Jurnal de cursă 4 pedale. Cu 6 era mai bine.
Ah, n-am mai fost la un concurs de mountainbike ștafetă de acum 5 ani, cred că a ăla fost printre primele mele concursuri, și nici prea bine nu s-a terminat. Colegul meu de atunci a făcut pană pe traseu și deși am avut chiar o strategie de cursă, n-a fost să fie. Pană în 10 km… Așa e când ai ghinion.
La competiția aia, tot în Băneasa a fost, cred că era Skoda Velo Challenge, am rămas să ne uităm la bicicliștii care au urcat pe podium, și, printre ei, era un domn care avea să devină coleg cu mine la Club Sportiv Adrenalina, și apoi colegul meu de ștafetă, la 4 Pedale. Purcaru.
Imprevizibilă este viața, aș exclama, și când e nișată pe competiții mountainbike de ștafetă, atunci să te ții! Făcând acest arc peste timp, am și o concluzie: n-am noroc la ștafetă! :))
Sigur că despre noroc vorbim, că antrenament… Să vă raportez starea echipei noastre, Adormiții din Pădure, înainte de startul istoric din Băneasa, de sâmbătă, orele 11.00? Imediat: Purcaru, care are 52 (atât ai, colega?!) a constatat că în ultima vreme s-a îngrășat 5 kile, cu o zi înainte de concurs s-a gândit să se antreneze puțin, și a pedalat din Pipera până într-o comună limitrofă ceva, apoi acasă, prin Piața Sudului.
Eu nu m-am mai antrenat pentru că pe 30 august am pedalat la Râmnicu Vâlcea de mi-au ieșit ochii din cap, la Maratonul Olteniei, 56 de km cu 1.700 de metri diferență de nivel, și am considerat că acumularea asta mă ține lejer până la sfârșitul anului. În plus, am mai mers în 2015 și la două ture mai lungi, deci totul este aranjat, a!, și încă un concurs prin… iunie?!, tot la Riders Club, deci e totul sub control, mai ales că sunt așezată la startul unei curse de viteză, de 20 de kilometri. Aveam chiar și o strategie! Purcaru pleca primul, ca să luăm ceva avans, apoi eu a doua. Hm, nu sună chiar ca o strategie, a…?
la start
În fine, a plecat Purcaru în cursă, și eu am rămas să-l aștept și să îmi rod unghiile în timp ce deja apar primii plecați pe traseu și dau ștafeta fetelor, care pleacă, lăsându-mă pe mine în urmă, cu ochii umezi și triști. Noi eram ștafetă mixt, deci ne băteam (nu e la propriu, ok?) cu echipele de la mixt. Una, două, trei, patru, cinci, șase, șapte, wtf?!, opt… PURCARUUUUU!
Cred că peste 8 fete am numărat, toate cu noi la nivelul 2, plecate cu avans în cursa asta. A venit și Purcaru, la 13 minute de primul sosit, dar mie mi s-a părut o veșnicie. Am plecat în alergare cu bicla, până la linia de start, și am decis că trebuie să mă sufoc pe traseu încercând să ajung fetele din față.
La atac!
În primele 14 minute am trecut pe lângă 3 fete, în jumătate de oră am mai depășit vreo 3, și aproape de finiș, pe ultimii 4 kilometri, alte 3 sau 4. Eram foarte senină, mi se părea că am fost cât de rapidă se putea și că am recuperat cam tot ce era posibil.
La finiș, Purcaru era cam palid. :)) Zic: am recuperat tot! Purcaru: păi cum, c-ai avut multe fete care-au venit în fața ta. Hm. Ne-am luat o bere, ne-am găsit cu Ana și Vanessa, colegele noastre, și ne-am pus pe dezbătut.
Deci dacă tu ai venit dupa X minute și Y a plecat atunci… Purcaru, unde naiba te gândeai? :))
Cum dezbăteam noi așa, în legea noastră, că eu am tras, și eu am tras!, și că dacă ăla a plecat la câte minute și dacă tu ai recuperat nu știu câte minute, și dacă veneai mai devreme sau dacă scoteai măcar cu 2 minute mai bine și tot așa, începe dezastrul: întâlnim divserși prieteni, și aflăm că și ei au fost la mixt, calculăm și realizăm că au venit înaintea noastră, și de la un optimist loc 4, care ne-ar mai fi salvat la limită moralul, aflăm că suntem de fapt pe 6. La câteva secunde de echipa de pe 5.
Am decis că plecăm frumos acasă. În drum spre mașină ne întâlnim cu un tip de la nivelul 3 (3 e teoretic un nivel mai slab decât 2 în sistemul Riders Club), care ne spune timpul lui, și care e mai bun decât al nostru cu câteva minute. Am decis să nu mai vorbim cu nimeni până ieșim din aria de concurs, și nu mai privim înapoi! Și nici la telefon să nu răspundem! Sigur e cineva care a mers mai bine ca noi la concursul ăsta, sau, dacă n-a participat, sigur ar merge mai bine!!!
Ultima palmă a destinului ne-a fost aplicată când au fost afișate rezultatele în site. Fiecare și-a făcut calculele lui și la final a rezultat: suntem praf!
Așa că ne-am decis că la final de sezon ne apucăm de antrenamente! :)) Nu se poate totul încheia așa! 2015, we dare you! 😀
Colegul Purcaru în acțiune
