Știu, te lași de fumat, vrei să îți iei în sfârșit timp să scrii cartea aia, să petreci mai mult timp cu cei dragi, să salvezi pinguinii, să scapi planeta de încălzirea globală și de defrișări, să devii mai bun, să economisești, să-ți faci rost de pătrățele pe abdomen! Un plan admirabil, obiective mărețe, doar că trage aer în piept și alege două maximum, să fii sigur că eviți depresia neîmplinirilor.
Formula asta se aplică si obiectivelor tale sportive, care trebuie să își facă loc printre celelalte, în același răstimp al unei zile, în cadrul unui plan structurat. Fără a încerca să diminuez entuziasmul decizional din această perioadă vulnerabilă, fac totuși un apel la calm! și la prudență!, pe orice nivel te-ai afla în relația cu mișcarea. 🙂
Așadar, ți-ai propus ca în noul an să începi să faci mișcare. Vrei poate să scapi de ceva kilograme în plus, să fii mai flexibil și să nu te mai plângi de dureri de spate sau încheieturi ruginite, sau poate vrei să fii mai tonifiat, sau pur și simplu drumul spre inima unui bărbat la care tânjești trebuie să treacă pe la sală!
În primul rând, ești la un început de drum și contează enorm cum pășești în zona asta. Sfatul meu este să experimentezi. Încearcă, EXPERIMENTEAZĂ tot ce poți: de la nordic walking la înot, de la sala de forță la tae bo, de la pilates la alergare, de la bicicletă la tenis de câmp. Incearcă săptămânal măcar două activități sportive. Să vezi cum te simți în timp ce le practici și cu care dintre ele rezonezi cel mai bine.
După ce te-ai decis, ia-o ușor. Începe cu 2 ședințe pe săptămână. Vezi cum merge. Te simți ok cu atât? Vrei să crești orele acordate sportului? Totul este să faci lucrurile etapizat, ca să nu simți că te epuizezi și că îți pierzi interesul dar nici să faci prea puțin și să nu îți îndeplinești obiectivul. Balanța e la tine.
Ai trecut de faza de amorez, fluturii din stomac și-au luat zborul spre alte zări, ai deja jumătate de an sau poate chiar un an de alergare/înot/tenis etc., și ai intrat cu noul tău obicei într-o rutină care ți-e dragă.
Felicitări! Înseamnă că ai descoperit ce îți place, că ai fost consecvent, că te-ai ținut de plan și deja niște rezultate au apărut, poate chiar ți-ai atins obiectivul! Doar că etapa asta de platou parcă nu mai poate dura la nesfârșit, simți că trebuie să treci la un alt nivel!
Și care să fie acesta?
Nu știi.
Greșit, știi deja, 🙂 doar că trebuie să așezi puțin lucrurile în perspectivă, analizând puțin situația.
Să luăm drept exemplu alergarea. Vrei să îți îmbunătățești timpul pentru o anumită distanță? 800 de metri, 5 km, 10 km, semimaraton, maraton? Vrei să încerci un ultra?
De ce vrei asta? Ca să fii mai bun trebuie să investești mai mult timp în antrenamente. Ai acest timp? De unde îl vei lua? Din job/alte hobby-uri/activități împreună cu familia, viață socială? Care ar putea fi consecințele? Cât de mult îți dorești asta? La ce ești dispus să renunți? Unde vrei să ajungi?
Ce vrei să descoperi? De ce? În funcție de cât de ambițios este obiectivul tău, s-ar putea să ai nevoie de un coach, ca să faci lucrurile corect, nu după ureche sau testând programe de pe internet. Ai un buget pe care îl poți aloca lunar pentru asta?
Nu te hazarda. Ești într-un moment delicat, dar va trece. Trebuie să te înarmezi cu răbdare și să urmezi terapia sugerată de medic. Căci ai mers la medic, right? 😀 Află de la el următoarele: cât timp ar putea dura procesul de recuperare, ce vitamine/terapii complementare există, ce tip de mișcare ai putea face în perioada asta – plimbări? înot? aqua gym? exerciții de forță pentru anumiți mușchi?
Fără mișcare deloc în perioada asta? Nu-i nimic, folosește acest timp ca să te documentezi cu privire la recuperarea ta și să vizualizezi un nou obiectiv, adaptat situației.
Citește cărți autobiografice ale marilor sportivi; întreabă-te de ce te-ai accidentat – poate te-ai antrenat prea mult sau prea intens, poate nu ai avut un echipament potrivit, poate ai sărit etapele și ți-ai stabilit un țel nepotrivit cu pregătirea ta, poate nu ai fost suficient de atent și nu ai avut toate informațiile la tine; poate a fost doar un accident.
Acum ai timp să îți faci lecțiile și să te pregătești ca să o iei de la capăt fresh, mai documentat, și cu mai multă înțelepciune. Află tot ce se poate despre sportul pe care îl practici și stabilește-ți un obiectiv aflat în concordanță cu resursele tale. Este doar o perioadă. Te vei întoarce odihnit și motivat ca să reîncepi să te bucuri de sport.
Sigur, alături de toate celelalte sfaturi motivaționale precum „iubește-te pe tine însuți necondiționat” și „mănâncă avocado la micul dejun”, ar fi ceva demn de menționat, totuși: când vei descoperi ceea ce iubești să faci, vei avea și motivația necesară; îți mai trebuie doar documentare și înțelepciune, și chiar sprijin specializat, cât să faci ceea ce îți place într-un mod corect.
Baftă! 🙂
p.s. articolul nostru a apărut și în Ziarul de Weekend România Liberă (în print), precum și pe România Liberă online, aici.