Jurnal de înot: 40 de bazine legate!
Vineri am ajuns în sfârșit la bazin, după 3 zile. Mă mustra deja conștiința pentru timpul pierdut. Într-o zi nu am avut niciun chef, în alta mi-am uitat intenționat la birou geanta cu echipamentul de înot, ca să pot să-mi spun că n-am avut cum ajunge, și în alta n-am prea mai avut chef, din nou. E ca un fel de revoltă al ritmului pe care ți-l impune sportul. Ajungi la un moment dat să simți că te-ai sălbăticit, că timpul liber care îți rămâne îl folosești ca să continui ședințele de înot sau ca să alergi.
Jurnal de înot. De la “nu știu să înot” la crawl
Povesteam în episodul trecut că mi-a căzut din cer o revelație mică, într-o piscină din București: am descoperit că totuși înot, deși toate informațiile mele anterioare pe acest subiect erau potrivnice situației. De la momentul acela și până acum s-au întâmplat mai multe la capitolul ăsta; am fost de mai multe ori la bazin și l-am traversat cu succes de nenumărate ori, însă, bineînțeles, nu continuu, ci cu horcăituri specifice după fiecare tură. Ca să updatez, o să încerc să-mi amintesc prima ședință de bazin la Daimon Club (știu, nu a trecut foarte mult timp, dar nici eu nu mai am 20 de ani ;), acolo unde mi-am propus să mă antrenez până în vară, când, Doamne-ajută, n-o să mă înec în mare la primul meu triatlon.
foto credit: George Grosescu
