Mihai Baractaru

Acum 2 săptămâni primeam cu toții o veste minunată: triatlonistul nostru, Mihai Baractaru, (27 de ani) alias Miță, a reușit să se califice a doua oară la Campionatele Mondiale Ironman din Hawaii!

Anul trecut, sportivul român devenea primul triatlonist român din istorie care reușea performanța calificării (ca amator) la cel mai important eveniment al triatlonului de anduranță tip Ironman.

A reușit din nou, cu muncă titanică și perseverență să își asigure un loc printre cei mai buni triatloniști pe distanță Ironman din lume prin poziționarea de la Ironman Zurich, Elveția, cursă unde a venit pe locul 5 la categoria sa de vârstă (25-29), din 78 de concurenți, cu un timp de 9 ore, 33 de minute și 11 secunde. Mihai a reușit și un spectaculos loc 55 la general.

Asta după ce cu o lună în urmă dădea totul la Ironman Klagenfurt, Austria, finalizând cursa cu 09:15:10, un timp fantastic, dar care nu i-a asigurat totuși biletul către Kona.

Mihai ne-a povestit într-un interviu acordat în exclusivitate cum a trăit reușita asta, cu ce s-a luptat pe traseul foarte dificil al competiției din Elveția și ce urmează pentru el. În octombrie, va lua startul alături de cei mai buni trialoniști Ironman ai lumii, pe insula fierbinte.

(C) arhiva personala

Adrenallina.ro: Cu ce gânduri ai intrat în cursa Ironman care ţi-a adus o nouă calificare? Cât de mult ai crezut în această şansă? Având în vedere că mai trecusei printr-un concurs Ironman cu o lună în urmă…

MIHAI BARACTARU: Când am plecat cu maşina spre Zurich, Elveţia, gândul meu a fost spre calificare. Adică am fost determinat şi convins că o să reuşesc să mă calific la acest concurs. Nu era nicio îndoială, nu era nici o afirmaţie care să înceapă cu” cred” „ aş fi vrut”. Era doar sigur o să mă calific. Poate că sună ciudat sau puţin deplasat dar asta a fost atitudinea mea.

Cum ţi s-a părut traseul atunci când te-ai înscris şi ce strategie de cursă ai avut în minte?

Când m-am înscris, ştiam ce mă aşteaptă. Am văzut că sunt căţărări destul de lungi şi abrupte şi ştiam că am nevoie de o strategie bună. Ca să fiu sincer, mă bazam foarte mult pe constituţia mea (am 1,68 şi 59-60 kg) care mă ajută destul de mult pe urcări.

Strategia a fost destul de simplă: pe porţia de plat să pedalez cu 90-95% din potenţial iar pe urcare să câştig cât mai multe locuri. În acelaşi timp, să fiu foarte atent să respect planul nutriţional pe diferite segmente ale cursei.

Cum a fost cursa? Înotul, bicicleta, alergarea?

Concursul din Elveţia este unul destul de greu. Începând cu înotul, care se desfăşoară în lacul Zurich, întins pe o suprafaţă destul de mare. Aici intervin valurile create de vânt, de către şalupe sau bărcile de salvare, care se învârt prin jurul concurenţilor, oferindu-le la nevoie suportul necesar.

La bicicletă a fost o diferenţă de nivel de aproape de 850m, comasată pe o distanţă de 50 km…

Au fost două ture de 90 km iar în proba de alergare au fost 4 ture a câte 10,5km/ tură. Am alergat pe porţiuni cu piatră cubică, pietriş, asfalt. Traseu de alergare foarte tehnic, cu multe viraje strânse, de urcat şi coborât mai multe poduri.

La înot am scos un timp de 1h 8 min şi mi-a fost destul de greu chiar dacă am optat să înot cu neoprenul (care ajută la flotabilitate).

În proba de bicicletă am scos un timp de 5h 10 min. Mă aşteptăm la un timp de 5h:20’-5h25’ având în vedere cum am înotat şi nefiind în totalitate recuperat de după cursa de Ironman din Austria, care avusese loc cu o lună în urmă.

M-am dat jos de pe bicicletă şi am început să alerg. Prima senzaţie a fost de o greutate imensă. Îmi simţeam picioarele foarte grele. În prima tură am scos un timp de 48 min/ 10,5km, destul de slab.

Mă gândeam că o să scot un timp de o să râdă şi găinile de mine. În timp, am devenit mai concentrat şi am început să măresc ritmul de concurs cu preţul de a mă „arde” (un termen specific din sport, atunci când forţezi foarte mult în prima parte- şansele să menţii acel ritm până la final sunt foarte mici iar într-un final te ajung crampele musculare).

Am trecut prin momente foarte grele pe care nu am crezut că le pot depăşi. Până la final am dat tot! Ultimi 2 km i-am alergat chiar cu 4:09/km şi 4:07/km, depăşind foarte mulţi concurenţi. Într-un final am terminat alergarea în 3h şi 8’. Am terminat cursa cu un timp total de 9h 33’.

Ştiu că au fost 4 sloturi la categoria ta de vârstă şi tu ai venit pe 5. Practic şi destinul a avut ceva de spus, nu? Cineva s-a retras. Cum ai trăit anunţul ăsta? Povesteşte-ne momentul.

A fost foarte tensionat. De regulă, la un concurs de Ironman sunt 40 de sloturi disponibile şi acele sloturi sunt desemnate la fiecare categorie, în funcţie de numărul participanţilor la acea categorie. Partea bună este că anul acesta elveţienii au suplimentat locurile cu 25, era o aniversare națională importantă.

Ne-am întâlnit toţi la pasta party (au mai fost încă 3 români care au terminat cursa; n.r. Ana Mega, locul 16 din 41 la categorie, timp  11:56:52, Răzvan Florea,  locul 85 din 222 la categorie, timp 11:01:44, Octavian Gurau, 200 la categorie, timp 15:30:58) să vedem ceremonia de premiere pentru profesionişti şi pentru amatori. După acestă ceremonie, a fost ceremonia de desemnare a sloturilor pentru Kona, Campionatul Mondial de Ironman.

Au început cu cea mai în vârstă categorie şi au terminat cu cea mai tânără. Prima dată la feminin şi apoi la masculin. Ţin minte că înainte de categoria mea de vârstă 25-29 ani a fost cea de 30-35, unde au fost 7 locuri disponibile şi parcă nu se mai termina.

Eram foarte emoţionat. Urma categoria mea, cu 4 sloturi de calificare. Acum o lună de zile am participat la Klagenfurt, Austria şi nu am reuşit să iau locul de calificare deoarece au fost foarte mulţi concurenţi pe un singur slot (137 mai exact).

Acum a fost cam aşa: a fost strigat sportivul de pe locul 1, acesta se ridică şi îşi revendică locul de calificare, urmează locul 2, la fel.  Regula este în felul următor: dacă îţi pronunţă numele de 3 ori  şi nu l-ai revendicat, urmează cel de sub tine in clasament, se ridică şi îţi ia slotul.

Mai erau doar două sloturi, simţeam cum îmi creşte tensiunea şi totodată şi pulsul. Mă simţeam că alerg la maraton stând pe scaun. Locul 3 – îi pronunţă numele şi strigă de bucurie că merge la Kona!

Mai erau un singur slot, locul 4.  Îl strigă o dată. Era linişte în sală, aproape toţi atleţii plecaseră, rămăseseră doar cei care erau interesaţi de Kona. Eram toţi cu ochii împăiejeniţi să vedem dacă se ridică cineva. Îl strig[ pentru a două oară, nimic. A treia oară ne-am ridicat toţi în picioare să ne uităm prin sală.

Ştiam că muncisem foarte mult să ajung în postura asta.

Primul pe listă în caz că cineva refuză locul sau nu se prezintă.

După ce a pronunţat a treia oară numele lui şi nu s-a ridicat nimeni, am ţipat toţi pe fericire! Merg la Kona pentru a două oară! 🙂

Chiar dacă nici nu îmi pronunţase numele, ştiam că sunt primul pe lista şi eu urmez să primesc slotul de calificare. A fost un moment de bucurie foarte mare. Am muncit foarte mult pentru acel loc special la Campionatul Mondial de Ironman. Îmi doream foarte mult şi până în ultima clipă am fost optimist şi încrezător că am să reuşesc.

Cum a fost anul acesta pentru tine? Greu, mai uşor faţă de alţi ani, având în vedere că aveai deja o mare reuşită şi poate mai multe informaţii despre cursele care contează?

A fost un an destul de greu, m-am antrenat destul de mult pentru cele două Ironman-uri făcute într-o lună de zile. Ştiam că îmi va fi dificil cu recuperarea.

Nu mai încercasem niciodată să fac două într-un timp atât de scurt. Am învăţat multe şi am observat că devin mai puternic de la an la an. Mă recuperez din ce în ce mai repede şi mai eficient.

Mi-am setat două curse pentru a avea două şanse pentru calificare. Am avut grijă foarte mare să nu mă accidentez, să mănânc corespunzător să dorm minim 8 ore.

Categoric, înainte să mă înscriu la curse, m-am uitat la timpi şi am văzut că sunt în grafic şi aş avea şanse pentru calificare. Dar ştii cum e vorba aia: „Planul de acasă nu se potriveşte mereu cu cel din târg”. Au fost două competiţii grele de Ironman, unde am reuşit să fac faţă cu brio.

Cum a fost cursa de la Klagenfurt şi de ce nu a ieşit calificarea acolo?

Păi în primul rând condiţiile meteo au fost destul de neprietenoase, valuri măricele la înot şi la bicicletă destul de dificil (am pedalat 1h 20 min pe ploaie torenţială!).

Au foarte foarte mulţi concurenţi foarte buni. Primii 4 au coborât sub 9 ore iar primul care a câştigat categoria de vârstă 25-29 a terminat cu timpul de 8h 42 min. A fost un singur slot de calificare la 137 de persoane! În total au fost 3000 de participanţi. Cei mai mulţi concurenţi de până acum din istorie la o asemenea competiţie tip Ironman  din lume!

Ai concurat alături de nume grele ale triatlonului mondial, poţi să ne povesteşti câteva momente din cursele cu ei?

În concursurile Ironman ai ocazia să concurezi alături de profesionişti (îi vezi pe traseu, trec pe lângă tine, în comparaţie cu alte sporturi, unde îi vezi pe profesionişti doar la televizor şi atât).

În Austria am pedalat 90 de km cu Elizabeth Gruber, tipa este profesionistă, a venit pe locul 3 la feminim. Ţin minte că eram spre finalul cursei de bicicletă când deja pedalam pe ploaie, pe asfalt se instalase o peliculă de apă şi urma un viraj la dreapta şi apoi unul foarte strâns la stânga. Cei de la Ironman din organziare preavertizeaza lucru acesta şi îţi spun să fii cât mai precaut.

Simţeam deja că nu am un control foarte bun pe bicicletă. Tipa era în spatele meu. De obicei, pe plat făceam „pacing” şi apoi pe urcare o depăşeam iar pe coborâre ea,  era foarte agresivă.

Mă pregătesc să întru în virajul pe dreapta (eram foarte aproape de linia de marginea carosabilului) când pe exterior vine foarte tare (pe jos era foarte multă apă şi plouă torenţial) se apleacă, menţine trasă aproape de linia albă din interior şi iese din acel viraj foarte rapid.

În acel moment viteza ei era foarte mare şi nu prea se încadra pentru următorul viraj şi s-a aplecat foarte foarte mult pe partea stânga. Urmărind „live” toată scena, mă aşteptam din secundă în secundă să derapeze şi să dea cu şoldul de asfalt, cu umărul…. Pur şi simplu nu mi-a venit să cred cât de mult merg la limită profesioniştii pentru a castiga 3-4 secunde pe un viraj.

Care sunt planurile tale de viitor? Cât timp te vei concentra pe Kona şi unde anume vrei să ajungi?

Îmi doresc peste 2 ani de zile să concurez la categoria de profesionişti în circuitul Ironman şi peste 6 ani să pot concura la categoria profesionişti la Campionatul Mondial de Ironman.

Care este motivaţia ta principală? Care e seva din care îţi iei determinarea pentru antrenamente?

Este foarte simplu! Am un vis şi o să fac tot ce-mi stă în putinţă să ajung acolo. Chiar dacă asta înseamnă să muncesc de 3 ori sau de 5 ori mai mult decât oricine altcineva. Asta îmi doresc să fac şi pentru asta mă antrenez.