categorie

Gârboavele XC 2012, jurnal de cursă

Ziua de sâmbătă (7 aprilie) a început pe întuneric: pe la 5 dimineața eram pe bicicletă, în drum spre locul unde ne dădusem întâlnire. Era o liniște și un somn în București, de să le tai cu cuțitul. Aer curat și o lună enormă, galbenă, cu care mai rivaliza câte un taximetrist obosit după tura de noapte. Nu mă grăbeam nicăieri: aveam timp berechet să ajung la Unirii până la și jumătate, în față la Mac, ca să mă întâlnesc cu colegii de la Bikersteam, echipa de cicliși amatori din care fac parte. Urma să plecăm în formula: Ștefan Morcov, unul dintre cei mai buni cicliști profesioniști din România, cunoscut de toată lumea drept Basso, Andrei Mocanu, ciclist pasionat și inițiatorul clubului Bikersteam, Cristi Purcaru, practicant dintotdeauna al mersului cu bicicleta, care avea să se găsească spre finalul zilei în fața primei lui medalii într-un concurs :).

Startul concursului de mountain bike Gârboavele, Galați, 7 aprilie 2012

Continue Reading

Scroll to top