goi

Goi pe bicicletă

Ţineţi minte videoclipul Bycicle Race al celor de la Queen? Da, acela în care mai multe fete dezbrăcate apar pe bicicletă. Ei bine, acum încercaţi să vă imaginaţi grupuri dezinhibate de biciclişti de ambele sexe, toţi goi puşcă, pedalând în zeci de oraşe ale lumii, în cadrul World Naked Bike Ride Day. Şi nu într-un videoclip, ci în viaţa reală :).

goi

Se întâmplă aşa în fiecare an, începând cu 2004, în peste 20 de ţări, pe parcursul lunii iunie (anul acesta cele mai multe oraşe au programat evenimentul pe 13).

Scopurile acestui gen de eveniment: de a promova drepturile bicicliştilor, de a atrage atenţia asupra naturii distructive a maşinilor şi a schimbărilor climaterice, de a protesta împotriva dependenţei de petrol şi de a sărbători puterea şi individualitatea corpurilor noastre. Desigur, unii o fac doar pentru că e amuzant sau pentru că au porniri exhibiţioniste :).

Înainte de World Naked Bike Ride Day, existau mai multe organizaţii de biciclişti care-şi expuneau goliciunea pedalând. Amintim de FKK (Freie Körper Kultur) în Germania, Fremont Riders în Seattle (SUA), Ciclonudista în Spania şi Artists Against War în Canada.

În ciuda subiectului sensibil şi a legilor privind expunerea indecentă în spaţiul public, au fost surprinzător de puţine arestări cauzate de World Naked Bike Ride Day. Detalii despre această mișcare găsiți și aici.

Cei mai puţin pudici sunt îndemnaţi să se uite pe fotografiile disponibile aici şi aici. Dacă nu pentru nuduri, măcar pentru biciclete.

Nu cunoaştem să fi avut loc un asemenea eveniment în niciunul dintre oraşele României, însă ne-a atras atenţia un proiect susţinut de biciclescu.ro, care “dezbracă bicicliştii – atât la propriu, cât și la figurat – pentru a le spune povestea şi a le expune fragilitatea”.

Scroll to top