Bun găsit, dragă hoțule, (îmi pare rău, dar aceasta este titulatura ta, sunt sigură însă că nu te afectează) aș vrea să știi că eu una te absolv de fapta asta în cazul în care bicicleta mea, pe care mi-ai furat-o de pe scară, ajunge fie la un copil care o va folosi, fie o folosești tu, pentru că poate îți place să mergi cu bicicleta și asta a fost singura variantă de pe Pământ pentru a ajunge la una. Să îți spun câteva lucruri despre noua ta prietenă, căci așa ar trebui să te raportezi la ea, te implor să nu o privești ca pe o îmbinare de cadre sau ca pe o monedă de schimb. Este rezistentă – am “alergat“ cu ea vreo 6-7 ani, pe munți, dealuri, văi, rădăcini umede dimineața, drumuri forestiere tăcute, potecuțe acoperite de verdeață fragedă, noroi cleios, bălți cu adâncimi incerte, drumuri nisipoase…
Este alergătoarea de trail a momentului în România și începe să se impună și în circuitul internațional. Anul acesta a fost anul ei, a reușit câteva performanțe uimitoare, câștigând Bellagio Skyrace (27km, +1.840m diferență de nivel, din circuitul Skyrunner Series Italia și celebra Giir di Mont, cursă de skyrunning – 32km +2.400m diferență de nivel, parte din La Sportiva Mountain Running Cup. Dar cine este Ingrid Mutter? Am vrut să aflăm mai multe despre ea și planurile de viitor în alergare, așa că am întrebat-o. Iată ce am aflat: Adrenallina: Cine este Ingrid Mutter? 🙂 Spune-ne câteva lucruri definitorii despre tine, pentru cei care nu te cunosc. Ingrid Mutter: Am 24 de ani și sunt studentă în anul 5 la Medicină la UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca. Sunt alergătoare montană, legitimată la CSM Cluj-Napoca; la cursele din afară alerg pentru Valetudo Skyrunning Italia și fac parte din echipa CompresSport România.…
Am început să fac sport …. N-am fost o persoană sportivă. Uram mișcarea, sportul. În liceu scoteam scutiri false să nu mai fac sport, iar când acestea nu existau, chiuleam de la sport. Iar la Bacalaureat , am învățat încă o materie în plus, ca să nu fiu nevoit dau Bac-ul la sport. 🙂 Începuturile sunt frumoase și, bănuiesc că și la 89 de ani îți aduci aminte de ziua când ai izbutit cu chiu cu vai 2 ture de stadion. În iunie 2011 m-am îmbolnăvit și a trebuit să-mi schimb jobul, anturajul și să renunț la nopțile pierdute. În ianuarie 2012 am început să mă duc la sală de forță, să citesc bloguri de psihologie, sănătate, nutriție. Așa am dat de blogul lui Adrian Soare, care ne propune un experiment frumos. Primul Maraton în 4 luni de pregătire. ’’Hai să ies la alergat’’ mi-am zis… Dupe 2 ture cu…
Am început să fac sport târziu, la 33 de ani. Aveam un stil de viață sedentar și ceva kilograme în plus. După un week-end la mare cu valuri cam mari care mă tot trimiteau pe fundul apei, am decis că ar fi cazul să învăț să înot și am programat prima lecție. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult și să-mi găsesc o nouă pasiune, dar așa a fost. De-atunci nu m-am mai dat dusă de la bazin iar pe la sfârșitul anului am început să alerg pe bandă, urmând un program pentru începători de tipul run/walk. Când a venit primăvara am descoperit plăcerea de a alerga afară, în parc. Îmi amintesc că la început oboseam foarte repede, mă înroșeam la față și gâfâiam tot timpul, dar orice progres mă bucura enorm. Luni de zile am trăit într-o continuă stare de surpriză și descoperire: ia uite ce pot…
Salutare! Sunt Larisa Cobianu, am 36 de ani, două pisici și un soț 🙂 (ordinea este aleatorie) Am început să fac sport de-adevăratelea… de aproape 3 ani. Știu că perioada este scurtă, însă așa stau lucrurile! Bine, aș putea spune că am iubit sportul dintotdeauna, însă din păcate nu am avut norocul să îi înțeleg importanța încă din copilărie, și să îl practic susținut. Chiar și așa însă, am jucat handbal în echipa clasei mele, am jucat tenis… în tinerețe, și am început să schiez la 25 de ani, după ce am avut șansa să îl cunosc pe Simon (instructor de schi atunci, actual soț acum :)). Și de aproape trei ani (care se împlinesc în mai), pot să spun că practic „datul cu bicicleta” la nivel amator, însă cu aspirații de profesionist (spiritul competitiv nu îmi dă pace nicicum :)). Îmi amintesc că la început, a fost efectiv cumplit…