Liviu Dan Zburătura: În 2016 vreau să fiu campion național la triatlon șosea
Ca orice alt tânăr la vârstă de 20 de ani, eram un mare iubitor al sălii de forţă, dar mai ales de clubbing, ceea ce presupune multă băutură, ţigări & junkfood.:).
Astfel, m-am decis să fac o schimbare, am început să fac sport în adevăratul sens al cuvântului, pentru că am vrut să schimb ceva radical în stilul de viaţă.
În primul rând am vrut să mai ies dintre cei 4 pereţi al unei săli de forţă/fitness şi binețeles să renunţ la stilul de viaţă dezordonat.
Atletismul mi s-a părut cel mai potrivit sport pentru această schimbare, aşa că pas cu pas am început să învăţ ce înseamnă să alergi, să te antrenezi, să am un program în jurul unei activităţi sportive şi să am un obiectiv.
Primul mare obiectiv a fost acela de a alerga un maraton. Pentru a îndeplini măreţul obiectiv am avut nevoie de 2 ani de antrenament, ceea ce înseamnă foarte mulţi km de alergat şi multe ore petrecute în aer liber. A fost superb, simţeam că aş vrea să alerg non-stop.
Primul maraton a fost un eşec total, aşa că nu pot spune prea multe, decât că la km 15 am abandonat. Asta înseamnă să te bagi în ceva şi să nu fii pregătit. Orice şut în fund presupune un pas înainte. DAR, următorul an am reuşit să îl alerg, cu toate că mi-a luat peste 5 ore şi a fost al naibii de greu. După prima jumătate în gândul meu era doar de ce m-am băgat în aşa ceva?, de ce mai alerg?, de ce nu mă opresc?, de ce?…..nu puteam înţelege de ce îmi doresc să trec prin asemenea chin şi asemenea durere… Oare sunt chiar atât de masochist? Toate aceste sentimente încep să dispară după km 37 pentru ca la linia de sosire să mă gândesc deja la următorul maraton. Din păcate durerile fizice rămân.
La Triathlon Challenge Mamaia 2014, unde a și câștigat, la amatori
Exista la acel moment vreun obiectiv de performanţă? NU. Sentimentul pe care mi-l oferea alergatul era libertate absolută, mai ales prin varietăţile pe care ţi le oferă – alergat vara, iarna, toamna, prin ploaie, frig, căldură, dimineaţa, seara, la mare, la munte…… posibilităţile sunt infinite. Apropo, alergarea unui maraton reprezintă o mare performanţă.
Întrebarea crucială este: acest sentiment de libertate dispare în timp sau în momentul în care începe să îşi facă loc dorinţa de performanţă? Răspunsul este: NU. Următorul an am reuşit să alerg maratonul în 4:04, un timp ok, zic eu. Iar peste un an să îl alerg cu 3:07. 😀
Ce am învăţat de-a lungul anilor? Foarte multe lucruri, în primul rând am învăţat să îmi fac foarte mulţi prieteni în lumea atletismului şi nu numai, am învăţat să mă bucur de sport la munte, prin păduri…. Am învăţat că fără o etică nu poţi îndeplini tot ceea doreşti să realizezi, am învăţat ce înseamnă să alergi de la ora 4 dimineaţa, nu este imposibil, ba chiar îţi poate oferi o mare doză de energie în prima parte a zilei; nu însă şi în a doua parte.
Revenind la competiţii, cred că cea mai frumoasă competiţie va rămâne BIM sau BIHM (maraton şi semi din Bucureşti). Înainte nu erau competiţii sportive aşa că tot anul mă antrenam pentru acestea două.
Cel mai mândru sunt de rezultatul de la BIHM din anul 2013, luna mai, când am reuşit o clasare pe locul 5 la campionatul naţional de semimaraton, cu un timp de 1:25 (timpul este destul de slab, dar dacă reuşeşti acest timp pe o temperatura de 32 de grade este destul de ok, mai ales că vremea mai fusese relativ rece, aşa că a venit ca un şoc). A fost singura ocazie, până în prezent, când mi s-a cântat imnul naţional pe un podium. M-am simţit extraordinar şi deşi nu eram un mare patriot, faptul că am trăit acel moment m-a făcut să revin.
După primele rezultate în atletism am simţit că vreau mai mult, iar un sport care prindea din ce în ce mai mult contur la noi în ţară era triatlonul, aşa că a fost un pas logic. Faptul că deja eram un alergător bun a reprezentat un mare atu pentru mine. Mulţi triatlonişti consideră că alergatul este cea mai grea probă din triatlon; fiind ultima, organismul este foarte obosit iar resursele sunt pe terminate. Din păcate nu este proba definitorie, proba cea mai importantă este proba de ciclism, unde de regulă se înregistrează cele mai mari diferenţe de timp.
Faţă de atletism, unde începutul a fost foarte greu iar îmbunătăţirile s-au văzut după mult timp, la triatlon am avut o abordare total diferită, asta datorită cunoştinţelor cu privire la ce înseamnă antrenamentul şi abordarea unei competiţii.
La Campionatul National de contratimp
Dintre toate competiţiile de triatlon/duatlon la care am participat în primii 2 ani, 16 la număr, (pe distanţele de sprint, olimpic şi half ironman), pe 13 între ele m-am clasat pe podium, de 5 ori am câştigat categoria de vârstă (amatori) şi de 4 ori m-am clasat pe podiumul elitelor.
Obiectivul meu pe 2015 se regăseşte în cifre, mai bine spus în timpi. Vreau să alerg un semimaraton în 76 de minute, să termin proba de half ironman în 4 ore şi 35 de minute, să am cel mai bun timp, în calitate de amator din România, la campionatul mondial de half ironman (70.3) ce va avea loc în luna august în Zell am See, Austria. Va fi prima dată când campionatul modial de 70.3 părăseşte teritoriul continentului nord american. Bineînţeles dacă o să am formă fizică necesară, voi încerca în toamnă să alerg maratonul în sub 2 ore şi 50 de minute, sau să încerc să alerg maratonul Piatra Craiului, despre care am auzit că este spectaculos.
Half Ironman Oradea, locul 6 național
De asemenea voi trage cât de tare să scot în jur de 35 de minute pe distantă de 10.000 m şi să mă clasez de cât mai multe ori cu putinţă pe podium printre elite. Nişte sponsori nu ar strica 😉
Update 23 septembrie 2015:
Ce am reușit din ce mi-am propus:
semi in 1 oră și 20 de minute.
Half in 4 ore 45 minute
ZELL AM SEE, locul 50 la categoria de amatori
36 minute pe 10.000 m (10 km)
Am câștigat fiecare triatlon la care am participat, la amatori.
La Oradea loc 6 național iar la Transfier locul 9 general
Mă pregătesc pentru anul viitor:
– 1.16 pe semimaraton
– 4.35 pe HalfIronman
– Challenge Dubai in februarie
– 70.3 din Antalia in luna octombrie
– half ironman la X Man Oradea si Transfier
– campion național la triatlon de sosea, amatori 🙂
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aş spune că sportul te poate schimba mai mult decât îţi poţi imagina şi îţi poate oferi nişte beneficii imense. În primul rând ne gândim la sănătate, în al doilea rând ne gândim la un hobby care presupune depăşirea unor limite pe care nu crezi că le poţi depăşi, presupune îmbunătăţirea stării de sănătate fizică şi mentală, înseamnă mult mai mulţi prieteni.
