obiceiuri alergatori

Ce obiceiuri au alergătorii de succes

Știm că nu există o rețetă a succesului universală, dar cred că este util să notez câteva dintre obiceiurile alergătorilor de succes, din observații empirice și din discuțiile avute cu ei de-a lungul timpului. Odată devenite un obicei, tot ceea ce am prezentat mai jos va face diferența, împreună cu alte aspecte pe care le vei descoperi în timp.

 

  1. Aleargă dimineața

Pentru că este important pentru ei, aleg să pună alergatul primul în lista de bifat pentru ziua respectivă. Astfel au parte de extra energie la început de zi. Și în afară de asta, au realizat antrenamentul propus înainte ca alte persoane să se trezească măcar, ceea ce nu are cum să nu le dea un sentiment de mulțumire.

Începe și tu să faci asta, de două ori pe săptămână. Doar în două dimineți din șapte va trebui să te trezești mai devreme, deci nu va fi foarte greu. Este utilă metoda devenită deja clasică: să pui un ceas să sune cât mai departe de pat, ca să eviți să folosești snooze-ul. Pasul doi este să ai pregătite de seara hainele si pantofii de alergare pentru a te echipa și a ieși pe ușă cât mai repede. Cel mai bine este să alergi împreună cu cineva, te vei mobiliza mult mai ușor și pe parcursul antrenamentului vei uita că ți-este greu.

 


2016-08-07-1470611179-5139689-morningrun

Foto: huffingtonpost.com

 

  1. Fac cross-training

Dacă îți lucrezi mușchii, riscul de a suferi accidentări scade. Potrivit unui articol din Sports Medicine, îți îmbunătățește și performanțele când vine vorba despre alergare.

Ideea este să alegi ceva care să solicite şi alte grupe musculare decât cele pe care le lucrezi alergând. Poţi alerga mai puţin şi înlocui restul antrenamentului cu înot, urcatul scărilor  sau pedalat. Pedalatul chiar lucrează grupele musculare complementare celor antrenate prin alergare, de exemplu cvadricepşii (iar dacă aceştia sunt insuficient antrenaţi, se va forţa genunchiul). De asemenea, ajută muschii şi tendoanele din zona şoldului, care sunt importante pentru alergare.

Alege ce îți place mai mult și gândește-te la un antrenament pe care să îl poţi face timp de mai multe ore, la un nivel de intensitate moderat. Poți merge la sală, dacă crezi că este mai util să te ajute un antrenor, plus că odată ce îți faci abonament este mai probabil să nu sari peste antrenamente.

 

  1. Își pregătesc singuri mâncarea

Alergătorii de succes nu doar se laudă că și gătesc, ei chiar știu că este important să ai o alimentație potrivită și preiau controlul.

Dacă mănânci mai tot timpul în oraș riști să câștigi kilograme în plus, conform acestui studiu. Desigur, depinde ce alegi să consumi, dar dacă gătești tu ești absolut sigur de ingrediente și de modul de preparare. De asemenea, îți vei da seama ce se pliază pe nevoile tale și ce nu și vei folosi mai multe legume. Iar rețete de unde să te inspiri găsești nenumărate.

 

nutrition-effort

Foto: runners.fr

 

  1. O dată pe săptămână fac un long run

Cei care aleargă știu că efortul susținut mai mult timp dezvoltă anduranță, ajută capilarele, întărește oasele și ligamentele.

Deci după ce ajungi să alergi de 3-4 ori pe săptămână, într-una din zile aleargă pe o distanță mai lungă, aproximativ o oră, chiar dacă mai alternezi cu mers. Notează undeva cum progresezi de-a lungul timpului. Iar ca totul să pară mai ușor, aleargă împreună cu prietenii.

 


1604-7longrunsFoto: ironman.com

 

  1. Se deconectează de la tech

Chiar și cei obsedați de tehnologie și gadgeturi, deconectează GPS-ul uneori și se reconectează cu natura în timp ce aleargă. Renunță poate și la căști și atunci își ascultă doar respirația.

Când te recuperezi după o competiție sau după o accidentare este cel mai ușor să lași gadgeturile acasă, fiindcă nu mai ești presat să verifici ritmul în care alergi. Poți chiar să decizi să faci asta odată pe săptămână. Ia cu tine un ceas obișnuit dacă vrei totuși să ții cont de timp, măcar nu vei mai avea tendința să îți verifici ritmul foarte des și tot este un plus. Te poți concentra pe ceea ce te înconjoară, astfel te vei deconecta și de la toate gândurile negative.

 

Oct, Training, Race Prep, Race Naked, Leave the watch at home

Foto: runnersworld.com

Superstiții ale alergătorilor înainte de maraton și semimaraton! (I)

Weekendul acesta avem o veritabilă sărbătoare a sportului și a alergării, Maratonul Internațional București!

Am profitat de ocazie ca să luăm puțin pulsul alergătorilor români, așa că i-am întrebat ce superstiții și obiceiuri ciudate au înainte de curse sau în timpul lor! 😀

Ce să zic, au devenit personali și intimi cu toții și au dat totul în vileag! Hai să vedem:

Ana Zaharia  – dialog cu genunchii

Am trei perechi de cercei cu gărgărițe, trei culori diferite, la maraton port un cercel de o culoare, altul de altă culoare și port mereu brățara mea verde cu date de identificare.

Niciodată nu plec fără mascara, e semn rău dacă îl uit acasă. 😀

Vorbesc cu genunchii mei înainte de cursă și le spun că dacă o să am dureri suportabile și dacă termin și maratonul ăsta cu bine, promit să fie ultimul. 😀 Ceea ce evident nu se întâmplă niciodată. 😀

În al treilea rând, mă gândesc că dacă termin maratonul ăsta sub 7 ore, să zicem, am voie o cutie de rum-kokos… și nu o pungă mică! Sau îmi cumpăr nu știu ce fard, ruj sau pereche de pantofi. 😀

14102217_1433839473299111_5550427100710613722_n

Ionela Lixandru – despre digestie și alti demoni 😀

Cred ca orice alergător are superstiții înainte de un concurs. Pe lângă alimentație, odihnă, hidratare și ceva vitamine în săptămâna concursului, parol că am o mare superstiție, domne’: dacă în dimineața concursului tranzitul intestinal nu-și face treaba, e clar, nu scot timpul propus. :))

Și nu mănânc niciodată altceva, în afară de cereale cu lapte și miere, mi se pare formula magica înainte de concurs.

13710553_1344263865602617_4743354124006925554_o

Emanuel Trandafir – deficiențe de comunicare cu bicicleta!

Mai demult, când participam la concursuri de duatlon, am auzit pe cineva vorbind cu bicicleta înainte de cursă. Cum eu mă atașez ușor de echipamentul care de multe ori îmi e singurul partener de suferință la antrenamente și competiții, mi s-a părut o treabă funny.

Așa că mi-am numit bicicleta Bia (bicicleta mea este o BIAnchi verzuie) și am început să fiu mai atent cu ea… Totuși, înainte de concurs mă concentram la alte lucruri și mai putin la Bia.. și, coincidență sau nu, la ultimul meu concurs de duatlon – înainte să mă apuc mai serios de alergare – a trebuie să abandonez din cauza unei pene. 🙁

Nu prea am superstiții înainte de concursuri. Sigur ca sunt curse înaintea cărora îmi simt inima ca un purice care sare în toate părțile, încercând să evadeze din cutia toracică, dar în acele momente încerc să mă liniștesc și să îmi amintesc toate antrenamentele și motivațiile care m-au adus acolo, în fața liniei de start.

1911042_678648385519350_789622537_o
Marian Chiriac – cu dreptu’ ‘nainte!!

De felul meu, îmi plac ritualurile. Chiar și superstițiile. Cred că reprezintă forme de îmblînzire a unor temeri, a unor emoții, forme de a trece mai ușor peste niște praguri ale necunoscutului. Alergarea, participarea la concursuri, înfruntarea emoțiilor și a necunoscutului aferente, predispun la ritualuri sau superstiții.

Numai că în ceea ce mă privește nu prea mai am așa ceva. Nici emoții, nici superstiții. Însă țin ca, în ziua cursei, de fiecare dată să ies din casă pășind cu piciorul drept înainte.

12615572_1009977262408222_4342586685161322668_o

Florin Simion – un cârnăcior, de dimineață, serviți? 😀

Eu unul studiez listele de participare intens, dar uit să caut ora de start de multe ori. Așa că ratez startul uneori 😀 și încep cursa de undeva din fundul curții. Și dacă nu întârzii, tot nu mă bag la start până la numărătoarea inversă. Mă învârt de colo colo….și apoi, hop în turma de oameni!

De multe ori mănânc cârnați seara sau dimineața, în săptămâna dinaintea cursei! 😀 Știu, sună ciudat, dar așa fac eu.

Mâncam și slănină cu 3-4 zile înainte, dar  acum nu mai fac asta, am avut ceva probleme cu stomacul.

În cursă îmi dau palme ușor peste picioare și glezne, pentru că mă mănâncă pielea din când în când sau dacă mă ating de ceva anume, copaci sau alți alergători, nu suport să alerg cu mâncărimi.

Iar după jumătatea cursei îmi torn apă în teneși intenționat! Fac asta pentru că mă relaxează și îmi atenuează durerea din tălpi!

14524997_1110223175679745_3604842950839437676_o

Liviu Dan – isotonic în boscheți!

Înainte de fiecare cursă am un ritual aparte, mereu ascult muzică în timpul încălzirii. În prima parte ascult Linkin Park, piese hardcore care să mă ajute să mă încălzesc bine de tot, apoi mă linistesc cu niște piese de la Coldplay. Acum câțiva ani, ultima piesă pe care o ascultam era “Fix you”, dar în ultima vreme, ultima piesă este “Adventure of a lifetime”, care oricum mi se pare mult mai potrivita pentru aventura ce va urma.

Uneori îmi plasez o sticlă cu isotonic sau o cutie de Redbull pe traseu, ba găsesc pe cineva să o țină, ba o pun undeva, sub o mașină, unde să fie șanse să nu o ia nimeni.

14289926_1844175805799184_4826495149124729804_o

Roxana Lupu – pă ezoteric

Anii trec și emoțiile mele înainte de o cursă rămân aceleași! Oi fi eu mai simțitoare, maică! Practic, și dacă alerg la un cros în parc, unde nu exista clasament, eu am emoții! Am avut emoții și când am fost pace maker la Maratonul București, deși știam exact că timpul meu final va fi 2 ore și 15 minute!! :))

Anyways – mă ajută mult dacă înainte de cursă numărul meu de concurs conține 3 sau 7. Uneori m-am milogit de organizatori cand mi-am luat kitul să îmi dea un alt număr, pentru că mă îngrozea perspectiva unui 5 sau 9!!

Îmi aranjez toate lucrurile de care am nevoie în cursă pe masă și mă holbez la ele, stresată că aș putea omite ceva pentru a doua zi.

De multe ori în cursă intru în transă. :)) Cu alte ocazii mă văd cu oameni care îmi spun că m-au întrebat lucruri pe traseu la cursa cutare sau că ne-am salutat sau ceva, dar nu îmi amintesc absolut nimic. Sunt foarte în capul meu într-o cursă.

Cam știu ce voi face în cursă, în funcție de ce visez! :)) Dacă visez fain, va fi bine, dacă nu, nu! :))

1385063_737995812893202_199890337_n

 

Tu ce superstiții sau ritualuri ai înainte de cursă? Știm că sunt mai personale, dar nu te sfii și împărtășește-le cu noi!

Scroll to top