Home Life & Style Sunt oficial instructor de fitness & antrenor personal. Și ce dacă?
Sunt oficial instructor de fitness & antrenor personal. Și ce dacă?

Sunt oficial instructor de fitness & antrenor personal. Și ce dacă?

0
Distribuie pe:

Cu cât înveți mai mult cu atât îți dai seama câte nu știi sau câte mai ai de învățat. Nu știu cine a zis-o p-asta, dar mare dreptate a avut.

Trăim într-o lume a închipuirilor și închipuiților – toate lumea se pricepe la orice, ba mai mult, e și „cel mai bun din piață” la asta. Cel puțin așa se autointitulează, pe oriunde poate: pe rețele sociale, pe la evenimente…

Dacă mai aud o dată pe cineva spunând “sunt cel mai tare și cel mai deștept și prin ceea ce fac eu schimb lumea” cred o iau razna.

Fraților, haideți să ne vedem lungul nasului. Să schimbi lumea înseamnă să fii Iisus Hristos, Maica Tereza, Alexander Fleming (inventatorul penicilinei), Albert Einstein… ați prins ideea.

Sigur că prin lucrurile mici pe care le facem bine în fiecare zi schimbăm ceva, dar chiar nu e cazul să ne autointitulăm “salvatorul lumii” pentru asta.

Sigur că fără ceva “branding personal” e greu să trăiești aceste vremuri. Trebuie să îi dăm lui Zuckerberg ce e al lui Zuckerberg :)).

Trebuie să mai spui și tu din când în când că te pricepi, că altfel nu sare nimeni să te laude din senin, așa, că ești tu simpatic. Dar de la asta până la a emite enormități despre cum revoluționezi tu lumea e cale lunga.

Poate nu vedeți legătura cu titlul articolului :))). Mă explic îndată.

Este un soi de antiadvertorial la propria persoană, asta e prima explicație. 🙂

Da, mi-am luat o diplomă de personal trainer și instructor fitness. Da, este recunoscută la nivel european și pot profesa cu ea oriunde în acest spațiu. Uite-o:

 

Da, am învățat pentru diploma asta, am avut emoții la ambele examene, și la cel cu Fitness Scandinavia, școala la care am urmat acest curs, și la cel cu comisia de la Ministerul Muncii. Da, am învățat multe lucruri.

Și ce-i cu asta?

Mai sunt în România alte câteva sute (poate mii? nu știu, nu găsesc o statistică) de antrenori, de instructori, de specialiști în zona de sport și fitness și mișcare, unii mai buni, alții mai puțin buni, alții de-a dreptul închipuiți.

Știți ce? După cursul ăsta nu știu dacă pot spune că sunt cu adevărat instructor de fitness. Ca să mă numesc așa nu cred că trebuie să mă recomande o diplomă sau doar o diplomă.

Este un domeniu nou pentru mine, într-o proporție măricică. Habar nu aveam cum să formulez un program de antrenament cu greutăți, în sală, adaptat la obiectivul omului (slăbit, tonifiat, etc) și la specificitățile lui fizice și capacitatea lui.

Chiar dacă împlinesc acuși vreo 8 ani de sport de anduranță, teorie – www.adrenallina.ro 🙂 și practică – sutele de competiții la care am participat în anii ăștia.

Chiar dacă mă ajută cunoștințele pe care le am deja tot nu e suficient. Mai am de acumulat. Am nevoie să exersez, să experimentez și poate după mulți ani de practică să îmi merit titulatura de pe diplomă.

Dar știți ce? Chiar și după anii ăștia, când să zicem te numești plin instructor de fitness, când ai experiența, ai knowledge-ul, ai anii de muncă în spate, ai poate și renumele în piață, tot îți mai trebuie ceva ca să te numești specialist în domeniul ăsta.

Îți trebuie să știi ce e ăla respect pentru omul din fața ta.

Îți trebuie să îți cunoști și tu lungul nasului, să nu îi arunci în față cu ce specialist ești tu. Să iei în calcul că poate mai ai de învățat și tu, chiar dacă ai ajuns la un nivel. Într-un domeniu ca acesta, informațiile sunt într-o continuă dinamică.

Ba poate îți trebuie și bucățica aia de smerenie, de purtare plină de bună cuviință, modestie. Aș vrea să văd asta la mai mulți oameni care ajung în postura de a preda. Fitness sau orice altceva.

Fraților, autosuficiența e apanajul proștilor. Mă scuzați, dar cam așa e.

Oricât de deștepți ne credem, tot mai avem de învățat. Mai punctez cu un truism: dacă am reuși, fiecare dintre noi, să vedem în ceilalți un posibil partener/colaborator, pe viitor, și nu doar un concurent, unul care e demn de dispreț doar pentru că face același lucru ca tine și e în același domeniu cu tine.

AȘ VREA SĂ AVEM NIȘTE RELAȚII INTERUMANE NORMALE, mai există așa ceva? Gen, să zâmbim când ne vedem, să conversăm normal? Vă rog, spuneți-mi că mai este posibil.

Chiar dacă pare că m-am abătut de la titlul acestui text, credeți-mă că nu e cazul. Încerc o pledoarie pentru normalizarea relațiilor dintre specialiștii unei branșe, oricare ar fi aceea. De specialiști fitness, de comis voiajori, de tâmplari, de HR-iști. Încerc să spun că nu poți să predai orice și oricum, atât atunci când nu ai o diplomă care să te recomande cât și după ce o obții.

Așa că m-oi numi eu antrenor personal și instructor fitness pe o diplomă, dar de dovedit chestia asta se dovedește în exercițiul funcțiunii :). Din toate punctele de vedere.

 

Becoming a fitness instructor. Take one. #fitness #fitnessscandinavia #backtoschool #sports #learning

A post shared by Roxana Lupu (@roxanaluputri) on

 

Distribuie pe:
Roxana Lupu Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *