Home Life & Style Ne-am mutat în Filipine și ne-am apropiat de sport
Ne-am mutat în Filipine și ne-am apropiat de sport

Ne-am mutat în Filipine și ne-am apropiat de sport

0
Distribuie pe:

Guestpost, autor: Oana RACHELEANU

www.oanaracheleanu.ro

 

 

Timp de vreo cinci ani, Mădălin mi-a tot reamintit, sub o formă sau alta, dorința lui să ne mutăm din România, măcar o vreme. „Vai de mine, cum să-mi părăsesc țărișoara?”, apoi începeam să croșetez, din frică, la lista impresionantă de „dar dacă?”. Dacă nu mă adaptez, dacă mi se face dor, dacă n-o să am de lucru, dacă o să mă simt singură?

Locuim în Manila, Filipine, de trei luni și mi se pare că a trecut deja cam vreun an, cât ne-am propus să stăm aici. Dar văd timpul diferit nu pentru că mi-e greu, ci, din contră, că se întâmplă atât de multe lucruri.

 

Călătoriile

Arhipelagul filipinez cuprinde 7.641 de insule, din care doar 2.000 sunt locuite, iar 5.000 nici măcar nu au nume. Adică atât de multe mici paradisuri încât dacă nu ar trebui să lucrăm și am avea și bani am putea să ne petrecem anul numai făcând island hopping. Chiar și așa, am reușit să plecăm cel puțin o dată pe lună din poluata și haotica Manila și ne bucurăm de vreun colț de rai mai departe sau mai aproape de capitală.

Până acum am fost în San Narciso, Zambales, unde am făcut pentru prima dată snorkeling și ne-am îndrăgostit iremediabil de senzația de relaxare pe care o ai când urmărești peștii. Golful de pe insula Anawangin, cu munți în stânga și în dreapta și cu un lac dincolo de fâșia îngustă de nisip alb, o să rămână ca imaginea reprezentativă pentru primul meu contact cu frumusețea din Filipine. Și, din păcate, „locul unde mi-am ars rău fundul pentru că am uitat să mă dau cu cremă”. Dar asta e altă poveste.

Apoi am descoperit Anilao, la o aruncătură de băț de Manila. Am fost de două ori acolo, exclusiv pentru snorkeling. Dar pe locul întâi al destinațiilor uimitoare pe care le-am vizitat este insula Palawan. Am stat în El Nido cinci zile și simțeam că am mai fi putut sta măcar o săptămână, că aveam ce face. Pe lângă island hopping, adică excursii cu barca în timpul cărora vizitezi insule, lagune, faci snorkeling, înoți și te bucuri de o masă pregătită de barcagii, poți să faci și alte activități. Noi ne-am dat cu o tiroliană de 750 de metri care unește două insule, am făcut via ferrata pe muntele Taraw (cunoscută de localnici drept „canopy walk”) și un traseu pe lângă cascada Kuyawyaw, care are trei căderi spectaculoase de apă (ba am și înotat în cascadă și, cu ocazia asta, cred că încep să câștig teren în fața fricii de apă).

 

 

Sportul

Am marele noroc să nu fiu genul de persoană care se îngrașă dacă respiră lângă o ciocolată. Sunt o fire agitată, cu inima la gât, iar asta mă ajută să ard calorii. Sigur că nu-i neapărat bine, nu doar pentru că trebuie să fac un efort conștient să mă temperez, dar și pentru că nu-mi dau interesul să am un program regulat de sport. Sau, mă rog, nu-mi dădeam. Doar sunt fit anyway, nu?

De când am ajuns în Manila, mi-am instalat o aplicație care te asistă să faci exerciții timp de 10 minute. Fac asta dimineața, după puțin stretching. Apoi, dacă tot dau de gust, mai stau puțin în plank, fac un antrenament scurt după un video de pe Youtube sau exersez niște posturi de yoga. Sau dacă am febră musculară – doar stretching. Dar acum știu că dimineața trebuie să fac puțină mișcare, că altfel corpul meu simte că are 80 de ani.

Într-o duminică, o prietenă filipineză m-a dus într-o sală de cățărat. Mă mai cățărasem de două ori în viața mea, acum vreo mie de ani, și țineam minte că mi s-a părut distractiv. Și chiar a fost. După două urcări, mă uitam prin sală și nu înțelegeam de ce țipă unii. M-am gândit că dacă vin o dată pe săptămână, vreo două luni, pot să ajung profesionistă. Doar că data următoare am venit cu Mădălin, care m-a felicitat că am făcut un curcubeu superb. Cum adică? „Adică te-ai cățărat pe toate culorile care ți-au ieșit în cale, în loc să urmezi o singură culoare”. De atunci, totul a fost mai greu. Dar mergem cel puțin o dată pe săptămână.

Săptămâna asta am testat și boxul. Într-o căldură de RATB în plină vară, cu miros puternic de usturoi călit de parcă cineva ar fi gătit chiar pe ring, nu jos, în fața clădirii, am lovit cât de tare am putut apărătorile antrenorului meu. Cu un cap mai mic decât mine și cu vizibil mai puțini dinți, zicea ferm, dar cu zâmbetul pe buze: „Go, go!”. „Again!”. Stânga, dreapta, stânga, jab, croşeu, uppercut, acum lovește sacul asta trei minute, apoi fii mai deșteaptă decât mingea asta care o să-ți vină în nas dacă o lovești tare. Nu-mi amintesc ultima dată când am făcut un exercițiu cardio atât de intens și când am fost atât de roșie la față. A doua zi m-am simțit de parcă eu am fost sacul de box, iar a treia zi nu puteam să-mi dau tricoul jos fără să fac o grimasă. Sigur că o să mă mai duc.

Printre înot/snorkeling, cățărat, exercițiile după aplicație, mă mai duc uneori, rareori, la alergat. Ah, și o dată ne-am provocat unul pe altul cine sare mai mult coarda. Ne-am oprit la o sută.

Nu-mi amintesc ca printre obiectivele noastre pentru anul ăsta pe care o să-l petrecem în Filipine să fi fost vreodată să facem mai mult sport. Sau, mă rog, să facem mai mult decât plimbarea cu câinele, ce făceam în București. Dar, ușor, ușor, se pare că începe să ne placă la fel de mult precum călătoriile.

 

crediti foto: arhiva personala Oana Racheleanu

Distribuie pe:
Roxana Lupu Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *