În ultimii kilometri de alergare din cursa asta mi-am spus că e ultima dată când mai particip la aşa ceva. Corpul meu era atât de lipsit de resurse şi atât de îndurerat încât mi-am spus că a doua oară nu mă mai bag la chestia asta.
Eram obosită nu doar după concurs. Parcă toată oboseala acestui an se concentrase în kilometrii ăia de finish, ultimii 20. Dimineţile de la 5.45, când plecam la bazin, alergările în parc seara, după o zi obositoare la job, frustrările din zilele când nu reuşeam să mă ţin de antrenament, panica la gândul că nu voi reuşi să fac cursa asta, că voi claca, că nu ştiu ce mă aşteaptă în timpul şi după 226 de kilometri înotaţi, pedalaţi şi alergaţi. Şi, de fapt, era şi oboseala primelor luni din viaţa mea în care am avut un program de antrenament, pe lângă toate celelalte chestii pe care le fac oamenii.
Ironman, cea mai dură competiție de anduranță din triatlon, nu este o cursă, este o călătorie.
Mugur Fratila aproape ca nu mai are nevoie de introducere, dar povestea lui trebuie spusa si respusa la infinit, ca o dovada a faptului ca odata descoperit, sportul iti intra in sange si te schimba, intotdeauna in bine.
Acum 5 ani, in pragul varstei de 40, Mugur Fratila a inceput o alta viata: a renuntat la cafea, alcool si tigari si a inceput sa alerge. Cu o foame incredibila, transformata intr- o pasiune nebuna pe care o traieste zilnic, chiar daca are un job solicitant. Ajunge tarziu acasa si nu mai are vreme de antrenament? N-are nimic, a gasit solutia, pentru ca intotdeauna exista una cand iubesti ceva: alearga de la job spre casa, incercand sa depaseasca autobuzul! Pe care, by the way, chiar il depaseste :).
Mugur Fratila a trecut de la maratoane de alergare la triatlon, si de la triatlon la Ironman. A fost printre primii 14 romani care au terminat aceasta cursa in Romania, la prima editie a acestui concurs, in 2011!
Sa il ascultam: