Alexandru Kelerman (Episodul 1 este aici!) Aflu că Andrei și Dani nu se simțeau prea bine. Andrei avea o stare de greață, iar Dani avea ceva probleme în zona inghinală. În orice caz, nu ne mișcam deloc bine. Am făcut vreo două pauze scurte pe acea urcare, am continuat încetișor și am ajuns, după aproximativ 2h30m, prima dată la Omu! Eram entuziasmat că, în sfârșit, îl văd pe Daniel, care ne aștepta cu totul pregătit. Am hotărât că nu stăm mai mult de 20 de minute în punct, așa că am trecut la treabă. Am mâncat niște paste, o bucată de pâine cu vinete și un castravete, m-am schimbat, pentru că deja se lăsa răcoare, am pus foița de vânt, am făcut plinul la apă și eram gata de plecare. L-am salutat pe Daniel și am pornit în aceeași formație, 4 băieți, în coborâre pe Valea Cerbului. Și ce coborâre!…
Tag