de m diferență de nivel și, după toate cele de mai sus, adăugând o perioadă de acomodare cu un bebeluș, o cavalcadă emoțională și hormonală, o revenire după o intervenție chirurgicală majoră și … un statut de mămică la purtător, obțineam cumva tot ceva hardcore până la urmă :D.

 

INTRIGA

Cum alerg eu cursa asta? Datele seci arătau că aveam câteva sesiuni de alergare (haha, se chemau sigur altfel), mult mai multe nopți nedormite și situația că trebuia să am grijă să nu trag de mine în cursă, o chestie pe care nu am putut s-o controlez niciodată iar acum chiar era musai s-o fac. Dupa naștere am început alergarea poate un pic mai devreme decât ar fi trebuit, chiar dacă a fost un jogging obosit, dar o știți pe aia cu “mi-am ascultat corpul”; nu am forțat și cum am simțit că apare ceva durere m-am oprit pentru mai multe zile.

Mai era și că trebuia să termin cât mai repede cu putință cursa pentru că bebe mă aștepta la mic dejunul târziu :D.

Am calculat că aș putea să termin nebunia asta în ceva pe lângă 2 ore, more or less iar asta presupunea să las lapte pentru Andrei, pentru mic dejunul cu numărul 5 sau 6 🙂 ), pentru că dacă bebe începea să plângă singura chestie care l-ar fi putut liniști în lipsa mea era laptele.

Așa că noaptea de dinaintea cursei a arătat cam așa: seară până la 12 distracție cu agitație și ceva plâns cu ocazia adaptării la altă cameră, alt pat, alt oraș, alăptat din 2 în 2 ore și … exprimarea (sau mulgerea :D) laptelui cu ajutorul unei pompe electrice, pe întuneric, pe silent, în pauza dintre alăptări, în vreo 3 reprize.

La 6 eram fresh :D, m-am prezentat la micul dejun – fericită că am jumătate de oră în care să devorez CAPPUCINO și un sfert din bufetul expus. M-am întâlnit și cu Emilian de la Biciclistul.ro și ne-am pus pe povești astfel că atunci când m-am uitat la ceas mă luase panica: mai aveam atâtea de făcut înainte de cursă, fără nicio legătură cu cursa :)).

DESFASURAREA ACTIUNII

Acțiunea cursei începe în mașină, înainte de start, cu ultima alăptare contra cronometru! 😀 Când aproape începuse numărătoarea inversă eu alergam prin parcul Zăvoi spre linia de start. Cu ceasul gps pornit!, să se înregistreze performanța! :))

Sigur că am bulit butoanele și am dat start la acțiunea “pool”, dar e ok că am fost temperată în ritm, în încercarea de a seta totuși “trail run”. Riscam să pornesc, Doamne ferește, cu vreun 6 pe mie :))) și să-mi compromit restul cursei!

Din tot concursul ăsta, oricât te pot exaspera urcările, mai ales cele concentrate pe prima parte a traseului, când nici măcar nu ești bine încălzit, urăsc sincer doar bucata de asfalt până la intrarea pe traseu… ; mereu mi s-a părut interminabilă, mai ales la finish, când te bate soarele în cap și deși știi că mai e infinitezimal până la finish, linia aia se încăpățânează să apară și picioarele sunt din ce în ce mai grele.

Așa că deși mi s-a părut o eternitate până am intrat în pădure și  transpiram efectiv că în saună simțind că trag după mine un car cu boi, prima reîntâlnire cu aerul rarefiat al unui traseu de concurs, pe potecă, a fost extatică.

Nu mi-a păsat că eram mai degrabă într-un grup de “power walking” decât în unul de alergare :), toți cei din jurul meu păreau a fi la același grad de suferință. Am fost puțin panicată că nu mai ajung la al doilea punct de alimentare, unde cu adevărat aveam nevoie să mă hidratez și să pun la loc ce pierdusem prin toată transpirația aia pe urcarea criminală de la începutul cursei… Sigur că nu mi-am luat apă la mine, păi pentru 10 km? :D. După vreo 3 părea că am intrat deja pe drumul fără întoarcere al deshidratării…

PUNCTUL CULMINANT

Dar apoi a venit apa și portocalele și coborârea… Și liniștea de a fi aproape singură pe potecă, cu copăceii și frunzulițele și răcoarea pădurii și fasaitul pașilor în alergare și ticăitul ceasului și al respirației și muzica din căști și… atât. Cât așteptasem magia asta! Brusc m-a cuprins o energie spartatlonică și i-am dat cam tare pe vale și am uitat și de precauție și de tot.

Corpul meu era în extaz și își făcea apariția timid, pe poteca asta, în aceeași pantofi de alergare, pe sub kilogramele în plus, deasupra gâfâitului neîncetat de la start, deasupra gândurilor și îngrijorărilor și tensiunilor, persoana care eram înainte de toate transformările, my old self.

DEZNODAMANTUL

M-am bucurat de tot până… am ajuns inevitabil la asfalt. Aici s-a dus dracu’ poezia. Am făcut enorm până la finish deși nu cred că are 1 km jumătate porțiunea asta.

Dar am fost cu ochii pe ceas și am reușit să mă încadrez puțin sub 2 ore, un timing autoimpus, care pentru mine avea pentru prima oară altă semnificație decât rezultatul unui concurs :). Cursa avea de data asta altă linie de finish, iar asta era dincolo de parc, pe care l-am traversat într-o suflare, ca să ajung cat mai repede la ceea ce contează cel mai mult.

Distribuie pe:
Roxana Lupu Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *