fonduri

54.000 de euro, strânși de echipa HOSPICE Casa Speranței în urma participării la Maratonul din Los Angeles

14 alergători ai HOSPICE Casa Speranței au trecut duminică linia de sosire a Maratonului din Los Angeles, într-una dintre cele mai mari curse de acest tip din lume, numărându-se printre cei peste 25.000 de maratoniști care au participat la eveniment. A fost prima dată când o echipă de alergători pentru o cauză caritabilă din România a fost acceptată ca partener oficial la un maraton din Statele Unite ale Americii. Echipa a beneficiat de susținerea Kaufland România, un partener strategic al HOSPICE Casa Speranței.

Participarea echipei HOSPICE la Maratonul din Los Angeles a avut drept scop strângerea de fonduri pentru realizarea unui campus socio-medical al HOSPICE Casa Speranței destinat copiilor cu boli rare și limitatoare de viață, precum și familiilor acestora, în localitatea Adunații Copăceni, la 20 de kilometri de Capitală. Suma totală strânsă în urma participării la maratonul din Los Angeles a fost de peste 54.000 de euro.

credit foto Hospice Casa Sperantei

credit foto Hospice Casa Sperantei

Centrul HOSPICE de la Adunații Copăceni este gândit ca un spațiu în care copiii cu boli rare și limitatoare de viață și familiile lor pot găsi refugiu și alinare, pentru o anumită perioada de timp. Clădirile care există pe domeniul de la Adunații Copăceni au intrat într-un proces de renovare și utilare, iar unele dintre ele au fost deja finalizate. Domeniul pe care este amenajat campusul a fost donat fundației de familia Florescu în 2012, iar investiția totală estimată pentru finalizarea centrului este de 1.384.000 de euro.

Echipa HOSPICE a fost formată din Adriana Tabac, George Soare, Andrei Roșu, Sorin Preda, Anca Enache, Andrew Le Poidevin, Daniel Osmanovici, Costinela Drăgan, Artur Gurău, Valeria van Groningen, Laura Damian, Steven van Groningen, Alina Georgescu și Tiberiu Căpudean. Cei 14 au fost primiți cu căldură de comunitatea românească de pe coasta de vest a Americii, iar HOSPICE Casa Speranței plănuiește deja viitoare participări la alte evenimente sportive majore din Statele Unite.

„Românii pe care i-am gasit în Los Angeles ne-au pus la dispoziție casele lor, ne-au ajutat să organizăm totul, ne-au susținut de pe margine alergătorii, ne-au împrumutat mașinile lor, au făcut donații generoase, au fost bucuroși să audă de proiectele noastre și, mai important decât orice, ne-au făcut să ne simțim ca acasă. M-au impresionat cel mai mult unitatea și solidaritatea tuturor celor implicați, s-a lucrat cu bucurie și cu zâmbetul pe buze și-mi era dor de asta” a declarat Alex Pădureanu, Director Executiv al HOSPICE Casa Speranței.

„Acest proiect a reprezentat pentru mine o mare bucurie, am spus-o și la recepția dinaintea cursei că sunt mândru și fericit: am avut o echipă senzațională, cu alergători-fundraiseri excepționali și un partener strategic, Kaufland, cu care avem alte două proiecte foarte speciale” a mai spus Alex.

După succesul acestei prime participari la un maraton in Statele Unite, HOSPICE Casa Speranței a făcut deja demersurile pentru a fi acceptată ca organizație beneficiară la Maratonul din New York din 2017, fondat chiar de un român, Fred Lebow, născut în Arad în 1932.

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară, care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizația își desfășoară activitatea în Brașov și București, îngrijind copii și adulți diagnosticați cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.

Scroll to top