A doua ediție a Cursei Dunării Călărășene are loc în 12-13 septembrie la Călăraşi iar cursa de şosea reprezintă ultima etapă din Road Grand Tour, cea mai importantă competiţie de şosea din România.
Concursul va găzdui și prima ediţie a Campionatului Naţional de Tandemuri, care nu a mai avut loc din 1989!
Fondul de premii este unul generos – 4000 Euro, iar probele sunt pentru toată lumea, începători sau avansați.
Ziua 1 (sâmbătă, 12 septembrie): Ofensiva asfaltului
– Cursa clasică de 71,5 km, ultima etapă din Road Grand Tour, este țintită către iubitorii asfaltului şi ai vitezei, juniori și seniori, fete şi băieţi.
– Campionatul Naţional de Tandemuri, organizat în parteneriat cu Asociaţia Tandem.
– Întrecerea copiilor până în 7 ani, pe un poligon special amenajat pentru ei.
Ziua 2 (duminică, 13 septembrie): Asaltul insulei
– Cursa insulei – 53 km; este o cursă offroad unică în România: începe cu traversarea Dunării (Braţul Borcea) cu barca, iar startul și finișul au loc pe Plaja Mare din Călăraşi; este un traseu cu nisip fin, drumuri de căruţă şi poteci prin păduri, pe dig, prin lanuri de floarea soarelui. Cursa de familie va avea un traseu de 3 – 5 km (în funcţie de vreme), prin pădure; este un concurs pentru prichindeii de 7-13 ani care se vor întrece în familie; la această probă se pot înscrie numai echipe de doi participanţi, în formatul tată / mamă + copil.
Înscrierile se fac pe site-ul oficial – http://smartatletic.ro/cursadunarii/și fiecare participant va primi un kit de concurs ce cuprinde, printre altele: tricou și număr de concurs cu cip de cronometrare, medalie de finisher si o portie de saramaura de crap cu mamaliguta, la final.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Călăraşi, prin Centrul Cultural Judeţean Călăraşi, cu sprijinul Smartatletic. Printre partenerii acestei ediţii se regăsesc: Călăraşi Cycling Team, Road Grand Tour, Asociaţia Tandem.
Noutăți despre Cursa Dunării Călărășene: