Asociația Povestașii, în parteneriat cu Invictus România lansează azi proiectul ”Pedalăm pentru Invictus 2017 – o poveste despre învingători”, începând cu ora 20:17. Lansarea va avea loc în această seară, la bucla din spatele mall-ului Baneasa, Calea Nicolae Filip.
Adrian Maniuțiu – realizator și prezentator al emisiunii TV ”Income Magazine”, pasionat de alergare și ciclism, împreună cu personalități publice, va da startul proiectului care are ca principal obiectiv strângerea de fonduri necesare celor 5 membri Invictus România care vor să participe în anul 2017 la Jocurile Paralimpice din Canada.
La tura de lansare a proiectului va pedala și Costel Slăniceanu – militar mutilat in Kandahar în urmă cu fix 10 ani, pe 20 iunie 2006.
În anul 2016, Costi, Marian, Eugen, Costel și Ionuț nu au putut participa la Invictus Games din Orlando, Florida pentru că le-au lipsit sprijinul și resursele.
Așa că începând de azi și până în septembrie 2017 realizatorul TV Adrian Măniuțiu va pedala 2017 kilometri, împreună cu prieteni pasionați de ciclism, personalități din diverse domenii, oameni de afaceri, vedete sau oricine dorește să se alăture cauzei. O putem face și noi!
Fiecare din cei 2017 kilometri va putea fi cumpărat online de către orice persoană care dorește sa se implice în cauză, până când se va strânge suma necesară participării la Jocurile Paralimpice 2017, este vorba despre 50.000 de euro. Banii vor fi destinați achiziționării de echipamente specifice: protezele pentru alergare, adaptoarele pentru echipamentele sportive deja existente, biciclete speciale pentru invalizi, precum și pentru suplimentele alimentare de care sportivii au nevoie.
„Îmi place la nebunie sa merg cu bicicleta. Ne-am gândit împreună (noi – Povestașii și Invictus România) la o idee în care să combinăm plăcerea pe care o avem atunci când mergem împreună cu bicicleta cu posibilitatea de a-i ajuta pe cei 5 campioni Invictus să participe la jocurile paralimpice din 2017.
Acestea sunt jocuri olimpice special dedicate celor care au fost răniți în războaie, veteranilor de război, dar extrem de apți din punct de vedere sportiv. Mai mult, noi, Povestașii avem această misiune de a spune povești despre eroi, care să devină modele pentru societatea noastră și să ne ajute pe toți în lupta noastră zilnică cu viața” spune Adrian Manuțiu, membru al Asociației Povestașii.
”Cuvintele cheie cu care i-am convins pe prietenii de la Asociația Povestașii sunt: erorism, luptă continuă, umanitate, povești de viață, renaștere. Așa am devenit parteneri pentru ca acești 5 foști soldați de elită ai României, toți răniți în teatre de operații, să își poată îndeplini visul.
Costi, Marian, Eugen, Costel și Ionuț au demonstrat prin puterea exemplului că “tot ce nu te omoară, te întărește”. După lungi perioade de recuperări, acum s-au întors din nou la luptă. Dar nu pe terenul minat, ci pe cel de sport. Ciclismul, înotul, tirul cu arcul și crossul sunt acum pentru acești soldați ancora vieții, pentru că nu s-au complăcut în statutul de invalizi. Au ajuns la performanțe pe care cei mai mulți dintre noi, cei ce ne considerăm normali, nu reușim să le atingem. Ne dorim ca în 2017 să reprezentăm România cu onoare la Jocurile Paralimpice din Canada cu acești învingători ai vieții”, spune Patrick Luca, Președinte Invictus România.
Cei 2017 kilometri vor fi parcurși de către Adrian Maniuțiu în drum către birou, seara, în weekend, în vacanțe, în ture spontane sau organizate. 25 de euro este prețul unui kilometru. Vor putea fi achiziționați pe Facebook, de pe pagina lui Adrian Măniuțiu, acolo unde sunt și contorizate în permanență distanțele parcurse.
Toate detaliile proiectului sunt disponibile pe paginile de Facebook ale realizatorului TV, pe pagina de Facebook Asociația Povestașii și cea a Invictus România. Pentru companiile susținătoare au fost gândite pachete speciale. Pentru buna desfășurare din punct din punct de vedere financiar a proiectului, acesta va fi auditat.
Partener media: Adrenallina, Sports PR & more.
***
Asociația Povestașii este o organizație non-guvernamentală, non-profit, cu principalul obiectiv să facă istoria atrăgătoare și inteligibilă pentru copii, adolescenți și pentru părinții acestora. Asociația s-a înființat și funcționează sub înaltul patronaj al academicianului Dinu C. Giurăscu.
Invictus România desfășoară activități umanitare cu ocazia zilelor cu semnificație istorică, pentru strângerea de fonduri în scopul de a trimite luptători răniți în Afganistan sau Irak la jocurile paralimpice.