Maratonul meu la Braşov: Cursa izbăvirii
Poate alergarea să-ţi vindece rănile? Poate să-ţi alunge tulburarea care te macină pe dinăuntru şi să te ajute să faci pace cu tine însuţi? Cu gândurile astea am luat calea Braşovului, la Maratonul Internațional Brașov, aflat la prima ediție, în încercarea de a mă linişti şi de a găsi o fărâmă de speranţă, la aproape două săptămâni după ce am pierdut un om drag.
M-am întrebat ce rost mai are să particip la un maraton dacă nu mai am suflu, dacă nu mai cred în fiecare pas pe care îl aveam de făcut, dacă plăcerea alergării era sufocată de durerea mistuitoare a despărţirii de socrul meu, la care am ţinut mult şi de la care mai aveam atâtea de învăţat. Dar am decis că de data asta nu voi alerga pentru mine şi va trebui să o fac pentru el. I-ar fi plăcut mult să vadă medalia, să o pipăie zâmbind şi să ne întrebe, pe mine și soția mea, cum a fost la Braşov.
Ştiam că va fi tare greu, pentru că după 10 zile negre nu mă simţeam în stare să mai alerg decent nici 5 kilometri, însă, în acelaşi timp, mă agăţam de fărâma mea de experienţă acumulată în trei ani de alergare. Simţeam că va fi o cursă cu totul diferită de ceea ce am trăit până acum, pentru că nu puteam alunga altfel presiunea pe care o acumulasem. Să alergi pentru cineva este mult, mult mai greu decât să faci asta pentru tine. Te temi că ai putea da greş, dar, pe de altă parte, ai o motivaţie uriaşă şi simţi că nu eşti singur. Eu am simţit asta.
Maratonul meu de la Braşov n-a fost cursa superbă pe care mi-am imaginat-o atunci când m-am înscris, deşi organizatorii s-au descurcat minunat şi au toată admiraţia mea pentru eforturile lor. După şocul prin care trecusem nu eram pregătit mental pentru acest start, aşa că n-am avut aşteptări mari – îmi doream doar să ajung la linia de sosire şi, pe cât posibil, să nu scot cel mai prost timp personal.
Am reuşit doar să nu abandonez şi poate că e mai bine aşa. Duminică, la Braşov, strivit de căldură, am învăţat să-mi accept limitele, să-mi înţeleg neputinţa şi să merg până la capăt. Da, da, să merg! Ceea ce altădată mi se părea de neconceput a devenit inevitabil, obligatoriu, firesc, după primii 15 kilometri făcuţi cu frâna trasă, din cauza unui junghi nemilos la ficat. 15 kilometri m-am târât, tot încercând să-mi păcălesc corpul şi să-l fac să demareze. Dar maşinăria complicată căreia computerul de bord îi dădea comanda de pornire refuza să-şi revină. Din când în când, reuşeam să zâmbesc spre obiectivele fotografilor, dar nu reuşeam deloc să-mi înving starea: înăuntrul meu era furtună.
În cele din urmă, când disperarea a început să lase loc panicii, “motorul” gripat a pornit, numai că “turaţia” nu era deloc potrivită. Am scăpat de junghi, însă nu mai aveam suflu, iar stomacul dădea semne tot mai puternice de revoltă. Crampe! “Păi eu n-am păţit niciodată aşa ceva!”, am protestat, exasperat, în mintea mea, chinuindu-mă să înaintez. “Uite ai acum! Ce-o să faci?”, mi-am servit singur continuarea.
După 21 de kilometri, mă gândeam serios ce aş putea scorni ca să termin cursa asta, cum aş putea să mă mint ca să nu mă prăbuşesc. Am făcut un mic inventar al situaţiei, iar concluzia a fost jalnică:moralul – la pământ, durere la stomac, stare de oboseală acută, accentuată de căldură. După startul greoi, în care problema de la stomac părea tolerabilă, şi după primele două segmente de 10 kilometri în care m-am străduit să nu cedez, am văzut trecând pe lângă mine mulţi concurenţi.
Cursa mea era în pericol, ştiam asta. Singura şansă pe care o aveam era să accept că va trebui să merg şi că nu e nicio ruşine că nu mai pot alerga. Am tras de mine ca de o mârţoagă agonizând de sete în deşert, dar era clar că aveam o singură alegere posibilă: încercam să alerg şi riscam să mă prăbuşesc sau o luam încetişor, la pas, aşteptând să-mi revin. Jenat, dar determinat să termin cursa, am ales să merg. Cea mai bună decizie, singura posibilă, pentru că imediat cum încercam să mai alerg uşor, gambele intrau în mici blocaje. “Dumnezeule, acum am şi cârcei?! Păi nici n-am alergat azi!”, m-am gândit.
M-am oprit, mi-am masat puţin muşchii, apoi am continuat să merg. M-am rugat să nu cedez. Recunosc că mi-au dat lacrimile de supărare, pentru că tot nu puteam accepta că am ajuns să merg la un maraton. M-am oprit la fiecare furtun cu apă şi mi-am revenit în simţiri. Şi în timp ce storceam câteva felii de grapefruit, m-am relaxat şi mi-am dat seama că am uitat esenţa acestei ocupaţii… important e să particip. Şi că tot e mai bine să fiu acolo decât în scaun, la volan, înjurând maratonul pentru că a blocat centrul Braşovului. Tot ce trebuia să fac era să ajung la finish. Din acel moment mi-am revenit. Cam târziu, pentru că mai aveam doar vreo 5 kilometri în faţă, dar eram fericit că am reuşit să trec singur prin lecţia asta înainte de linia de sosire.
Căldura aiuritoare emanată de asfalt i-a sleit de puteri pe mulţi dintre colegii de suferinţă, transformându-i în pietoni condamnaţi să se târască pe lângă maşinile din care zeci de oameni încercau să priceapă de ce ar face cineva aşa ceva. Mă simţeam obosit, eram dezamăgit că nu am prins o zi bună, dar “hei, ar fi plictisitor să prinzi numai zile bune!”, mi-am spus. Măcar atât mai puteam face, să mă târăsc până în Piaţa Sfatului.
Crampele la stomac au încetat pe ultimii cinci kilometri şi aşa am putut să alerg, cât de cât. Am ajuns din urmă un concurent la vreo 50 de ani, pe care mi-am propus să-l depăşesc, semn că îmi reveneam după faza critică a agoniei. Îl vedeam că suferă, iar în clipa în care am ajuns în dreptul lui, s-a întâmplat ceva magic. Într-o secundă, am uitat ideea de a-l întrece şi am simţit nevoia de a-l bate pe umăr şi de a-l încuraja. “Mai e puţin! Hai să alergăm împreună până la capăt!”, i-am spus. Am simţit cum îşi revine uşor, apoi a slăbit ritmul şi ne-am înţeles să nu ne grăbim.
Am trecut amândoi linia de sosire şi l-am văzut uimit cum refuză medalia. Mi-a explicat că nu a fost înscris şi a alergat în afara concursului. Abia atunci am observat ce era diferit la el: alerga într-un tricou din bumbac alb şi pantaloni crem din tercot, cu pantofi sport obişnuiţi. Nici fata care oferea medaliile nu observase că nu avea număr. M-a impresionat că a alergat atât şi că nu a trişat – ar fi putut lua medalia. Îmi voi aminti mereu de el.
Finalul a fost emoţionant. Soţia şi grupul de prieteni m-au aclamat de parcă aş fi câştigat maratonul. Şi, într-un fel, l-am câştigat, ca dealtfel fiecare participant.
Am ajuns la finish chinuit, dar mulţumit că nu am cedat psihic la tentaţia abandonului. Mi-a fost dor de socrul meu, l-am simţit alături, ajutându-mă în clipele dificile şi am fost fericit că am alergat, atât cât am reuşit, pentru el.
Cu 04:38:29, locul 28 la categoria de vârstă +35 şi poziţia 50 în clasamentul general, mi-am trecut în “palmares” un “Personal Worst” de excepţie. Sincer, mă aşteptam chiar la mai rău, aşa că sunt tare mulţumit că am ieşit pe picioarele mele din “Triunghiul Bermudelor”, junghi-crampe-cârcei. Mi-aş fi dorit să marchez cu o cursă în forţă acel 10, cel mai frumos număr de concurs pe care l-am purtat până acum. Dar asta e o neîmplinire cu care pot trăi.
Brașovul a bătut în weekend ritmul unui maraton internațional
Cei 1.200 de participanți, adulți și copii, participanți la prima ediție a maratonului s-au bucurat de un peisaj de vis, de energie din partea antrenorilor de fitness și a trupei de percuție Super Chill, de trasee pentru toate vârstele și puterile și de premii din partea organizatorilor.
După ce Piaţa Sfatului şi-a primit participanţii a început şi sesiunea de încălzire. Oana Solomon și Dada Iliescu i-au pus in mişcare pe alergători, după care trupa Super Chill i-a făcut pe concurenți să tropăie de nerbădare, în ritmul tobelor. La start s-au aliniat sportivi de diverse vârste, care au parcurs distanțe la alegere: maraton – 42 km, ștafetă, semimaraton – 21 km, cursa de 10 km și de 5 km.
Printre participanți s-au aflat sportivi din România, Moldova, Ungaria şi Bulgaria. Vitalie Gheorghiță din Chișinău a câștigat proba de maraton, cu timpul de 02:26:44, find urmat de Ştefan Daniel Lupulescu – 02:31:34 şi Igor Timbalari – 02:42:14. Iulia Găinariu a dominat podiumul la feminin cu timpul de 03:01:39, pe locul doi a venit Maria Magdalena Veliscu, iar pe trei Botezan Mihaela Maria. La semimaraton masculin s-a impus Maxim Răileanu cu timpul de 01:09:36 , iar la feminin Adela Paulina Băltoi – 01:23:42.
De un alt fel de aniversare au beneficiat Ilie Roșu, cel care a marcat al 122-lea maraton al său și care a purtat în cursă steagul României și pe cel al Uniunii Europene, Victor Ilie, omul care a alergat la Brașov la al 200-lea maraton din viață şi Liviu Bica, care a aniversat al 100-lea maraton din carieră. Cei trei veterani au fost premiați de Valeriu Tomescu, ambasadorului evenimentului, cel mai titrat antrenor de maraton din România și unul dintre cei mai importanți din lume.
Evenimentul organizat de Asociația Șapte Scări, în parteneriat cu Primăria Brașov și susținut de Telekom România și Dolce Sport, a avut și o componentă caritabilă. Prin intermediul Fundației Telekom Romania, taxele strânse la cursa de 5 km, dar și 10% din valoarea taxei la probele competitive (maraton, ștafetă, semimaraton și 10 km), vor fi donate copiilor cu autism, beneficiarii Asociaţiei “Copiii de Cristal”.
Toată lumea a alergat la Maratonul Internațional Brașov. Pentru tinerii cu nevoi speciale a fost organizată o alergare scurtă, iar copiii au alergat pe categorii de vârstă. Cu toții s-au bucurat de surprizele partenerilor, iar cei mai rapizi alergători au fost premiaţi în bani. Fondul total de premiere – cash – a fost de 13.200 Lei.
Maratonul a beneficiat de ajutorul acordat de sute de voluntari care au oferit sprijin logistic în organizarea refresh point-urilor și în îndrumarea concurenților pe traseu.
Evenimentul s-a bucurat de sprijinul partenerilor Telekom Romania, Dolce Sport, Primăria Municipiului Braşov, Herbalife, Running Shop, Carrefour Brasov, HTC, S-Karp, Paradisul Acvatic şi Coresi Mall Braşov.
Premieră: Maratonul Internaţional Braşov, alergare pe șosea, în inima Transilvaniei!
Braşovul intră de anul acesta şi pe harta maratoanelor de şosea din România, alături de Bucureşti, Cluj şi Arad. Pe 14 iunie 2015 se va desfăşura prima ediţie a Maratonului Internaţional Braşov! Va fi o alergare memorabilă pe cele mai importante străzi şi pe lângă cele mai frumoase obiective turistice din oraș.
Evenimentul este susţinut de Telekom România şi face parte din campania pro-sănătate Mişcarea face bine, partener media principal fiind Dolce Sport.
Cursele maratonului au fost special concepute pentru toate categoriile de vârstă şi pentru toate gusturile:
- proba de maraton; pentru alergatorii de cursă lungă, ce vor să-şi testeze limitele pe distanţa de 42,195 km; ideal pentru personal best, având în vedere traseul plat combinat cu aerul curat de munte;
- proba de maraton ştafetă; pentru cei ce-şi doresc 42,195 km de experienţe împreună, în echipă de 4 persoane;
- proba de semimaraton; pentru cei care vor să marcheze bine la 21,097 km sau se pregătesc pentru maraton;
- proba de 10 km; pentru cei care au prins gustul alergării, dar nu sunt pregătiţi de cursele mai lungi; cei care tatonează terenul, studiază concurenţa şi… atacă la ediţia a II-a;
- proba de 5 km; ideală pentru cei care vor să descopere acum gustul dulce al alergării; dragoste la prima…alergare, cum s-ar zice;
- curse pentru copiii între 4-14 ani; de la 500 m până la 1k m, în funcţie de categoria de vârstă; ei sunt viitorii maratonişti.
Zona de START şi de FINISH este Piaţa Sfatului, chiar între Biserica Neagră şi Casa Sfatului. Traseul este unul pitoresc, deosebit. Cine a văzut Braşovul, va avea parte de o nouă perspectivă. Pentru cei care nu l-au vizitat încă, este momentul să vină acum să-l vadă şi să traiască experienţa unei alergări în inima Transilvaniei.
Fond de premiere de 13.200 de lei
Sportivii care vor participa la probele competitive – maraton şi semimaraton – vor fi premiaţi cu premii în bani, iar ştafetele şi cei care vor alerga la cursele de 10km, 5km şi cursa copiilor vor primi cupe, diplome, produse şi servicii sportive. Toţi participanţii care termină cursa vor primi medalia de finisher.
Înscrierile sunt deschise tuturor celor care iubesc mişcarea în aer liber şi se pot face pe site-ul oficial al evenimentului, secţiunea Înscrieri.
Prin intermediul Fundaţiei Telekom România, taxele strânse la cursa de 5 km, dar şi 10% din valoarea taxei la probele competitive (maraton, ştafetă, semimaraton şi 10 km), vor fi donate copiiilor cu autism, beneficiarii Asociaţiei „Copiii de Cristal”.
În acest proiect, Fundația Telekom Romania a ales să se alăture copiilor și tinerilor cu autism care provin din familii cu venituri modeste și care nu își permit să acopere costurile de recuperare prin tipurile de terapii necesare pentru integrarea acestora în sistemul de învățământ și în societate.
Povestea Asociaţiei „Copiii de Cristal” a început în anul 2006, la inţiativa unui grup de părinţi ai căror copii au fost diagnosticaţi cu autism şi alte tulburări asociate. Asociaţia, precum şi Centrul de Evaluare şi Recuperare prin Terapie Specializată pentru Tulburări din Spectrul Autist, Sindrom Down, Sindrom Asperger, ADHD, au luat naştere din dorinţa şi necesitatea de a le oferi copiilor, tinerilor şi adulţilor cu tulburari din spectrul autist şansa de a beneficia de servicii de asistenţă şi terapie specializată, servicii care nu sunt oferite de asistenţa publică garantată de statul român.
Echipa de terapeuti ai Asociaţiei „Copiii de Cristal” este formată din 22 de profesionişti din domeniile psihopedagogie, psihologie clinică şi kinetoterapie. Întreaga activitate a asociaţiei este orientată către recuperarea potenţialului copiilor şi valorificarea vocaţiei lor.
Pentru mai multe detalii despre această primă ediţie a Maratonului International Braşov, accesați site-ul maratonulbrasov.ro, pagina de Facebook sau pagina de Facebook a evenimentului.Competiţia este organizată de Asociaţia Şapte Scări Braşov, în parteneriat cu Primăria Braşov.
