crosul padurii

Crosul Pădurii 2016: peste 2.000 de alergători iubitori de mediu au contribuit la apariția unei noi păduri!

 

start Crosul Padurii 2016

start Crosul Padurii 2016

Aflat la a opta ediţie, Crosul Pădurii s-a desfăşurat sub îndemnul “Aleargă şi împădureşte româneşte!”. În cele două zile de mobilizare pentru păduri şi sport, peste 2000 de iubitori ai unui stil de viaţă sănătos au alergat la curse de la 500 de metri la 15 km, au avut parte de ateliere educaţionale, de concertul trupei de copii Contrapunct şi de piesa de teatru educativă LUNGS.

Participanţii au avut ocazia să-şi etaleze costumele populare în curse, însă marea majoritate a alergătorilor au purtat tricoul oficial al evenimentului inspirat din motivele tradiţionale de pe iile româneşti. Încălzirea pentru curse a fost realizată pe ritmuri cu influenţe etno şi toţi cei ce au trecut linia de finish au fost întâmpinaţi româneşte, cu pâine şi sare.

În avangarda echipei de alergători, doamna Cristiana Paşca-Palmer, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, îmbrăcată în costum popular, a dat un exemplu despre cum românii aleg să împădurească. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a decis să se implice activ în campania Aleg să Împăduresc susținută de Pădurea Copiilor și a anunțat, prin doamna ministru, că va dona 32.000 de puieți silvici pentru împaduririle din toamnă. Mobilizarea alergătorilor s-a realizat în cadrul evenimentului Crosul Pădurii susţinut de Kaufland, eveniment sportiv caritabil realizat în sprijinul Pădurii Copiilor.

Proaspeţii finalişti ai celei mai grele curse de anduranţă în condiţii de frig extrem, 6633 Arctic Ultra, Andrei Roşu şi Vlad Tănase au oficiat premierea câştigătorilor. Un alt ultra-maratonist, Andrei Gligor, aflat chiar zilele acestea la Marathon des Sables, cea mai grea cursă în condiţii de căldură extreme, a dat startul printr-un mesaj înregistrat prin care le mulţimea participanţilor la curse pentru susţinerea împăduririi sudului ţării.

Sprijinim proiecte precum Crosul Pădurii pentru că dorim să punem accent pe mişcare şi suntem convinşi că activitatea fizică este esenţială pentru o viaţă plină de vitalitate şi optimism. Pentru a încuraja un stil de viaţă sănătos, Kaufland România susţine participarea angajaţilor la competiţii sportive cu atât mai mult când sunt pentru o cauză nobilă. Pentru noi este foarte important să îndeplinim rolul de partener responsabil în societate.” a declarat Anna-Katharina Scheidereiter, responsabil proiecte CSR, Kaufland România.

 Rezultatul final al mobilizării, cei 32.000 de euro strânşi în cadrul evenimentului și cei 32.000 de puieți suplimentari, face posibilă realizarea unei noi păduri în sudul ţării. Astfel, o suprafaţă de 8 hectare de pădure va lua naştere datorită implicării celor prezenţi la eveniment.

# # #

Echipa organizatoare mulțumește mass mediei pentru promovarea Crosului Pădurii: radio Itsy Bitsy, Copilul.ro, România Pozitivă, MuJeR.ro, Running MAG, Adrenallina.ro, Clopotel.ro, Radio România Cultural, SportGuru.ro, Kerukov, Radio7, Centrul de nutriție Superfit, Zmeu Bucureşti, Fashion8.ro, FlorinSimion.com, Advertising4U.ro, partenerilor educaţionali și tehnici: Moara de hârtie, Bălaşa Percussion, Contrapunct, actorilor Daniela Nicolae şi Liviu Romanescu, Jatomi, Ro Club Maraton, Asociaţia Bucharest Running Club, Perpetual Icons, Raw Fit Vegan.

Crosul Pădurii sprijinit de Kaufland este cea mai mare competiţie de alergare de masă care susţine o cauză de mediu. Din 2009 până în prezent au fost strânse în cadrul evenimentului fonduri pentru împădurirea a peste 8 hectare de teren degradat.

Pădurea Copiilor este un program de împădurire, plantare și îngrijire de păduri. Prin acest proiect, Muntenia s-a îmbogățit cu 38 de hectare de păduri, 8 hectare fiind deja în stadiul de masiv.

În Pădurea Copiilor s-au implicat peste 9500 de voluntari și 5000 de alergători ce ajută de 7 ani la strângerea de fonduri pentru împăduriri.

Cursa copiilor1

Aleargă și Împădurește românește și tu la Crosul Pădurii 2016!

crosul padurii

credit foto Crosul Padurii

21 martie este ziua în care în toată lumea sărbătorim Ziua Internațională a Pădurii. Bucureștenii au astăzi ocazia să se alăture milioanelor de oameni din lumea întreagă ce ajută și se implică în conservarea și dezvoltarea de noi păduri, prin înscrierea la cel mai mare eveniment caritabil pentru mediu din România.

Crosul Pădurii 2016, susținut de Kaufland România, este un eveniment al cărui obiectiv final este plantarea și îngrijirea a minim 20.000 de puieți. Întreaga sumă strânsă din taxele de participare se va transforma în puieți plantați de Pădurea Copiilor pe terenuri agricole degradate din sudul țării. Mai sunt 10 zile până la încheierea înscrierilor online.

Crosul Pădurii2016, susținut de Kaufland România, își așteaptă concurenții la start în weekendul 16 – 17 aprilie, cu 4 probe: copii, 5, 10 sau 15 kilometri.  Sâmbătă, 16 aprilie este ziua dedicată curselor de alergare de 500 și 1000 de metri, iar micii participanți se vor putea distra educativ și la atelierele creative pregătite pentru ei. Duminică este ziua adulților, cei care au ales să împădurească prin alergare!

În spiritul „Românul este acum frate cu codrul” organizatorii evenimentului îi invită pe participanți să alerge și să împădurească alegând o costumație sportivă mai atipică și… tradițional românească: opinci, brâu, ie. Tricoul oficial al evenimentului poartă și el motive de pe iile tradiționale românești.

Crosul Pădurii este un eveniment marca Pădurea copiilor, demarat în anul 2009, așa că iată-ne ajunși acum la cea de a 8-a ediție. Astăzi este o zi foarte aproape de noi și cauza noastră, este Ziua Internațională a Pădurilor. Așa că vrem să vă invităm să o sărbătoriți cu un gest minunat: înscriindu-vă la Crosul Pădurii, veți alege să alergați și să vă distrați alături de prietenii voștri, și, totodată, să ajutați împăduririle. Vă așteptăm cu multe surprize frumoase la start și… în ținută tradițională!” spune Teodora Pălărie, coordonator Pădurea Copiilor.

Pentru Kaufland a fi o companie responsabilă înseamnă să ne implicăm în comunitatea în care suntem prezenți. Noi luăm în serios responsabilitatea pe care o avem față de mediu și față de societate.

Dorim să ajutăm comunitatea să înțeleagă beneficiile unui vieti sănătoase. Și ne dorim să fim mai conștienți de valorile sustenabile ale acțiunilor noastre.

Putem fiecare să contribuim la o zi de mâine mai bună!”, spune Anna-Katharina Scheidereiter – responsabil CSR Kaufland România.

# # #

Echipa organizatoare mulțumește mass mediei pentru promovarea Crosului Pădurii: radio Itsy Bitsy, Copilul.ro, România Pozitivă, MuJeR.ro, Adrenallina.ro, Clopotel.ro, Radio România Cultural, SportGuru.ro, Radio7, Centrul de nutriție Superfit, Fashion8.ro, FlorinSimion.com, Advertising4U.ro.

”Aleg să împăduresc!”, motto-ul sub care se desfășoară competiția Crosul Pădurii, este o campanie de informare și provocare la acțiune privind schimbările climatice. Pădurea Copiilor este un program de împădurire, plantare și îngrijire de păduri, demarat în 2007 sub îndemnul ”Adoptă un copac!”. Prin acest proiect, Muntenia s-a îmbogățit cu 38 de hectare de păduri, 8 hectare fiind deja în stadiul de masiv.

În Pădurea Copiilor s-au implicat peste 9000 de voluntari și 4000 de alergători ce ajută de 7 ani la strângerea de fonduri pentru împăduriri.

crosul padurii

credit foto Crosul Padurii

Crosul Pădurii: aleargă pentru împădurire!

Anul acesta Crosul Pădurii se va întinde pe două zile – sâmbătă 16 aprilie, zi dedicată tuturor copiilor, prin alergare și ateliere creative. Pe 17 aprilie, adulții se adună din toate colțurile sub deviza Aleargă și împădurește românește! Echipa Pădurea copiilor va da startul noii ediții a Crosului Pădurii cu o noutate în echipament:   participanții pot alerga în opinci, brâu sau ie.

foto credit Crosul Padurii

foto credit Crosul Padurii

Crosul Pădurii este un eveniment marca Pădurea copiilor, prima ediție având loc în anul 2009 An de an crosul a crescut în numărul de participanți, respectându-și titulatura de cel mai mare eveniment caritabil pentru mediu din România.

Doritorii se pot inscrie la una dintre cursele de 5, 10 sau 15km, întreaga sumă strânsă din taxele de participare se va transforma în puieți care vor fi plantați în Pădurea copiilor, pe terenuri agricole degradate din sudul țării.

banner

Se apropie cursa de alergare Crosul Pădurii!

Sub sloganul „Aleargă și zâmbește!”, în 2015 ViitorPlus  și Telekom te așteaptă cu noi curse și voie bună pe 28 martie, în Parcul Tineretului, la o nouă ediție, a 6-a, a Crosului Pădurii powered by Telekom. Dacă anul trecut pijamalele au fost uniforma de alergare, anul acesta nu contează cum te îmbraci atâta timp cât îți aduci zâmbetul cu tine și îl păstrezi cât mai mult de la start până la finish.

stire padurea

Te poți înscrie la una dintre cele 3 curse pentru adulți: de 5, 10 sau 15 km, iar pentru copiii mici și mari au fost păstrate cursele clasice de 500 m (4-7 ani) și 1 000m (8-13 ani).

Participând la Crosul Pădurii susții viața activă și sănătoasă și împădurirea sudului țării cu câte un puiet pentru fiecare nou-născut din România, prin proiectul Pădurea Copiilor. Sunt încă taxe reduse de înscriere la acest moment, aici se pot face înscrierile.

Mai multe detalii și noutăți găseşti pe site-ul Crosul Pădurii și pe pagina oficială de Facebook a evenimentului.

Proiectul „Pădurea Copiilor” a început în 2007, sub îndemnul „Adoptă un copac!” contribuind până în acest moment la realizarea a peste 37 de hectare de pădure (prin plantarea a peste 235.000 de puieți) pe terenuri degradate, în judeţele slab împădurite din sudul ţării.

„Trezeşte-te în alergare!” la Crosul Pădurii powered by Dolce Sport!

Asociaţia ViitorPlus şi Dolce Sport îi invită pe toţi iubitorii de alergare şi mişcare în aer liber, dar şi pe iubitorii de natură să susţină creşterea suprafeţelor împădurite din sudul ţării, participând la Crosul Pădurii powered by Dolce Sport. Crosul va avea loc pe 30 martie, în Parcul Tineretului din capitală.

crossul padurii

Continue Reading

Scroll to top