În urma accidentului grav de anul trecut, când 16 şerpaşi au murit în urma unei avalanşe, în încercarea de a urca pe Everest, autorităţile nepaleze au închis ruta funebră, cunoscută sub numele de South Col. Astfel, cei care vor dori să urce Everestul vor urma un nou traseu. Acesta va evita ghețarul Khumbu, locul tragediei, unde riscul de avalanşă este în continuare crescut, după cum au anunţat autorităţile.
Şerpaşii din zonă au cerut autorităţilor şi condiţii mai bune de lucru dar şi un salariu mai bun, având în vedere riscurile la care se supun. Guvernul nepalez a ținut cont de cerințele șerpașilor, iar pe lângă schimbarea traseului de escaladare a Everestului, au importat cabluri și scări noi.
Mai mult de 4.000 de oameni au atins vârful Everest (8,848 metri) în aproximativ 62 de ani, şi aproximativ 800 sunt aşteptaţi să intre în această aventură de cucerire a vârfului anul acesta.
Dintre cele 250 de victime pe care le-a luat muntele de-a lungul timpului, aproximativ 40 au fost ucişi în zona gheţarului.
Mai multe despre noul traseu şi alte informaţii pe subiect, găsiţi în articolul de pe Emunte.ro.
Cel puțin 43 de oameni au fost uciși de viscolul neașteptat și avalanșele care au lovit săptămâna trecută circuitul turistic de trekking Annapurna, în centrul Nepalului iar aproximativ 100 sunt dați dispăruți. Dintre victime, 21 erau trekkeri și montaniarzi din țări ca India, Canada, Polonia, China și Slovacia, iar 22 ghizi nepalezi, porteri și localnici. Aproape 600 de oameni, mulți dintre ei răniți, au fost salvați de pe traseu cu elicopterele, în cea mai amplă operațiune de intervenție din istoria țării.
Un grup de 8 români a fost acolo când tragedia a avut loc, și a scăpat cu viață grație înțelepciunii ghidului lor, care a condus expediția. Este vorba despre Radu Vatcu, ghid Extreme Travel, care a condus un grup de 7 români în circuitul Annapurna. Radu Vatcu povestește în exclusivitate pentru Adrenallina unde i-a prins ninsoarea și vremea proastă, ce decizii a luat pentru a păstra grupul în siguranță și care crede că este cauza acestei tragedii, de la fața locului.