Anul acesta, pe 13 septembrie, Cursa Dunării Călărășene are un traseu de mountainbike și mai poetic decât anul trecut. 🙂
Aici e Jurnalul meu de cursă de toamna trecută, a fost cu peripeții :), și aș veni și anul ăsta, dacă n-ar trebui să ajung la o nuntă! 🙂
În orice caz, vă trimitem pe doi dintre voi acolo! Vă așteaptă o întreagă nebunie: sunt 53 de km, care încep cu… cu traversarea Dunării (Braţul Borcea) cu barca, iar startul și finișul au loc pe Plaja Mare din Călăraşi; este un traseu cu nisip fin, drumuri de căruţă şi poteci prin păduri, pe dig, prin lanuri de floarea soarelui. La final vă așteaptă, alături de medalia de finisher, o porție de saramaură de crap cu mamaliguță :).
Ce trebuie să faceți ca să ajungeți la start în calitate de invitați? 🙂
Păi:
- Să vă înscrieți la newsletter-ul Adrenallina (este pe home page adrenallina.ro, în partea stângă)
- Să spuneți într-un comentariu, aici, la secțiunea comentarii de la finalul acestei știri, când v-ați apucat de pedalat și când anume v-ați distrat cel mai tare făcând asta :).
Autorii celor mai interesante 2 răspunsuri primesc câte o înscriere gratuită în cursa de la Călărași!
Miercuri, 9 septembrie, anunțăm câștigătorii, după ce juriul Adrenallina deliberează :).
Hai, succes!
9 Comentarii
Pedalez de mic copil, insa virusul MTB l-am luat in 2012 odata cu participarea la Prima Evadare. De atunci, an de an, particip la aproximativ 10 curse pe an, cel mai distractiv ramane Prima Evadare, cele mai grele: cursele din RoadGrandTour.
De pedalat mai serios si mai des m-am apucat in 2013, cand m-am hotarat sa fac o pagina pe facebook cu numele de Biciclistii Din Calarasi incercand sa adun cati mai multi biciclisti si sa facem cate mai multe trasee, ceia ce mi-a si reusit. de atunci cam tot timpul meu liber il petrec pe bicicleta. Iar despre cea mai distractiva plimbare e cam greu de spus pentru ca sunt foarte multe. Una dintre ele a fost alaturi de 3 buni prieteni, si anume in Bulgaria, pe care am numit-o „pe urmele tracilor” si am balaurit prin paduri pedaland printre zeci de fluturi, urzici :), dand nas in nas cu soparle ce se odihneau sub roci la racoare, cu arici ce fosneau printre frunzisuri, si intrecandu-ne cu broaste testoase pe dealuri, vizitand pesteri, graote, sanctuare din care mai iesea cate un liliac ce se speria de noi si apoi noi de el tipand cat ne tinea gura pe noi fetele :P, ….. aventuri pe bicicleta.
Pedalez de la vreo 5 ani, iar cel mai mult m-am distrat duminica asta la o tură prin pădurea Snagov
Si eu pedalez de mult, dar am facut o pauza din copilarie pana in aceasta primavara cand a revenit pasiunea fata de bicicleta. Aceasta a inceput cu un prim concurs din cariera mea de amator si anume „Calatorie intre cer si pamant – Tg. Ocna”. O experienta unica si extraordinara, cel putin din punctul meu de vedere. Dupa acel concurs ies la distractie cu prietenii pe trasee o data sau de doua ori pe saptamana.
pedalez de ceva timp,n-am fost la concursuri mari (singurul concurs cursa dunarii 2014)dar fac trasee distractive si usoare cu gasca din calarasi
Pe bicicleta am învățat la vârsta de 5 ani pe un Peas. Am trecut la o bicicleta Tohan a bunicului meu, pe care am calarit-o o perioadă lungă cu multe peripeții și multe căzături, julituri și semne pe viață. La MTB am trecut rapid și nu m-am mai lasat, iI Mulțumesc ca nu m-a lăsat pana acum în drum, cu toate ca am chinuit-o rău.
Am inceput sa exersez pedalatul in conditii de echilibru fragil fix in dupa-amiaza primei zile de scoala primara, cand o toamna ireala ruginea fara mila frunzele padurilor seculare din zona Subcarpatilor de Curbura.
Atunci, cu o agresiva nerabdare ce-mi pulveriza sinele, am pus cu emotie mana pe fraiele cromate ale unui falnic Pegas plamadit in hergheliile istorice ale uzinelor Tohan. Ne-am obisnuit surprinzator de repede unul cu celalalt.
Ulterior, odata cu scurgerea timpului, relatia dintre subsemnatul si armasarii cu pedale s-a diminuat constant pana acum 3 ani, cand o scanteie intamplatoare a reaprins focul mistuitor caracteristic pasiunii pentru biciclete.
Cea mai „distructiva” experienta pe doua roti din ultima perioada a fost ascensiunea din Busteni pana pe Vf. Omu! Ce mai „distractiva” insa, a fost parcurgerea aceluiasi traseu dar in sens invers :). Aroma discurilor incinse si a placutelor mistuite precum si gemetele apocaliptice ale crampoanelor pe macadam asigura conditia de dependenta eterna!
Sanatate tuturor!
1985. Vara, vacanta. Cald, colb. La tara, intr-un sat in care seara mirosea a vaci calme si grase, noaptea a stele, iar ziua a munca… mai ales pentru ai batrani, caci noi copiii eram prea ocupati. In sat nu existau masini. Abia vedeam una-doua dacii pe saptamana, iar atunci ni se strangea inima pentru ca de obicei veneau, colorate si prafoase, ca sa-l ia pe cate unul din noi sa-l duca inapoi acasa la Bucuresti. Existau in schimb biciclete. Pentru noi, insemnau TOTUL: erau si cal, si jucarie, si masina, si Mos Craciun, si Pif, Dallas, sau dulciuri la un loc. Eu aveam un Tohan negru pe care-l jughineam zi de zi aproape non stop, cu o sa lata si confortabila si cu niste coarne doar puuutin ruginite. Mergea impecabil, fin si robust, puternic si jerpelit – daca as crede in reincarnare probabil ca m-as astepta sa-l revad astazi sub forma unui BMW de-ala albastru de Rahova, cu zeci de braduti si iconite . Tohan, Pegas si Pionier – cam astea erau biclele de-atunci, si stiu ca treptat devenisera niste prelungiri firesti ale corpurilor noastre.
Nebunia s-a produs intr-o sambata dupa-amiaza, cand din Bucuresti a ajuns PE BICICLETA (OMG!) var-miu, spre stupefactia tuturor batranilor intregi la minte si a strabunica-mii. Care, printre cei 5 dinti care-i mai ramasesera (din care 4 de metal) pogora uluita intrebare dupa intrebare asupra anormalului ciclist: cum de ai venit pe bicicleta? Adica de ce n-ai luat rata?!?! Ai mers pe ea asa, tot drumul? Cumva nu mai ai bani nici de rata?!? Sa nu fi racit pe drum, maica, de ce nu ti-oi fi pus barim un flanel pe tine sa nu te fi tras curentu’!! Ce-o fi zis lumea pe drum cand te-o fi vazut asa, baiat mare sa vii tocmai de la Bucuresti cu bicicleta? (mi-aduc aminte ca pronunta bicicleta cu un amestec de teama si evlavie pe care am regasit-o multi ani mai tarziu la parintii mei cand pronuntau lucruri epocale, gen ecsbocs, sau aifon). Ca un copil certat, var-miu (om mare, tocmai terminase facultatea) a facut greseala sa baguie un “da” absent la singura mea intrebare: “Ba, imi dai si mie bicla sa dau o tura?” Eeeeeeh, bicla! Nu era o bicla. Era, cititorule, o ditamai SE –MI –CUR- SI –E – RA! Serios. Nu mai atinsesem o asa minune (ruseasca) in toata viata mea. Repede, repede am luat-o de coarnele alea obositor de incolacite si am tarat-o afara din curte – nu cumvasa se razgandeasca varu’ si sa raman nedat cu ea. Am incalecat-o facil, mergea fiiiinnnn, fin, uimitoare senzatie, parka pipaiam fiecare pietricica a drumului cu toata pielea, ooohhh, ce senzatie, dar ce efort minim la pedalare, dar ce tare sunt, dar ce intens se uita la mine toate fetele de pe marginea drumului plin de praf, dar ce bun sunt, dar deodata apare Lache (un caine caruia stapanul a vrut sa-i spuna Lucky dar avea accent balcanic). Vine drept spre mine, mare, latos, confuz si balos, iar eu dau disperat, disperat, absolut disperat din pedale in sens invers (ca la toate Pegasurile si Tohanurile pe care navigasem) in incercarea mea inutila de a pune frana. N-am reusit. Nu am putut sa ma opresc decat (ce stereotip!) intr-un sant mare de pe marginea drumului. Tin si acum minte cocktailul acela dureros din pieptul meu: coate julite, rasete de fete (da, de fete! absolut grrrroaznic!), balele lui Lache, si groaza ca nu mai stiu sa-i pun lu’ var-miu lantul la loc la cursiera.
Iar in loc de incheiere, incerc sa raspund la intrebarea din titlu: nu stiu cand m-am apucat de pedalat, dar stiu exact cand m-am apucat din rasputeri sa folosesc franele!
Am inceput sa pedalez pe la 5 ani, pe o bicicleta veche, pe care o avea bunicul meu. A urmat o perioada lunga, parintii mi-au cumparat o bicicleta personala (un Pegas 🙂 ), de care eram tare mandru si ieseam cu prietenii din cartier la plimbari prin imprejurimile orasului. Ulterior, fiind la liceu am continuat pedalatul pe o semicursiera Sputnik (poate celor ajunsi la a doua tinerete le mai spune ceva). A urmat si o perioada de pauza.
Ulterior, in urma cu cca. 2 ani, m-am reapucat de biciclit. Cea mai interesanta experienta a fost de curand, anul acesta, la concursul On The Top of The World, cand am urcat din Sinaia pana la Cabana Babele.