echilibru

Vârsta este doar un număr (Shalane Flanagan)

2017 NYC Marathon Weekend, NYC, NY November 4-5, 2017, Photo: Giancarlo Colombo@PhotoRun, www.photorun.NET

Shalane Flanagan este atleta care a câștigat pentru America după 40 de ani Maratonul  New York la feminin (Miki Gorman mai câștigase la feminin în 1977).

Shalane a făcut asta la 36 de ani, intr-un mare stil: pe ultimii 5 kilometri ai cursei, a depășit-o pe kenianca Mary Keitany, actuală deținatoare a recordului feminin la maraton (stabilit de ea la Londra, în 2017, cu timpul de  2:17:01). A terminat cu un minut înaintea keniencei. (cu timpul de 2:26:53).

Când s-a apropiat de finish, camerele de vederi i-au citit pe buze un FUCK, YEAH!, de toată frumusețea :D. Era momentul la care Shalane visa de mică, și iată că i s-a întâmplat aproape de finalul carierei, așa cum anunțase după cursă – dar între timp  contemplează serios participarea la Maratonul de la Boston, de anul ăsta :D.

Așadar, chiar dacă noi, sportivii amatori, descoperim destul de târziu sportul, în cele mai multe cazuri, nu înseamnă că este o vârstă limită pentru: semimaraton, maraton, ultra, triatlon, curse de mountainbike/șosea, crosuri și orice altceva!

Și nu înseamnă că nu ne putem seta obiective îndrăznețe (cu un plan deștept, adaptat la corp).

Chiar dacă am 36 de ani, m-am decis să mă întorc la maratonul de la New York, pentru că am simțit în cele din urmă acumularea muncii depuse în ultimele două decenii. E ca și cum am ajuns în cele din urmă la lucrurile bune, devenind alergătorul de anduranță care mi-am dorit să fiu. Simt că am mai mult de spus și sunt încântata de asta. Sunt într-o competiție majoră cu mine. Vreau să-mi explorez limitele, să văd de ce sunt pe deplin capabilă – și cred că încă mai am în mine câteva spectacole speciale de arătat lumii.

Jos pălăria, doamnă!

Mai jos veți descoperi un video cu o analiză riguroasă a stilului de alergare a Shalanei, să vă folosească:

Motivația este contagioasă!

O spune aceeași Shalane, insistând pe cât de important este să ai la antrenamente colegi, prieteni care dau totul și care te inspiră să faci la fel.

I-auziți ce spune Shalane: Puterea mea de muncă crește cu 100% atunci când sunt înconjurată de alți sportivi care mă provoacă. Colegii mei de antrenament mă inspiră și eu înfloresc grație energiei lor.

 Trebuie să îți placă! Dar găsește-ți un echilibru! (Gwen Jorgensen)

(c) TRS Triathlon

Așadar, dă tot ce poți, dar nu uita că există totuși anumite limitări în ceea ce privește performanța: oricât te-ai strădui, corpul tău nu îl poate ajunge/întrece pe cel al atletului care se antrenează din copilărie… În plus, chiar dacă să presupunem că ajunge să poată, îți supui organismul la un stres enorm, iar repercursiunile (accidentări, oboseală, s.a.) nu vor întârzia să își facă apariția.

Iată o lecție frumoasă de la triatlonista americană Gwen Jorgensen, campioană ITU World Triathlon Series în 2014 și 2015 și campioană olimpică în 2016 în triatlon:

Îmi place ceea ce fac. Și mentalitatea mea este că dacă îmi place, atunci merg până la capăt, dau totul și vreau să arăt lumii munca mea. În același timp, o fac pentru că mă face să mă simt bine, e fun! Nu vom fi atleți toată viața și odată cu vârsta vin oboseala, accidentările… E foarte important să găsești cât mai curând un echilibru și alte lucruri care îți fac plăcere, în afară de sport. Păstrează lucrurile în perspectivă și fă sport pentru că îți place, în același timp în echilibru cu celelalte aspecte ale vieții tale.

Dormi! Dormi! Dormi! (Michael Phelps)

(c) Swimming World Magazine

Michael Phelps nu mai are nevoie de nicio introducere. Cel mai premiat olimpian din istorie dezvăluie unul dintre marile secrete ale

performanței lui: Încă de la o vârstă fragedă am aflat cât de important este somnul, spune Phelps. Când se antrena la Jocurile Olimpice, înota șapte zile din șapte, acoperind cam 100 de km pe săptămână…

Acorda în regimul său de antrenament o atenție deosebită somnului: cel puțin 8 ore pe noapte și alte 2, 3 ore de somn pe zi!

De asemenea, verifica prin date științifice nu doar cât de mult a dormit ci și cât de adânc…

Ok, n-om fi noi Phelps, dar a fi sportiv amator implică o anumită rigurozitate a programului de peste zi, mereu încărcat, mai ales dacă în grafic întră, alături de antrenamente, și job, familie & copii, viață socială…

Dacă nu ai un echilibru și exagerezi cu numărul de ore sau intensitatea antrenamentelor & curselor, fără a acorda atenție odihnei, riști oboseală cronică, chiar depresie și probabil randament scăzut pe toate palierele.

Așa că cea mai bună recuperare este odihna.

Amintește-ți clipele grele din curse și antrenamente anterioare, pe care le-ai depășit (Kara Goucher)

Kara Goucher (c) Running Competitor

Alergatoarea americană Kara Goucher, acum retrasă, (medaliată cu argint la 10 km la Campionatele Mondiale de Atletism din 2007 și sportiv olimpic la Beijing 2008 și Londra 2012), împărtășește ce funcționează pentru ea atunci când îi este greu într-o cursă, în momentele în care se îndoiește de ea.

Cred că toți avem acel punct într-o cursă când începem să ne îndoim de noi. Eu mereu am avut aceste momente, chiar și în cele mai bune curse ale mele: mă gandeam că nu pot să fac asta, că mă simt groaznic, că nu alerg suficient de repede… Ca să depășesc, mă întorc la momente și locuri în care am luptat.

Știm cu toții că nu fiecare zi este una minunată. Orice alergător știe că sunt multe zile proaste… Poate că e un moment în timp în care nu am reușit timpul pe care mi-l propusesem, dar am fost acolo, străduindu-mă! Și încercând.

Mă gândesc la asta în cursă, când mi-e greu. Că am mai fost aici, în punctul asta greu, și l-am depășit.

 Și mai fac ceva: în noaptea de dinaintea cursei mă uit în jurnalul meu de antrenament, la antrenamentele reușite, la timpii scoși. Asta mă impulsionează și îmi aduce aminte că sunt suișuri și coborâșuri în fiecare cursă. Și că depinde de mine să le gestionez, spune Kara.

Cu toate cuvintele astea frumoase în minte, sper că noul sezon să ne găsească puțin mai pregătiți 🙂 Si… mai întelepți! 🙂