Programe inovatoare pentru performanța sportivă, la Sport Therapie

Este din ce în ce mai important în lumea noastră, a practicanților de sport amator, să facem lucrurile pornind de la date, de la informație, consultând specialiști și evitând metodele “după ureche“. Avem nevoie de antrenori, de specialiști, care ne pot ghida spre obiectivul nostru cu un plan bine pus la punct, adaptat formei noastre sportive, modului de viață, organismului.

Așa cum sportivii profesioniști au un program foarte clar conturat, care pleacă de la analize personalizate, și noi avem nevoie să nu ne mai dăm singuri cu parerea în ceea ce privește modul în care ar trebui să ne pregătim/antrenăm. Pentru că așa apar accidentări, oboseală extremă, dezechilibre…

Există câteva analize de efort pe care le putem face, pentru a afla informații despre noi și capacitatea corpului nostru, analize care pot sta la baza unui antrenament personalizat. Vom vorbi deocamdată despre două dintre ele. Testul Aeroscan și testul Functional Movement Screening.

Ambele se pot face la Sport Therapie, un centru de recuperare, prevenire și fitness, care aplică în aceste domenii rezultatele celor mai recente cercetări din medicina sportivă, știinta sportului și antrenamentul functional. Să le luăm pe rând.

 

 Testul Aeroscan

 

Cea mai bună metodă pe plan mondial de a afla date exacte despre arderile metabolice în timpul efortului. Sportivii află intervalul optim de antrenament în funcție de scopul urmărit – intrare în formă, pregătire competițională, slăbire –  pe baza analizei arderilor de grăsimi și carbohidrați, la diferite trepte de efort.

Datele obținute în urma acestui test, (care utilizează spiroergometria, adică analiza gazelor respiratorii), permit personalizarea riguroasă a unui plan de antrenament dar și a unei diete.

(în fotografiile ce urmează sunt Paul Sittner și atleta Mariana Nenu, credit foto Sport Therapie)

 

 

Așadar, iată, concis, ce oferă acest test:

  • Determinare precisă a intensităţii individuale de antrenament (Watt, km/h) prin măsurarea metabolismului energetic personal în timpul efortului
  • Planificare eficientă a antrenamentului şi evitarea şedinţelor de antrenament ineficiente
  • Pregătire optimă a competiţiei prin cunoaşterea raportului dintre metabolismul glucidic şi lipidic la diferite intensităţi de efort
  • Delimitare precisă a intervalelor de antrenament în funcţie de obiectiv: regenerare, îmbunătăţirea metabolismului lipidic, performanţă (intervale)
  • Prognoza performanţelor în competiţie (timpi obţinuţi)
  • Posibilitatea de dozare optimă a aportului de glucide în timpul competiţiei prin cunoaşterea metabolismului energetic personal la diferite intensităţi de efort.

Functional Movement Screening (FMS)

 

Cea mai inovativă metodă, la nivel mondial, de creștere a performanței și de evaluare a riscului apariției accidentărilor sportive. O folosesc cluburi sportive celebri în lume, precum Bayern München, Chelsea sau AS Roma.

În cadrul acestei analize se testează diverse modele de mișcare și se identifică eventualele asimetrii și disfuncționalități ale aparatului locomotor.

 

Afli, astfel, ce stă în calea evoluției tale sportive, care sunt factorii tăi limitatori sau inhibitori ai unei mișcări optime. Odată ce vezi care sunt, primești exerciții de corectare de la specialistul la care faci FMS-ul, apoi, dupa ce te ții de ele, timp de aproximativ 3 luni, repeți testul, să vezi dacă aspectele evidențiate au fost corectate. Sau poate că te întorci cu câteva “coronițe” sau personal best-uri, și nu mai e nevoie să refaci testarea J, pentru că deja se văd roadele.

 

Testarea modului de mișcare se face bineînțeles individual și se bazează pe anumite exerciții simple, utilizând diverse proceduri și ustensile.

Este fundamental ca cel care operează testarea să aibă experiență și să fie un bun specialist, căci el este cel care va pune un “diagnostic” și tot el este cel care va recomanda exercițiile corective.

Paul Sittner, specialist în îmbunătățirea performanței sportive dar și în recuperare medicală ortopedică și sportivă, este, din câte știu, singurul expert din România pe acest tip de test. Sittner a studiat știința sportului la Deutsche Sporthochschule Köln, una dintre cele mai renumite universități specializate pe sport din Europa și acum o aplică aici. A adus la centru cele mai moderne materiale dedicate antrenamentului functional, precum Battle Ropes, Soft Plyo Box, Climbing Rope.

Exercitiile funcționale sunt extrem de utile și în prevenirea sau recuperarea unor afecțiuni ortopedice și sportive.

Vă las cu câteva imagini, să vedeți cum arată un test FMS, care cred că se face în România în acest moment doar la Sport Therapie. Spor la antrenamente corecte!

 

Previous Post

Cum a fost la cea de-a 4-a ediție Vidraru Bike Challenge

Next Post

Studiu: românii s-au îngrășat în ultimul an din cauza sedentarismului de la birou

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top