Știați că de aproximativ o lună, bicicletele pot fi salvate în caz de accident de către Ambulanța de Biciclete? 🙂
Proiectul a fost lansat la ZIUA B, pe 18 aprilie 2015, la Cernica și de atunci Răzvan Jugănaru, co-fondator Ambulanța de Biciclete, multiplu campion național MTB și Ștefan Burloiu, al doilea co-fondator al proiectului și Amby, mașina lor, repară bicicletele avariate.
„A fost o experiență nouă pentru noi, însă una foarte reușită! La ZIUA B am oferit suport tehnic tuturor participanților și chiar am condus cicliști pe traseu. Ne-am bucurat că am putut fi de ajutor și că oamenii au fost mulțumiți pentru că acesta este scopul echipei AmBike și al acestui serviciu. Ii mulțumim echipei MPG că a fost alături de noi chiar din prima zi și că avem o colaborare foarte bună! Vă mulțumim tuturor pentru feedback-ul pozitiv pe care l-am primit din partea voastră, pentru încrederea acordată și pentru că ne motivați să ne implicăm și mai mult și să dezvoltăm servicii noi care să vină în ajutorul vostru”, a transmis Răzvan Jugănaru, co-fondator Ambulanța de Biciclete, pentru Riders Club.
Echipa a oferit timp de o lună servicii în timp record. De îndată ce cineva s-a înscris pe site-ul lor și a spus că are o problemă la bicicletă, Ambulanța de Biciclete a plecat pentru a o lua și a o duce la atelier, unde a fost reparată. În aproximativ 48 de ore bicicleta a fost dusă înapoi la proprietar, reparată și în condiție bună.
AmBike invita toti riderii preocupati de sanatatea bicicletelor sa viziteze www.ambike.ro si sa ofere opinii si sugestii la contact@ambike.ro care ajuta la imbunatatirea serviciilor oferite.