De când mă știu, am oroare să mănânc dimineața. Pe când eram fumătoare (da, a existat și era asta), mic dejunul consta într-o cană mare cu cafea și 5, 6 țigări, așa, ca să-mi dea energie pe tot parcursul zilei :D. După ce m-am lăsat de acest viciu îngrozitor (pentru cei care citesc acum și încă fumează aș accentua acest cuvânt – ÎNGROZITOR :D), mic dejunul meu pur și simplu a dispărut. Lucrurile s-au schimbat acum 5, 6 ani, când m-am apucat de sport, și am realizat că, atunci când te prezinți la startul unei competiții, masa de dimineață face diferența între o cursă bună și una proastă. Așa că am început să servesc micul dejun, cu forța!, doar în zilele în care aveam de “alergat” la concursuri :). Și atunci ceea ce serveam se rezuma la o banană și/sau un baton energizant, poate două ouă ochiuri și… cam atît.…