Testez. Salomon Speedtrack, asalt la trail
Când am pus ochii pe frumușeii ăștia, mi-au plăcut la ei contrastul coloristic dintre negru și galben, forța pe care o inspiră prin design, crampoanele hotărâte 🙂 și ideea cu care veneau la pachet: aventură pe teren accidentat, nămolos, cu rocă, pietriș…
Îi am de două luni și ceva, i-am luat de la Summermag.ro și am avut ocazia să ne împrietenim la mai multe genuri de curse și ceva antrenamente.
I-am testat și pot să vă spun cum este să alergi în ei și ce alte modele ar mai fi potrivite pentru alergarea de trail.
Când îți alegi încălțările potrivite pentru asta, trebuie să ții cont de nenumărate aspecte, dar le menționez pe cele fundamentale:
- Tipul de teren pe care îl preferi
Suprafețe uniforme, precum poteci, forestier, dealuri
Teren variat, precum suprafețe instabile, pietriș, noroi, rocă sau lemn alunecos
Offtrail: teren extrem de accidentat și variat, vreme foarte capricioasă, cu multă umezeală;
2. Tipul de amortizare dorit (minim, mediu, maximal);
3. Pronația – modul în care piciorul tău se rotește spre interior în timpul mișcării. Mai multe despre pronație, ce este și cum poate fi determinată, aici.
Un articol extins despre cum să vă alegeți pantofii de alergare pe trail găsiți pe RunningCompetitor, aici.
Să revenim la pantofii Salomon Speedtrack. Sunt destinați așadar mai ales unui traseu de trail accidentat, deci alergare montană cu traseu dificil ca abordare. Nu sunt recomandați pentru șosea.
Au câteva specificații tehnice deosebite și am putut să îmi dau seama în ceva curse că acestea nu sunt doar pe hârtie: talpa absoarbe șocurile, are o aderență foarte bună pe suprafețele ude (asta se cheamă în termeni tehnici talpă Wet Traction Contagrip), materialul de tip plasă previne pătrunderea noroiului în pantof.
Plasa asta mai face ceva pentru mine și anume îmi ține piciorul relaxat în interior – eu am ceea ce se cheamă monturi. Nu vreți să știți cât îmi ia să îmi găsesc de încălțat, în general… Iar la alergare este cu atât mai complicat.
Summermag are destule perechi de pantofi de alergare pe teren accidentat, dar și, câțiva, tot Salomon, care sunt speciali pentru monturi, de exemplu X-MISSION 3 CS. Nu mă omor după albastru, însă, și nu erau disponibile alte culori.
Să revenim. Șireturile, cu care eu mereu am o problemă, pentru că fie mi se desfac în cursă fie sunt prea lungi și nu știu pe unde să îi mai bag, în acest caz avem șiret quicklace, adică șiretul acela “automat“. Care îmi permite mie să nu îmi mai dau corigența în făcut fundițe ridicole care oricum se desfac.
Un alt avantaj al șiretului rapid Quicklace este că ajută pantoful să îmbrace mai bine piciorul și nici nu creează puncte de presiune, ca în cazul șireturilor clasice.
Iată alte câteva avantaje ale acestui tip de pantofi:
– pe lângă materialul de tip plasă care împiedică noroiul să pătrundă, pantoful mai are o caracteristică interesantă – limba este cusută de restul pantofului pentru a nu lăsa pietricele sau noroiul să pătrundă în interior.
– fiind destinați alergării montane sau curselor cu obstacole, Salomon a prevăzut vârful pantofului cu un strat protector din cauciuc tare. Este util mai ales pe coborâri, când profilul pantofului este îndreptat către sol.
– Profilul pantofului este jos (low profile), pentru a oferi o bună stabilitate, atât de necesară atunci când alergi pe teren accidentat. Sunt prevăzuți cu un drop de 6 mm – dropul este diferența dintre înălțimea călcâiului și cea a părții frontale.
– în poza de mai jos sunt crampoanele fioroase :D. Sunt proiectate cu spațiu larg între ele, tocmai pentru a lăsa noroiul să curgă (spre deosebire de alte crampoane, care blochează noroiul și se adună pe talpă).
Look-ul lor este într-adevăr unul mai masculin (sunt pentru bărbați, de fapt) dar niciodată nu am fost genul girlish sweet, așa că… :).
Hai să vă povestesc pe unde am fost cu ei și cum s-au comportat.
Asaltul lupilor, cursă cu obstacole
Un traseu de 5 kilometri cu scări suspendate, gropi cu apă și noroi, diverse obstacole inspirate din antrenamente militare. De fapt, multe obstacole unde e nevoie de aderență – și-au făcut treaba excelent, mai ales la cățărat pe acest placaj alunecos (foto mai jos)… Pe care urcai deja înnămolit de la probele anterioare prin groapa cu apă și noroi :D.
(c) Asaltul Lupilor
Călătorie între cer și Pământ 2017, Târgu Ocna
Un semi inedit pe trail într-o zonă submontană, ce a presupus vreo 7 kilometri de alergare în mina de sare Trotuș, pe un ciment umed și ceva mici bălți. (aici e Jurnalul de cursă, dacă vreți să știți cum a fost toată aventura). Am băgat ceva viteză pe coborârea din mină, așa umedă și întunecoasă cum a fost, și nu m-am simțit nesigură nici măcar o secundă: când se înfig, se înfig. Iarăși, finalul cursei a fost pe coborâre – orice ai face nu alunecă, așa că dacă stai bine la capitolul echilibru, poți să îi dai pe văi cât poți :).
Salomon Speedtrack, dreapta, post concurs, plini de sare după alergarea prin mină 🙂
Am făcut semimaraton și aici, de data asta pe trail montan în toată regula: cu plecare din Râșnov și sosire pe platoul din fața Stânei Turistice, în Poiana Brașov. A, și pe ploaie torențială! 😀
Traseul a fost cam jumătate asfalt și a fost foarte interesant să alerg cu crampoanele astea pe șosea :D. Ceea ce nu vă recomand. Păream cam tristă aici :))
(c) Maraton DHL
În schimb, pe forestierul înglodat, pe coborârile cu pietre, pe coborârile cu noroi au fost cel mai bun partener de alergare. Vedeam urme de alunecare în noroi, pe coborâre, am și văzut oameni în cursă care cădeau pe lângă mine din cauză că alunecau pe noroi. Nu are cum să ți se întâmple asta cu Speedtrack.
Nu sunt un alergător pur sânge, alergarea a venit firesc pentru mine, după bicicletă, așa că nu am nenumărate perechi de pantofi și nici nu am luat până acum în calcul foarte mult specificitățile tehnice. Poate că aspectul fundamental luat în calcul era: asfalt sau trail.
Anul acesta încerc să experimentez și alte tipuri de curse, așa că o să încerc și un semimaraton montan mai dificil – cu diferență de nivel semnificativă, undeva prin toamnă. Și, în general, chiar dacă alergarea nu este neapărat my thing vreau să ne mai împrietenim sezonul ăsta, cât a mai rămas din el. Poate mă decid și pentru un nou semi pe asfalt, voi vedea.
Vă țin la curent, până la noi vești de pe tărâmul alergării, spor la curse și antrenamente!
Răzvan Norocel: Îmi amintesc că la început era să leşin după 300 metri de alergare
Am început să fac sport pe la 6 ani. Am început cu înot, hochei şi apoi a urmat atletismul. Am avut noroc deoarece stăteam foarte aproape de zona Lia Manoliu.
Am făcut atletism cam 10 ani apoi am continuat să fac sport doar de întreţinere. Au urmat nişte ani de pauză şi deja nu-mi plăcea cum mă simţeam şi cum începusem să arăt. Aşa că m-am reapucat de alergare în 2014. Inspirat de Dragoş Rouă şi Andrei Roşu.
Ultramaraton 100forchildren, credit foto Radu Cristi, Donez Amintiri
Îmi amintesc că la început era să leşin după 300 metri de alergare. Îmi lăsasem băiatul la înot şi am zis să folosesc ora pe care o aveam la dispoziţie. Planul era să dau o tură de parc IOR. Restul turei am mers. Data următoare am alergat două bucăţi de 300 metri şi tot aşa. În 2 săptămâni am reuşit să alerg o tură întreagă şi eram tare mândru. A venit şi tura 2 şi apoi întâlnirile cu Dragoş Rouă şi Andrei Roşu, şi am decis să alerg la Maratonul internaţional Bucureşti, în octombrie 2014, proba de semimaraton. Aşa au început antrenamentele, 2 -3/ săptămână .
Prima mea competiţie …. 21 km în octombrie 2014. O zi frumoasă , cald. M-am întâlnit cu Dragoş Rouă la start. El urma să alerge un maraton. Am avut mare noroc să alerg cu el căci am alergat constant toată cursa, m-am hidratat şi totul a ieşit bine. Am reuşit să termin primul meu seminmaraton în 2 ore şi 7 minute.
Am 3 antrenamente pe săptămâna: unul de viteză, unul de forţă şi un long run. Între ele alergare uşoară. Deşi am făcut atletism în adolescenţă, ce fac acum e cu totul şi cu totul diferit. Atunci am făcut sărituri (săritură în înălţime ) Acum alerg de la 5.000 metri în sus, plat sau pe munte, până la ultra. Fiind încă la început, experimentez.
Sportul meu preferat este alergarea montană, pentru că mă forţează să îmi depăşesc limitele într-un cadru special. De asemenea, mă atrage şi triatlonul.
Retezat SkyRace
La câte curse au fost anul ăsta e greu de zis care a fost cea mai tare. Fiecare cursă a avut ceva special. Amuzant a fost la Campionatul Naţional de Duathlon. Îmi luasem bicicletă de 10 zile şi am mers de 4 ori pe ea. Practic am învăţat atunci să merg. Bicicleta era un MTB decent, dar nu de şosea. Ştiam că nu am nicio şansă, dar cum visul meu este IronMan am zis că trebuie să acumulez experienţă. Planul de acasă era să trag tare pe primii 5 km de alergare, apoi să termin cei 20 de bicicletă şi să recuperez cât pot pe ultimii 2 km. Şocul a fost după ce am coborât de pe bicicletă şi am vrut să alerg! Râdea un arbitru de pe margine de mine căci primii paşi au fost un fel de mers apoi picioarele şi-au mai dat drumul.
O altă experienţă interesantă a fost la un ultra montan. Trebuia să fie o alergare de 82 km. La km 12 am călcat strâmb de 2 ori şi a început distracţia. Se spune ce distanța ce depășeșete 42 de km în alergare e considerat ultra, iar eu voiam să alerg cât mai mult aşa că am decis să continui şi am reuşit 68 km, scurtând puţin din traseu pentru a evita punctul de hidratare de la km 45, deoarece ştiam că acolo riscam ca organizatorii să mă oprească, pentru că ajunsesem târziu. În astfel de momente nu e despre alergare, ci despre minte. Mi-am imaginat că trebuie să-mi duc băiatul acasă, că suntem numai noi doi şi aşa am mers/alergat până la finish, uneori cântând urcă soldăţeii urcă, aleargă soldăţeii aleargă.
Competiţia mea preferată este orice cursă în care este şi o componentă socială caritabilă.
Cel mai mândru sunt de faptul că am început să inspir oameni să iasă din casă. Nu am performanţe dar fac asta cu pasiune și asta se simte. Prietenii mei spun că sunt nebun şi că deja am luat-o razna cu atâtea antrenamente şi competiţii.
Dar mă simt bine când fac mişcare. Am slăbit mai bine de 10 kg. Starea de sănătate este mult mai bună şi nu am mai răcit de un an jumătate, chiar dacă uneori alerg pe munte, în ploaie sau frig doar în tricou.
Am aflat despre mine că …am multe resurse interioare. Se spune că fizic putem îndura aproape orice şi doar mintea trebuie convinsă. Cred că asta fac şi asta caut.
Maratonul Zapezii Isostar
Sportul mă face să mă simt… puternic, încrezător şi îmi dă o stare de bine. La sfârşitul antremanentelor am o stare de satisfacţie. Este senzaţia lucrului bun dus la capăt. La competiţii ador să mă întâlnesc cu ceilalţi concurenţi. Cu fiecare competiţie, legăturile dintre noi devin din ce în ce mai puternice.
Uneori, mi se întâmplă să am câte o problemă în cursă dar concurenţii care trec pe lângă mine şi mă întreabă dacă sunt ok îmi dau putere. Sunt momente când vreau să renunţ de epuizare dar mă montez şi îmi spun : Astăzi este ziua în care o să termin această cursă. Și de cele mai multe ori termin şi asta mă ajută apoi şi în viaţa de zi cu zi.
Obiectivul meu în 2016 este să am un parcurs competiţional cât mai bun, fără accidentări, dar marele meu obiectiv este legat de Lions Running Program, un program de mers, alergare şi nutriţie de 3 luni. Are ca scop principal formarea obiceiului de a face mişcare şi vreau să-l împărtăşesc cu cât mai mulţi oameni.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea, aş spune că în viaţă avem perioade bune şi mai puţin bune, dar alergarea şi o sănătate bună ne ajută în orice situaţie. După 37 de ani garantez oricui că nu există scurtături în niciun capitol al vieţii, aşa că ia-o treptat şi antrenează-te zi de zi.
