Home Cei mai cool Premieră: cea mai mare comunitate românească pe acoperișul Africii – Kilimajaro
Premieră: cea mai mare comunitate românească pe acoperișul Africii – Kilimajaro

Premieră: cea mai mare comunitate românească pe acoperișul Africii – Kilimajaro

0
Distribuie pe:

Roxana Lupu

Extreme Travel, prima agenție de turism de aventură din România, marchează o nouă premieră: spre final de iulie a condus pe Kilimanjaro o expediție cu 10 români, care au reușit să cucerească cel mai înalt vârf muntos al Africii, Uhuru Peak (5.895 m), devenind astfel cea mai mare comunitate românească pe acoperișul Africii.

1

Dor Geta Popescu şi Radu Vatcu
Dor Geta Popescu şi Radu Vatcu

În cadrul aceleiași expediții, echipa Extreme a condus-o pe Dor Geta Popescu spre performanța de a cuceri, la doar 12 ani, Uhuru Peak (5895 m). Geta,  membră a Clubului Sportiv Montan Altitudine și componentă a lotului naţional de escaladă copii, multiplă campioană naţională, cu clasări pe podium la competiţiile balcanice şi concursurile de Grand Slam europene, a stabilit astfel noul record feminin românesc de vârstă al acestui vârf, devansându-și sora, pe Crina Coco Popescu. Cu jumătate de oră înainte de Geta, Mara Savinescu, o altă componentă foarte tânără a expediției, reușise și ea acest record, bătut curând de Geta – diferența de vârstă dintre cele două este de câteva luni, Geta fiind cea mai mică dintre ele.

“Am trăit cu toții un moment istoric, având ca fundal un peisaj monumental. Ne bucurăm pentru recordul celor două tinere colege de expediție iar Getei îi urăm succes în circuitul 7 Summits. Pentru Extreme Travel a fost cea de a 16-a expediție pe Kilimanjaro“, spune Radu Vatcu, alpinist & ghid, fondator Extreme Travel.

Extreme Travel,  cel mai experimentat tour operator român în Africa de Est, conduce români în destinații spectaculoase ale planetei: de la cele mai înalte și celebre culmi muntoase – Mont Blanc (Franța), Mount Kenya (Africa), Aconcagua (Argentina), la trekking și aventură în Patagonia, Venezuela,Tanzania, Borneo, Antarctica, Peru, America Centrala, și multe altele.

Recent, echipa Extreme a reușit traversarea în cadrul unei expediții turistice românești a celui mai arid deșert din lume, deșertul Atacama, din America de Sud, apoi peste munții Anzi către cel mai mare deșert de sare al lumii, Salar de Uyuni în Bolivia, cu jeep-urile.

 

*** Extreme Travel este prima agenție de turism (extrem) de aventură din România, înființată în 2010 de Radu Vatcu (ghid montan). Programele Extreme Travel includ circuite pe toate continentele lumii și se adresează atât persoanelor cu experiență în escaladarea vârfurilor muntoase cât și celor fara aptitudini fizice deosebite, dar cu spirit de aventura si dorinta de a descoperi locuri deosebite si de a invata din cultura altor popoare. Echipa Extreme Travel este formata din ghizi de turism profesioniști și alpiniști, care însoțesc grupul turistic în fiecare expediție.

Informații despre Extreme Travel se găsesc pe website-ul www.extreme-travel.ro și la pagina de Facebook, aici.

 

Distribuie pe:
Roxana Lupu Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *