Robert Cadar: Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că mereu trebuie să-ți asculți organismul
Am început să fac sport dupa ce am participat cu colegii de la job la o competitie de alergare montana.
Îmi amintesc că la început toata lumea m-a descurajat, nu mi-au dat nicio șansă, asta pentru ca aveau 2 motive bune, nu alergasem niciodata mai mult de 2-3 km si eram diagnosticat recent cu o boala autoimuna care imi distruge sistemul osos. Probabil asta a fost si motivația mea, sa le arat tuturor ce inseamna sa ai vointa, ce inseamna sa lupti.
Prima mea competiție a fost, cum spuneam mai sus, chiar Maratonul Piatra Craiului. Un fel de botez, îmi amintesc că până și Andrei Roșu a încercat să ma ajute cu un plan de alergare, însă când i-am spus că alergasem doar 6 km, iar competiția este peste 2 săptămâni, mi-a sugerat să nu particip încă.
Daca m-aș pune în locul lui cred că as face acelasi lucru, nu știam în ce m-am băgat, a fost dureros, dar frumos tare, daca aș da timpul înapoi l-aș face din nou J.
Antrenamentele mele au început exact acum un an, odată cu un tratament medical pentru întărirea sistemului muscular și osos, am urmat un plan de antrenament strict pentru 21 km. După participarea la câteva crosuri am alergat în vara lui 2015 la primul meu semimaraton.
Sportul meu preferat este alergatul pentru că după fiecare alergare mă simt excelent.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este emoția si bucuria de la primul concurs de alergare la care am participat, Maratonul Piatra Craiului 2014.
Competiția mea preferată este momentan Maratonul Piatra Craiului, însă anul acesta am multe competiții in program și să vedem dacă găsesc ceva mai frumos J.
Cel mai mândru sunt de faptul că am reușit să alerg distanțe mai mari de 20-30 km, chiar dacă boala autoimună persistă și voi trăi cu ea toată viața.
Prietenii mei spun că sunt un luptător.
foto arhiva personala
Am aflat despre mine că iubesc mișcarea, iar alergatul a devenit o relaxare!
Sportul mă face să mă simt invicibil.
Uneori, mi se întâmplă să ma lupt cu mine pentru a ieși din casă și a mă ține de antrenamente, dar indiferent de vremea de afară mereu ies învingător!
Obiectivul meu în 2016 este participarea la cât mai multe competiții de alergare, în special montane și alergarea a 2016 km în total. Deja am trecut de 500 km!
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că mereu trebuie să-ți asculți organismul, iar dacă ai intrebări la care nu ai răspunsuri, dar cunoști persoane din jurul tău care au răspunsurile, ar fi bine să ceri aceste răspunsuri, îți vor prinde bine!
n.r. Pe Robert îl puteți citi pe blogul său de sport, 36fit.com.
foto arhiva personala
Andreea, Narcis, Ana, Bogdan, spre primul lor semimaraton: Antrenamentele m-au învățat să-mi scot din cap acel “nu pot”
Acum 3 luni și ceva am pornit la drum. Fiecare cu scopul lui, fiecare cu motivația lui, cu temerile și întrebările lui. Am mai înaintat, am mai dat înapoi, am avut zile când nu am reușit să ne ținem de program, am avut zile când am fost obosiți și am preferat să ne odihnim, zile când am ieșit să alergăm pe ploaie sau pe ninsoare. Suntem cu toții oameni cu joburi full time, cu facturi de plătit, cu responsabilități, ne trezim dimineața ca să ajungem la serviciu, unii dintre noi lucrăm în a doua parte a zilei, dar avem un vis, care în numere arată așa: 21 de kilometri, pe 15 mai, iar numele lui este OMV Petrom Bucharest Half Marathon :).
Spre primul meu semimaraton este un proiect Adrenallina, “energizat” de Sloop, și începând de astăzi o să vă povestim, aici și pe pagina noastră de Facebook, cum reușim (sau nu :)) să integrăm antrenamentele în viața noastră și, mai ales, cum reușesc niște oameni să pornească de la 0 kilometri alergați în viața lor și să ajungă la finish-ul unui semimaraton. Noi așa sperăm că se va întâmpla!
În cele ce urmează, vă prezint temerarii acestui drum deloc ușor 🙂 : Andreea, Narcis, Ana, Bogdan. Eu și Toni am mai făcut semi, dar asta nu înseamnă că e totul roz cu pregătirea noastră, dimpotrivă J. Ne întâlnim cu toții, în gașcă completă, 1 dată pe săptămână, atunci când facem long run. În toate celelalte zile, fiecare este cu programul lui de pregătire, adaptat la nivelul lui. Cu Toni este mai complicat, pentru că nu e din București, așa că ne vom joncționa direct la start! 🙂
Mulțumim Sloop pentru hidratarea de la antrenamente! Sloop e suc natural de fructe fără zahăr adăugat, fără conservanți, coloranți, aditivi. I se spune smuti, o adaptare simpatică a lui smoothie, sunt conservate toate calitățile nutritive ale fructelor, prin tehnologia de procesare și presare la rece.
Așadar, să facem cunoștință cu alergătorii adrenalitici! 🙂 Ne povestesc chiar ei:
Andreea Archip
Andreea Archip, foto arhiva personala
Alergatul a fost întotdeauna sportul care mi s-a potrivit cel mai bine. Când toată lumea exersa la câmp, cu sapa sau coasa, eu, în adolescență, alergam ca să slăbesc. Nimeni de la mine din sat nu înțelegea de ce fugeam fără să am vreo treabă în direcția spre care mergeam. Dacă alergi, trebuie să ai un motiv. Să dai o veste, să întâmpini pe cineva… Nu doar așa, în dorul lelii…
Vecinilor mei le-a trecut nedumerirea, eu am perseverat… Cu întreruperi, cu voință sau trasă de prieteni, să fac mișcare a devenit o activitate obligatorie în viața mea. Sportul de plăcere e precum materiile facultative la școală: sunt facultative până când le alegi, apoi devin obligatorii și trebuie să te duci la oră musai.
Ideea e așa: faptul că fac mișcare de cel puțin trei ori pe săptămână mi-a limpezit mintea și îmi dă energie, mă motivează și modelează, fizic și psihic. Dar nici prin cap nu mi-a trecut vreodată să particip la un semimaraton. Când mi-a propus Roxana, n-am dormit toată noaptea gândindu-mă că o să leșin după 5 kilometri. Frica mi se spulberă atunci când încep să alerg, în parc, în sală. Când cuceresc kilometru după kilometru…
Așa că particip la semimaraton pentru că vreau să îmi testez limitele, să trec în partea cealaltă. Presupunând că partea cealaltă e delimitată clar de cei 21 de kilometri pe care trebuie să-i alerg. Poate voi reuși, poate că nu, dar știu acum că alergatul nu înseamnă să fugi de ceva. Mulțumesc, Roxana, pentru curaj!
Bogdan Ciubuc
M-am apucat de alergare acum vreo trei luni; recunosc că nu mă țin de treabă pe cât ar trebui, așa că ținta de anul ăsta – să alerg măcar un semimaraton – e cam la fel de departe ca și anul trecut. Dar sunt optimist; chestia asta pare, totuși, realizabilă. La urma urmelor, am reușit să mă las de țigări după 19 ani de fumat; cât de greu poate să fie să dai trei-patru ture în jurul Herăstrăului?
Ana & Bogdan, foto arhiva personala
Ana Maria Jităriță
AMR – 61 de zile. Cum sună asta? Vă spun eu! Groaznic pentru un om care se antrenează pentru primul ”semi” din viața lui. Mai ales după ce, în ultimii 10 ani, a alergat numai după proiecte, clienți, subiecte, a luat 17 kg în greutate și s-a lăsat de fumat de vreo trei ori – să sperăm că ultima a fost pentru totdeauna.
Dar până la cei 21 de km pe care sper să-i închei – sunt multe de zis și de învățat.
Ce m-au învățat ultimele 3 luni de antrenament? Mai întâi – că pot să alerg fără să-mi cadă ficatul, splina, să mi se taie respirația etc. Apoi că dacă ceva nu te-a durut până acum, sigur o să te doară – spatele, mâinile, picioarele – milimetru cu milimetru. E doar o chestiune de timp. E și o treabă bună în povestea asta – afli că ai mai mulți mușchi și mai multe oase decât știai până acum. M-au învățat să-mi scot din vocabular ”nu mai pot”. La început o spuneam de vreo doua-trei ori în fiecare minut, acum o dată la fiecare tură de alergare.
Spuneam că mai sunt multe de învățat până la cei 21 de km. De pildă cum să-i parcurgi pe ultimii 13 – eu aici mai am de lucrat. Dar cred că toate eforturile de până acum și de aici înainte sunt răsplătite cu o doză de optimism și de bucurie de care nu mai știam că sunt în stare la 38 de ani.
Alergați, fraților, nu vă costă nimic 🙂
Narcis Drejan
Narcis Drejan, foto arhiva personala
Cred că am început cam târziu să ţintesc spre un semi-maraton sau maraton. Dar să o iau uşor. Nu, nu sunt corporatist, nu mi-aş dori vreodată, nu există nicio motivaţie venită pe linie de uzină, nu am deadline-uri, doar ştiu că trebuie să împing nişte limite.
Aşa cum am început să joc tenis, în urmă cu 3 ani, deşi nu ştiam nici să ţin racheta în mână şi nu o foloseam pe cea Reghin decât pe post de chitară, am hotărât să alerg.
Dar nu pentru că mă simt bine, ci pentru că nu am stare şi pentru că nu mă plictisesc niciodată. Parcul IOR e cel mai bun prieten al omului care vrea să alerge, dimineaţa, la primele ore, sau seara târziu.
Dar fără niciun scop… până când a venit Roxana Lupu, fosta mea colegă de la Adevărul, şi m-a tot bătut la cap că aş putea să fac ceva din alergatul ăsta fără creier.
Mi-e un pic teamă, de la colegul meu Cezar, de la radio, care aleargă şi când doarme, aleargă după radio, aleargă când mănâncă, aleargă şi aleargă. După Maratonul Bucureşti a ajuns la spital, dar ştiu, i se trage de la o amandină, cică ar fi fost un pic expirată.
Eu n-o să mănânc amandine, dar ştiu că timpul e scurt şi încerc să îmi depăşesc limita celor 3 kilometri din IOR… e un pic distopic pentru mine, pentru că antrenorul de la tenis îmi spune că sunt suficienţi cei 3 kilometri.
Şi dacă o să ajung să termin semi-maratonul şi mi se va face rău, iar prietenii mă vor întreba ce-a fost în capul meu, ştiu ce le voi răspunde: Că se poate!
Roxana Lupu
eu, pacer la Maratonul Bucuresti, proba de semi, acum 2 ani 🙂 foto arhiva personala
Semimaratonul București a fost prima cursă de alergare pentru care m-am pregătit, și de aceea este foarte aproape de inima mea. Dacă atunci am vrut doar să o termin, acum mi-aș dori să reintru în formă și să scot un timp decent sau chiar mai mult decât atât. Am la activ cam 4 semimaratoane, dar cumva asta nu contează prea mult :).
Alergările mele din ultima vreme au fost cam dezorganizate și pe sărite, iar asta nu prea ajută. Cumva, parcă după întreruperi, totul devine din nou foarte greu la antrenamente, și alergarea devine o piatră de Sisif pe care o tot cari după tine și o cari. Faptul că am intrat cu toții într-un program de pregătire, personalizat pentru nivelul fiecăruia dintre noi, schimbă total ecuația. Dar nu o face mai ușoară.
De exemplu, pentru mine pare că intrarea în formă se face fooarte greu. Am picioare de plumb, trag de corpul meu și el de mine, sunt obosită, am un pace de nerostit, o sincronizare lamentabilă a mișcărilor. Ultima dată, la o alergare cu pante, m-am așezat la baza dealului, în șezut și am început să bocesc! A trecut pe acolo o tipă care își făcea alergarea în parc și mi-a dat 2 felii de măr! Le-am ronțăit și apoi m-am dus acasă și m-am culcat. Uneori, când nimic nu pare să meargă, trebuie să te culci! Asta e concluzia mea 🙂). A doua zi am ieșit din nou și a fost un pic mai bine! 🙂. Așa sper să fie în fiecare zi până pe 15 mai, și în ziua cursei la fel: un pic mai bine.
Toni Dumitru
Toni Dumitru, foto arhiva personala
Greu a mai fost 2015! Greu tare. Dar despre asta v-am mai povestit aici. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat puţin, dar, hei! – e de bine! Am făcut un pas mic, care-mi dă un dram de încredere după o perioadă teribil de dificilă, când eram la pământ, şi mă bucur ca un copil, de zici că am luat primul meu 10 la teza de mate.
N-am făcut nimic ieşit din comun, pur şi simplu m-am refugiat în alergare şi am luat-o aproape de la zero, dacă nu de la minus, ţinând cont de “pârjolul” psihic prin care am trecut. Am avut răbdare şi am adunat pas cu pas, kilometru după kilometru, la început pe distanţe mici, prin parc, iar în weekenduri ceva mai mult, în ritm uşor, fără presiune, în pădure.
Revenirea e dureroasă la orice nivel, indiferent că eşti un sportiv de top, unul mediu sau un amator avansat, cum mă consideram eu – mă uit cât de greu fac acum lucruri pe care altădată le făceam aproape cu nonşalanţă, când obţineam mult mai uşor ceea ce urmăream, şi mă macină neputinţa. Aproape că nu pot să cred că eu am alergat 6 maratoane şi nu-mai-ştiu-câte-semi-uri, că mă antrenam cu 4.30 pe kilometru, că făceam serii de intervale de 400, 800 şi 1.000 de metri. Acum, dacă încerc să trag cu 5 minute pe kilometru rămân repede fără aer. Şi picioarele se resimt.
Mai am de tras, dar important e că am revenit la plăcerea alergării şi asta contează mai mult decât viteza. Am nevoie de rutină, de volum, de perseverenţă şi de continuitate, apoi, cu timpul, lucrurile se vor regla, “piuliţele” se vor unge şi totul va deveni mai uşor.
Pentru mine, acum, singura cursă 100% sigură de anul viitor este Semimaratonul Petrom de la Bucureşti. Va fi un test serios, care îmi va arăta unde mă aflu, aşa că am de gând să mă pregătesc cât pot eu de bine. Am o schemă care nu m-a dezamăgit niciodată, dar marea provocare va fi să îmbin acest grafic de pregătire gândit pentru asfalt cu alergarea de trail de la sfârşit de săptămână, la care nu vreau să renunţ nici în ruptul capului.
Obiectivul meu pentru Semimaratonul din luna mai va fi să nu scot un timp mai slab decât la celelalte ediţii, adică să-l termin sub 1.50. Dar pentru asta va trebui să mă injectez cu ambiţie şi să muşc cu poftă din asfalt. După un an jalnic, se apropie vremea revanşei.
fotocredit Asociatia Bucharest Running Club
Pastila de ZLD. 5 trucuri ca să te trezești dis de dimineață la antrenamente
sursa foto: triathlonmagazine.ca
Viața unui sportiv amator poate fi foarte complicată…:) Muncă, familie, antrenament, competiții, viață socială și mulți de etc. 🙂
Cu toții avem deja o rutină zilnică, în care înghesuim toate activitățile care ne fac fericiți, dar dacă ar exista o modalitate de a planifica rutina asta într-un mod și mai eficient? Unul care să cuprindă programul de antrenament și să nu ne dea viața peste cap :D.
Am ajuns la concluzia că pentru a fructifica într-un mod cât mai eficient timpul alocat pentru o zi – a se citi pentru a reuși să îmi fac antrenamentele– am ales să mă antrenez la prima oră a dimineții, adică cu noaptea în cap :D. Nu sunt singura persoana care face asta dintre sportivii amatori, și, în plus, nu mă antrenez de unul singur.
Sunt o mulțime de avantaje ale antrenamentului practicat la prima oră, chiar dacă nu pare! Ești mult mai fresh, cu energia la maximum, și cu siguranță este mult mai benefic decât un antrenament realizat seara. Mai mult, după ce treci de o primă etapă, când trezitul la ora 5 dimineața este aproape insuportabil, acesta devine o activitate ca oricare alta! Pe cuvânt! 😀
E nevoie de ceva factori motivaționali pentru ca această activitate să devină o rutină și să nu rămână o experiență singulară :).
- În primul rând, pentru a reuși este mult mai ușor dacă găsești un partener cu care să te antrenezi, indiferent că ieși la alergat, la o tură cu bicicleta sau te duci la sală. Compania unui partener de antrenament este aur curat pentru tine. În primul rând, dacă știi că ai stabilit să te întâlnești cu cineva la 5:30 am, nu ar fi politicos să nu te ții de promisiune, nu-i așa?
- Un truc cât se poate de simplu este să muți ceasul cu alarma/telefonul cât mai departe cu putință, astfel încât să fii nevoit să te dai jos din pat pentru a opri alarma. Crede-mă, nu îți va veni să te mai întorci în pat. În plus, daca alături de tine se află partenerul de viață, atunci adrenalina eliberată în organism datorită rapidității cu care te vei mișca pentru a opri alarma, înainte ca partenerul să se trezească, te va face să uiți de somn.
- Impune-ți un obiectiv îndrăzneț! În cazul meu a fost să alerg un semimaraton în 80 minute, cu 4 minute mai bine decât cel anterior. Asta m-a motivat suficient de mult ca să mă trezesc de 3 ori pe săptămână la prima oră a dimineții pentru a alerga. După ce mi-am îndeplinit obiectivul, trezitul de dimineață pentru antrenamente devenise deja o rutină.
- Pentru a face față antrenamentelor de dimineață, trebuie să te culci mai devreme decât în mod obișnuit. Asta nu e chiar ușor, chiar dacă pare mai realizabil decât trezitul dimineața! Nope, nu e. Aici e și cheia trezitului de a doua zi.
Avantajul este ca vei beneficia de întreg procesul de recuperare al organismului, datorită faptului că hormonul de creștere este eliberat în mod natural de organism în intervalul 21:00-23:00. Iar orice activitate fizică în acel interval de timp va avea ca efect consumarea acestuia în dauna recuperării.
- Diversifică antrenamentele! Cea mai bună opțiune pentru a păstra activ interesul este flexibilitatea și diversitatea antrenamentelor tale. Azi alergare, mâine înot, poimâine bicicletă… Nu prea ai cum să te plictisești dacă faci triatlon, oricum. 🙂 Orice antrenament reușit presupune un mic dejun mult mai bogat, fără să ții cont de dietă!
Lucrează la psihicul tău așa cum lucrezi pentru corp. Dacă tu crezi că ceea ce faci merită și vei deveni un sportiv mai bun atunci vei reuși să te trezești dimineață. Mintea ta va face totul.
Succes!
Andreea Călugăru: Antrenamentele mele sunt planificate și prioritizate după principiul „fără nicio scuză”
Transfier 2015, foto credit Donez Amintiri
Am început să fac sport la vârsta de un an, pentru a corecta o ușoară problemă medicală. Ai mei m-au încurajat mereu să fiu foarte activă și m-au dus cam la toate sporturile disponibile în orașul natal. Într-un final s-a „prins” atletismul la vârsta de 9 ani, pentru că …îmi plăcea să sar și să fac tumbe pe salteaua de la săritura cu prăjina. M-am lăsat de sport în adolescență și am uitat de latura asta până la 25 de ani, când cele câteva kilograme în plus m-au scos la o alergare chinuită în Tineretului.
Îmi amintesc că la început nu reușeam să alerg mai mult de 400 de metri legați. Abia după vreo 6 luni am reușit să dau o tură de lac completă (3km), fără să încetinesc.
Triatlon Brasov 2013; foto arhiva personala
Prima mea competiție ca adult a fost în 2009 la MIB – cursa de 3km :), am crezut că o să mor.
Antrenamentele mele sunt planificate din timp și prioritizate după principiul „fără nicio scuză” – altfel sunt imposibil de îndeplinit printre jobul de la birou, afacerea de familie și alte delicii ale vieții.
Sportul meu preferat este… înotul (!?) pentru că …. ăăă… zău că abia acum mi-am dat seama că am început să iubesc mai mult înotul decât alergarea. Cum și când s-a întâmplat asta, nu știu! Ok, poate sunt amândouă la egalitate.
Dupa o cursă de înot de 5.000 de m, pe podium; foto credit arhiva personala
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este momentul când am ajuns în tranziția 2 la Ironman Mallorca, neștiind dacă m-am încadrat în timpul limită sau sunt deja descalificată (într-un final mai aveam 5 minute și am putut să termin cursa). Au fost câteva momente incredibile, trecând brusc de la agonie și disperare la speranță și apoi ușurare.
Competiția mea preferată este Transfier (half-ironman pe Transfăgărășan). Anul trecut am trăit acolo probabil cea mai fericită linie de finish și abia aștept să revin.
Cel mai mândra sunt de faptul că pot să merg pe bicicletă și că nu prea mai am julituri și vânătăi în ultima vreme.
Prietenii mei spun că nu prea mai am timp de o ieșire la cafea. Au dreptate!
Am aflat despre mine că sunt foarte fricoasă. Acesta este și motivul pentru care îmi este atât de greu în proba de bicicletă dintr-un triatlon – pentru că și acum, după 3 ani și mii de kilometri făcuți, tot stau cu frica în sân.
Sportul mă face să mă simt curoajoasă, relaxată, liberă.
Uneori, mi se întâmplă să adorm la birou :), după doar câteva ore de somn și un antrenament greu de dimineață. Din fericire avem un spațiu special amenajat pentru relaxare, în care pot să ațipesc timp de 15 minute.
Obiectivul meu în 2016 este Ironman-ul cu numarul 2, în iunie, la Oradea.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că trebuie să îți faci timp pentru ceea ce te face fericit. Cu forța și cu buldozerul dacă este necesar :).
Andreea a devenit anul trecut campioana nationala pe distanta de half ironman, la Oradea; foto credit arhiva personala
Adrian Mila: Am început să fac sport la 46 de ani. Am descoperit o libertate și o fericire pe care nu credeam să le mai găsesc
Am început să fac sport …. Târziu, foarte târziu. Într-o toamnă, pe la 46 de ani, am fost stârnit să iau startul la un cros. Citeam Adevărul de seară, îl luam de la un magazin Micro de la scara blocului și găseam rubrica lui Emilian Isaila, care se pregătea pentru un maraton. Maraton, ce chestie ciudată…. O aiureală, de ce ar alerga cineva un maraton? Emilian se lăsase de fumat, slăbise alergând, deja parcă devenea interesant, nici nu auzisem până atunci de Maratonul Internațional București. Practic ii datorez lui Emilian cateva kilograme, cateva mii de kilometri si o viata noua, dar el nu stie asta!
Bucharest Marathon 2015
Așa că intrarea mea în sport a început direct cu un concurs, cursa populară de la MIB 2009, la care m-am înscris în ultimul moment. Ploua mărunt. După 20 metri mă sufocam, după 200 m începeam să merg. A fost oribil. M-am simțit umilit, iar începeam să alerg, iar mă sufocam. Eram mereu depășit, alergarea era chinuită, după vreo 17 minute (parcă) ajungeam la finish, transpirat și uluit că mă simt foarte fericit. După o săptămână începeam să alerg, dimineața, pe întuneric, să nu mă vadă lumea cum mă chinui.
Îmi amintesc că la început nu puteam să alerg mai mult de 3-400 metri. Alternam mersul cu alergarea încercând să pun în mișcare niște mușchi și articulații care ruginiseră complet. Adevărata victorie a fost când am reușit să alerg dintr-o bucată 30 minute, fără să trebuiască să mă opresc. A fost greu, pe cuvânt.
Prima mea competiție de după prima competiție a fost Crosul 15 noiembrie, de la Brașov, tot în 2009. Aveam aproape o lună de când începusem să alerg și eram convins că voi alerga 5 km fără probleme. Nu am reușit, la un moment dat a trebuit să merg din nou, dar a fost frumos. Atunci mi-am promis că o să mă antrenez suficient ca să nu mai ajung să merg la o cursă de alergare.
Semimaraton pe Arges in Jos, 2015, foto arhiva personala
Antrenamentele mele …Nu sunt foarte sociabil și am început să alerg singur-singurel, în zori de zi. Apoi am găsit grupul de atunci al Ro Club Maraton și am descoperit plăcerea antrenamentelor în comun, la care făceam și o încălzire, și o tură cu toată lumea. Am nevoie de obiective care să rupă monotonia sau de un anturaj în care să găsesc în egală măsură distracția și efortul.
Cupa Berii – alergare + alcool; foto arhiva personala
La un moment dat au apărut și antrenamentele adevărate, profesionale, cum nu credeam să fac vreodată. Ștefan Oprina ne invitase la niște antrenamente cum nu visam, cu încălzire, program și revenire, devenind nu doar antrenorul nostru ci și un mare prieten. Am gustat și din antrenamentele lui Flabio Carmona și apoi iar antrenamente cu Fane. Între timp s-a format cee ace se cheamă Trupa lui Fane, unde Ștefan Oprina oferă antrenamente spectaculoase, personalizate și eficiente. Antrenamentele profi au fost în mare măsură distracție combinată cu muncă și au avut rezultate evidente.
la antrenament cu o parte din Trupa lui Fane, foto arhiva personala
Sportul meu preferat este atletismul pentru că în copilărie o cunoscusem pe Lia Manoliu, care mă impresionase cu adevărat. Tata o cunoștea, îmi povestea de ea, îl lăuda pe Zatopek, deci probabil atletismul era sportul meu preferat inca de atunci, chiar dacă nu îl practicam decât pe sărite. Îmi plăcuse mult canotajul, alunecarea pe apă, liniștea din mijlocul lacului, dar a fost doar o iubire de-o vară, din adolescență, mai ales că o pereche de adidași ocupă mai puțin loc decât un schif.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este probabil de la Hercules, la care participam la semimaraton, în 2011, cred că era primul semi montan. Urcasem prin pădure, îmi curgea transpirația în ochi, îmi pulsau dureros gambele și apoi s-a terminat urcarea. Cerul abastru, dealul verde și plin de florile de mai m-au făcut să uit de concurs și să mă opresc să fac o poză care apoi a fost mult timp poza de fundal de pe monitorul meu. A fost un moment magic, un colț de rai în care ajunsesem fără să fac pasul necesar…
Maraton apuseni 2015; foto arhiva personala
Competiția mea preferată este… greu de spus. Merg la cursele care mă atrag, la care îmi plac organizatorii, atmosfera, unde există un pic de provocare și unde mă simt bine, mi se pare inutil să merg la cursele care ar avea potențial de enervare. Mi-e greu să fac un top. Îmi plac mult cursele montane, probabil preferata mea ar fi cursa de la Azuga, pentru perversitatea buclei finale, îmi place mult Cozia; cursele de plat de la maratonul de la București și cel din Cluj sunt preferatele mele. Cea mai mare provocare a fost Olympus Marathon, pe care l-am dovedit cu greu, și asta l-a făcut poate și mai prețios.
2X2 race, 2014; foto arhiva personala
Cel mai mândru sunt că am reușit să îmi înving zona de confort, lenea, sedentarismul.
Prietenii mei mă întreabă cel mai des „cat mai ai de gând să alergi?”. Din păcate răspunsul nu depinde doar de mine, mai sunt implicate în afacere și niște articulații, mușchi șamd, dar aș vrea să alerg măcar până pe la 80 de ani.
la Cozia Mounatin Run, cu prieteni
Am aflat despre mine că încep să mă suport. Am reușit să mă împac cu mine, ceea ce este destul de greu, am reușit să accept pozele cu mine (înainte de alergare evitam cât mai mult să apar în poze), care apoi chiar mi-au plăcut. Pozele din alergare sunt printre puținele în care mă simt bine.
Sportul mă face să mă simt viu. Am descoperit o libertate și o fericire pe care nu credeam să le mai găsesc. Provocări, concursuri, antrenamente, am găsit o lume nouă cu mulți, foarte mulți oameni interesanţi și mulți noi prieteni cu care mă simt foarte bine. Cred că perioada de când am început să alerg este una dintre cele mai plăcute, relaxante și frumoase din viața mea. Mă repet, dar alergarea este ca un distonocalm luat atunci când ai un deranjament stomacal. Nu îți rezolvă problemele, dar nu îți mai pasă de ele şi doar asta contează.
Uneori, mi se intamplă să apelez la experiența de la alergare ca să depășesc problemele. Fac apel la cutia cu secrete. Mă gândesc la o cursă grea, la momente dificile și la faptul că am avut norocul să le depășesc și încerc să rezolv și situația din viață, din activitatea profesională sau unde a apărut. Cu calm, strângând din dinți ca să depășesc obstacolul, uneori văd viața ca pe o cursă, cu un finish pe care aș prefera să îl ating cât mai târziu.
Obiectivul meu în 2016 este să am doi genunchi valizi, ceea ce deocamdată nu este garantat. Și poate să depășesc un alt handicap din copilărie, dacă tot alerg mai puțin și am mai mult timp disponibil, adică să îmi înving frica de apă. Cine știe, poate mă voi apuca și de triatlon odată și odată.
pe podium la categoria de varsta, la una dintre competitiile preferate; foto arhiva personala
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că la alergare nu prea poți să sari peste etapele intermediare, mai ales dacă vrei să alergi mult timp. Probabil aș recomanda antrenamentele cu un antrenor profesionist și aș prefera antrenamentele de grup. Și niște alergări lungi cu prietenii, cu oprire la o cofetărie sau un grill, să refacem depozitele de glicogen, pentru că viața fără savarine e pustiu!
la un gratarel, dupa alergare. sa vina glicogenul inapoi! foto arhiva personala
Maratonul Zăpezii Isostar – Cum ne echipăm pentru o cursă de iarnă?
Isostar Maratonul Zăpezii e un concurs cu tradiție, iar anul acesta ajunge deja la ediția a V-a. Este prumul maraton clasic pe zăpadă din Europa și se întâmplă pe 27 februarie, la Râșnov. Este o cursă cel puțin interesantă, pentru că traseul combină șoseaua cu drumul forestier, iar priveliștea e de basm: se aleargă în zona istorică și turistică a Râșnovului, alergătorii trec prin Cetatea Medievală Râșnov în traseul lor, se văd Postăvarul, Bucegii și se aleargă prin pădure! 🙂
Frumos, dar ușor complicat cu echipamentul, nu? 🙂 Ce strategie să aplici? Nu te poți echipa doar ca pentru șosea și nici ca și cum ai alerga trail! Așadar, cum ne echipăm pentru o cursă de iarnă?
foto credit dailyburn.com
Strategia aparține fiecăruia, dar iată câteva sfaturi generale, pentru echipamentul sportiv în anotimpul rece + tips-uri specifice, pentru cei cu care ne vom întâlni pe 27 februarie la start! 😀
Am vorbit despre asta cu Ilie Roșu, maratonist veteran, cu 141 de maratoane alergate, din care 131 alergate cu steagul României în mâini! 🙂
Iată-l, deși Ilie e destul de cunoscut în comunitatea noastră de sportivi amatori și profesioniști.
Ilie Rosu, foto credit Semimaraton Gerar
Acum, Ilie face parte și din echipa de organizare a competiției, așa că are câteva informații din interior :D. Să-l ascultăm:
“Traseul de concurs este atipic, avem jumătate asfalt și jumătate drum forestier cu zăpadă. Prima jumătate este asfaltul, apoi intrăm în munte și temperaturile scad. De la kilometrul 15 și până la kilometrul 30 este mai frig. Anul trecut a fost pe această porțiune zăpadă până la brâu”.
Ilie ne recomandă pentru acest traseu pantaloni de alergare lungi și mai groși, iar la alegerea pantofilor de alergare pentru acest concurs participanții să ia în calcul umezeala.
Organizatorii s-au gândit și la asta, așa că la km 15 la dus sau la km 30 la întors (se trece prin același punct) concurenții au posibilitatea să își schimbe încălțările, dacă doresc. “Este punctul de control de la cabana Himalaya și ne-am gândit să venim în sprijinul alergătorilor, mai ales că ne-am uitat pe prognoza meteo și am văzut că o să ningă în ziua concursului. Deci e posibil să fie pe traseu zăpadă nebătătorită.“
Cu cât mai complicat, cu atât mai bine, nu? 😀 Sincer, mereu am preferat competițiile grele sau traversate de factori agravanți :D, cum ar fi ploi torențiale, vânt puternic, (mai puțin faza cu valurile la înot :D), teren accidentat, timpi limită la check point-uri, nămol pe traseu! Really, altfel cum ar arăta povestea ta la bere? Cam așa, probabil: “Hei, și ai alergat maratonul, cum a fost?! Povestește-ne tot!” “Păi, s-a dat startul… și… a fost ok, m-am simțit bine pe primii kilometri, traseul alergabil, soare, păsărele, și apoi am ajuns la finish!“. “Aha. Super.” 😀
În orice caz, oricât de adrenalina junkie am fi fiecare dintre noi, trebuie să ținem cont de niște reguli generale când alergăm la temperaturi scăzute și mai apare și zăpada în peisaj. Ca să ne asigurăm, nu-i așa, supraviețuirea pentru povestea de la bere. 😀
Andrei Roșu, sportiv amator de anduranță, a preluat câteva tips-uri bune pe subiectul ăsta, de pe Running About, iată câteva dintre ele:
- Să te îmbraci în haine subțiri la primul strat, iar materialul să fie de preferat unul care ține transpirația la distanță; cât despre tipul de material, acesta poate fi sintetic, cum ar fi polipropilena sau polyester, dar și lână
- Stratul exterior de haine să fie unul din nailon sau Gore-Tex, pentru protecția împotriva vântului și precipitațiilor, dar și cu rolul de a elimina umezeala, prevenind supraîncălzirea sau răcirea;
- Pentru temperaturile foarte scăzute e nevoie de un strat de mijloc, o bluză de polar;
- O bună parte din căldura corpului se elimină prin extremități – mâini, cap și picioare. Așa că trebuie protejate în timpul alergării: căciulă sau buff, mănuși, șosete groase de alergare.
Am găsit o chestie interesantă într-un articol RunningCompetitor, cum să îți păstrezi un chip luminos și neînghețat :D, la temperaturi scăzute sau în caz de vânt puternic/ninsoare: să te ungi cu cremă de gălbenele! Pe asta nu o știam. Te protejează de frig, ger și vânt, este rezistentă la apă. E de încercat.
Într-un alt articol RunningCompetitor aflăm că trebuie să ne adaptăm încălțările și șosetele la suprafața pe care alergăm. Când e zăpadă sau gheață, e nevoie ca pantoful de alergare să permită mai multă forță și aderență. Obligatoriu, teste înainte de cursă pe teren similar, pentru a observa cum se manifestă ei și cum te simți tu.
(e ok, puteti alege alte culori :D)
foto credit frugalbeautiful.com
Active.com adaugă la listă șosetele de compresie. Presiunea exercitată pe mușchi de șosețelele astea duce la accelerarea fluxului sângelui, iar asta înseamnă căldurică (tocmai am folosit două diminutivuțe într-o singură frază. but why?!). Compresia mai înseamnă, printre altele, și reducerea riscului de crampe musculare dar și recuperare mai bună post efort.
Sigur, e clasica aia cu evită să te îmbraci prea gros. Temperatura corpului începe să crească vertiginos după ce începem alergarea. De aceea, atunci când ne pregătim hainele, să le alegem ca și cum temperatura ar fi mai mare cu 10 grade, cel puțin.
Cam atât, vorbă mai puțină și alergare mai multă! 😀
Spor la antrenamente!
George Toma: Prietenii mei spun că i-am convins să alerge!
Am început să fac sport în urmă cu 3 ani, când am redescoperit alergarea. Și de atunci tot fug. 😀
Îmi amintesc că la început primul kilometru a fost dificil, și mă uitam la cei care mă depășeau gândindu-mă ce ușor aleargă, fără să arate că depun efort.
Prima mea competiție a fost Semimaratonul București din 2013, proba de 10km, pentru care m-am antrenat jumătate de an.
Antrenamentele mele sunt seara. Alerg și dimineața, împreună cu alți alergători, dar antrenamentele în care reușesc să mă concentrez sunt seara, eventual după 21.30, când în parc sunt doar eu și muzica din căști.
Sportul meu preferat este alergatul, pentru că mă ajută să mă relaxez mult mai mult decât alte sporturi pe care le-am încercat. Și îl consider un sport egoist. Îți compari performanțele cu cele anterioare, ești singur pe traseu și te întreci cu tine.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de anul trecut, de la Maratonul București. Am făcut PB-uri pe mai multe intervale și la finalul cursei am devorat trei pahare mari de apă și bucăți de ciocolată! A fost o cursă frumoasă.
Competiția mea preferată este Semimaratonul București. Am rămas atașat de cursele pe care le-am făcut acolo. Și cred că în cursa de 10 km mă simt cel mai bine, deși după prima ediție la care am participat am dormit toată ziua.
Cel mai mândru sunt de fiecare cursă terminată. E o bucurie să treci linia de finish, apoi să o treci cu un timp bun.
Prietenii mei spun că i-am convins să alerge!
Am aflat despre mine că rezist oricărei provocări, știind că după asta urmează o tură de parc, de relaxare.
Sportul mă face să mă simt odihnit și cu mai multă energie.
Uneori, mi se întâmplă să… sar peste un antrenament. 😀
Obiectivul meu în 2016 este să termin un maraton. Și l-am programat pentru toamnă, la Maratonul Internațional București.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că timpul te ajută să fii mai bun. Și nu sări peste încălzire, e cea mai importantă.
“Bombițe” energetice pentru antrenamentele din iarnă
Cătina cu miere de albine
miere & catina la borcan, fotocredit: www.elle.cz
Sunt nenumărate beneficiile acestei fericite alăturări, dar o să ne concentrăm pe cele utile efortului sportiv.
Un tonic excelent, cătina conține de 10 ori mai multă vitamina C decât citricele, vitamine nenumărate, precum A, B1, B2, B6, B9, beta caroten, fosfor, potasiu, fier, calciu, magneziu. Cum ne ajută în sport și la antrenamente iarna? Păi, mărește rezistența la efort fizic.
Cu ce ne ajută mierea în plan sportiv? Același lucru, crește rezistența la efort susținut, reduce oboseala, aduce carbohidrați în mușchi, în antrenament și în recuperea după efort. Mierea este cel mai recomandat carbohidrat – având un conținut mare de zaharuri și substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici.
Vă dați seama când le unim ce nebunie rezultă? 🙂 Un mix dulce-acrișor, care se ocupă cu următoarele:
- proprietăți antioxidante
- explozie de energie
- întărirea sistemului imunitar
- efect antibacterian, reparator și vindecător
- ne ajută să ne antrenăm în continuare afară, la temperaturi scăzute, pentru că ține la distanță virozele
Miere cu cătină la borcan, mod de preparare
Se spală bine fructele de cătină și se usucă
Se așază într-un borcan de 800 de gr 1 treime miere și 2 treimi cătină, pănă se umple borcanul
Se lasă la macerat la rece între 7 și 10 zile
Se amestecă periodic cu o lingură de lemn (și se rostesc incantații păgâne! :D)
Se consumă zilnic, înainte și, eventual, după antrenamente.
Ghimbirul & Ceaiul de ghimbir
radacina de ghimbir & ceai, fotocredit sanatate.bzi.ro
Rădăcina de ghimbir, pe care o găsiți lejer în orice supermarket de pe la noi, este bogată în potasiu, zinc, calciu, cupru și magneziu, vitaminele B6, C și D, dar și în uleiuri esențiale cu multiple proprietăți benefice.
Este un tonic general al organismului, înlătură oboseala și toxinele acumulate în organism, controlează digestia.
Ceaiul de ghimbir și cum ne ajută în sport
– are un excelent efect energizant, încearcă-l cu câteva ore înainte de antrenamente;
– ajută la buna circulație a sângelui, previne formarea cheagurilor și ajută la transportul oxigenului și substanțelor nutritive către toate organele vitale din corp;
– ajută în recuperarea musculară după efort considerabil (conform unui studiu din 2010, Journal of Pain). 2 grame pe zi de rădăcină proaspătă de ghimbir reduce și înlătură durerea musculară;
– ține la distanță constipațiile sau diareea, are grijă de sistemul digestiv în general (conform The Bastyr Center for Natural Health), și în special al atleților care călătoresc spre zone de concurs cu climă și alimentație diferite de cele cu care sunt obișnuiți; cred că știm cu toții cum o problemă digestivă ne poate rata o cursă, mai ales dacă vorbim despre anduranță;
Smuti-uri și fresh-uri din fructe
O dietă sănătoasă e musai să cuprindă fructe și legume zilnic, iar dacă ne gândim că avem nevoie de energie ca să facem sport, atunci chiar că nu putem susține efortul fără ele. Sunt unele fructe și legume mai indicate decât altele, atunci când avem nevoie de “benzină“ la antrenamente, iarna.
Dacă e complicat să consumi din toate cele care contează, atunci poți încerca varianta unui smuti delicios, care combină într-un suc natural mai multe fructe.
Sloop este un exemplu bun de suc natural de fructe fără zahăr adăugat, fără conservanți, coloranți, aditivi, cu câteva cocktail-uri de fructe foarte atrăgătoare!
De exemplu, Sloop cu mandarine. Iată câteva beneficii ale mandarinelor pentru sport:
– un conținut foarte ridicat in betacaroteni, precursorii vitaminei A, cu rol în mentinerea vederii și detoxifierea organismului;
– mențin sănătatea oaselor – sunt bogate in vitamina D și cresc absorbția calciului in organism;
– ajută în digestie (conțin fibre, care au și rol în curățirea colonului);
– ajută la menținerea sănătății oaselor. Consumul de alimente bogate in vitamina D poate preveni apariția osteoporozei.
Sloop mandarine (stanga), Sloop pepene, ananas si mango (alaturi)
fotocredit Sloop
Există la Sloop și o combinație interesantă de pepene, cu ananas și mango. Fiecare dintre aceste fructe au rolul lor în efortul fizic.
Pepenele, de exemplu: un studiu recent a scos la iveală faptul că dacă îl vei consuma înainte de antrenament îți vei scurta perioada de refacere și revenire după efort și, chiar mai mult decât atât, îți va crește performanța. Studiul a fost publicat în the Journal of Agricultural and Food Chemistry, și atribuie aceste efecte ale pepenelui unui aminoacid care s-ar găsi în fruct, și anume L-citrulina. Studiul arată că grație acestuit fruct, atleții pot face antrenamente mai intense, cu o recuperare mult mai rapidă. Se pare că L-citrulina accelerează înlăturarea acidului lactic din mușchi.
Și mango are beneficiile lui în sport:
- carbohidrați de calitate, atât de necesari în efort;
- fruct bogat în vitaminele C și A, nu conține grăsimi sau colesterol.
Nici ananasul nu e mai prejos:
- este excelent în recuperarea sportivă;
- repară și menține sănătoase oasele și cartilagiile stresate ale atleților;
- Are fibre, care ajută la scăderea nivelului de colesterol;
- Se laudă cu vitamin B6, parte din procesul de formare a celulelor roșii din sânge.
Sloop tocmai a dat drumul unui concurs pe Instagram, îl găsiți aici https://www.instagram.com/smutisloop/, vă invită să împărtășiți fotografii din căldura căminului, iarna, unde să încadrați și simpaticul Sloop pe undeva, alăturând hashtag-ul #fericirenefiltrata. Puteți câștiga un aparat foto instant Fujifilm Instax, ca să îl surprindeți pe Moș Crăciun sub brad, normal :). Iată un exemplu, pentru inspirație:
winter story, credit foto Sloop
Revenind la fructele noastre, iată și alte fructe și legume care ne energizează în antrenamente, și pe care le putem utiliza cum dorim, în fresh-uri sau întregi: sfecla, morcov, spanac, bananele, kiwi (găsiți la Sloop și varianta cu kiwi, combinat cu portocale), fructele de pădure, rodiile.
“Praf” energizant – turmericul
turmeric, sursa foto authoritynutrition.com
Turmericul seamănă cu ghimbirul, este un condiment cu o beneficii fabuloase pentru corp și creier. A fost utilizat în medicina ayurvedică timp de … 1000 de ani, și iată cu ce ne ajută pe noi, sportivii amatori sau profesioniști:
–antiinflamator cu efecte identice ca cele ale unor pastile anti inflamatoare, dar, bineînțeles, fără efectele lor secundare!
– cel mai tare antioxidant posibil, și, pe lângă asta, are rolul de a stimula producția de enzime antioxidante în corpul tău.
–ne face mai alerți, mai concentrați și … mai deștepți! 😀 păi, cred că avem nevoie, de vreme ce pierdem atâta timp făcând sport în loc să citim o carte! 😀
Se pare că turmericul ajută în procesul de creștere al unui hormon din creier, cu un rol magistral în memorie și funcție sănătoasă a funcției cognitive. Cică e hormonul ăla responsabil de partea de învățare până la excelență a ceva, dezvoltarea unei aptitudini. 🙂
Cum puteți folosi turmericul, care e de găsit oriunde în zona de condimente vărsate din supermarketuri. Putem face ceai cu el sau putem să îl adăugăm în fresh-uri sau… aici aveți mai multe variante de utilizare.
Dacă folosiți și alte “decocturi” și rețete ca să vă energizați antrenamentele iarna, dați-ne de știre, mai jos, la comments!
O iarnă plină de sport și energie să avem!
Pastila de ZLD. Suplimente pentru anduranţă (I)
Industria suplimentelor nutritive este, în ultimii ani, într-o continuă expansiune. Tot mai mulţi oameni apelează la astfel de produse pentru a-şi asigura necesarul zilnic de vitamine şi minerale, pentru a face faţă solicitărilor fizice şi intelectuale, sau pentru a-şi spori capacităţile neuro-psihice.
În sport, suplimentele au un rol foarte bine definit: susţin efortul, ajută la recuperare, dezvoltă forţa şi musculatura.
O nutriţie adecvată nu înseamnă numai CE mâncăm, dar şi CÂND. Există o abordare modernă a alimentaţiei sportivilor, pentru a beneficia maxim de efectele antrenamentului.
foto credit: sportingnews.com
Obiectivul principal ar fi facilitarea refacerii după efort şi dezvoltarea musculară. În termeni ştiinţifici, e nevoie de contracararea statusului catabolic (eliberarea în circulaţie a glucagonului, adrenalinei, noradrenalinei, cortizolului) şi activarea hormonilor anabolizanţi (testosteron, GH, IGF1, insulină).
De la început trebuie spus că fiecare atlet are necesităţi nutriţionale unice dar şi preferinţe, astfel că fiecare îşi alege suplimentele sportive, personalizând această formulă, ideal sub îndrumarea unui specialist.
Suplimente înainte de antrenament (faza energetică)
Această faza are rolul de a proteja glicogenul muscular şi proteinele structurale, de a creşte rezistenţa musculară la efort, de a reduce distrugerea musculaturii şi a facilita recuperarea în perioada post-efort.
În această etapă este importantă administrarea de minerale precum magneziul, poate cea mai importantă minerală pentru ţesutul muscular, asta pentru că întreţine o circulaţie optimă în condiţii de stres intens.
Dacă vorbim despre perioada competiţională, atunci, în funcţie de cursa la care urmează să participi, este indicat să foloseşti un gel cu carbohidraţi cu 5-10 minute înainte. Îţi va da energie necesară susţinerii unui efort constant iar riscul de a-ţi consuma întreagă cantitate de glicogen din muşchi este astfel mai redus.
Un alt supliment indicat înaintea unei curse este L-carnitina, pentru că ajută susţinerea efortului, acţionând ca un catalizator pentru sintetizarea grăsimilor din organism.
Eu încerc de fiecare dată să iau aceste suplimente înainte de un concurs. De asemenea cu minim două săptămâni înainte de cursă importantă administrez câte 5-10 g de creatină pe zi, iar asta ajută foarte mult în susţinerea efortului intens.
Suplimente în timpul antrenamentului
Antrenamentul de forţă nu impune necesităţi speciale în privinţa suplimentării, în schimb eforturile aerobe, cu durata lungă, pot fi susţinute prin consumarea unor băuturi/geluri cu carbohidraţi, destinate sportivilor.
În timpul unei curse de anduranţă este indicată suplimentarea cu magneziu, pentru că este eliminat din corp prin transpiraţie şi avem nevoie în continuare de el.
De asemenea, este indicată folosirea gelurilor cu carbohidraţi în timpul curselor mai lungi, pentru a beneficia de o energie constantă pe tot parcursul unei competiţii.
Suplimente după antrenament (preferabil în intervalul 0-45 minute)
Asta e faza anabolică (sau “fereastra” anabolică), o perioadă în care creşte sensibilitatea la insulină şi astfel depozitele de glicogen sunt refăcute mai rapid, iar sinteza ţesutului muscular mai accelerată.
Acum este indicat să consumăm un supliment bogat în carbohidraţi, cu indice glicemic mare, care serveşte că activator al secretiei de insulină. De asemenea, e bine să conţină şi proteine din zer, care sub influenţă insulinei vor participa la sinteza ţesutului muscular.
Formulă recomandată: 40-50 g carbohidraţi, 13-15 g proteine din zer, 1-2 g glutamină, 100 mg vitamina C, 200 mg vitamina E.
Suplimentele va pot asigura acel necesar de substanţe nutritive pe care poate că nu reuşiţi să îl asiguraţi printr-o alimentaţie obişnuită.
Dar poate că vreţi să obţineţi rezultate mai bune – să dezvoltaţi mai multă masă musculară sau să slăbiţi, chiar dacă nu o participaţi la concursuri. Suplimentele nutritive pot fi de mare ajutor şi în această situaţie, pentru că oferă o cantitate concentrată de nutrienţi importanţi (proteine, minerale etc.).
Activitatea sportivă presupune cerinţe nutriţionale aparte faţă de cele ale unui om cu activitate fizică normală şi poate că nu aveţi cum (timp, bani, disponibilitate) să mâncaţi atât cât ar trebui şi exact acele alimente care sunt necesare pentru a face faţă antrenamentului sportiv. În această situaţie, suplimentele nutritive vă salvează.
Revenim în episodul 2 cu detalierea suplimentelor necesare în fazele de antrenament și concurs, stay tuned! 🙂 Până atunci, vă mai las ceva de citit: 10 mituri ale nutriției sportive de anduranță. Enjoy! 🙂
Guilty pleasures în triatlon, faza pe antrenamente (I)
Le trăim cu toții, dar sunt atât de personale (și, uneori, jenante! :D) încât le ținem pentru noi. Acele chestiuțe, detăliuțe 😀 care sunt doar ale noastre, micile superstiții, gafe, obiceiuri, pe care le luăm cu noi în orele de înot, alergare și bicicletă, și care spun despre noi câte ceva. Dar ar fi totuși amuzant să le împărtășim, nu credeți? 😀 Vă dau leapșa imediat!
So, guilty pleasures la antrenamente, varianta mea. 😀 Aș vrea să vă încurajez ca în finalul acestui articol, la comments, să mi le povestiți și voi pe ale voastre, nu de alta, dar să nu mă fac doar eu de râs. 😀 Puțină unitate, colegi din triatlon!
Începem:
– fac ultimii 200 de metri din bazin cu gândul la saună. Abia aștept să mă întind și să mă gândesc la orice și la nimic. Sigur, când ajungi la the promised land și găsești o sticluță cu esență de eucalypt, pe care o doamnă care acum face duș se pregătește s-o împrăștie peste pietrele fierbinți atunci când va veni, trăiești un moment de instabilitate. Mai ales dacă tu ai alergie la parfum! 😀 Și aromaterapia te lasă rece.
Așa că ce să faci? Ascunzi sticluța otrăvitoare!! Când vine doamna, spui inocent, cu ochi de căprioară în întuneric, că nu ai văzut nicio sticluță! Paranormal și inexplicabil, sticluța va apărea din neant, în timpul celui de-al doilea duș al stimabilei;
-ești în bazin și înoți în treaba ta. E dimineață, devreme, ai un 800 de metri lung, ești abia la 400, și continui să aproape dormi în timp ce te mai trezești ca să numeri bazinele. Pe culoarul apropiat, observi un tip care pare că se întrece cu tine. Cumva accelerează de câte ori ajunge în dreptul tău. Hm. Îți vezi de treabă. La capetele de bazin vă nimeriți totuși în același timp de câteva ori, tipul pare că gâfâie, și că încet-încet, privirea lui capătă accente criminale, cu fiecare nou capăt de bazin, în timp ce pare că te studiază să vadă dacă pleci în următoarea tură. E jumătatea aceea de privire pe care o simți în ceafă.
Și, oricum, simți când cineva te provoacă. Ce drăguț, o șansă să te trezești de-a binelea pe ziua de azi! Așa că arunci pe geamul enorm de la Daimon planul de antrenament pe azi, și bagi intensitate. La al 4-lea bazin tipul e roșu ca racul, respiră ca o locomotivă și pare că te va asasina. Te cruță totuși, și decide că e cazul să treacă la niște exerciții cu pluta ;), ca și cum nimic nu s-a întâmplat;
-tot din seria saună: să intri cu telefonul, și abia când micuțul începe să transpire să te prinzi că tu chiar ai intrat cu telefonul în saună; până îl salvezi, faci totuși o poză. nu, nu selfie :D. foto cu cartea pe care o citești :))
ar trebui sa facem un grup: cei care citesc in sauna. cine se mai baga? 😀
-una dintre dilemele din sezonul hibernal, în familie: ce facem cu home trainerul Roxanei? Acum, când am terminat de văruit și mobilat sufrageria?
(extrase) soțul: oricum nu folosești trainerul! De când îl ai te-ai urcat pe el de maxim 4 ori! eu: nu e adevărat, au fost mai multe, nu m-ai văzut tu! Și, oricum, chiar vreau să mă apuc serios! el: banca mea de forță a fost scoasă, așa că nu are ce căuta chestia asta în sufragerie. eu, rugător: atunci în dormitor? el: nu în casă! eu: atunci îl scot pe balcon.
Așa că iarna asta programul meu pe hometrainer se desfășoară pe balcon :D. Azi a fost prima sesiune!
vecinii se uita in sus si inca nu inteleg nimic :D.
Urați-mi vreme bună! :))
-next one: să ajungi în sfârșit la ora de spinning susținută de Răzvan Jugănaru, la MTB Academy, la Daimon, după ce ai reușit să te strecori printr-un trafic îngrozitor, și să descoperi că ți-ai pierdut bidonul cu apă și lămâie pe undeva, exact în timpul în care instructorul spune: aveți toți apă la voi, da? Hidratarea e foarte importantă.
Important e că el vede că ești singurul sărac fără bidon din sală, și îți dă din izotonicul lui, exact când ai mai mare nevoie, yey!
cu gasca MTB Academy, la final de ora
-Să ieși la alergat în Tineretului, la o alergare ușoară, și să te plictisești atât de tare încât să sprintezi. Să fii foarte mulțumit de tine la final. Și invers: să ai programată o sesiune de intervale, și să fii atât de fără chef, încât să bagi un jogging cu privirea tâmpă la rațele de pe lac. Ești la fel de mulțumit la final. J)
Mai am, dar le las pentru episodul 2 :D. Le aștept pe ale voastre! 🙂
