Rezultate studiu sportul de anduranţă (I): Cei mai mulți sportivi amatori au între 30 și 40 de ani, cel mai practicat sport e alergarea, pe 2 ciclismul
Avem si primele rezultate si concluzii ale studiului derulat de noi dedicat sporturilor de anduranță în România! Vă mulțumim încă o data vouă, celor care ați completat chestionarul nostru!
Am fost împreună 300 de respondenți, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani iar chestionarul online a fost distribuit prin e-mail şi social media.
Iată câteva concluzii interesante:
Cei mai mulți sportivi amatori de anduranta au intre 30 si 40 de ani
26% dintre practicanţi – cel mai mare procent – au vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani;
25% dintre ei au vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani;
16% se situează între 25 şi 29 de ani.
Destul de mulţi români trecuţi de 40 de ani practică sporturi de anduranţă.
Astfel, 24% dintre românii care participă la maratoane şi ultramaratoane de alergare, maratoane de ciclism, competiţii de anduranţă la înot, triatlon, Half Ironman sau Ironman au vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani.
Tinerii care practică sport de anduranţă sunt destul de puţin reprezentaţi: un procent de doar 7,5 % pentru vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.
Studiul arată că în cazul sexului amatorilor de sport de anduranţă, procentul este dezechilibrat: 80% dintre ei sunt bărbaţi şi doar 20% femei. This unacceptable and has to change! 😀 (nota editorului)
Un aspect foarte interesant este că cei care practică sporturi de anduranţă consideră că viaţa li s-a îmbunătăţit de când au descoperit această nouă pasiune, şi mai ales viaţa profesională.
Astfel, la întrebarea:
Cum vi s-a schimbat viaţa profesională de când practicaţi sport/sporturi de anduranţă?
52% dintre respondenţi au spus că au devenit mai organizaţi şi mai energici, că dau mai mult randament şi se concentrează mai bine la locul de muncă.
31% dintre ei spun că au dezvoltat un sistem de time management mult mai bun decât înainte, iar 17% mărturisesc că au devenit mai populari printre colegi şi o inspiraţie pentru cei din jur (colegi, şefi, subordonaţi).
Primele 3 cele mai practicate sporturi
Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu, adică 34% dintre ei, practică alergarea pe distanţe lungi şi foarte lungi (semimaraton – 21,1 km, maraton – 42,195 km, ultra – peste 42,195 km).
Al doilea cel mai practicat sport de anduranţă în România este ciclismul (19% dintre respondenți), iar al 3-lea cel mai practicat sport de anduranţă de către români este triatlonul – 17,5%.
18% dintre sportivii de anduranță practică Half Ironman și Ironman
Sporturile de anduranţă pe distanţe foarte lungi, cum sunt triatlonul de tip Half Ironman şi Ironman sunt practicate de către 18% dintre respondenți, astfel:
10 % ≈ Ironman
8 % ≈ Half Ironman
Distanţele unei competiţii de triatlon tip Halfironman sunt: 1.9 km înot, 90 km ciclism şi 21.1 km alergare (semimaratonul).
Distanţele unei competiţii de tip Ironman sunt 3,8 km înot, 180 km ciclism, 42, 195 km alergare (maratonul)
Înotul de anduranţă este practicat într-un procent de 11,5%.
În ceea ce priveşte banii pe care îi alocă românii practicanţi ai sporturilor de anduranţă, cei mai mulţi dintre ei (49%) cheltuiesc lunar între 500 şi 800 de lei.
33% scot din buzunar pentru practicarea hobby-urilor sportive între 200 şi 500 de lei şi 12% investesc peste 800 de lei pe lună în sporturile preferate.
Studiul a fost derulat de Adrenallina, Sports PR & more, prima agenție de comunicare sportivă din România și Adrenallina.ro.
Joi, 10 martie, de la ora 18.30, la Connect Hub, rezultatele detaliate ale studiului vor fi dezbătute în cadrul evenimentului Cum am devenit ultrarunner, organizat de Adrenallina, Sports PR & more şi Connect Hub.
Evenimentul îi are ca invitaţi pe alergătorii de anduranţă:
Dragoş Rouă, Florin Ioniţă, Iulia Gainariu, Aris Necula, Alex Kelerman şi triatloniştii Mihai Baractaru (primul român calificat la Campionatul Mondial Kona, Hawaii) şi Liviu Dan Zburătura (triatlonist amator)
Andrei Nana, ultrarunner, fondator Internaţional 100+ UltraRunning Foundation, Inc., Director de cursa Icarus Florida UltraFest, sportiv de anduranţă stabilit în America, va interveni prin Skype în timpul evenimentului.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm!
Adrian Mila: Am început să fac sport la 46 de ani. Am descoperit o libertate și o fericire pe care nu credeam să le mai găsesc
Am început să fac sport …. Târziu, foarte târziu. Într-o toamnă, pe la 46 de ani, am fost stârnit să iau startul la un cros. Citeam Adevărul de seară, îl luam de la un magazin Micro de la scara blocului și găseam rubrica lui Emilian Isaila, care se pregătea pentru un maraton. Maraton, ce chestie ciudată…. O aiureală, de ce ar alerga cineva un maraton? Emilian se lăsase de fumat, slăbise alergând, deja parcă devenea interesant, nici nu auzisem până atunci de Maratonul Internațional București. Practic ii datorez lui Emilian cateva kilograme, cateva mii de kilometri si o viata noua, dar el nu stie asta!
Bucharest Marathon 2015
Așa că intrarea mea în sport a început direct cu un concurs, cursa populară de la MIB 2009, la care m-am înscris în ultimul moment. Ploua mărunt. După 20 metri mă sufocam, după 200 m începeam să merg. A fost oribil. M-am simțit umilit, iar începeam să alerg, iar mă sufocam. Eram mereu depășit, alergarea era chinuită, după vreo 17 minute (parcă) ajungeam la finish, transpirat și uluit că mă simt foarte fericit. După o săptămână începeam să alerg, dimineața, pe întuneric, să nu mă vadă lumea cum mă chinui.
Îmi amintesc că la început nu puteam să alerg mai mult de 3-400 metri. Alternam mersul cu alergarea încercând să pun în mișcare niște mușchi și articulații care ruginiseră complet. Adevărata victorie a fost când am reușit să alerg dintr-o bucată 30 minute, fără să trebuiască să mă opresc. A fost greu, pe cuvânt.
Prima mea competiție de după prima competiție a fost Crosul 15 noiembrie, de la Brașov, tot în 2009. Aveam aproape o lună de când începusem să alerg și eram convins că voi alerga 5 km fără probleme. Nu am reușit, la un moment dat a trebuit să merg din nou, dar a fost frumos. Atunci mi-am promis că o să mă antrenez suficient ca să nu mai ajung să merg la o cursă de alergare.
Semimaraton pe Arges in Jos, 2015, foto arhiva personala
Antrenamentele mele …Nu sunt foarte sociabil și am început să alerg singur-singurel, în zori de zi. Apoi am găsit grupul de atunci al Ro Club Maraton și am descoperit plăcerea antrenamentelor în comun, la care făceam și o încălzire, și o tură cu toată lumea. Am nevoie de obiective care să rupă monotonia sau de un anturaj în care să găsesc în egală măsură distracția și efortul.
Cupa Berii – alergare + alcool; foto arhiva personala
La un moment dat au apărut și antrenamentele adevărate, profesionale, cum nu credeam să fac vreodată. Ștefan Oprina ne invitase la niște antrenamente cum nu visam, cu încălzire, program și revenire, devenind nu doar antrenorul nostru ci și un mare prieten. Am gustat și din antrenamentele lui Flabio Carmona și apoi iar antrenamente cu Fane. Între timp s-a format cee ace se cheamă Trupa lui Fane, unde Ștefan Oprina oferă antrenamente spectaculoase, personalizate și eficiente. Antrenamentele profi au fost în mare măsură distracție combinată cu muncă și au avut rezultate evidente.
la antrenament cu o parte din Trupa lui Fane, foto arhiva personala
Sportul meu preferat este atletismul pentru că în copilărie o cunoscusem pe Lia Manoliu, care mă impresionase cu adevărat. Tata o cunoștea, îmi povestea de ea, îl lăuda pe Zatopek, deci probabil atletismul era sportul meu preferat inca de atunci, chiar dacă nu îl practicam decât pe sărite. Îmi plăcuse mult canotajul, alunecarea pe apă, liniștea din mijlocul lacului, dar a fost doar o iubire de-o vară, din adolescență, mai ales că o pereche de adidași ocupă mai puțin loc decât un schif.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este probabil de la Hercules, la care participam la semimaraton, în 2011, cred că era primul semi montan. Urcasem prin pădure, îmi curgea transpirația în ochi, îmi pulsau dureros gambele și apoi s-a terminat urcarea. Cerul abastru, dealul verde și plin de florile de mai m-au făcut să uit de concurs și să mă opresc să fac o poză care apoi a fost mult timp poza de fundal de pe monitorul meu. A fost un moment magic, un colț de rai în care ajunsesem fără să fac pasul necesar…
Maraton apuseni 2015; foto arhiva personala
Competiția mea preferată este… greu de spus. Merg la cursele care mă atrag, la care îmi plac organizatorii, atmosfera, unde există un pic de provocare și unde mă simt bine, mi se pare inutil să merg la cursele care ar avea potențial de enervare. Mi-e greu să fac un top. Îmi plac mult cursele montane, probabil preferata mea ar fi cursa de la Azuga, pentru perversitatea buclei finale, îmi place mult Cozia; cursele de plat de la maratonul de la București și cel din Cluj sunt preferatele mele. Cea mai mare provocare a fost Olympus Marathon, pe care l-am dovedit cu greu, și asta l-a făcut poate și mai prețios.
2X2 race, 2014; foto arhiva personala
Cel mai mândru sunt că am reușit să îmi înving zona de confort, lenea, sedentarismul.
Prietenii mei mă întreabă cel mai des „cat mai ai de gând să alergi?”. Din păcate răspunsul nu depinde doar de mine, mai sunt implicate în afacere și niște articulații, mușchi șamd, dar aș vrea să alerg măcar până pe la 80 de ani.
la Cozia Mounatin Run, cu prieteni
Am aflat despre mine că încep să mă suport. Am reușit să mă împac cu mine, ceea ce este destul de greu, am reușit să accept pozele cu mine (înainte de alergare evitam cât mai mult să apar în poze), care apoi chiar mi-au plăcut. Pozele din alergare sunt printre puținele în care mă simt bine.
Sportul mă face să mă simt viu. Am descoperit o libertate și o fericire pe care nu credeam să le mai găsesc. Provocări, concursuri, antrenamente, am găsit o lume nouă cu mulți, foarte mulți oameni interesanţi și mulți noi prieteni cu care mă simt foarte bine. Cred că perioada de când am început să alerg este una dintre cele mai plăcute, relaxante și frumoase din viața mea. Mă repet, dar alergarea este ca un distonocalm luat atunci când ai un deranjament stomacal. Nu îți rezolvă problemele, dar nu îți mai pasă de ele şi doar asta contează.
Uneori, mi se intamplă să apelez la experiența de la alergare ca să depășesc problemele. Fac apel la cutia cu secrete. Mă gândesc la o cursă grea, la momente dificile și la faptul că am avut norocul să le depășesc și încerc să rezolv și situația din viață, din activitatea profesională sau unde a apărut. Cu calm, strângând din dinți ca să depășesc obstacolul, uneori văd viața ca pe o cursă, cu un finish pe care aș prefera să îl ating cât mai târziu.
Obiectivul meu în 2016 este să am doi genunchi valizi, ceea ce deocamdată nu este garantat. Și poate să depășesc un alt handicap din copilărie, dacă tot alerg mai puțin și am mai mult timp disponibil, adică să îmi înving frica de apă. Cine știe, poate mă voi apuca și de triatlon odată și odată.
pe podium la categoria de varsta, la una dintre competitiile preferate; foto arhiva personala
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că la alergare nu prea poți să sari peste etapele intermediare, mai ales dacă vrei să alergi mult timp. Probabil aș recomanda antrenamentele cu un antrenor profesionist și aș prefera antrenamentele de grup. Și niște alergări lungi cu prietenii, cu oprire la o cofetărie sau un grill, să refacem depozitele de glicogen, pentru că viața fără savarine e pustiu!
la un gratarel, dupa alergare. sa vina glicogenul inapoi! foto arhiva personala
54.000 de euro, strânși de echipa HOSPICE Casa Speranței în urma participării la Maratonul din Los Angeles
14 alergători ai HOSPICE Casa Speranței au trecut duminică linia de sosire a Maratonului din Los Angeles, într-una dintre cele mai mari curse de acest tip din lume, numărându-se printre cei peste 25.000 de maratoniști care au participat la eveniment. A fost prima dată când o echipă de alergători pentru o cauză caritabilă din România a fost acceptată ca partener oficial la un maraton din Statele Unite ale Americii. Echipa a beneficiat de susținerea Kaufland România, un partener strategic al HOSPICE Casa Speranței.
Participarea echipei HOSPICE la Maratonul din Los Angeles a avut drept scop strângerea de fonduri pentru realizarea unui campus socio-medical al HOSPICE Casa Speranței destinat copiilor cu boli rare și limitatoare de viață, precum și familiilor acestora, în localitatea Adunații Copăceni, la 20 de kilometri de Capitală. Suma totală strânsă în urma participării la maratonul din Los Angeles a fost de peste 54.000 de euro.
credit foto Hospice Casa Sperantei
Centrul HOSPICE de la Adunații Copăceni este gândit ca un spațiu în care copiii cu boli rare și limitatoare de viață și familiile lor pot găsi refugiu și alinare, pentru o anumită perioada de timp. Clădirile care există pe domeniul de la Adunații Copăceni au intrat într-un proces de renovare și utilare, iar unele dintre ele au fost deja finalizate. Domeniul pe care este amenajat campusul a fost donat fundației de familia Florescu în 2012, iar investiția totală estimată pentru finalizarea centrului este de 1.384.000 de euro.
Echipa HOSPICE a fost formată din Adriana Tabac, George Soare, Andrei Roșu, Sorin Preda, Anca Enache, Andrew Le Poidevin, Daniel Osmanovici, Costinela Drăgan, Artur Gurău, Valeria van Groningen, Laura Damian, Steven van Groningen, Alina Georgescu și Tiberiu Căpudean. Cei 14 au fost primiți cu căldură de comunitatea românească de pe coasta de vest a Americii, iar HOSPICE Casa Speranței plănuiește deja viitoare participări la alte evenimente sportive majore din Statele Unite.
„Românii pe care i-am gasit în Los Angeles ne-au pus la dispoziție casele lor, ne-au ajutat să organizăm totul, ne-au susținut de pe margine alergătorii, ne-au împrumutat mașinile lor, au făcut donații generoase, au fost bucuroși să audă de proiectele noastre și, mai important decât orice, ne-au făcut să ne simțim ca acasă. M-au impresionat cel mai mult unitatea și solidaritatea tuturor celor implicați, s-a lucrat cu bucurie și cu zâmbetul pe buze și-mi era dor de asta” a declarat Alex Pădureanu, Director Executiv al HOSPICE Casa Speranței.
„Acest proiect a reprezentat pentru mine o mare bucurie, am spus-o și la recepția dinaintea cursei că sunt mândru și fericit: am avut o echipă senzațională, cu alergători-fundraiseri excepționali și un partener strategic, Kaufland, cu care avem alte două proiecte foarte speciale” a mai spus Alex.
După succesul acestei prime participari la un maraton in Statele Unite, HOSPICE Casa Speranței a făcut deja demersurile pentru a fi acceptată ca organizație beneficiară la Maratonul din New York din 2017, fondat chiar de un român, Fred Lebow, născut în Arad în 1932.
HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară, care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.
Organizația își desfășoară activitatea în Brașov și București, îngrijind copii și adulți diagnosticați cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.
HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.
Șerban Damian: Îi datorez tatălui meu dragostea pentru sport
Maratonul Bucuresti, 2015, fotocredit Radu Cristi
Am început să fac sport ….
Am făcut sport toată viața, însă cu intermitențe și niciodată de performanță. Am trecut prin multe sporturi, în special de forță – judo câțiva ani, apoi „tras de fiare” (culturism ar fi prea mult spus). Însă simt că am început cu adevărat să fac sport atunci când am descoperit alergarea, adică în urmă cu 10 ani. În toamna anului 2006 am alergat primul meu semi, iar în primă vara lui 2007 primul maraton. Cam acesta a fost debutul meu în sportul de anduranță.
Îmi amintesc că la început…
Începuturile mele sunt legate de participarea mea în calitate de (pseudo-) jurnalist la cateva competiții Ironman (în străinătate), prin 2005-2006, alături de un sportiv român. Colaboram (și încă o fac) cu revista Men’s Health. Am scris pentru această publicație câteva articole despre cursele de ultraanduranță, pe vremea când în România erau doar niște rarități.
Acolo am avut ocazia să constat, cu maximă uimire, că nu este un sport doar pentru profesioniști, ci pot să pariticipe oameni de toate vârstele, dimensiunile, formele etc. Așa cum se întâmplă, mi-am propus mai mult din curiozitate să mă antrenez și eu pentru un semi. Nu știam mai nimic despre alergare, dar la sală era o bandă și am început să alerg din ce în ce mai mult. Primul semi a fost chinuitor pentru că a fost chiar prima experiență de alergare pe asfalt și m-au durut picioarele zile întregi. Deci ca să rezum: îmi amintesc că la început nu știam nimic despre alergare, nu cunoșteam pe nimeni și în general, prin 2006, „fenomenul” era doar un embrion față de ceea ce vedeți astăzi.
Prima mea competiție ….
Deși tehnic a fost acel semi despre care am amintit, totuși eu mă gândesc la primul meu maraton, când sunt întrebat despre prima mea competiție. Acesta a fost Maratonul Transylvania, în 2007, un concurs de șosea între Sighișoara și Mediaș, la care au participat vreo 30-40 de oameni.
Deși a fost oarecum un concurs obscur, pentru mine are o importanță deosebită, din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că este una dintre amintirile mele majore legată de tatăl meu, care m-a însoțit atunci și m-a încurajat să particip. Într-o mare măsură îi datorez tatălui meu dragostea pentru sport, pentru că deși el nu a practicat niciun sport, mi-a transmis permanent ideea că sportul este necesar și asta se vede, pentru că de foarte mulți ani nu pot trăi (bine) dacă nu fac sport sau măcar mișcare.
În altă ordine de idei, primul maraton este la fel ca prima dragoste. E o experiență irepetabilă. A fost singura dată când am simțit acel „runner’s high”, cu o intensitate greu de povestit și care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de acest sport. Ok, trebuie să recunosc că m-am chinuit pe finalul cursei, că m-au durut crâncen coapsele la final și că am fost extrem de dezamăgit de faptul că organizatorii au considerat că e mai bine ca în loc de medalie să ne dea o cană inscripționată… O păstrez cu drag, dar din păcate nu am cum să o atârn alături de zecile de medalii colecționate între timp.
Antrenamentele mele …
Am rămas cu obiceiul de a merge la sală, însă nu mai fac antrenamente cu greutăți, ci particip la clase de fitness, în general cu greutatea corpului. Îmi plac clasele cu intensitate mare. Recent am descoperit yoga, care este extraordinară. Cine nu a încercat, ar trebui să o facă. Nu ai cum să înțelegi până nu ajungi pe saltea. Bineînțeles, antrenamentele de bază sunt cele de alergare.
Nu alerg foarte mult, cel puțin comparativ cu sportivii de performanță și unii dintre cunoscuții mei, adică undeva la 150-200 km pe lună în mod obișnuit și ajung pe la 300-350 km în lunile de maximă încărcare înainte de un maraton. Ca orice maratonist, “servesc” meniul complet, cu tempo-uri, long run-uri, intervale, recovery. Nu prea mă omor după intervale, dar le consider importante. De obicei mă antrenez pe asfalt, în parc, iar vara mai aleg la țară pe câteva trasee preferate. Am gașca mea de alergători din IOR cu care ies la antrenamente și asta mă ajută foarte mult, pentru că altfel aș fi mai delăsător (în sensul că aș alerga mai încet).
cu prieteni la alergare, fotocredit Sunday Titan Run
Sportul meu preferat este….
Evident, alergarea pe distanțe lungi. Pe scurt, pentru că mă face fericit. Îmi induce acea stare de flux, despre care vorbește psihologul Mihaly Csikszentmihalyi în carte sa “Flux. Psihologia fericirii”.
Este starea aceea de conectare perfectă cu tot ce e în jur. Știu că unii vor considera că bat câmpii, asta e, le doresc să își găsească și ei sursa lor de “flux”. Acum să nu se înțeleagă că la orice antrenament și concurs sunt într-o continuă stare de fericire… Ar fi prea frumos.
Sunt antrenamente la care mă simt complet lipsit de energie, concursuri care nu îmi ies de loc și care mă storc de vlagă… Dar atunci când se întâmplă, e perfect. Pe lângă asta, odată ce am intrat în lumea alergării mi-am făcut o mulțime de prieteni și cunoștințe, mi-am extins preocupările profesionale și nu mai puțin important, m-am menținut sănătos și mi-am redus riscurile pentru o mulțime de boli grave (conform studiilor, bineînțeles).
foto credit Maratonul Bucuresti
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este …
În cea mai mare parte am amintiri frumoase și fiecare maraton m-a marcat într-un anume fel.
Totuși cea mai pregnantă amintire este cea de la Olympus Marathon, în care am urcat de la nivelul mării până sus pe muntele Olimp, la tempul lui Zeus și apoi am coborât din nou la bază.
A fost un concurs intens în principal pentru faptul că cei peste 20 km de coborâre i-am parcurs cu tălpile aproape jupuite de piele… Am avut niște încălțări criminale, care nu prevestiseră nimic la antrenamentele pe plat și care m-au ros atât de rău pe coborâre, încât am ajuns la bază cu pielea aproape complet decolată pe călcâie, piciorul anterior și degete. A fost o tortură de câteva ore, în care îmi juram că nu voi mai face asta niciodată, dar bineînțeles că nu mă voi ține de cuvânt. Cursa este superbă și o recomand oricui iubește muntele și alergarea pe distanțe lungi.
Medaliile lui Serban
foto credit arhiva personala
Competiția mea preferată este…
Am alergat până acum 32 de maratoane în multe țări, plus o mulțime de alte curse mai scurte. Totuși, competiția mea favorită rămâne Maratonul Internațional București (și în aceeași măsură și semimaratonul din primăvară), cu toate punctele pozitive și negative.
Prima ediție a maratonului a avut loc la scurt timp după ce am început eu să alerg și până acum am participat la toate edițiile. L-am văzut cum crește, am contribuit și eu într-o oarecare măsură la dezvoltarea lui și aici mă simt „acasă”. E o cursă în orașul meu, pe străzile pe unde trec zilnic (știu pe dinafară gropile din asfalt…), alerg înconjurat de zeci de prieteni și sper să pot să particip la toate edițiile de acum înainte. Sigur, am participat la concursuri mult mai mari și cu mult mai mult fast, însă e o chestiune de suflet să fiu alături de cel mai important concurs de alergare din țară și din orașul meu.
Cel mai mândru sunt de …
Aș putea să amintesc vreun record personal, însă îmi dau seama că acestea nu au cine știe ce importanță. Oricum aș da-o, rămân tot un alergător oarecare, cu rezultate modeste. Sunt mândru că în acești ani de alergare am reușit să transmit la rândul meu „microbul” multor oameni din jurul meu.
Sunt mândru că am înființat un club de alergare care a crescut frumos, Ro Club Maraton și prin intermediul căruia am promovat alergarea ca sport de masă. Noi am inițiat primele alergări de grup, care acum sunt peste tot, în multe părți din București și în multe orașe din țară. Am lansat unul dintre primele site-uri dedicate alergării și am contribuit la apariția și susținerea primei reviste românești despre alergare (revista Alerg). Am desfășurat campanii caritabile, am organizat o mulțime de concursuri, și în general am făcut cunoscută alergarea, contribuind la popularitatea ei de astăzi.
multe grade cu minus foto credit Radu Cristi
Prietenii mei spun că …
Prietenii mei spun că au alergat aici și acolo, că au scos timpul x sau y, că și-au luat nu știu ce ceas de alergare sau pantofi de alergare, că s-au întâlnit cu alții la o alergare, că vor participa la concursul x, că ne vedem duminică în parc la un long run etc. Aproape toți prietenii mei aleargă, se dau cu bicicleta, merg la sală. Nici nu știu dacă mai am prieteni care nu fac sport. Din acest punct de vedere, este perfect!
Am aflat despre mine că …
Am aflat că îmi trebuie destul de puțin ca să fiu fericit. Dacă îmi dai o pereche de adidași și o alee de parc, sunt mulțumit. Sigur, n-ar strica și 1 milion de euro… 😀 Am mai aflat că acesta e drumul meu în viață: sportul, nutriția sportivă, fiziologia efortului fizic și tot ce derivă de aici. După ani de căutări, în special pe la 20-30 de ani, acum sunt sigur că asta e ceea ce vreau să fac.
Sportul mă face să mă simt…
O să sune destul de banal, însă sportul (în mod particular alergarea) mă face să mă simt liber. Atunci când alerg, am senzația că ies din carapacea de „om modern” (conectat la tehnologie, cu fundul permanent pe scaun sau în mașină, cu ochii în ecrane) și mă reîntorc la forma noastră primordială, în care am trăit (ca specie) sute de mii de ani – alergând, sprintând, fugărind, urmărind, deplasându-ne, mișcând, transpirând, obosind, simțind mușchii, gâfâind… pe scurt, trăind.
Uneori, mi se întâmplă să…
Mă simt sătul de atâta alergare. Contrastează cu ce am spus anterior, dar da, mi se întâmplă să nu am chef, să mă mai doară câte o parte a corpului sau pur și simplu să ies la un antrenament și după câțiva kilometri să constat că de fapt vreau să plec acasă. Uneori mă oblig să continui și cheful revine, altădată chiar renunț și asta e. Încerc să fiu realist: nu sunt sportiv de performanță, am limitele mele, mai am și alte lucruri importante de făcut. Echilibrul rămâne cel mai important lucru. Dacă ajungi să ieși la antrenamente în silă, atunci ai pierdut bătălia.
Dupa Maratonul de la Kuweit, foto credit arhiva personala
Obiectivul meu în 2016 este …
Deocamdată singurul obiectiv este să repar niște accidentări care m-au tot chinuit anul trecut. O să particip la niște concursuri, însă nu îmi mai propun timpi sau recorduri personale. Anul 2016 va fi unul de lins rănile. Pe alte planuri, vreau să dezvolt tot mai mult laboratorul meu de testări ale performanțelor sportive (http://performanta.superfit.ro) și să citesc tot mai mult în acest domeniu care mă fascinează și îmi deschide perspective la care nici nu visam cu câțiva ani în urmă.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că…
Vorbind atât din experiența de sportiv, cât și cea de medic, cel mai important sfat pe care l-aș da ar fi să fiți echilibrați și moderați. Obiectivul principal al oricărui practicant de sport este să-și mențină corpul sănătos și funcțional. Restul… recorduri, proiecte, concursuri, doar pe locul 2 și mai jos.
Se apropie ediția a V-a a Maratonului Zăpezii Isostar-Râșnov 2016
Pe 27 februarie va avea loc ediția a V-a a primului maraton clasic pe zăpadă din Europa, și anume Maratonul Zăpezii Isostar – Râșnov 2016 “Memorial Colonel Aurel Cristea”, un concurs cu tradiție care se va desfășura în Râșnov, județul Brașov.
Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Eco Alpin, în parteneriat cu Primăria orașului Râșnov, cu Direcția de Sport și Tineret Brașov, avand ca sponsor principal al evenimentului Isostar România, lider de nutriție sportivă în Europa.
Sub sloganul Puternic și Rezistent, participanții sunt invitați la una dintre cele 2 probe:
– Proba de maraton, 42,195 km
– Proba de 30 de km.
De asemenea și anul acesta ștafetele pentru copii vor atrage privirile celor de la start:
– Proba de 42 x 1km, în care 42 de copii, elevi ai școlilor generale din Râșnov, vor alerga câte 1 km, având ca ștafetă un tricolor.
– Proba de 10 x 4,2 km, în care 10 copii vor alearga în ștafetă câte 4,2 km, la care participa 2 ștafete din București și din Brașov.
Informații complete despre competiție se regăsesc pe site-ul oficial www.maratonulzapezii.ro, www.ilierosu.ro, dar și pe pagina de Facebook a concursului.
“Competiția face parte din circuitul de maratoane istorice ”Din dragoste pentru România și istoria ei”, pe care maratoniștii le aleargă în fiecare an în locuri cu semnificație istorică din România, cu scopul de a transmite generațiilor tinere, respect și recunostință pentru înaintașii noștri care au luptat pentru a-și apăra țara.”, spune Ilie Roșu, inițiator al evenimentului, maratonistul care are în palmares 141 de maratoane, din care 131 alergate cu steagul României în mâini (în total, peste 5.500 de kilometri).
traseul competitiei trece prin Cetatea istorica Rasnov. foto credit Maratonul Zapezii
“Ne bucurăm să fim și în acest an alături de organizatorii acestei competiții care a setat încă de la prima ediție o premieră europeană: primul maraton clasic pe zăpadă. Isostar așteaptă concurenții la cele 6 puncte de hidratare de pe traseu, unde le va oferi băutură izotonică. Produsele Isostar sunt dedicate sportivilor de anduranță și se pliază perfect pe nevoile nutriționale ale sportivului care îndrăznește să alerge Maratonul Zăpezii. Încă o dată Isostar este partenerul și energizantul oficial al uneia dintre cele mai spectaculoase competiții de alergare din România.“, spune Adelina Păsat, Director Comercial Isostar România.
“Maratonul Zăpezii Isostar – Râșnov este un eveniment unic în România, o probă a curajului în condiții de iarnă, la temperaturi negative, pe asfalt dar și pe zăpadă. Se va alerga într-un peisaj impresionat, este vorba despre zona istorică și turistică a Râșnovului, un cadru natural unic, unde pot fi admirate Cetatea Medievală Râșnov, Complexul Național de Sărituri cu Schiurile, Valea Glăjeriei, dar mai ales masivele muntoase Piatra Craiului, Postăvaru, Măgura Codlei și Parcul Natural Bucegi.”, spune președintele Clubului Sportiv Eco Alpin Vasile Dogaru – inițiator al maratonului, care a făcut parte din prima expediție integral românească ce a escaladat vârful Everest, în 2003.
pe traseul de concurs foto credit Maratonul Zapezii
Startul se va da la ora 09.00, de la Trambulina Olimpică de schi din Râșnov, iar sosirea în toate probele va fi la Centrul de Pregătire Montană Himalaya, sediul Clubului Sportiv Eco Alpin, de pe Valea Glăjeriei.
Înainte de start se va păstra un moment de reculegere în memoria sportivilor care au alergat în ciclul de maratoane istorice „Din dragoste pentru România și istoria ei”: Gheorghe Moșion, Mariana Bazavan, Cornel Misca și Costică Ciriteanu.
Startul va fi dat de către primarul orașului Râșnov, domnul Adrian Vestea și va fi precedat de un moment solemn, intonarea imnului național de către solista Domnica Sorescu Voicu, împreună cu toți participanții.
“Ne bucurăm să fim gazda acestui eveniment sportiv inspirațional, ajuns deja în al 5-lea an de organizare. Vom continua să susținem astfel de inițiative frumoase, care ne invită la o viață sănătoasă, trăită prin sport și mișcare în natură!“, afirmă primarul orașului Râșnov, Adrian Vestea.
La final, participanții sunt așteptați la festivitatea de premiere de la Centrul de Pregătire Montană Himalaya, unde maratonul se va încheia cu focul de tabără al maratoniștilor zăpezii.
La competiție vor fi prezenți câștigătorii edițiilor 1 – Florin Simion și edițiilor 2 și 4 – Istvan Szokolszky, la masculin, dar și Livia Szigyarto, câstigătoarea ediției a 4-a, la feminin. La start se vor alinia alergători cu experiență, care au transformat maratonul într-un mod de viață: Victor Ilie – cu peste 200 maratoane alergate, Ioan Moisa, Dănuț Cernat și Liviu Bica – cu peste 100 maratoane alergate, Andrei Gligor – care a parcurs în 2014 toate etapele competiției „1000 km Balkan Charity Challenge”.
Ideea competiției s-a născut dintr-un vis. Un grup format din 3 români, Viorica Gabrian, Daniel Lixandru și Ilie Roșu au alergat în 2011 câte un maraton pe fiecare din cele 6 continente locuite având intenția de a ajunge și pe cel de-al 7-lea, Antarctica. Cu gândul la Maratonul din Antarctica, maratonistul Ilie Roșu împreună cu președintele Clubului Sportiv Eco Alpin, Vasile Dogaru, au reușit să îl împlinească simbolic, organizând Maratonul Zăpezii la Râșnov. Astfel, visul a devenit realitate.
Mircea Olaru: Fă din sport un mod de viată. „Rezoluțiile” de Anul Nou nu funcționează
Mircea Olaru, Italia, Pasul Gavia (2652m), 2014 arhiva personala
Am început să fac sport prin liceu când, pe langă orele obişnuite de fotbal sau baschet, am început să alerg pe stadion împreună cu cei care se antrenau să susţină bacalaureatul la proba sportivă. Eu am dat geografie până la urmă însă ţin minte că reuşeam să alerg destul de bine pe distanţa probei de rezistenţă pentru care se antrenau colegii mei.
Îmi amintesc că, la început, 3 kilometri alergaţi erau o mare reuşită personală. Sau un drum de 40 km pe bicicletă (clasicul Pegas pe atunci) de la Râmnicu Vâlcea până la Olaneşti şi înapoi…; şi ce greu părea urcuşul de nici 500 m lungime de la mijlocul traseului.
Prima mea competiție a fost una de ciclism, la grădiniţă, grupa mijlocie cred.. 🙂 Aveam o tricicletă de care eram tare mândru, dar al cărei lanţ a cedat la câţiva metri înainte de linia de sosire. Am reuşit să o trec totuşi, dus de inerţie, pe locul doi chiar. Concursurile de alergare le-am început în facultate şi au fost clasicele crosuri din Bucureşti. Ne trimiteau profesorii de sport în schimbul unor motivări de absenţe de la orele normale de sport. Ironic, nu? 🙂
Antrenamentele le fac puţin după ureche, fără ceas la alergare şi fără ciclocomputer la bicicletă. Mai pornesc din când în când Endomondo sau Sports Tracker pe telefon, dar cam atât. Îmi urmăresc în schimb kilometrii parcurşi şi imi fac un plan de alergări atunci când mă antrenez pentru maratoane.
Sportul meu preferat este ciclismul de şosea. Îmi plac urcările în pasuri alpine şi nu mă împac cu ciclismul de câmpie. Pentru că am urmărit de mic Turul Franţei şi alte competiţii similare, unde îi admiram pe Indurain şi Pantani zburdând pe căţărările din Alpi sau Pirinei. Cu toate astea, îmi place să variez sporturile practicate, aşa că weekend-urile şi concediile sunt destul de pestriţe din punctul ăsta de vedere: cursieră, MTB, alergare de şosea, trail, schi, înot, drumeţie.
Maratona Dles Dolomites, 2014 arhiva personala
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de la Maratonul Piatra Craiului din 2014. Îmi doream de foarte mulţi ani să ajung să particip acolo. Eram într-o formă foarte bună şi am alergat cu o plăcere incredibilă. Nu îmi venea să cred cât de frumos este totul în jur în ziua aceea, deşi merg de mulţi ani în Piatra Craiului şi cunoşteam deja toate traseele. Atmosfera de la MPC este unică.
Ecomarathon Moeciu de Sus, 2015
Competiția mea preferată în România este Transfier. Am reuşit să îl termin anul trecut. Organizarea de excepţie, voluntarii inimoşi, atmosfera extraordinară din rândul participanţilor, apa limpede din lacul Vidraru si Transfăgărăşanul închis total traficului auto sunt argumentele pentru care vreau să mă întorc şi în 2016.
Cel mai mândru sunt de faptul că am reuşit să termin două competiţii de ciclism extrem de grele pentru un amator. Ambele au fost în Italia, în munţii Dolomiţi: Sella Ronda Hero (MTB, 86km, 4200 diferenţă de nivel pozitivă) şi Maratona dles Dolomites(cursieră, 138 km, 4230 m diferenţă de nivel pozitivă)
Sosire la Maraton Piatra Craiului, Zarnesti, 2014
Prietenii mei se împart în două categorii: unii care fac sport la rândul lor şi care îmi inţeleg foarte bine pasiunea şi ceilalţi care încă nu s-au ridicat de pe canapea şi pe care sper să îi influenţez cât de curând 😉
Am aflat despre mine că pot face lucruri care mi se păreau în trecut imposibile. Dacă acum ceva ani mă chinuiam pe 5 km alergaţi acum alerg maratoane şi visez să termin un Ironman (3,8km înot, 180 km bicicletă şi 42 km alergare). Lucrul ăsta este valabil nu doar în sport ci în orice iţi propui să faci în viaţă. Cu un plan de acţiune şi cu perseverenţă cred că oricine poate realiza lucruri aparent „imposibile”.
Sportul mă face să mă simt BINE! Ăsta este cuvântul potrivit: BINE. Făcând mişcare în mod regulat te simţi BINE. Te simţi bine fizic, ai mai multă energie, te concentrezi mai uşor la muncă, te simţi excelent în propria piele, ai mai multă încredere.
Schi de fond, Maria Alm, Austria, 2015
Uneori, mi se întâmplă să îmi fie lene să ies la alergat. Doar uneori ;-). Tuturor celor care facem sport ni se întamplă asta. Sunt convins că şi sportivilor profesionişti, nu doar amatorilor ca mine. Important este să nu alegi calea uşoară, confortabilă. Te ridici de pe canapea, te echipezi şi pleci la alergat. Sau pe bicicletă, la sală sau la fotbal cu prietenii. Satisfacţia la final de zi este mult mai mare şi iţi vei mulţumi pentru că nu ai ales să butonezi telecomanda.
Obiectivul meu în 2016 este să ajung la formă necesară pentru a termina un Ironman în 2017. Cred că aş reusi să îl termin şi acum, însă chinuit. Şi nu doresc asta. Vreau să fiu pregatit şi să mă simt bine toată cursa, să mă bucur de fiecare moment.
Cu cateva zile inainte de Sella Ronda Hero, Dolomiti, Italia, 201
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că cel mai important este să faci din sport un mod de viaţă. Rezoluţiile de început de an şi dietele post Craciun sau Paşte nu funcţionează .
Isostar şi antrenamentele tale îţi aduc o înscriere gratuită la Paris Marathon şi alte premii!
Isostar, lider de nutriţie sportivă în Europa, pune la bătaie în această perioadă 4 înscrieri gratuite la Maratonul de la Paris, de pe 3 aprilie 2016, şi alte premii consistente pentru alergători, în valoare totală de 8.900 de lei.
Ce trebuie să faci ca să câştigi o înscriere gratuită la Paris Marathon & alte premii pentru alergători? Păi… să mergi la antrenamente şi să alergi! 😀 Şi să te înscrii cât mai repede în concurs, pentru că îţi sunt contorizate eforturile sportive până la data de 3 februarie!
Cum te înscrii?
Accesează aplicaţia “Alătură-te echipei Isostar“, disponibilă la linkul hyperurl.co/jt3hoc şi pe pagina de Facebook Isostar România, apasă butonul “Accept provocarea!”.
Apoi alege una din aplicaţiile sport de alergare partenere (Garmin, Strava, Runkeeper, Runtastic) pe cea utilizată cel mai des de tine pentru monitorizarea sesiunilor de alergare (o singură aplicaţie posibilă per participant), şi conectează-te la aceasta direct din aplicaţia Isostar!
Înregistrează-ţi toate sesiunile de alergare din perioada campaniei! Și ești mai aproape de o înscriere gratuită la Paris Marathon & celelalte premii din campanie.
Actualizările se pot face până în ultima zi, pentru întreaga perioadă a derulării acestui concurs – 14 decembrie 2015 – 3 fenruarie 2016. Datorită acestui aspect, pot apărea surprize până în ultima clipă a competiţiei. Cu cât mai multe sesiuni de antrenament sau kilometri alergaţi, cu atât participanţii se află mai aproape de podium şi de premiile oferite!
În cadrul competiţiei există patru tipuri de clasamente:
- Distanţă alergată – femei
- Distanţă alergată – bărbaţi
- Număr de sesiuni de antrenament – femei
- Număr de sesiuni de antrenament – bărbaţi
Cine câștigă o înscriere gratuită la Paris Marathon?
Participanţii clasaţi pe locurile 1 la fiecare din cele patru categorii vor primi câte o înscriere gratuită la Marathon de Paris şi o lună de antrenament cu Team Run.
Participanţii plasaţi pe locurile 2-4 la fiecare din cele patru categorii vor primi câte un set de căşti de alergare wireless Bluetooth Plantronics.
Participantii plasaţi pe locurile 5 la fiecare din cele patru categorii vor primi câte un set de echipament de compresie de alergare Compressport.
“Prin noua promoţie <<Alătură-te echipei Isostar la Marathon de Paris 2016>>” dorim să recompensăm fidelitatea consumatorilor Isostar ce au drept pasiune alergarea pe distanţe lungi şi să încurajăm practicarea acestui sport, având în vedere multiplele beneficii pentru sănătate pe care le oferă. Conform ultimelor studii de piaţă, alergarea devine un din ce în ce mai populară şi în România, fapt dovedit şi de numărul mare de competiţii pentru amatori cu participanţi numeroşi din ultimii ani. ” precizează Adelina Păsat, Director Comercial Nutrivita Marketing & Distribution – unic importator al produselor Isostar în România.
Printre competiţiile de alergare susţinute de Isostar în 2015 se numără Maratonul Internaţional Bucureşti, Isostar Maratonul Zăpezii, Semimaratonul Internaţional Bucureşti, Maratonul Internaţional Cluj, Semimaratonul Gerar, Semimaratonul Iaşi, Maratonul Regal, Maratonul Dacilor, Maratonul Aradului precum şi seria de maratoane istorice (Regina Maria, Delta Dunării, Mărăşeşti, Suceava, etc), cu un număr total de peste 20.000 de participanţi.
George Toma: Prietenii mei spun că i-am convins să alerge!
Am început să fac sport în urmă cu 3 ani, când am redescoperit alergarea. Și de atunci tot fug. 😀
Îmi amintesc că la început primul kilometru a fost dificil, și mă uitam la cei care mă depășeau gândindu-mă ce ușor aleargă, fără să arate că depun efort.
Prima mea competiție a fost Semimaratonul București din 2013, proba de 10km, pentru care m-am antrenat jumătate de an.
Antrenamentele mele sunt seara. Alerg și dimineața, împreună cu alți alergători, dar antrenamentele în care reușesc să mă concentrez sunt seara, eventual după 21.30, când în parc sunt doar eu și muzica din căști.
Sportul meu preferat este alergatul, pentru că mă ajută să mă relaxez mult mai mult decât alte sporturi pe care le-am încercat. Și îl consider un sport egoist. Îți compari performanțele cu cele anterioare, ești singur pe traseu și te întreci cu tine.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de anul trecut, de la Maratonul București. Am făcut PB-uri pe mai multe intervale și la finalul cursei am devorat trei pahare mari de apă și bucăți de ciocolată! A fost o cursă frumoasă.
Competiția mea preferată este Semimaratonul București. Am rămas atașat de cursele pe care le-am făcut acolo. Și cred că în cursa de 10 km mă simt cel mai bine, deși după prima ediție la care am participat am dormit toată ziua.
Cel mai mândru sunt de fiecare cursă terminată. E o bucurie să treci linia de finish, apoi să o treci cu un timp bun.
Prietenii mei spun că i-am convins să alerge!
Am aflat despre mine că rezist oricărei provocări, știind că după asta urmează o tură de parc, de relaxare.
Sportul mă face să mă simt odihnit și cu mai multă energie.
Uneori, mi se întâmplă să… sar peste un antrenament. 😀
Obiectivul meu în 2016 este să termin un maraton. Și l-am programat pentru toamnă, la Maratonul Internațional București.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că timpul te ajută să fii mai bun. Și nu sări peste încălzire, e cea mai importantă.
Maratonul oamenilor și al… cailor
Raluca Mihăilă
Un maraton este o competiție în care te întreci cu alți sportivi și cu tine însuți. Adică alți oameni 🙂
Ai auzit de competiția unde oamenii se întrec cu…. caii?! Da, exista așa ceva!
oameni și cai.
credit foto: Telegraph.co.uk
În fiecare an, peste 600 de alergători și zeci de cai se întrec într-o competiție de maraton, într-un orășel din Marea Britanie, Llanwrtyd Wells. Evenimentul a luat naștere în 1980, atunci când un proprietar de bar a auzit o discuție în care se dezbătea dacă un om ar putea ține ritmul cu un cal, pe distanță lungă. 🙂
Cursa are aproape distanța unui maraton – 35 de km– dar se întinde pe un teren mult mai dificil – pe dealuri, prin păduri sau terenuri mlăștinoase.
credit foto Walesonline.co.uk
Caii sunt favoriții :D, dar de obicei câștigă la câteva minute sau chiar secunde. Guess what, de două ori în istoria cursei oamenii au ieșit învingători! În 2004, Huw Lobb a devenit primul câștigător uman, reușind să întreacă cel mai apropiat cal cu un avans de 2 minute. A obținut un premiu de 25.000 lire pentru asta.
Premiul se reportează în fiecare an în care câștigă caii. Ei pleacă la 15 minute în urma oamenilor, iar la jumătatea cursei trebuie să treacă printr-un control veterinar – cu rol de verificare.
Vă las cu un minidocumentar interesant despre cursă :):
Răzvan Norocel: Îmi amintesc că la început era să leşin după 300 metri de alergare
Am început să fac sport pe la 6 ani. Am început cu înot, hochei şi apoi a urmat atletismul. Am avut noroc deoarece stăteam foarte aproape de zona Lia Manoliu.
Am făcut atletism cam 10 ani apoi am continuat să fac sport doar de întreţinere. Au urmat nişte ani de pauză şi deja nu-mi plăcea cum mă simţeam şi cum începusem să arăt. Aşa că m-am reapucat de alergare în 2014. Inspirat de Dragoş Rouă şi Andrei Roşu.
Ultramaraton 100forchildren, credit foto Radu Cristi, Donez Amintiri
Îmi amintesc că la început era să leşin după 300 metri de alergare. Îmi lăsasem băiatul la înot şi am zis să folosesc ora pe care o aveam la dispoziţie. Planul era să dau o tură de parc IOR. Restul turei am mers. Data următoare am alergat două bucăţi de 300 metri şi tot aşa. În 2 săptămâni am reuşit să alerg o tură întreagă şi eram tare mândru. A venit şi tura 2 şi apoi întâlnirile cu Dragoş Rouă şi Andrei Roşu, şi am decis să alerg la Maratonul internaţional Bucureşti, în octombrie 2014, proba de semimaraton. Aşa au început antrenamentele, 2 -3/ săptămână .
Prima mea competiţie …. 21 km în octombrie 2014. O zi frumoasă , cald. M-am întâlnit cu Dragoş Rouă la start. El urma să alerge un maraton. Am avut mare noroc să alerg cu el căci am alergat constant toată cursa, m-am hidratat şi totul a ieşit bine. Am reuşit să termin primul meu seminmaraton în 2 ore şi 7 minute.
Am 3 antrenamente pe săptămâna: unul de viteză, unul de forţă şi un long run. Între ele alergare uşoară. Deşi am făcut atletism în adolescenţă, ce fac acum e cu totul şi cu totul diferit. Atunci am făcut sărituri (săritură în înălţime ) Acum alerg de la 5.000 metri în sus, plat sau pe munte, până la ultra. Fiind încă la început, experimentez.
Sportul meu preferat este alergarea montană, pentru că mă forţează să îmi depăşesc limitele într-un cadru special. De asemenea, mă atrage şi triatlonul.
Retezat SkyRace
La câte curse au fost anul ăsta e greu de zis care a fost cea mai tare. Fiecare cursă a avut ceva special. Amuzant a fost la Campionatul Naţional de Duathlon. Îmi luasem bicicletă de 10 zile şi am mers de 4 ori pe ea. Practic am învăţat atunci să merg. Bicicleta era un MTB decent, dar nu de şosea. Ştiam că nu am nicio şansă, dar cum visul meu este IronMan am zis că trebuie să acumulez experienţă. Planul de acasă era să trag tare pe primii 5 km de alergare, apoi să termin cei 20 de bicicletă şi să recuperez cât pot pe ultimii 2 km. Şocul a fost după ce am coborât de pe bicicletă şi am vrut să alerg! Râdea un arbitru de pe margine de mine căci primii paşi au fost un fel de mers apoi picioarele şi-au mai dat drumul.
O altă experienţă interesantă a fost la un ultra montan. Trebuia să fie o alergare de 82 km. La km 12 am călcat strâmb de 2 ori şi a început distracţia. Se spune ce distanța ce depășeșete 42 de km în alergare e considerat ultra, iar eu voiam să alerg cât mai mult aşa că am decis să continui şi am reuşit 68 km, scurtând puţin din traseu pentru a evita punctul de hidratare de la km 45, deoarece ştiam că acolo riscam ca organizatorii să mă oprească, pentru că ajunsesem târziu. În astfel de momente nu e despre alergare, ci despre minte. Mi-am imaginat că trebuie să-mi duc băiatul acasă, că suntem numai noi doi şi aşa am mers/alergat până la finish, uneori cântând urcă soldăţeii urcă, aleargă soldăţeii aleargă.
Competiţia mea preferată este orice cursă în care este şi o componentă socială caritabilă.
Cel mai mândru sunt de faptul că am început să inspir oameni să iasă din casă. Nu am performanţe dar fac asta cu pasiune și asta se simte. Prietenii mei spun că sunt nebun şi că deja am luat-o razna cu atâtea antrenamente şi competiţii.
Dar mă simt bine când fac mişcare. Am slăbit mai bine de 10 kg. Starea de sănătate este mult mai bună şi nu am mai răcit de un an jumătate, chiar dacă uneori alerg pe munte, în ploaie sau frig doar în tricou.
Am aflat despre mine că …am multe resurse interioare. Se spune că fizic putem îndura aproape orice şi doar mintea trebuie convinsă. Cred că asta fac şi asta caut.
Maratonul Zapezii Isostar
Sportul mă face să mă simt… puternic, încrezător şi îmi dă o stare de bine. La sfârşitul antremanentelor am o stare de satisfacţie. Este senzaţia lucrului bun dus la capăt. La competiţii ador să mă întâlnesc cu ceilalţi concurenţi. Cu fiecare competiţie, legăturile dintre noi devin din ce în ce mai puternice.
Uneori, mi se întâmplă să am câte o problemă în cursă dar concurenţii care trec pe lângă mine şi mă întreabă dacă sunt ok îmi dau putere. Sunt momente când vreau să renunţ de epuizare dar mă montez şi îmi spun : Astăzi este ziua în care o să termin această cursă. Și de cele mai multe ori termin şi asta mă ajută apoi şi în viaţa de zi cu zi.
Obiectivul meu în 2016 este să am un parcurs competiţional cât mai bun, fără accidentări, dar marele meu obiectiv este legat de Lions Running Program, un program de mers, alergare şi nutriţie de 3 luni. Are ca scop principal formarea obiceiului de a face mişcare şi vreau să-l împărtăşesc cu cât mai mulţi oameni.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea, aş spune că în viaţă avem perioade bune şi mai puţin bune, dar alergarea şi o sănătate bună ne ajută în orice situaţie. După 37 de ani garantez oricui că nu există scurtături în niciun capitol al vieţii, aşa că ia-o treptat şi antrenează-te zi de zi.
