Istvan Szokolszky despre noutățile Xman România 2017! Sfat pentru începători: să apeleze la un antrenor
Cum sunteți la mijlocul lui februarie? V-ați setat cursele? Ați început programele de antrenament? Dacă Halfironman sau Ironman sunt pe lista voastră, sperăm că da :))
Promotorul în România al triatlonului de tip distanță semilungă și lungă, Istvan Szokolszky, și el atlet de anduranță, ne spune într-un interviu excusiv noutățile celei de a 8-a ediții a XMan Romania, care anul acesta va avea loc pe data 10 iunie, bineînțeles, la Oradea. Adrenallina.ro este partener media al concursului.
El însuși atlet de anduranță, Istvan este cel care a “botezat“ la linia de finish majoritatea Ironman-ilor și HalfIronman-ilor din România. 🙂 L-am întrebat și despre evoluția triatlonului de anduranță de tip extrem în România în ultimii ani.
Adrenallina.ro: Salut, Istvan, care sunt noutățile Xman România 2017?
Istvan Szokolszky: Cea mai așteptată noutate este legată de traseul de bicicletă. În sfârșit am reușit să găsim un traseu cu o circulație aproape „0”, și cu o diferență de nivel puțin mai mică decât la edițiile anterioare. Vom avea la half diferență pozitivă de nivel de 795 m, iar la full 1.550 m.
(Aici este traseul gps al probei de bicicletă)
La aceasta ediție deja am simțit nevoia să schimb traseul de alergare, probă care în acest an se va desfășura în centrul istoric al orașului.
Finish-ul va fi chiar în fața Teatrului de Stat, pe scenă, bineînțeles cu tradiționala bandă de finisher personalizata cu numele sportivului.
Acesta este un gest de recunoștință al organizatorilor față de sportivul care obține titulatura de IronMan/Half IronMan. (Aici este traseul gps al probei de alergare).
Dorim să afișăm și un panel imens cu leduri, unde vom putea difuza spoturi de reclamă a sponsorilor, și, foarte important, sportivul va putea să-și vizualizeze timpii, și turele de alergare rămase.
O altă noutate este legată de un circuit format din 4 concursuri pe distanța Half Ironman, intitulat de Federația Română de Triatlon (FRTRI) – Halfdistances Triathlon Series 2017 , care va debuta la Oradea.
Prima etapa va fi deci XMAN Romania, a doua Trichallenge Constanța, a treia – Endurance Triathlon Belis și ultima etapă Transfier.
La fiecare etapă se vor primi punctaje, atât în categoriile de vârstă, cât și la open; astfel, la finalul anului vom afla premianții Campionatului Național de Half Ironman.
Cat de dificil este să asigurați un traseu închis pentru proba de ciclism și care sunt dificultățile pe care le întâmpinați în dialogul cu autoritățile locale?
Ca orice organizator din această țară, mă lupt cu autoritățile de fiecare dată. Mi se pare cea mai grea parte din organizarea concursului.
Plecăm de la „nu se poate” și trebuie să ajungem practic la un consens pentru toate variantele.
Cât mizați pe concurenții străini?
Numărul spotivilor din străinatate va fi în creștere. Încă nu pot anunța oficial, dar suntem în curs de a încheia parteneriate cu concursuri similare din Europa, de unde automat sunt așteptați și sportivi amatori.
Cum a evoluat triatlonul pe distanță lungă și semilungă în România, în ultimii ani? În ce stadiu este sportul de anduranță la noi?
Opinia mea este că în acest moment în România triatlonul este printre puținele ramuri sportive care a avansat cel mai mult în ultimii 2-3 ani!
Acest fapt se datorează atât FRTRI, cât și organizatorilor de concursuri, participanților amatori, care petrec din ce în ce mai mult timp antrenându-se și aducând multă pasiune în acest sport.
Să nu uităm și de sponsori, CEO ai unor companii care investesc în sport. Eu personal niciodată nu am avut șanse să primesc vreo sponsorizare de la firme unde în conducere nu există măcar un sportiv! 🙂
Acesta fiind introducerea, să-ți răspund la întrebare.
Pe măsură ce avansezi într-o ramură sportivă și te împrietenești cu metodica de antrenament, cu competițiile, îți crește pofta de a încerca ceva extrem. Sau încerci să-ți afli limitele fizice, sau încerci să finalizezi un triatlon pe distanță lungă, pentru satisfacția de a te numi IronMan.
Asta nu este o titulatură ce se poate cumpăra. Trebuie să o obții prin muncă, prin sacrificiul a multe ore, zile, săptămâni de antrenament.
Dar așa ne place nouă! Unii pentru acest sentiment trăiesc! Dacă nu ma înșel, sunt în total în jur de 240 IronMani în România, în acest moment.
Un număr mic raportat la populația țării, dar dacă ne gândim că acest număr era în jur de 60 – 70 acum 3 ani, eu zic că suntem pe calea cea bună :). A, și peste 70 % dintre IronMani sunt absolvenți la Oradea ! 😉
Cum ți-a venit ție ideea de a organiza un concurs de Ironman pe vremea când și triatlonul pe distanță clasică era cumva mai pe la început în România?
Nici eu nu mai stiu cum a fost ;). Eram acum mulți ani cu un coleg sportiv, cu care alergam mai mult și făceam drumeții lungi, de 100 – 130 km sau pedalam întruna câte 200 km…
Ne-am zis că ne trebuie și o altă provocare. Atunci am auzit de celebra probă IronMan! Wow! Ni s-a părut realizabil, dar foarte greu.
Doream să facem un Ironman, dar singura cursă în apropiere era în Ungaria (la un preț accesibil), în rest în alte țări din Europa erau sume mult prea ridicate pentru momentul respectiv.
Atunci am hotărât să organizam noi o competiție de acest gen. Nu ne-am gândit nici la cerere și nici la ofertă! Pur și simplu am organizat primul Ironman Oradea, în 2008 J. Atunci nici nu știam cu ce se mănâncă triatlonul, Ironmanul nici atât!
Cum a evoluat X-man România de la începuturile lui și până acum? Cu cât a crescut prezența feminină?
Evolutia X-Man Romania a fost cu pași mici dar siguri. Triatlonul în sine este o ramură sportivă relativ nouă în țară, dar se dezvoltă foarte dinamic și asa este și evoluția X-Man.
La prima ediție au fost 16 sportivi amatori! Iar acum, în 2017, sunt așteptați în jur de 400 de sportivi. Luând în calcul că totuși vorbim de un concurs extrem, eu zic că tendința de creștere este clară!
În ultimii 2 ani fetele au prins curaj și s-au antrenat suficient să poată aborda cu brio și o cursă de IronMan. Suntem foarte bucuroși de prezența lor la concursul organizat de noi. Sunt femei lider, un exemplu demn de urmat.
Care ar fi primul lucru extrem de important pe care simți că ai vrea să îl spui celor care practică triatlon tip half și iron?
Timp de 7 ediții am observat un lucru îmbucurător. Sportivii amatori rareori se aruncă nepregătiți la o astfel de cursă.
Bineînțeles, mici excepții, cei cu ego mai mare decât puterea reală “în picioare” dar ceea ce am constatat este că raportul abandonului la cursa noastră este foarte scăzut în raport cu numărul de participanți. Asta înseamnă că sportivii se antrenează.
Pentru cei care încearcă primul Half sau IronMan în viața lor pot să le spun să se antreneze în mod perseverent; să țină un jurnal de antrenament, eventual să apeleze la un instructor sau antrenor de triatlon.
Extrem de important este să conștientizeze ce înseamnă să parcurgi o distanță lungă, ce se întâmplă cu organismul în acest timp și cum trebuie să se pregătească fizic și mental pentru astfel de curse.
Un IronMan este ca un fel de examen de bacalaureat în triatlon: daca nu ai învățat (antrenat) cât trebuie, nu ai cum să reușești, decât dacă ai noroc – iar asta cu norocul se întâmplă în maximum 10% din cazuri.
Cum simți concursul în ziua în care se petrece? Știu că ești mereu acolo, la microfon, anunțând ture, vorbind cu concurenții, și așa mai departe. Cum simți ziua asta?
Sunt si eu membru al Familiei Ironmanilor din Romania si nu fac altceva decat sa sustin pe cei vechi sa-si consolideze pozitia, iar pe cei noi sa-i intampin cu caldura in familie.
Poate aici este secretul acestor putine abandonuri, toti organizatorii si voluntarii in ziua respectiva sustinem cum putem noi mai bine pe fiecare dintre concurenti. Toti merita atentia noastra maxima, pentru că fac un lucru fenomenal, sunt pe cale de a deveni IRONMANI !
Rezultate studiu sportul de anduranţă (I): Cei mai mulți sportivi amatori au între 30 și 40 de ani, cel mai practicat sport e alergarea, pe 2 ciclismul
Avem si primele rezultate si concluzii ale studiului derulat de noi dedicat sporturilor de anduranță în România! Vă mulțumim încă o data vouă, celor care ați completat chestionarul nostru!
Am fost împreună 300 de respondenți, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani iar chestionarul online a fost distribuit prin e-mail şi social media.
Iată câteva concluzii interesante:
Cei mai mulți sportivi amatori de anduranta au intre 30 si 40 de ani
26% dintre practicanţi – cel mai mare procent – au vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani;
25% dintre ei au vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani;
16% se situează între 25 şi 29 de ani.
Destul de mulţi români trecuţi de 40 de ani practică sporturi de anduranţă.
Astfel, 24% dintre românii care participă la maratoane şi ultramaratoane de alergare, maratoane de ciclism, competiţii de anduranţă la înot, triatlon, Half Ironman sau Ironman au vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani.
Tinerii care practică sport de anduranţă sunt destul de puţin reprezentaţi: un procent de doar 7,5 % pentru vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.
Studiul arată că în cazul sexului amatorilor de sport de anduranţă, procentul este dezechilibrat: 80% dintre ei sunt bărbaţi şi doar 20% femei. This unacceptable and has to change! 😀 (nota editorului)
Un aspect foarte interesant este că cei care practică sporturi de anduranţă consideră că viaţa li s-a îmbunătăţit de când au descoperit această nouă pasiune, şi mai ales viaţa profesională.
Astfel, la întrebarea:
Cum vi s-a schimbat viaţa profesională de când practicaţi sport/sporturi de anduranţă?
52% dintre respondenţi au spus că au devenit mai organizaţi şi mai energici, că dau mai mult randament şi se concentrează mai bine la locul de muncă.
31% dintre ei spun că au dezvoltat un sistem de time management mult mai bun decât înainte, iar 17% mărturisesc că au devenit mai populari printre colegi şi o inspiraţie pentru cei din jur (colegi, şefi, subordonaţi).
Primele 3 cele mai practicate sporturi
Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu, adică 34% dintre ei, practică alergarea pe distanţe lungi şi foarte lungi (semimaraton – 21,1 km, maraton – 42,195 km, ultra – peste 42,195 km).
Al doilea cel mai practicat sport de anduranţă în România este ciclismul (19% dintre respondenți), iar al 3-lea cel mai practicat sport de anduranţă de către români este triatlonul – 17,5%.
18% dintre sportivii de anduranță practică Half Ironman și Ironman
Sporturile de anduranţă pe distanţe foarte lungi, cum sunt triatlonul de tip Half Ironman şi Ironman sunt practicate de către 18% dintre respondenți, astfel:
10 % ≈ Ironman
8 % ≈ Half Ironman
Distanţele unei competiţii de triatlon tip Halfironman sunt: 1.9 km înot, 90 km ciclism şi 21.1 km alergare (semimaratonul).
Distanţele unei competiţii de tip Ironman sunt 3,8 km înot, 180 km ciclism, 42, 195 km alergare (maratonul)
Înotul de anduranţă este practicat într-un procent de 11,5%.
În ceea ce priveşte banii pe care îi alocă românii practicanţi ai sporturilor de anduranţă, cei mai mulţi dintre ei (49%) cheltuiesc lunar între 500 şi 800 de lei.
33% scot din buzunar pentru practicarea hobby-urilor sportive între 200 şi 500 de lei şi 12% investesc peste 800 de lei pe lună în sporturile preferate.
Studiul a fost derulat de Adrenallina, Sports PR & more, prima agenție de comunicare sportivă din România și Adrenallina.ro.
Joi, 10 martie, de la ora 18.30, la Connect Hub, rezultatele detaliate ale studiului vor fi dezbătute în cadrul evenimentului Cum am devenit ultrarunner, organizat de Adrenallina, Sports PR & more şi Connect Hub.
Evenimentul îi are ca invitaţi pe alergătorii de anduranţă:
Dragoş Rouă, Florin Ioniţă, Iulia Gainariu, Aris Necula, Alex Kelerman şi triatloniştii Mihai Baractaru (primul român calificat la Campionatul Mondial Kona, Hawaii) şi Liviu Dan Zburătura (triatlonist amator)
Andrei Nana, ultrarunner, fondator Internaţional 100+ UltraRunning Foundation, Inc., Director de cursa Icarus Florida UltraFest, sportiv de anduranţă stabilit în America, va interveni prin Skype în timpul evenimentului.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm!
Dan Andrei: Am lăsat barurile şi nopţile pierdute şi m-am apucat de aruncat banii pe triatlon
Pot să spun că am avut un stil de viaţă activ de când mă ştiu. Până să ajung la liceu deja făcusem scrimă şi baschet, iar fotbal în spatele blocului era în fiecare zi în meniu. Cu fotbalul din spatele blocului venea inevitabil şi fuga de proprietarii de maşini buşite cu mingea, dar asta e altă poveste. În timpul liceului am schimbat puţin activitatea şi am rămas să joc baschet şi am început să fiu foarte bun prieten cu muntele, şi în special cu Bucegii şi Piatra Craiului. Şi acum muntele meu favorit este Piatra Craiului, dar încă nu am participat la MPC (marathon Piatra Craiului). Dacă acum mă întreabă cineva ce pasiuni am pot să zic scurt: muntele pe timp de iarnă şi triatlonul.
Triatlon Fara Asfalt 2014
Cu înotul am început să devin prieten în 2011, când, ca un corporatist care se respectă, nu făceam decât să stau pe scaun toată ziua la birou şi acasă sugeam la sticle de bere. Partea relativ interesantă era că nu mă îngrăsam, oricât de sedentar aş fi fost. Dar înotul nu de aici a plecat, ci din faptul că la un control de rutină am aflat că am coloana strâmbă şi înotul ar fi un tratament. Mi-am făcut abonament la bazin la Floreasca şi acolo înotam pentru început 14 bazine de 2 ori pe săptămână.
Prima mea competiţie a fost Petrom Half Maraton în 2013, după ce m-a convins Liviu Dan să mă înscriu şi să alergăm fără niciun scop anume prin centrul Bucureştiului. Eu cu 3 luni înainte abia mă reapucasem de alergat, şi nu duceam mai mult de 3-4 km. Tot în acelaşi an am făcut ştafeta înot la Fără Asfalt în apa aceea de 12 grade şi primul meu sprint individual la Braşov şi la Mamaia.
finish Maratonul Bucuresti 2015
Antrenamente înseamnă: cam 10-14 ore pe săptămână, distribuite cam 3 ore înot, 6 ore bicicletă 4 ore alergare. De obicei înotul îl fac dimineaţa, de la 7 la 8:30, bicicletă mereu seara după serviciu pe trainer, şi alergarea tot seara. Pe lângă aceste antrenamente mai am şi ceva core work out, pe care îl fac când îmi aduc aminte sau am timp.
Dintre toate sporturile pe care le practic, pot spune că am 2 preferate: înotul şi urcatul pe munte iarna; înotul îmi da o libertate pe care nu o pot descrie în cuvinte, iar mersul pe munte oferă o perspectivă pe care nu o poţi experimenta prin poze.
pe munte
Din păcate sportul mi-a adus şi experienţe neplăcute, dar trec repede şi planurile nu sunt niciodată anulate, eventual doar amânate. În 2015 am avut o tendinită care m-a ţinut din alergare 4 luni! Şi din acest motiv la Oradea la proba lungă am avut o experienţă destul de urâtă.
La km 10 din maraton a început să apară durerea în tendon şi alergarea mi-a fost compromisă. Până la km 42 deja vomitasem de 2 ori, avusesem cel puţin 10 momente când nu am mai putut îndoi picioarele de crampe şi 1 blackout total, iar la final am stat 30 min la cortul Smurd, cu perfuzii. Dar când mă gândesc ce îmi place cel mai multă la o cursă … este discuţia pe care o purtăm în seara premergătoare concursului, când toţi îşi expun strategia şi analizează concurenţa, la o porţie de paste şi o bere.
Half Ironman Oradea, 2014
Dintre toate concursurile cel mai mult îmi place Transfier, la care sper să particip şi eu cândva, eventual când o să fiu dispus să las sarcina de organizare în seama altcuiva. Dar dintre toate concursurile din România nu voi rată Fără Asfalt la mare şi Triatlon Braşov.
Cel mai mândru sunt de faptul că după ce am avut 2 accidentări urâte în 201: o tendintina şi o căzătură cu bicicletă, care m-a dus direct la urgenţe, la chirurgie maxilo-facială şi o ruptură musculară, pe care după 3 luni încă o mai simt, nu m-am lăsat de sport şi apucat de mângâiat pisici sau mai ştiu eu ce alt hobby pe care acum nu îl pot înţelege.
cu prietenul lui, Liviu Dan Zburatura, la competitia de la Zell am See-Kaprun, 2015
Aş putea să spun că prietenii mei zic că sunt cam sărit de pe fix, dar realitatea este că şi prietenii mei sunt la fel ca mine, poate mai rău: sâmbătă Moeciu şi a două zi Prima Evadare, şi aşa mai departe. De când am descoperit stilul de viaţă activ am lăsat barurile şi nopţile pierdute şi m-am apucat de aruncat banii pe echipament de triatlon.
Sportul te schimbă, şi mai ales un sport de anduranţă. Îmi aduc aminte când mă pregăteam de Ironman, Tudor B. mi-a spus că după IM o să mă schimb. Nu am înţeles atunci ce anume înseamnă asta, dar pot să zic acum că nu cursa în sine m-a schimbat ci antrenamentul şi programul de antrenament, nevoia de disciplină şi perseverenţa în a termina ceva ce mi-am propus. Cineva care are un job full time şi face Ironman sau orice alt sport de anduranţă este o persoană cu un psihic destul de puternic (rigurozitatea antrenamentelor te omoară, nu cursa în sine).
Sportul îmi dă libertate, îmi eliberează mintea de orice gând, mă duce într-o stare de „brain dead”. Excepţia o fac intervalele, pe care pot să zic cu mâna pe inimă că le urăsc!
Pentru sezonul viitor am mai multe obiective:
- Să nu mă accidentez
- Să merg cu gaşca cu care am fost la 70.3 Zell am See şi la alt concurs IM/Challenge.
- Să fac 1:30 pe semimaraton, şi puţin peste 5 ore pe half.
- Poate ajung odată la 8 minute pe 500m în bazin
- Şi apoi unul important, să iasă bine Transfier
Dacă ar fi să recomand ceva din experientă mea, legată de triatlon aş spune că niciodată nu e prea târziu să te apuci de Ironman sau Half Ironman, şi pentru a nu suferi prea mult la concurs mai bine faci 4-5 Halfuri şi înveţi cu ce se mănâncă triatlonul şi abia apoi să te arunci la un IM (pot să zic că primul este cu adevărat greu).
Dacă vrei să bagi banii în ceva bagă-i abia după ce ai făcut aceste treburi: ai nişte adidaşi buni de alergat, 2 perechi, ai făcut un fitting pe bicla de concurs şi ai un plan bun de antrenament, s-a uitat un profesor la felul în care înoţi.
NICIODATĂ CA SPORTIV AMATOR NU ÎŢI NEGLIJA PRIETENII ŞI FAMILIA PENTRU UN ANTRENAMENT. Să nu uităm că 99,9% dintre noi suntem şi vom rămâne amatori, adică facem ca hobby această activitate.
Şi ceva ce mai toţi marii sportivii spun: IM este un sport de putere, cel puternic câştigă, nu cel care are cei mai mulţi km în picioare. Aşa că niciodată nu ai prea mult antrenament de forţă în picioare şi core.
Adrian Tudorache. De la 120 de kg la campion național la triatlon
Am început să fac sport la vârsta de 12 ani. Profesorul meu de sport, antrenorul echipei locale de handbal (din Găești, Dâmbovița) mi-a propus să particip la câteva antrenamente să văd dacă îmi place să fac sport. Microbul m-a prins repede. Am jucat handbal până la 16 ani. N-am excelat, însă a fost un punct bun de lansare, de formare a unei baze și de obișnuire a corpului cu efortul.
În 2003 am migrat spre fotbal. Eram un portar talentat. Am jucat în echipa orașului două sezoane, până la începutul clasei a XII-a de liceu când, într-un fel sau altul, am fost nevoit să renunț la sport pentru a mă putea concentra pe examenele ce urmau. Asta se întâmpla în 2005. Până în 2008 nu am mai făcut niciun fel de mișcare. Am uitat cu totul ce înseamnă să faci sport, am luat multe kilograme; când m-am cântărit cândva la începutul lui 2008 cântarul mi-a arătat 120 kg (de la 85 în 2005).
Adrian, in 2008
Nu cunoșteam gustul (inexistent) al apei. În schimb eram un bun degustător al oricărui suc acidulat sau nu și al țigărilor fine și mai puține fine.
În acel moment am considerat că este necesar să iau atitudine. Astfel am început să alerg. Am alergat numai câteva luni, timp în care am ajuns la 100 kg. Din 2009 până în 2011 din nou m-am oprit din a practica orice fel de mișcare, însă eram atent la dietă. În 2011 am hotărât că este momentul să ma opresc din fumat și cum o dependență trebuie înlocuită cu o alta, am reînceput să alerg. De data asta nu m-am mai oprit. Astfel mă găsesc în 2015 cu 80 kg în perioada non-competițională și aproximativ 75 în perioada de concursuri.
Îmi amintesc că la început alergam aproximativ 15 minute și simțeam că am cucerit lumea. Tălpile îmi luau foc de la pantofii dubioși pe care îi foloseam. Tricourile de bumbac adunau 1-2 l de apă. Uneori răceam din cauză că transpiram prea mult și nu purtam tricouri tehnice.
Prima mea competiție a fost proba de semimaraton din cadrul MIB 2011. Nu am să o uit niciodată din două motive: unul ar fi faptul că înainte cu o zi temperatura era de aproximativ 25 de grade, iar în dimineața concursului termometrul arăta numai 8 grade. Eu nu aveam experiență ca alergător și nici de alergare în condiții de frig. Al doilea motiv este faptul că am mâncat atipic cu o zi înainte de concurs, lucru care m-a costat emoții serioase din cauza faunei intestinale formate în timpul cursei. Cu toate acestea, am ajuns la finish dupa 2h:16m. Cu două luni înainte alergasem un semimaraton de test în 3h30m, deci am avut o îmbunătățire enormă (datorată probabil atmosferei și celorlalți participanți).
Antrenamentele mele în momentul de față sunt periodizate și orientate către triatlon. În cursul unui an, în funcție de concursurile principale la care doresc să particip, trec printr-una sau mai multe perioade de acumulare urmate de perioade de antrenamente de intensitate. Nu apuc niciodată să mă plictisesc chiar dacă în majoritatea timpului mă antrenez singur. Fiecare antrenament mă solicită în felul său caracteristic și îmi menține motivația la cote maxime.
Sportul meu preferat este greu de ales pentru că îmi plac foarte multe sporturi în egală măsură. Desigur, niciunul nu se compară cu cel practicat, însă lăsând la o parte triatlonul și subsporturile sale (înot, ciclism, alergare / atlestim), din punct de vedere tehnic îmi place fotbalul. Mă plictisesc să privesc la TV, însă pe stadion îmi place să merg ocazional. Nu sunt suporterul niciunei echipe totuși. De asemenea am rămas cu o bună impresie despre volei (pe care l-am practicat în timpul liceului), handbal, tenis.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este … Ar fi două: 1. Azuga Trail Race 2012 – singurul meu abandon. După 18 km de alergare am făcut întindere la un ligament și am fost forțat să mă opresc. Consider că am făcut o alegere înțeleaptă; 2. Triatlon Fără Asfalt 2013. La proba de bicicletă am participat cu o bicicletă împrumutată și undeva dupa km 22 lanțul s-a rupt. Astfel, după nenumărate încercări de a-l repara, m-am resemnat și am alergat pe lângă bicicletă până în zona de tranziție, după care am plecat în alergare. Am ajuns la finish penultimul în clasamentul general. A fost o experiență din care am avut destul de mult de învățat.
Cel mai mândru sunt de faptul că în 2014 si 2015 am reușit să câștig Campionatul de Triatlon Offroad la categoria mea de vârstă.
Prietenii mei spun că … Nu prea mai spun nimic. S-au obișnuit să mă vadă participând constant la concursuri.
Am aflat despre mine că sportul mă face să mă simt disciplinat și complet.
Obiectivul meu în 2015 este să scot un timp cât mai bun în cadrul unui concurs de Half Ironman și să reușesc să cresc câteva poziții în clasamentele circuitelor interne de triatlon.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că în momentul în care apare o durere la una din articulații (în special la genunchi), merită încercată o sesiune (sau mai multe) de masaj sportiv sau de relaxare.
Încă un Half Ironman în România: „Vrem Transfierul pe harta triatloanelor din Europa”
Lucrurile încep să arate din ce în ce mai bine la noi pentru sportivii de anduranţă şi triatlonişti: competiţiile se calcă în weekenduri pe călcâie, şi e bine că e aşa, avem mai multe variante, iar numărul celor care se apucă de triatlon sau îşi stabilesc ca obiectiv curse de anduranţă este în creştere.
So, anul acesta, în calendarul competiţional şi-a făcut loc o nouă competiţie, pe distanţă specifică unui half ironman – 1.900 de metri înot, 90 de km bicicletă şi 21 de km alergare. (pe lângă cea existentă deja, la Oradea – Xman România, pe distanţe atât de half cât şi full).
Este vorba despre Transfier, aşa cum mulţi dintre voi ştiu sau s-au înscris deja. Am făcut rost de mai multe detalii despre această cursă spectaculoasă, al cărei spaţiu de desfăşurare este… Transfăgărăşanul. Aşa că Mihai Preda, organizator al competiţiilor NoStress, serie din care face parte şi Transfier, ne-a spus mai multe despre traseu, organizare şi obiective ale evenimentului care se va petrece pe 25 iulie 2015.
Adrenallina: Cum v-a venit ideea unei competiții de tip Half Ironman?
Mihai Preda: Ideea îi aparține lui Răzvan Varabiescu, care, trecând prin zona Transfăgărășanului, și-a spus că aici trebuie făcută o competiție „între prieteni”, o competiție haiduceasco-sportivă. Și a și făcut-o, într-o ediție pilot, restrânsă, cu ajutorul lui Dan Bucureanu la partea de organizare.
Primul Transfier, care s-a petrecut în vara lui 2014, pe 10 august, a avut ceva magic, pornind de la vremea excepțională, frumusețea lacului Vidraru sau numărul de participanți: 7 magnifici, fantastici, samurai :). Cristi Farcaș a fost cel care a câștigat prima ediție, fiind și singurul care a terminat competiția. Apoi, prin septembrie, ne-am întalnit toți trei – Răzvan, Dan și Mihai și am decis să facem împreună, sub umbrela NoStress, un Transfier organizat ca la carte, începând cu ediția din 25 iulie 2015.
Cum ați ajuns la acest traseu și de ce ați decis să fiți atât de sadici :D: înot în Vidraru, bicicletă pe Transfăgărășan, cu 20 de km în cățărărare continuă, cu peste 1.400 de metri diferență de nivel acumulată în acest interval, finish în urcare pe scări, 300 de trepte?! 🙂
De fapt sunt 392 de trepte :). Traseul însă a fost ales în primul rând pentru frumusețea peisajului și apoi pentru dificultate. Evident că piesa de rezistență o reprezintă „cel mai frumos drum din lume”, după cum au zis cei de la Top Gear. Și cred că nu există ciclist în România care să nu-și fi dorit să urce măcar o dată Transfăgărășanul.
Chiar așa se cheamă această statuie unde e finish-ul competiției și al celor 300 de trepte, “omul de fier” ? 🙂
Se numește Prometheu. Dar arată exact ca un IronMan. Mai mult, arată așa de prin 1970, cu ani buni înainte să se nască competitia din Hawaii. Deci, de ce să nu ne mândrim noi, românii, că avem primul IronMan? 🙂
Omul de fier de România, pe Transfăgărăşan
Spune-ne mai multe detalii despre competiție și organizare – de câți voluntari veți avea nevoie, e închis Trans-ul, ce temperatură va avea aproximativ apa din Vidraru..?
Pai nici nu stiu cu ce sa încep… Da, Trans-ul va fi închis, asta-i una dintre cheile de organizare. Foarte greu la noi să faci așa ceva, dar așa va fi, concurenții vor avea drumul doar pentru ei. Am început să închidem drumurile pentru competiții la Bike&Like, la Sibiu, apoi la Triathlonul NoStress de la Olimp, în plin sezon, pe 23 august.
Voluntari vor fi peste 50, atât echipa NoStress cât și alți prieteni și apropiați. Vrem să fie totul cât mai bine făcut, vom fi foarte atenți la siguranța participanților. Chiar insist foarte mult pe protejarea concurenților și pe semnalizarea fiecărei curbe din coborârea de la Bâlea. Cei care nu ţin banda dreapta la coborâre şi taie curbele vor fi descalificaţi. Trebuie să ne luăm măsuri de siguranţă foarte serioase, iar regulamentul va fi aplicat drastic.
Apa din Vidraru va avea între 16 şi 21 grade, dar oricum costumul de neopren este obligatoriu. Asta pentru că în lacurile de munte, apa poate să aibă la suprafaţă un strat de 1 metru cu temperatura de 19 grade, să zicem, iar de la 1 metru în jos să aibă 12 grade. Deci, obligatoriu costum :).
Triatlonişti la ediţia pilot Transfier, la proba de înot, în Vidraru
Cum arată primele feedback-uri primite de la cei care au auzit despre competiție? Până acum singura probă de Half avea loc la Oradea, la Campionatul de Triatlon pe Distanța Lungă.
Competiţiile pentru amatori se dezvoltă în România pe toate planurile, fie că vorbim de triatlon, ciclism sau alergare montană, lucru care ne bucură. Vor mai apărea şi alte competiţii pe distanţe de half sau de full, familia de Ironman si Ironwoman va creşte anual, destul de accentuat. Aşadar, feedback-ul a fost clar unul pozitiv, oamenii cam aşteptau să mai apară măcar încă un concurs pe distanţă lungă. Am şi fixat data la o distanţă suficientă de Oradea pentru ca cei care vor să facă o „dublă” în 2015 să aibă această posibilitate.
Există însă și varianta mai light a acestei competiții, nu? Triatlonul olimpic. Spune-ne câte ceva despre asta.
Da, mă bucur de această întrebare, pentru că încă nu se ştie că, în aceeaşi zi şi loc, se va desfăşura şi Triathlonul Transfier Olimpic, cu distanţe de 1 km înot, 40 km de ciclism şi 10 km de alergare. Înotul e aproximativ jumătate (1 km), iar la proba de bicicletă vor fi 20 km dus şi 20 întors, adică exact prima parte din traseul de la half, fără urcarea până la Bâlea. Practic e plat.
Alergarea e de 10 km şi se termină cu urcarea a numai 200 de trepte. Aşadar cei care termină triathlonul olimpic nu vor urca până la picioarele statuii de fier, ci doar până la jumătatea drumului. Finish-ul de la picioarele statuii este accesat doar de cei de la half. Dar ce e mai important e că cei de la Olimpic vor putea să-i aplaude pe cei de la half, să-i aştepte la finish. Vor avea şansa să înoate, pedaleze şi alerge împreună cu cei care şi-au propus să parcurgă 70.3 mile.
Care sunt provocările cu care vă confruntați ca organizatori ai unei astfel de competiții? Pe câți participanți mizați? Ce vă doriți cel mai mult de la acest concurs?
Fiind prima ediţie, încercăm pe cât posibil să prevedem ce s-ar putea întâmpla. Trebuie să fim foarte atenţi la tot ce înseamnă siguranţa participanţilor. Asta presupune măsuri suplimentare de semnalizare a zonelor cu potenţial de pericol, o gândire foarte bună a zonelor de intersecţie, asigurarea echipelor de intervenţie. Apoi, evident, lupta cu birocraţia, documentele, avizele, etc. Apoi, confortul participanţilor, preluarea tuturor grijilor, găsirea de locuri de cazare, parcare, depozitare materiale, etc.
NoStress inseamna în primul rând ca participantul nu are nicio grijă. Înseamnă „tu concentrează-te pe cursă, de restul ne ocupăm noi”.
Ce vrem? Vrem să aducem câteva nume importante de triatlonişti, care au terminat pe primele locuri la curse importante din Europa. Vrem să poziţionăm Transfierul pe harta triatloanelor din Europa.
Ca număr de participanţi, noi credem că vom avea 200 de concurenți la half şi cel puţin la fel la olimpic. Este şi o problemă de dimensionare a numărului maxim de participanţi. Pentru siguranţa acestora, nu vom permite mai mult de 500 în total. Până acum s-au înscris deja 100.
I AM IRONMAN. Povestea cursei mele de la Oradea: 3 km 800 m înot, 180 km bicicletă, 42 km alergare (I)
În ultimii kilometri de alergare din cursa asta mi-am spus că e ultima dată când mai particip la aşa ceva. Corpul meu era atât de lipsit de resurse şi atât de îndurerat încât mi-am spus că a doua oară nu mă mai bag la chestia asta.
Eram obosită nu doar după concurs. Parcă toată oboseala acestui an se concentrase în kilometrii ăia de finish, ultimii 20. Dimineţile de la 5.45, când plecam la bazin, alergările în parc seara, după o zi obositoare la job, frustrările din zilele când nu reuşeam să mă ţin de antrenament, panica la gândul că nu voi reuşi să fac cursa asta, că voi claca, că nu ştiu ce mă aşteaptă în timpul şi după 226 de kilometri înotaţi, pedalaţi şi alergaţi. Şi, de fapt, era şi oboseala primelor luni din viaţa mea în care am avut un program de antrenament, pe lângă toate celelalte chestii pe care le fac oamenii.
Ironman, cea mai dură competiție de anduranță din triatlon, nu este o cursă, este o călătorie.
I AM IRONMAN. Alina Ursu, prima femeie din Romania finalista a acestei curse: „A fost greu, dar nu neaparat mai greu decat mi-am imaginat”
Soooo, avem onoarea sa stam de vorba cu prima Ironwoman din Romania! O cunosc pe Alina de cativa ani, ne-am gasit de multe ori la competii de mountainbike, unde ea urca mai mereu pe primele trepte ale podiumului. Ne-am cunoscut mai bine acum doua veri, cand ea si Gabi, sotul ei, se pregateau pentru concursul de Ironman de la Oradea, iar eu tocmai ce realizam ca voi face Half-ul.
Cu ei am fost prima data sa inot intr-o apa deschisa, in lacul Mostistea, langa Bucuresti, si pastrez o amintire delicata a acelei zile. Daca nu ma incurajau ei nu cred ca traversam lacul ala, daramite sa ma mai si intorc, pe aceeasi distanta. Zilele urmatoare am mers impreuna la triatlonul Fara Asfalt (primul meu triatlon), si apoi ne-am regasit la Oradea, doua saptamani mai tarziu.
Am fost martora la ultimii kilometri de maraton ai Alinei din cursa Ironman, dupa ce inotase 4 km si pedalase 180 pe o caldura insuportabila si pe un traseu anevoios. Mi s-a parut ireal ca a reusit performanta asta, a unui efort care dura de la ora 7 dimineata iar eu o vedeam aproape terminand maratonul, 15 ore mai tarziu.
Asadar, Alina Ursu (26 de ani) deschide seria mini interviurilor I AM IRONMAN :). Pentru ca oameni ca ea inspira, motiveaza si ne arata ca se poate face orice, oricat de greu sau imposibil pare la prima vedere.
Alina Ursu, pe podium la Ironman Oradea, in 2012, prima femeie din Romania care a finalizat aceasta cursa extrema
Half Ironman Oradea, jurnal de cursă (I)
Sunt cu aproape jumătate de corp în apă. Am neoprenul, casca, ochelarii sunt pe cap, o să trebuiască să-i pun pe ochi când încep să înaintez. Simt o căldură în piept și nu-mi aud gândurile. Parcă sunt liniștită, sau așa mi se pare. Oamenii din jur râd toți, sunt bucuroși c-o să facă asta. Începe numărătoarea inversă până la start. Se bate din palme, e o energie care crește progresiv, o simți cum te traversează, atâția oameni care se vor propulsa în lacul ăsta de lângă Oradea, ca să dea totul. Au venit din toată țara, și sunt mulți veniți și din străinătate, ca să facă Ironman și Half Ironman – cele mai demente forme de triatlon care există.
