Tag

kilimanjaro

Browsing

Extreme Travel, prima agenţie de turism de aventură din România, a făcut un top al destinaţiilor de aventură favorite ale românilor, luând în calcul expediţiile alese de clienţi în ultimii ani. Astfel, câştigătoare au ieşit: Africa de est, cu safari şi ascensiunile pe Kilimanjaro (5,895 m) şi Mount Kenya (5,199 m); Ascensiunile pe cele mai înalte vârfuri montane din Europa, Elbrus (5.642 m) şi Mont Blanc (4,809 m); Patagonia, trekking în unele dintre cele mai sălbatice și izolate zone ale planetei, ghetari spectaculosi, croaziere la „capătul lumii”, în Țara de Foc; Chile, Bolivia, Peru – Traversarea Anzilor din deșertul Atacama până la Salar de Uyuni; Noua Zeelanda – vizite fiorduri, colonii de foci, scufundări, trekking spre Milford Sound, unul dintre cele mai spectaculoase trasee din lume; “Românii interesați de aventură sunt oameni cu mintea deschisă, dornici de explorare, media de vârstă e încadrată în segmentul 35-40 de ani. Sunt…

Roxana Lupu Extreme Travel, prima agenție de turism de aventură din România, marchează o nouă premieră: spre final de iulie a condus pe Kilimanjaro o expediție cu 10 români, care au reușit să cucerească cel mai înalt vârf muntos al Africii, Uhuru Peak (5.895 m), devenind astfel cea mai mare comunitate românească pe acoperișul Africii. În cadrul aceleiași expediții, echipa Extreme a condus-o pe Dor Geta Popescu spre performanța de a cuceri, la doar 12 ani, Uhuru Peak (5895 m). Geta,  membră a Clubului Sportiv Montan Altitudine și componentă a lotului naţional de escaladă copii, multiplă campioană naţională, cu clasări pe podium la competiţiile balcanice şi concursurile de Grand Slam europene, a stabilit astfel noul record feminin românesc de vârstă al acestui vârf, devansându-și sora, pe Crina Coco Popescu. Cu jumătate de oră înainte de Geta, Mara Savinescu, o altă componentă foarte tânără a expediției, reușise și ea acest record,…

Roxana Lupu Extreme Travel, prima agenție de turism de aventură din România, marchează o nouă premieră exotică în zona turismului: prima traversare în cadrul unei expediții turistice românești a celui mai arid deșert din lume, deșertul Atacama, din America de Sud, apoi peste munții Anzi către cel mai mare deșert de sare al lumii, Salar de Uyuni în Bolivia. Echipa Extreme Travel conduce români în destinații spectaculoase ale planetei: de la cele mai înalte și celebre culmi muntoase – Mont Blanc (Franța), Mount Kenya (Africa), Aconcagua (Argentina), la trekking și aventură în Patagonia, Venezuela,Tanzania, Borneo, Antarctica, Peru, America Centrala, și multe altele. L-am prins între două avioane pe Radu Vatcu, ghid montan și alpinist, fondator și actionar Extreme Travel, și l-am întrebat câte ceva despre asta. ADRENALLINA: Hei, Radu, cât a durat această traversare exotică și cum a  fost expediția, spune-ne mai multe despre aventura asta. Radu Vatcu: S-a întâmplat…