De mult voiam să stau puțin de vorbă cu Dudu, organizatorul primul triathlon off road din România, Fără Asfalt, cu prima ediție lansată în 2010. Cum s-or fi schimbat lucrurile în acești patru ani și care sunt provocările unui organizator de competiții sportive de masă? Are legătură cu pasiunea chestia asta?
Am o legătură emoțională cu Fără Asfalt, a fost primul meu triathlon și prima dată în viața mea când am înotat în mare!
Pe 7 iunie, adică în doar câteva săptămâni, este ediția 2014, și sper să ajung! Dudu ne-a povestit și despre noutățile acestei ediții!
Să înceapă interviul! 🙂
Vineri am ajuns în sfârșit la bazin, după 3 zile. Mă mustra deja conștiința pentru timpul pierdut. Într-o zi nu am avut niciun chef, în alta mi-am uitat intenționat la birou geanta cu echipamentul de înot, ca să pot să-mi spun că n-am avut cum ajunge, și în alta n-am prea mai avut chef, din nou. E ca un fel de revoltă al ritmului pe care ți-l impune sportul. Ajungi la un moment dat să simți că te-ai sălbăticit, că timpul liber care îți rămâne îl folosești ca să continui ședințele de înot sau ca să alergi.