Dușuri reci în sport – beneficii
Știu, nu e tocmai momentul să vorbim despre asta, dacă ne uităm pe geam :D, dar ce nu te omoară te întărește, nu? 🙂
Se pare că sunt multiple beneficii asociate cu băile/dușul la temperaturi scăzute ale apei, pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei care fac sport.
Ca să nu întrăm într-o zona extremă – și anume băile în gheață sau în ape înghețate, un subiect pe cât de interesant pe atât de controversat – rămânem în aria de siguranță a dușurilor de toate zilele, de la noi din cadă :D.
Dar care nu sunt nici pe departe floare la ureche: ai nevoie de antrenament și de etape de acțiune ca să le practici.
Așadar, cum ne ajută în sport dușurile reci și foarte reci?
Îmbunătățește circulația sângelui și, astfel, puterea inimii în efort
Apa foarte rece în contact cu corpul generează o îmbunătățire a circulației sanguine, asta face ca arterele să pompeze sânge într-un mod mult mai eficient, crescând astfel sănătatea generală a inimii.
Cum inima este motorașul principal în efort, nu poate decât să ne ajute funcționalitatea ei maximă.
Un alt efect asupra inimii este acela că scade presiunea sanguină și dă un boost sistemului nostru imunitar.
Accelerează recuperarea post efort și reduce inflamația musculară
Sunt deja proverbiale băile de gheață post curse sau antrenamente ale atleților profesioniști, dar la fel de eficiente (și mai puțin periculoase) sunt dușurile reci scurte. Rezultatul este același: te recuperezi mult mai bine după efort, din punct de vedere muscular.
Un studiu efectuat în 2009, pe 360 de subiecți care au făcut baie în apă rece după sesiuni solicitante și de anduranță în ciclism sau alergare, a scos la iveală că efectul asupra organismului a fost unul pozitiv. Băile de apă rece au durat aproximativ 24 de minute, temperatura apei a fost între 10 și 15 grade Celsius și s-a observat o ameliorare a mușchilor inflamați în efort.
Unii specialiști recomandă și dușurile alternante (rece/cald), pentru aceleași efecte. Neal Henderson, director în sports science la Colorado Boulder Center for Sports Medicine spune că acestea reduc inflamația și durerea musculară.
Aici găsiți alte studii realizate pe grupe de subiecți – atleți, la această temă a recuperării post efort prin apă rece.
Părerile pe acest subiect sunt împărțite și, bineînțeles, există nenumărate studii, așa că vă las un articol BBC care citează alte studii, ale căror concluzii sunt că de fapt dușurile și băile reci ar fi contraindicate sportivilor, deoarece ar afecta masa musculară și forța, care nu s-ar mai dezvolta la fel de bine. Argumentul ar fi că această metodă e utila pentru o recuperare rapidă între competiții, dar nu dacă tu ca sportiv urmărești pe termen lung să îți întărești musculatura și forța.
Alungă stresul și depresia
Imersia în dușuri/băi reci provoacă scăderea valorilor de acid uric și creșterea valorii GSH din corp, un antioxidant care se ocupă de funcționarea la capacitate maximă a altor antioxidanți. Pe limba noastră, asta ar însemna că facem mai bine față la stres.
Studiile (nu-i așa? :)) au concluzionat că apa rece provoacă nenumărate impulsuri electrice catre creier, determinând un efect antidepresiv.
O să vorbim într-un articol viitor și despre imersia în apă cu gheață – un subiect controversat pentru că, deși destul de studiat, încă nu i se cunosc pe deplin efectele. Cele mai periculoase includ hipotermie sau șoc al organismului care poate duce la moarte subită.
Ca să închei într-o notă mai optimistă, va las cu un video – o mărturie pe acest subiect de la TEDx :):
Pastila de ZLD. Suplimente pentru anduranţă (I)
Industria suplimentelor nutritive este, în ultimii ani, într-o continuă expansiune. Tot mai mulţi oameni apelează la astfel de produse pentru a-şi asigura necesarul zilnic de vitamine şi minerale, pentru a face faţă solicitărilor fizice şi intelectuale, sau pentru a-şi spori capacităţile neuro-psihice.
În sport, suplimentele au un rol foarte bine definit: susţin efortul, ajută la recuperare, dezvoltă forţa şi musculatura.
O nutriţie adecvată nu înseamnă numai CE mâncăm, dar şi CÂND. Există o abordare modernă a alimentaţiei sportivilor, pentru a beneficia maxim de efectele antrenamentului.
foto credit: sportingnews.com
Obiectivul principal ar fi facilitarea refacerii după efort şi dezvoltarea musculară. În termeni ştiinţifici, e nevoie de contracararea statusului catabolic (eliberarea în circulaţie a glucagonului, adrenalinei, noradrenalinei, cortizolului) şi activarea hormonilor anabolizanţi (testosteron, GH, IGF1, insulină).
De la început trebuie spus că fiecare atlet are necesităţi nutriţionale unice dar şi preferinţe, astfel că fiecare îşi alege suplimentele sportive, personalizând această formulă, ideal sub îndrumarea unui specialist.
Suplimente înainte de antrenament (faza energetică)
Această faza are rolul de a proteja glicogenul muscular şi proteinele structurale, de a creşte rezistenţa musculară la efort, de a reduce distrugerea musculaturii şi a facilita recuperarea în perioada post-efort.
În această etapă este importantă administrarea de minerale precum magneziul, poate cea mai importantă minerală pentru ţesutul muscular, asta pentru că întreţine o circulaţie optimă în condiţii de stres intens.
Dacă vorbim despre perioada competiţională, atunci, în funcţie de cursa la care urmează să participi, este indicat să foloseşti un gel cu carbohidraţi cu 5-10 minute înainte. Îţi va da energie necesară susţinerii unui efort constant iar riscul de a-ţi consuma întreagă cantitate de glicogen din muşchi este astfel mai redus.
Un alt supliment indicat înaintea unei curse este L-carnitina, pentru că ajută susţinerea efortului, acţionând ca un catalizator pentru sintetizarea grăsimilor din organism.
Eu încerc de fiecare dată să iau aceste suplimente înainte de un concurs. De asemenea cu minim două săptămâni înainte de cursă importantă administrez câte 5-10 g de creatină pe zi, iar asta ajută foarte mult în susţinerea efortului intens.
Suplimente în timpul antrenamentului
Antrenamentul de forţă nu impune necesităţi speciale în privinţa suplimentării, în schimb eforturile aerobe, cu durata lungă, pot fi susţinute prin consumarea unor băuturi/geluri cu carbohidraţi, destinate sportivilor.
În timpul unei curse de anduranţă este indicată suplimentarea cu magneziu, pentru că este eliminat din corp prin transpiraţie şi avem nevoie în continuare de el.
De asemenea, este indicată folosirea gelurilor cu carbohidraţi în timpul curselor mai lungi, pentru a beneficia de o energie constantă pe tot parcursul unei competiţii.
Suplimente după antrenament (preferabil în intervalul 0-45 minute)
Asta e faza anabolică (sau “fereastra” anabolică), o perioadă în care creşte sensibilitatea la insulină şi astfel depozitele de glicogen sunt refăcute mai rapid, iar sinteza ţesutului muscular mai accelerată.
Acum este indicat să consumăm un supliment bogat în carbohidraţi, cu indice glicemic mare, care serveşte că activator al secretiei de insulină. De asemenea, e bine să conţină şi proteine din zer, care sub influenţă insulinei vor participa la sinteza ţesutului muscular.
Formulă recomandată: 40-50 g carbohidraţi, 13-15 g proteine din zer, 1-2 g glutamină, 100 mg vitamina C, 200 mg vitamina E.
Suplimentele va pot asigura acel necesar de substanţe nutritive pe care poate că nu reuşiţi să îl asiguraţi printr-o alimentaţie obişnuită.
Dar poate că vreţi să obţineţi rezultate mai bune – să dezvoltaţi mai multă masă musculară sau să slăbiţi, chiar dacă nu o participaţi la concursuri. Suplimentele nutritive pot fi de mare ajutor şi în această situaţie, pentru că oferă o cantitate concentrată de nutrienţi importanţi (proteine, minerale etc.).
Activitatea sportivă presupune cerinţe nutriţionale aparte faţă de cele ale unui om cu activitate fizică normală şi poate că nu aveţi cum (timp, bani, disponibilitate) să mâncaţi atât cât ar trebui şi exact acele alimente care sunt necesare pentru a face faţă antrenamentului sportiv. În această situaţie, suplimentele nutritive vă salvează.
Revenim în episodul 2 cu detalierea suplimentelor necesare în fazele de antrenament și concurs, stay tuned! 🙂 Până atunci, vă mai las ceva de citit: 10 mituri ale nutriției sportive de anduranță. Enjoy! 🙂
Testez. Am aflat ce potential sportiv am, la Centrul Super Fit (I)
Pot să spun cu mâna pe inimă că unul dintre magazinele de dulciuri pentru oamenii care fac sport este un centru de testare a performanţei sportive! 🙂 Eu una abia am aşteptat să ajung la Şerban Damian, nutriţionist sportiv şi cel care a lansat Centrul de nutritie sportivă Super Fit , unde am aflat ce n-am ştiut niciodată: ce VO2 maxim am (sunt sigură că vorbesc pe limba voastră :), dar povestim oricum imediat despre asta), care sunt zonele mele de antrenament în care ard grăsimile şi cele în care îmi îmbunătăţesc forma sportivă, ce procent de grăsime am în corp, la ce risc de boală sunt expusă în cazul unui efort de mare intensitate, cum face inima mea faţă la efort şi alte dulcegării cu care ne condimentăm viaţa sportivă! 😀
Sunt indicatori fundamentali pentru un sportiv (fie el şi amator), pentru că aceşti parametri fiziologici te ajută să îţi construieşti planul de antrenament special pentru tine şi capacitatea ta. Nu cred în programele generale de pregătire, suntem atât de diferiţi!
Eu sunt un amator atipic – nu am folosit o centură de puls, doar un ceas cronometru, care mi-a arătat distanţa şi viteza, şi aia a fost. Eh, lucrurile se vor schimba, acum că am discutat mai multe cu Şerban şi am aflat atââât de multe lucruri despre mine că m-am speriat! J Unul dintre ele este că nu am avut niciodată 1, 70 înălţime, ci mai puţin :). Nu e niciodată prea târziu să afli.
Şerban este nutriţionist sportiv şi a lansat relativ recent acest laborator modern pentru testare sportivă, unde vin nu doar sportivi, dar şi oameni care îşi doresc să slăbească, într-un mod sănătos, printr-o formulă de nutriţie şi mişcare.
Aşa. Am trecut cu bine peste electrocardiogramă şi puls, şi am făcut iniţial testarea cardiometabolică, care îţi dezvăluie, printre altele, rata metabolismului în repaus – exact, consumăm energie şi când stăm pe loc, iar aici, în poza asta, în care pare că dorm, asta făceam, consumam energie în repaos! 😀
Sigur că aveam centura de puls pe mine, şi ea transmitea toate informaţiile astea către computerul ăla de bord, sau cum s-o chema :D.
Analiza asta cu nume ciudat scoate la iveală parametrii pe baza cărora se va construi planul de antrenament (sigur, în funcţie de ce îţi doreşti, eu am trecut acolo program sportiv de performanţă; pentru amatori, aş completa, dar nu era disponibilă definiţia :)).
Tot pe baza acestei analize se face şi regimul alimentar personalizat, şi tot în funcţie de ce anume urmăreşti – să slăbeşti, să te îngraşi :D. Într-o zi, dacă nu fac nimic, eu consum 1 530 de kilocalorii. Sună bine, păcat că nu mă ajută să slăbesc treaba asta. Pentru că aduc în corp prin alimentaţie mult mai mult decât ce consum.
A urmat partea mea favorită, testarea la efort, pe praguri. Am pornit alergarea pe bandă, cu acest tub care mă face să arăt ca un extraterestru, prin care am respirat doar pe gură. Nu e tocmai plăcut, dar începe să te deranjeze cu adevărat doar după ce ajungi la un nivel în care cam gâfâi. Lucrurile funcţionau cam aşa: eu alergam cam 2 minute pe o anumită viteză, apoi luam tubul şi alergam iar vreo 2 minute aşa, apoi Şerban prelua tubul iar calculatorul înregistra valoarea oxigenului expirat de mine în timpului efortului. Urma o sesiune similară, dar cu creşterea vitezei cu 0, 5.
Ce să spun, am pornit pe bandă de la viteza 6. Da, eram răcită, dar, cum v-am mai povestit, mai ales neantrenată. Aşteptam cu mult interes momentul precizat de Şerban, acela în care valorile mele de pe computer vor arăta când am ajuns la efortul de mare intensitate. Că asta era cheia stabilirii acestui VO2 maxim, despre care spuneam la început. VO2 max este volumul de oxigen maxim expirat în aer iar valorile lui sunt diferite de la o persoană la alta. Cu cât este mai mare limita de sus cu atât capacitatea de efort a persoanei este mai ridicată. Deci ai mai mult potential sportiv, cum ar veni.
Ok, totul stabilit, am alergat ca un şoricel şi mi-am impus să rezist cât mai mult posibil. Pe la viteza 11 deja eram transpirată, pe la 11 jumătate mă întrebam deja dacă nu e cazul să mă opresc. La 12 fără un sfert simţeam că sunt cam praf, iar când am ajuns la 12 l-am auzit Pe Şerban spunând: acum am intrat în zona de efort maximal, rezistă! Apoi eu am făcut semn că distracţia s-a încheiat pentru mine, şi după două minute mă opream, cu pulsul ajuns undeva la 196 şi cu un oxigen expirat în aer care ar fi putut deschide fereastra, dacă nu era deschisă deja.
Cam aşa arată schema mea de metabolism energetic pe parcursul testării.
Concluzia: sunt cam ieşită din formă şi corpul meu consumă multă energie chiar şi la viteze rezonabile, cum ar fi 10 km la oră.
Vestea bună cred este că am un VO2 maxim destul de ok. Valoarea lui este 39, 8 şi la grupa mea de vârstă, feminin, este la finalul secţiunii exceptional şi se îndreaptă furtunos (fără două procente) către superior, care începe de la 40.
Pare ok, şi partea frumoasă este că prin sesiuni de intensitate acest simpatic VO2 maxim poate creşte.
Am aflat şi care sunt zonele de antrenament optime pentru mine, şi, mai ales, la ce puls în efort încep să ard depozitele de grăsime. Le împărtăşesc cu voi:
Şerban mi-a prescris şi un plan de antrenament pe alergare, pe c are l-am început deja, şi parcă parcă încep să ies din depresia sportivă şi vine primavara şi pe strada mea. Vă ţin la curent cu evoluţia, ăsta e abia episodul 1 din noua mea viaţă! 🙂
