de Floriana Scânteie Din când în când, alerg. În special, prin pădure, unde-i bine și răcoare. Îmi place terenul ușor accidentat, deși uneori tocmai acesta îmi provoacă suferință. Ori sunt o împiedicată, ori nu am deloc tehnică – ideea e că mă aleg destul de des cu entorse, care mă pun pe tușă cu săptămânile. Dacă vă interesează, vă povestesc ultima experiență, după care m-am recuperat și cel mai repede. Cred că, în cazul meu, de data aceasta, a ajutat că nu am minimalizat gravitatea problemei și că am urmat cu conștiinciozitate recomandările de specialitate. Am glezne de gazelă, dar foarte sensibile la durere, asta știu dintotdeauna. Pe amândouă le-am avut scrântite de-a lungul timpului, au fost puse și în gips. Însă nu au fost niciodată rupte, desi, poate știți că durerea provocată de o întindere sau o rupere de ligamente este foarte mare și că timpul de recuperare poate…
Tag