Obiectivele mele sportive în 2019
(C) Larisa Balta
În primul rând trebuie să spun: sunt foarte motivată de acest titlu! :)))
Însuși faptul că a venit vremea, din nou, să am și eu un obiectiv sportiv, ba chiar mai multe, schimbă felul în care privesc afară, pe geam. Viața e brusc mult mai interesantă. Ăsta este efectul ideii de competiție sportivă în cazul meu. Și mai sunt multe altele.
Anul trecut, înainte să o nasc pe fetița mea, m-am agățat de o competiție sportivă ca să îmi spun că o să trec peste spaima unei intervenții chirurgicale – am oroare de înghițit pastile, de operație ce să mai zic? Apoi ca să trec de ideea că sunt încartiruită pentru măcar jumătate de an într-o locuință.
Am început să alerg mult prea repede după operație, din disperarea de a nu uita că am libertate, chiar dacă sunt o mămică de bebeluș, și bună parte din ce fac de dimineață până a două zi dimineață este pentru el.
După două luni de la naștere m-am așezat la startul unei curse de trail de 10 km, cu o mică diferență de nivel. Care s-a simțit de parcă am urcat Everestul în alergare. Dar să fiu din nou, eu cu mine, pe poteca unei păduri, alături de alți concurenți, în alergare, m-a făcut să mă simt… normală; din nou.
Povestea cursei e aici:
https://adrenallina.ro/maratonul-olteniei-categoria-10-km-trail-cu-diferența-de-nivel-și-bebeluș/
Experiența acestui capitol răvășitor din punct de vedere fizic și afectiv, care este mămicia, înseamnă pentru un timp cu totul altceva decât știai despre tine și viața ta – te dă peste cap. Ar trebui vorbit mai mult despre asta și e nevoie de spart multe prejudecăți cu privire la ceea ce “trebuie” să fie o femeie, proaspătă mămică – în general, ea “ar trebui să fie” mămica bebelușului pe care l-a născut și… cam atât. Despre transformările emoționale pe care le traversează odată cu această uriașă schimbare, cum ar trebui ele abordate (și uneori tratate din punct de vedere medical) se vorbește mai puțin.
Așa că am avut nevoie de obiective sportive. Și le-am adaptat la situație: la faptul că alăptez cam la 3 ore, la programul de somn și masă al bebelușului, la munca mea în agenție (care a fost la un nivel mai redus dar neîntreruptă), la programul soțului meu, cu care împart toate responsabilitățile, și la tot ce mai apare zilnic, într-o viață de om.
Apoi a venit și obiectivul sportiv calat pe aceste coordonate: un maraton de înot. Triatlonul este exclus: înseamnă trei sporturi cu cel puțin 2 antrenamente de căciulă pe săptămână…
Citeste si: https://adrenallina.ro/cum-te-ajuta-bebelusul-la-triatlon/
Am decis să rămân anul asta fidelă unui singur sport, la care pot ajunge ușor la antrenamente și nici nu e nevoie de mai mult de o ora jumătate, două din timpul meu. Sigur, e ușor nebunesc ce mi-am propus, dar am vrut să aleg o distanță care să mă pună în mișcare; să mă sperie; să mă provoace. Iar câțiva kilometri de înot în mare se califică.
Sigur, în acest moment situația este asta: mai am mai puțin de o lună până la concurs și nu sunt pregătită. Am trei săptămâni de când efectiv nu am reușit să ajung la bazin + o întindere de ligament de la fotbal (INCREDIBIL, CITEȘTE AICI!!! O MĂMICĂ JOACĂ FOTBAL?!!??) în timp ce stăteam în poartă (se pare că este posibil să te accidentezi în timp ce STAI în poartă) + o groază de proiecte în agenție, deplasări în țară…
Nu știu ce va fi la startul acestei curse, sunt terifiată în cel mai pur înțeles al termenului. Să nu uităm că eu în continuare am panică de ape deschise. Am fost în vacanță de Paște în Thassos, hotărâtă să cuceresc Marea Egee și să rup cu antrenamentele de înot. M-am cărat degeaba cu 2 neoprene după mine: era pur și simplu prea rrrece apă aia ca să întru în ea.
Și sunt terifiată. Zilele se scurg și eu va trebui să mă așez la start. Vom vedea ce va fi. Dar ideea că există o strategie de abordare – așa șubredă cum e ea :)) – mă motivează să… orice; în fiecare zi.
Poate cel mai greu aspect al unei vieți care include un program de sport și un bebeluș este că trebuie să înveți să o iei mereu de la capăt. Să gestionezi pașii înapoi – acele setbacks. Săptămânile pierdute pentru că: bebe răcește (asta înseamnă că are nevoie și mai mult de atenția ta, vrea la sân mai mult, tu oricum ești cu gândul doar la el și nu te poți concentra major pe alte chestii) sau soțul are o perioadă mai intensă la job sau e plecat în deplasare (dacă nu ai bonă, bunică sau alt ajutor, asta înseamnă că timpul tău liber cam dispare- deci nu mai poți ieși la antrenamente).
Să o iei mereu de la capăt – exersezi tot timpul asta. De exemplu să vezi că ai reușit în sfârșit să scapi de 4 kilograme pentru ca apoi să te întorci din Thassos și să vezi că 2 le-ai pus deja la loc :)).
Să te uiți pe antrenamentele de pe ceasul gps și să vezi că începi să crești și apoi să vină ceva și să nu mai ajungi la bazin o săptămână… două. Și s-o iei de la capăt. Mereu de la capăt. E și asta o metaforă a vieții, cred.
de pe la antrenamente
Ce alte obiective am anul ăsta: vreau să fac câteva semimaratoane pe trail, în zone mișto din țară, unde nu am mai fost (any ideas?) și… și….TREBUIE să ajung la un maraton de mountainbike. Pur și simplu sufăr după bicicletă, este somatic deja. Ar trebui să fie o cursă care să nu dureze mai mult de 4 ore maximum (insemnand ca am zero antrenament pe bici, dei probabil sub 40 km si diferenta de nivel micuta), așa că voi alege cursele și distanțele și în funcție de asta. Va aștept cu sugestii – dacă ați fost la concursuri în zone faine de la noi; aș vrea să încerc curse mai micuțe și insolite, nu neapărat consacrate.
Mă uit pe geam și văd că astăzi e soare. Nici săptămâna asta nu voi ajunge la bazin: întinderea de ligament, soțul în deplasare… Începând de săptămâna viitoare ar trebui să recuperez tot. 😀 Pare imposibil. Pe 16 iunie e cursa. A doua zi e ziua mea. 😀 Oricum va fi, va fi interesant. Nu îndrăznesc să mă uit pe prognoza meteo: știu că dacă marea e agitată va fi complicat să îmi depășesc panica de apă. E gălăgie în capul meu. Dar tremurul asta înainte de o cursa grea… întrebările, fricile, mobilizarea, așteptarea – e tot ce îmi doresc să trăiesc mereu.
Va țin la curent! 😀
Text în cadrul campaniei #letsdoitMAMA, powered by Anca Bucur, sportiv Herbalife: multiplă campionă mondială în fitness, Anca se pregătește să participe la un nou Campionat Mondial.
Este proaspătă mămică, bebelușul ei are câteva luni, dar asta nu o oprește să lupte pentru visul ei.
10 lucruri pe care nu le știai despre Peres Jepchirchir, cea care a spart recordul mondial la semimaraton
Peres Jepchirchir (23 de ani) a doborât zilele trecute recordul mondial pe distanța de semimaraton, îmbunătățind cu 3 secunde vechea performanță, deținută tot de o kenyancă, compatrioata sa Florence Jebet Kiplagat.
Peres este noua campioană mondială la semimaraton, cu timpul de 1 oră, 5 minute și 6 secunde, record stabilit vineri, 10 februarie, la Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite).
Peres Jepchirchir, aproape de un finish istoric (c) Citizen tv
Peres Jepchirchir a îmbunătățit și recordul lumii la 20 km, cu timpul de 1h 01min. 40sec., fiind mai rapidă cu 14 secunde decât vechea deținătoare a recordului, aceeași Florence Jebet Kiplagat.
Am strâns pentru voi câteva informații inedite despre Peres Jepchirchir, iată 10 lucruri interesante despre performer, pe care este posibil să nu le fi știut:
(c) athleticsweekly.com
1. Pe când era în școală alerga pe pistă. Cea care a inspirat-o atunci a fost kenyanca Mary Keitany, care atunci era campioană mondială la semimaraton (cu timpul de 1:05:50);
2. Peres a început să participe la curse cu distanțe de 10 km, câștigând câteva competiții în Africa de Sud;
3. În 2014 a început să participe la curse de cross country și odată cu asta bifează primul rezultat important la nivel național, în țara sa natală, Kenya: locul 2 la Campionatele Nationale de Cross Country;
4. Începe apoi să se remarce și la competiții europene, pe distanța de semimaraton și 10 k. Câștigă în 2015 Prague Grand Prix, pe distanța de 10 k, cu timpul de 30 minute și 55 de secunde, al doilea cel mai bun timp al sezonului, la nivel mondial, pe această distanță;
5. La doar o săptămână după ce a setat un nou record mondial, vineri, săptămâna trecută, pe 10 februarie, prăbușindu-se efectiv la linia de finish, Peres va participa la o cursă de maraton. Sportiva nu a anuntat care anume va fi aceasta, dar vom afla curand, cursa urmând să aibă loc în acest weekend;
6. La finalul anului trecut a suferit de pneumonie timp de 2 luni de zile, dar asta nu a împiedicat-o să facă istorie în semimaraton;
7. Cu cât a alergat în medie pe kilometru în cursa de record mondial: cu aproximativ 3 minute și 05 secunde per kilometru;
8. Atleta se pregătește și de Campionatele Mondiale de Cross Country care vor avea loc luna viitoare, în Uganda. Mai întâi trebuie să treacă de calificări, pentru a face parte din echipa Kenyei;
9. Peres a copilarit la o ferma, alaturi de familia ei. A spus într-un interviu că performanțele sale au legătură și cu faptul că a consumat mereu mâncare foarte sănătoasă;
10. A declarat că nu s-a gândit niciodată că va deveni un star. Dar s-a gândit întotdeauna că își dorește un record mondial.
Aici puteți urmări cursa:
Se apropie semimaratonul Pe Argeș în Jos!
Se apropie cu paşi repezi luna decembrie şi s-au deschis înscrierile pentru conpetiția de alergare Pe Argeş în Jos, de la Piteşti. Concursul se află la a III-a ediție și va avea loc duminică, 18 decembrie.
Semimaraton „Pe Argeş în Jos” este un eveniment sportiv de agrement care incurajeaza mişcarea în aer liber şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
Vor fi 3 probe: semimaraton, cros – 14 km si cros – 7 km, şi cu un traseu ce parcurge aleile parcurilor Ştrand şi Lunca Argeşului.
Pentru toate detaliile referitoare la concurs și pentru înscrieri sunt detalii la www.PeArgesInJos.ro si la evenimentul de pe Facebook https://www.facebook.com/events/1319356984763510/
Ingrid Mutter: “Eu trăiesc cu ideea că e imposibil să eșuez”
Este alergătoarea de trail a momentului în România și începe să se impună și în circuitul internațional. Anul acesta a fost anul ei, a reușit câteva performanțe uimitoare, câștigând Bellagio Skyrace (27km, +1.840m diferență de nivel, din circuitul Skyrunner Series Italia și celebra Giir di Mont, cursă de skyrunning – 32km +2.400m diferență de nivel, parte din La Sportiva Mountain Running Cup.
Dar cine este Ingrid Mutter? Am vrut să aflăm mai multe despre ea și planurile de viitor în alergare, așa că am întrebat-o.
Iată ce am aflat:
Adrenallina: Cine este Ingrid Mutter? 🙂 Spune-ne câteva lucruri definitorii despre tine, pentru cei care nu te cunosc.
Ingrid Mutter: Am 24 de ani și sunt studentă în anul 5 la Medicină la UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca. Sunt alergătoare montană, legitimată la CSM Cluj-Napoca; la cursele din afară alerg pentru Valetudo Skyrunning Italia și fac parte din echipa CompresSport România.
Am ca hobby-uri alergatul, mersul pe munte, pe bicicletă, schiul și călătoriile. Sunt genul de om care pur si simplu nu poate sta în casă 🙂
(c) Maraton 7500
Povesteşte-mi cum ai început să alergi şi cum ai ajuns la maratoane montane.
Am început să alerg chiar de 1 martie 2012, cu Cătălina Serbu, o amică ce mi-a devenit cea mai bună prietenă. Era anul în care învățam ca să intru la Medicină și nu prea aveam alte activități în afară de asta; toți prietenii mei intraseră la facultate, plecaseră din Brașov și simțeam nevoia să mai ies, simțeam nevoia să fac sport.
Cătălina alerga dinainte și m-am bucurat că, deși nu mă cunoștea foarte bine, a acceptat să ieșim la alergat împreună și de atunci am început să alerg zilnic. Eram hotărâtă să îmi schimb viața, sport am mai făcut în copilarie, dar, în timpul liceului, cam din clasa a 10-a am cam neglijat sportul, deși îmi plăcea foarte mult, mai ales mersul pe munte.
Ce sport ai practicat în copilărie?
Tenis 3 ani si jumătate, iar apoi Ashihara Karate pana în clasa a 9-a, când nu am mai făcut sport, însă continuam să merg pe munte și la schi.
Apoi a apărut ideea de concurs…
De când am început să alerg viața mea s-a schimbat, alergam pentru mine, pentru că mă simțeam bine să fac asta. La concursuri am început să particip din 2013, întâi la crosuri, apoi și la curse de alergare montană.
La ultramaratoane încă nu am ajuns, nu am alergat niciodată mai mult de un maraton și nici nu cred ca o voi face prea curând. Nu mă atrage deloc ideea unui ultramaraton, în următorii 10 ani, clar nu. Cât încă mai am viteză, nici nu vreau să mă gândesc la distanțe mai lungi, mie și 30 de km încă mi se par mulți, iar maratonul deja e ceva foarte lung pentru mine. Poate pe la 35-40 de ani voi începe să mă gândesc și la astfel de curse 🙂
Care crezi că sunt cursele cele mai interesante din România pe alergare montană?
Mie imi place foarte mult Retezat Skyrace, este o cursă foarte grea dar extrem de frumoasă. Și Eco Marathon-ul are farmecul lui, deși în fiecare an îmi promit că nu mai alerg maratonul, iar când se pornesc înscrierile, evident că nu merg la Moeciu ca să alerg doar prima buclă, doar bucla a 3-a face totul, nu?
Și nu în ultimul rând Maraton Piatra Craiului, pe care însă nu l-am alergat în cursă niciodată, dar am alergat pe traseu, am fost spectator, intr-un an și voluntar și este foarte frumos, iar atmosfera e una aparte.
arhiva personala
Cum se desfăşoară o zi obişnuită de-a ta?
Depinde, dacă e vacanță sau nu, dacă sunt în timpul facultății sau în sesiune, dar în mod sigur ies la alergat în fiecare zi. Am și zile în care fac pauză de la alergat, dar atunci fac altceva, de exemplu bicicletă, mers pe munte sau schi. Fără mișcare clar nu rezist.
Anul acesta a fost unul extrem de bun pentru tine, atât pe plan naţional, cât mai ales internaţional, ai câștigat curse importante. Cum ai reuşit aceste performanţe?
Aș vrea să zic că m-am antrenat cu cap, dar nu prea e cazul, poate ca am fost un pic mai organizată în ceea ce privește antrenamentele față de anul trecut.
Ceea ce a fost cel mai important pentru mine (și a fost și momentul în care am avut un salt foarte mare) a fost faptul că mi-am tratat anemia.
Eram anemică, nu știam asta și mă antrenam așa până să îmi fac analizele. Ajunsesem să am hemoglobina 9,7 ceea ce e foarte puțin. Dar asta a fost în cazul meu, de aceea nu am putut progresa în 2015 și orice făceam nu funcționa, nu reușeam să progresez nicicum, ba chiar am avut momente de regres și nu înțelegeam de ce, nu îmi puteam da seama unde greșesc.
(c) Rosetta Skyrace
Cum anume te-ai antrenat diferit anul acesta? Cum te antrenezi acum pe frig?
Nu am un plan de antrenament anume, în afară de faptul că lunea mereu o las să fie o zi ușoară și sâmbăta sau duminica fac o alergare mai lungă și cam atât. Mai am zile in care fac și viteză, tempouri, dar contează foarte mult și cum mă simt în ziua respectivă, dacă simt că nu merge și văd că nu sunt în stare să fac un antrenament mai greu, nu îl fac și gata.
Am un singur antrenament pe zi, uneori mai fac si forță. Ca sfaturi, foarte mult am învățat de la Gyorgy Szabolcs și de la antrenorii mei de la CSM Cluj – Sergiu și Cristina Dascăl. Pe frig mă antrenez la fel ca pe căldură, doar că mă îmbrac mai gros. Nu cred că aș putea să alerg pe bandă, nu aș rezista psihic și nici nu îmi place. Se poate alerga afară pe orice fel de vreme.
Care este performanţa la care ţii foarte mult, cea care contează cel mai mult pentru tine?
Giir di Mont în mod sigur, a fost o victorie total neașteptată. Îmi doream foarte mult să vin în primele 5, dar nu am visat nicio clipă că voi câstiga această cursă.
La începutul anului nu am visat nici măcar că voi participa la această cursă, nici vorbă de victorie. Giir di Mont a însemnat pentru mine foarte mult, de când am început să alerg pe munte mă tot uitam pe YouTube la filmulețe despre cursele mari din afară, îmi doream să ajung acolo, știam că se poate, vedeam la Ionuț Zincă, la Gyorgy Szabolcs, la Denisa Dragomir.
Faptul că am câștigat mi-a dat mai multă încredere în mine, m-a motivat mult mai mult. Sincer mi-au trebuit câteva zile să îmi dau seama că eu chiar am câștigat, nu pot să descriu exact ce am simțit în momentul acela, dar a fost o cursă incredibilă de la început până la sfârșit.
(c) arhiva personala: Giir Di Mont, alaturi de alti 3 romani pe podium: Denisa Dragomir, loc 2 general feminin, Andrei Preda, loc 3 categorie de varsta, masculin și Gyorgy Szabolcs, loc 3 la general masculin
Te simţi altfel la o cursă internaţională faţă de una din circuitul intern?
Este puțin diferit la cursele din afară, ceea ce mie mi se pare cel mai important sunt spectatorii de pe traseu. La cursele mari sunt foarte foarte mulți oameni peste tot, în vârf de munte, pe poteci, este incredibil câtă forță îți pot da oamenii care te încurajează.
Și la noi sunt curse mari care sunt foarte bine organizate, nimic de reproșat în această privință, însă lumea care nu aleargă nu prea conștientizează încă ce înseamnă și nici nu îi prea interesează, o să mai treacă ceva timp.
În afară, în Italia, că momentan doar acolo am alergat, e cu totul altă cultură. Pe de altă parte, la noi în țară alergi înconjurat de prieteni, toată lumea cunoaște pe toată lumea și din punctul ăsta de vedere e foarte frumos la cursele de la noi.
Ce sporturi alternative practici, pentru a susţine ultrarunningul?
Pentru a-mi susține alergarea merg cu bicicleta, merg pe munte, merg la sală, mai și înot dacă trebuie (nu îmi place foarte mult apa), iarna mai merg la schi, deși nu sunt foarte bună la asta.
Anul acesta îmi doresc să încerc ceva nou, și anume schiul de tură, am fost de cinci ori pe schiuri de tură anul trecut și mi-a plăcut foarte mult, așa că iarna asta îmi voi cumpăra schiuri de tură.
Ce planuri de viitor ai?
Să alerg în continuare, să văd lumea (îmi place foarte mult să călătoresc) și să particip la circuitul mondial de Skyrunning, dar pentru a avea rezultate bune și acolo trebuie să mă mai antrenez. A, da, și să termin Medicina, mai am anul ăsta și încă unul. În rest, nu mi-am făcut planul pentru anul viitor, depinde foarte mult și de cum va decurge pregătirea de iarnă și în funcție de asta îmi voi alege și cursele la care voi merge.
Care consideri că este elementul cel mai important, de care oricine ar trebui să ţină cont pentru a avea succes?
Să aibă încredere în sine, indiferent de ceea ce zic sau cred alții și să fie perseverent/ă. Atâta timp cât crezi că se poate și muncești pentru a-ți atinge scopul, poți face orice.
Ce ai face dacă ai avea garanţia că este imposibil să eşuezi?
Eu încă trăiesc cu ideea că e imposibil să eșuez. Părerea mea e că fiecare trebuie să creadă asta, atunci când te gândești la eșec înainte să încerci ceva, nu vei realiza nimic.
Desigur, nu întotdeauna îți ies lucrurile așa cum vrei, mai și cazi, dar atunci trebuie să ai puterea să te ridici, să vezi ce ai făcut greșit, ce trebuie să schimbi și să mergi mai departe. Să îți fixezi un scop și să nu te lași până nu îl atingi. Dar asta cred eu, fiecare face cum vrea, poate că unii m-ar contrazice și mi-ar zice că viața nu-i chiar așa roz.
Doar că, cel puțin până acum, la mine așa a fost: mi-am dorit ceva și am găsit o cale de a obține ceea ce am vrut.
(c) fabiomenblog, Zacup Skyrunning,, 2016
Maratonul București – ce străzi și artere din București sunt închise traficului și deschise alergării
Weekendul acesta, pe 8-9 octombrie 2016 are loc o nouă ediție a Raiffeisen Bank Maratonul București, cu punctul de Start/Sosire în Piața Constituției.
Ediția 2016 se desfășoară pe un traseu stradal securizat și închis circulației auto pe o distanță de 33 km.
Traficul va fi închis sâmbătă, 8 octombrie între orele 06.30-14.30 pe bd. Unirii, pe ambele sensuri, între Piața Constituției și Bd I.C. Brătianu și pe bretelele adiacente Pieței Constituției pentru desfășurarea competiților Curselor Copiilor UNIQA Asigurări, iar duminică, 9 octombrie, circulația auto este restricționată între orele 06.30-17.00 pe traseele menționate mai jos:
Startul curselor competitive-Maraton, Semimaraton Volkswagen, Maraton Ștafetă Vodafone (42,195km, 21,197km, 4X10,5km)– este duminica 9 octombrie, ora 9,30, Piața Constituției.
Traseul acestora este:
Start în Piața Constituției (Bd. Libertăţii) – Piaţa Francofoniei – dreapta, pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Arsenalului – dreapta, pe Str. Izvor – stânga, pe Str. B.P. Hasdeu – dreapta, pe Splaiul Independenţei – dreapta, pe Bd. Libertăţii – stânga, pe Bd. Naţiunile Unite – dreapta, pe Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – dreapta, către Bd. Unirii – stânga, pe lângă Fântâna Mare – stânga, pe Bd. I.C Brătianu-stânga, pe Str. Halelor – Splaiul Independenţei – dreapta, pe Calea Victoriei – dreapta, pe Bd. Dacia, întoarcere înainte de Piața Romană, dreapta pe Calea Victoriei-până la intersecția cu Str Sevastopol, întoarcere pe Calea Victoriei – dreapta, pe Str. Ştirbei Vodă – stânga, pe Str. Ion Câmpineanu – dreapta, pe Calea Victoriei – dreapta, pe Splaiul Independenţei – Piaţa Operei – dreapta, pe Bd. Regina Elisabeta – la Cercul Militar Naţional, întoarcere pe Bd. Regina Elisabeta – Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – Pod Eroilor – trecere pe celălalt sens al Splaiului Independenţei – Pod Izvor – dreapta, pe Bd. Libertăţii – dreapta, pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Arsenalului – stânga, către Şos. Panduri – dreapta, pe Şos. Panduri – la intersecţia cu Str. Prof. Dr. Francisc Iosif Rainer, întoarcere pe celălalt sens al Şos. Panduri – la intersecţia cu Calea 13 Septembrie, continuare pe Bd. Tudor Vladimirescu – la intersecţia cu Calea Rahovei, întoarcere pe celălalt sens al Bd. Tudor Vladimirescu – dreapta pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Francofoniei – dreapta pe Bd. Libertăţii – la Piaţa Regina Maria, întoarcere pe Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – dreapta, pe Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Piaţa Alba Iulia – dreapta, pe Bd. Burebista – la intersecţia cu Str. Popa Stoica Fărcaş, întoarcere pe Bd. Burebista – Piaţa Alba Iulia – dreapta, pe Bd. Decebal – Piaţa Muncii – Bd. Basarabia – la intersecţia cu Bd. Chişinău, întoarcere pe Bd. Basarabia – dreapta, în parcul Arenei Naţionale – tur exterior Arena Naţională – la ieşirea din parc, dreapta, pe Bd. Basarabia – Piaţa Alba Iulia – Piaţa Unirii – dreapta, pe Bd. I.C. Brătianu- stânga, pe Str. Halelor – Splaiul Independenţei, până la Piaţa Operei – la Piaţa Operei, întoarcere pe celălalt sens al Splaiului Independenţei – dreapta, pe Bd. Libertăţii – Sosire în Piaţa Constituţiei.
Punctele de predare/primire a ștafetei se va face în următoarele puncte: Șos. Panduri intersecție cu Str. Rainer, Calea Victoriei, vizavi de Muzeul Național de Artă, în zona Stadionului Național Arena.
Cursele Teen’s Race și Cursa Populară Ciuc Radler (3,6 km) iau startul duminică 9 octombrie, din Piața Constituției, la ora 8,28, respectiv 08,30 pe traseul: Bd. Libertății, Calea 13 Septembrie, strada Izvor, strada Hașdeu, Splaiul Independenței,Bd Libertății.
În intervalele orare mai sus menționate, liniile de transport în comun care trec pe aceste trasee vor fi deviate.
Harta traseelor competiților poate fi vizualizată pe http://bucharest-marathon.com/traseu/
Ne vedem în weekend! 🙂
Ciucaș X3. Jurnal de alergător montan diletant. Prima filă.
de Eliza Frâncu
Ciucaș X3. N-am stat prea mult pe gânduri să aleg proba de maraton din cele trei (semimaraton, maraton și ultramaraton). După ce făcusem un singur semimaraton la Măcin (primul și singurul meu trail), am considerat că trebuie să evoluez.
Mi se tot spusese că Ciucaș e o cursă montană accesibilă și celor mai puțin obișnuiți cu muntele, așa cum sunt eu. Pregătire înainte de cursă: o oră, poate o oră și jumătate petrecută în Cheile Dobrogei, să se obișnuiască nițel piciorul cu pietrele și inima cu diferența de nivel. Deci, s-o recunoaștem: echivalent cu zero. Sau pe acolo.
Cu o zi înainte, la ridicarea kiturilor, prietena cu care venisem din Constanța îmi arată de jos cel mai înalt vârf din jur. “Uite, mâine pe vremea asta o să fim acolo”. “Fix pe vârf?”. “Da. Fix pe vârf, traseul de maraton arată clar că pe acolo se ajunge”. Mă apucă panica de-a dreptul. Una suplimentară, căci ajunsesem deja acolo cu alte două mari temeri.
Prima: să nu-mi sucesc ori rup ceva și să îmi petrec vacanța de după îmbrăcată frumos în alb (de ghips )și a doua – să nu ratez marcajele și să rămân singură pe munte. Curând aveam să aflu că, dacă prima era justificată (pentru un alergător de beton și nisip), a doua trebuia să fie cea mai mică dintre grijile mele. Traseul nu era doar excelent marcat, dar mai erau și sute de oameni pe traseu, de era imposibil să rămâi singur.
Ca de obicei înainte de concurs, nu am dormit. Nu știu când sau dacă voi scăpa vreodată de emoții. La 10 dimineața, când lumea de la semi și maraton a luat startul, eu eram trează deja de nouă ore, așa că trecuse jumătate de zi pentru mine. Venisem la start cu un rucsac-farmacie: nurofen, no spa, anticârcel, magneziu, calciu, glucoză, geluri, batoane. “Să fie, dom’le”.
Batem pasul pe loc. Sute de oameni. Bat și tobele. Tot mai rapid. Ni se pun niște motivaționale muzicale. Rammstein. Și începe să-mi fiarbă sângele. “Ce caut eu printre competenții ăștia? Nu sunt în toate mințile”. Start.
După ceva mai mult de un kilometru, intrăm în pădure. Urcuș moderat. Din ce în ce mai abrupt. Toți o lasă la pas. Zeci de călcături aiurea pe lemne și pământ reavăn. Deși gâfâiam ca o locomotivă, aveam încă impresia că țin pasul. Am refuzat de la bun început ideea de a lua cu mine bețe de trekking. “Mai mult m-ar încurca”. N-o să știu niciodată. Mulți, foarte mulți kilometri prin pădure. Nimic de zis, frumos, dar nu când faci atâta efort la fiecare pas. Curând, în capul meu rămăsese un singur gând. Măcar zece kilometri om fi făcut? Nimeni pe lângă mine nu avea ceas.
De pe drumul prin pădure, intrăm într-o ravenă. Și mai toți cei de pe lângă mine icnesc și se plâng că li se înfundă picioarele în nisipul și pietrișul de pe fundul fostei albii de râu. La mine, e pe dos. În sfârșit, mă simt bine. Mă simt ca acasă, pe malul mării. Prind curaj, încep să conversez, să zâmbesc.
Locul e fabulos, cu pereți stâncoși care încep să se apropie și să ne strângă. Mă tot gândesc dacă să mă opresc și să fac niște poze. Prea târziu. Albia începe să urce, tot mai abrupt. Se termină cu nisipul, ajungem din nou la drum prin pădure. Alți kilometri, urcare și iar urcare.
Ieșim în sfârșit din pădure și dăm de pajiște. De aici, am impresia că nu mai pot face un pas sub soarele unei zile de septembrie toride.
“Om fi trecut de jumătate? Măcar să se fi făcut 20”. Încă un pas, încă doi. Încerc să mă gândesc pe unde voi merge în concediu, ce locuri incredibile voi vedea. Să mă refugiez din fața durerii fizice. Și funcționează. De departe, văd Cabana Ciucaș. “Aha. Deci am trecut de mult de kilometrul 20. Cabana e la km 23!”
Ajungem la Cabana Ciucaș și voluntarul îmi spune: “După hidratare, o iei în dreapta, începe urcarea spre vârf. Nu mai e mult, la întoarcere vei avea deja 29 de km”. Învățasem totuși până acolo că trebuie să te bucuri de încurajările astea, dar să le iei cu penseta. Era suficient să te uiți în sus, la colții de stâncă golași și știai că greul abia de acolo începea. Nu am stat deloc la punctul de hidratare.
Nu că n-aș fi avut nevoie ori că nu mi-aș fi dorit mai mult decât orice în momentul ăla. Nu m-am oprit de teamă că, dacă aș fi stat, fie și un minut, m-ar fi părăsit puterile și curajul. “La întoarcere”. N-a fost o decizie prea inteligentă.
A urmat un ocol în jurul cabanei (ocol care includea vârful!) de 6 km. Cât 60 de kilometri. Fără să-mi dau seama, mă deshidratasem. Uitasem să mai beau apă pentru că mă concentram să pun corect fiecare pas pe pietre și să ocolesc turiștii care încercau și ei să escaladeze spre vârf. Din fericire, am dat peste oameni politicoși care ne vedeau încrâncenați și cu numere de concurs și nu doar că se trăgeau ca să putem trece, dar ne și aplaudau și încurajau.
Gata. Vârful Ciucaș. 1954. Inima mea îi resimțea de parcă escaladase Everestul. “În stânga pentru coborâre”, îmi spunea voluntarul din vârf. Căci eu tot dădeam s-o iau în dreapta , deși vedeam clar marcajul.
“Știu, dar stai să nimeresc cărarea”. De deshidratare, apăruseră probleme cu echilibrul și direcția. Până la cabană, drumul (altul, nu cel pe care venisem) trebuia să fie coborâre. Teoretic. Practic, a fost coborâre tehnică (adică foarte dificilă) alternate cu alte urcări! Mă simțeam trișată. Cum să cobori din vârf și să ai parte…tot de urcare?!?
Când am ajuns din nou la cabană, parcă îl apucasem pe Dumnezeu de-un picior. “Fie ce-o fi, aici stau două, trei minute”. Am încercat să iau niște sticksuri și o bucățică de cașcaval și mi-am dat seama că până și asta devenise o sarcină dificilă: aveam mâinile atât de umflate, că a trebuit să pun mâncarea în căușul palmei, căci de apucat cu degetele nu puteam. Am stat pe iarbă câteva minute. Nu știu dacă 2 minute, cum voiam, sau 10, dar aveam nevoie de un moment de respiro. Mai aveam încă 9 km și “baterie” undeva pe la 1%.
Târâș-grăpiș, m-am urnit din nou, amăgindu-mă că “gata, de aici doar coborâre”. Aiurea. La un moment dat, tot m-am pomenit în fața Muntelui Roșu. Am văzut panta, m-am oprit o secundă și am pus decibeli pe urletul din minte. “Haide, măi. Pe bune?!?!” Au început să râdă cei din spate, au început să râdă și cei din față.
Îmi zvâcnea tot corpul, pe coborâre devenise încă și mai chinuitor decât pe urcare, căci degetele mari îmi izbeau dureros vârful pantofului și îmi dădeau impresia că la următorul pas o s-o iau de-a dura. “Oare am intrat pe ultimul kilometru?” În sfârșit, panta lungă de la finish. Părea că mai sunt trei oameni pe acolo.
“Fir-ar să fie, am ajuns printre ultimii”. Cu vreo 50 de metri înainte de finish, îmi dau seama că organizatorul trebuie să citească numărul de concurs. Pe care eu îl aveam pe rucsac. Așa că intru pe poarta de finish…cu spatele. O văd la câțiva metri pe prietena din Constanța așteptându-mă cu un zâmbet larg și mă prăbușesc pe iarbă.
Mă pocnesc lacrimile de durere. “Tu de când mă aștepți, când ai ajuns?” “Acum o oră jumate. Am făcut cinci ore și jumătate”. Din plâns, o dau în râs. Asta însemna că eu făcusem șapte ore. ȘAPTE.
Și totuși…Dincolo de toate problemele provenite din lipsa mea de experiență în ale alergărilor montane, a fost un traseu superb din toate punctele de vedere. Peisaje, oameni, experiențe.
Organizarea a fost excelentă, punctele de alimentare – bine aprovizionate, traseul excelent marcat, iar voluntarii drăguți și săritori. În plus, oamenii, toți oamenii pe care i-am întâlnit pe traseu, au fost tare simpatici. M-am simțit între prieteni. În cele din urmă, mi-am atins scopul.
Am terminat întreagă un maraton montan. Singura daună: unghiile mari de la picioare. Așa că o să revin. Și anul viitor promit să scot ceva mai puțin de șapte ore! 🙂
Provocările sportive – de ce să participi și cum te schimbă asta
Motivele pentru care alegem să participăm la o competiţie/provocare sportivă, oricare ar fi ea, sunt diverse: vrem să ne distrăm, vrem să fim alături de prieteni şi să petrecem timp împreună, vrem să încercăm o experienţă nouă, să ne depăşim limitele, să avem o viaţă sănătoasă. Fiecare are motivaţia lui, acolo, la linia de start.
Ce nu ştim însă este cum anume ne influenţează asta suplimentar, în viața de zi cu zi şi care sunt beneficiile cu care ne îmbogăţeşte o… simplă participare la o cursă/competiţie/provocare sportivă.
Iată câteva:
- ne face să învăţăm lucruri într-un ritm mult mai rapid şi să performăm la un nivel superior, în toate celelalte domenii ale vieţii;
- ne învaţă să dăm totul, să depunem efort maximum pentru a reuşi ceva, orice ne propunem;
- ne ajută să administrăm mai bine stresul, nervii, emoţiile negative;
- ne învaţă să ne asumăm riscuri;
- învăţăm să facem faţă lucrurilor care sunt în afara zonei noastre de comfort;
- începem să ne obişnuim cu setarea unui obiectiv şi urmarea unui plan concret pentru a-l atinge.
Cât de importantă este dezvoltarea acestor abilităţi pentru a ne descurca mai bine în viaţă, nu e aşa? O participare la o cursă/competiţie nu este doar asta, provocările sportive ne influenţează pozitiv în toate aspectele vieţii noastre, personale şi profesionale.
Vă propunem câteva mişcări de masă, competiţii sau provocări la care va puteţi gândi şi voi să participaţi sau măcar să luaţi în calcul o eventuală participare, ca să simţiţi pe pielea voastră beneficiile.
Fie că au avut un caracter caritabil, fie că s-a dorit a fi o formă de a pune oamenii în mişcare şi de a-i face să interacţioneze, să se distreze şi să se simtă bine şi să facă sport, aceste întreceri s-au transformat din simple provocări în adevărate fenomene de masă.
Iată câteva dintre ele:
TriChallenge Mamaia
TriChallenge Mamaia s-a transformat treptat într-un fenomen de masă şi este cel mai mare triatlon din Europa de Est!
Pe 10 septembrie 2016, Mamaia va fi gazda TriChallenge Mamaia 2017, triatlon ajuns la a 8-a ediţie. Staţiunea îmbracă hainele sport şi primeşte în centrul ei cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est şi Balcani.
Lacul Siutghiol, Bulevardul Mamaia (din Năvodari până la Aqua Magic), parcarea de la Rex, promenadă şi plajă, toate vor fi însufleţite de peste 1500 de participanţi care vor înota, vor pedala şi vor alerga.
TriChallenge se va desfăşura şi anul acesta sub formă unui festival, având trei componente:
Competiţia dedicată amatorilor şi sportivilor profesionişti la Super Liga
TriKids – aquatlon şi duatlon pentru copii
Crosul de seară – “Beach Run”
(c) Trichallenge Mamaia
Fotbaliştii celebri acceptă provocări
Cea mai recentă idee de competiţie şi provocare sportivă îi are în plan pe unul dintre primii membri ai echipei Pokerstars, Ronaldo, şi pe Neymar Jr, care în cadrul campaniei #RaiseIt îşi trimit unul celuilat diverse provocări, precum într-o partidă de poker, ridicând miza din ce în ce mai mult.
Până în acest moment această competiţie are peste 20 de milioane de vizualizări, protagoniştii reuşind să-şi implice în această provocare şi fanii, care îşi susţin cu frenezie favoritul.
Aceştia îşi etalează tehnica, jonglând cu mingea sau realizând diverse elemente care le pun în valoarea abilităţile, solicitându-i mai apoi rivalului să ducă provocarea la un nivel şi mai înalt.
Neymar Jr a reuşit să lovească cu mingea un anumit punct de pe o maşină aflată într-o parcare, în timp ce Ronaldo i-a răspuns cu lovirea unui anumit punct aflat pe maşina accelerată la maximum. Genul acesta de provocare i-a atras în cursă şi pe alţi sportivi, jucătorul de golf Sergio Garcia, fotbalista freestyler Raquel Benetti sau jucătoarea de hochei pe iarbă, Fatima Moreira de Melo. Numărul celor care au apreciat această întrecere pe reţelele socială a depăşit 1,1 milioane de like-uri.
Celebrul fotbalist Ronaldo (c) Youtube
Maratonul București
Bucharest RUNNING CLUB (BRC), organizatorul celor mai mari evenimente de sport de masă și de alergare stradală din România – Bucharest MARATHON, Bucharest HALF MARATHON și Bucharest 10K & FAMILY RUN, își așteaptă alergătorii pe 8-9 octombrie la cea de-a 9-a ediție a Maratonului București!
Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON este unul dintre puținele evenimente de alergare din Europa care oferă alergătorilor, în kit-ul de participare (valabil pentru alergătorii curselor de maraton, maraton ștafetă și semimaraton), tricou tehnic adidas.
Cursele clasice sunt:
Maraton – 42.195 km
Semimaraton – 21.097 km
Ştafeta – 4x 10.548km
Cursa populară – 3.6 km
Pentru înscrieri, mergeți aici.
(c) Maratonul Bucuresti
De la comedie la provocări sportive
Comediantul David Walliams a reuşit să treacă de la comedie la sport într-un mod care pare din afară foarte ușor. Morala este că nu contează cine ești și cu ce te ocupi, microbul sportului se poate instala în orice condiții! 🙂
David Williams a participat la cursa Million Pound Bike Ride, cu start din localitatatea John O’Groats, situată în nordul Scoţiei, și finish în Land’s End, o aşezare aflată în vestul cel mai îndepărtat al Angliei.
El a pedalat împreună de echipa sa 82 de km, înfruntând ploaie, vânturi puternice, temperaturi care au atins în unele zone -15C.
În această provocare ciclistică a fost însoţit, printre alţii, de către Greg Whyte, Miranda Hart, Jimmy Carr, Fearne Cotton sau Russell Howard.
David Walliams este cunoscut pentru provocările sportive pe care le-a înfruntat de-a lungul anilor, cum ar fi traversarea înot a râului Tamisa, a Canalului Englez sau a Strâmtorii Gibraltar.
Așadar, ce să fie? 🙂
Îți lăsăm aici un calendar sportiv cu nenumărate alte competiții sportive, din care să alegi! Îți ținem pumnii!
Au fost peste 1.800 de alergători la Maratonul Internațional Brașov
fotocredit Maratonul Brasov
Duminică, 29 mai 2016, oraşul de sub Tâmpa a găzduit peste 1800 de sportivi amatori, profesioniști și copii atât din țară, cât și din străinătate, la cea de-a doua ediţie a Maratonului Internaţional Braşov, susținut de Telekom Romania. În aplauzele sutelor de susținători și spectatori, basarbeanul Ghenadie Ţîmbalist a câştigat cursa de maraton (42 km), la categoria masculin, iar Maria Magdalena Luca a urcat pe prima treaptă a podiumului, la feminin. La proba de semimaraton, primii care au trecut linia de finish au fost: Nicolae Soare (la masculin) şi Nicoleta Ciortan (la feminin).
Pentru prima dată în România, alergătorii împătimiţi de cursele lungi au avut parte de un traseu format dintr-o singură tură. Iubitorii sportului au avut ocazia să alerge pe lângă cele mai importante obiective turistice din Braşov şi au ieşit în afara oraşului, oferindu-le acestora o perspectivă deosebită cu peisajul montan. Au participat și alergători din Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Polonia, Rusia, Scoţia, Suedia și chiar din Canada şi Statele Unite ale Americii.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Șapte Scări” Braşov, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Agenţia Metropolitană Braşov, Federaţia Română de Atletism (parteneri instituţionali).
Partenerii evenimentului: Telekom Romania (partener principal), Urban Invest, Ciuc Natur Radler, Herbalife, Kronospan, S-Karp, Coresi, Paradisul Acvatic (parteneri) şi Dolce Sport, Radio 21, Mytex.ro, Transilvania Expres, Running Mag (parteneri media).
Rezultatele complete, pe pagina oficială a evenimentului – http://maratonulbrasov.ro/rezultate2016/.
Participanții au alergat pentru o cauză nobilă
Prin intermediul Fundației Telekom Romania, toate taxele strânse la proba de 5 km și 15% din valoarea taxei la probele competitive (maraton, ștafetă, semimaraton și proba de 10 km), vor fi donate în beneficiul copiilor cu autism din cadrul Asociaţiei „Copiii de Cristal”.
Maratonul Siretului, a doua zi de Paște!
sursa foto ilierosu.ro
Clubul Sportiv Eco Alpin București, în parteneriat cu primăria Municipiului Adjud, Direcția de Sport și Tineret Vrancea și Parohia Sfântul Nicolae din Adjudu Vechi, organizează în ziua de 02.05.2016, în cea de-a doua zi de Paște, Maratonul Șiretului (celor două lacuri), Ediția 3.
Probele competiției sunt: 15 km, 21 km, 30 km, 42 km, maraton ștafetă copii 42 x 1km;
Două ștafete, a câte 42 de copii, se vor întrece în competiție:
– Ștafeta Șiretului, formată din copii din satele de pe malurile Șiretului: Adjudu-Vechi, Homocea, Ploscuteni, Argea, Lespezi, Costișa, Șișcăni și Burcioaia;
– Ștafeta Adjudului și Pufestiului, alcătuită din copii din Adjud și Pufesti;
Maratonul Siretului (celor două lacuri) este un eveniment unic în România, fiind o probă a curajului, desfășurată în cea de-a doua zi a Sfintelor Sărbători de Paște, pe cursul Siretului Inferior, într-un cadru natural în care pot fi admirate din alergare atât bisericile și monumentele ridicate în memoria eroilor locali căzuți în Războiul de independență și în cele două războaie mondiale: Adjudu-Vechi, Homocea, Ploscuteni, Lespezi, Costișa, cât și podul care traversează dinspre Adjudu-Vechi, peste răul Siret, lacul de acumulare și microhidrocentrală de la Berești. Din cel mai înalt punct de pe traseu, Mănăstirea Sihastru, se vede Șiretul șerpuind, dincolo de el, orașul Adjud, iar în depărtare, lacul de acumulare de la Călimănești.
Imediat după start, concurenții, însoțiți de copiii din proba de ștafetă, vor traversa în alergare podul peste râul Siret, în lungime de 360 de metri, în semn de respect și recunoștință pentru eroii care au luptat în războiul de independență și în cele două războaie mondiale.
Maratoniștii se vor întâlni cu ospitalitatea locuitorilor din Adjudu Vechi care îi vor caza gratuit înainte de cursă și le vor oferi la final de cursă o masă tradițională de Paște.
Acest maraton face parte din ciclul de maratoane istorice “Din dragoste pentru România și pentru istoria ei”, organizate în perioada 2011-2016 de către maratoniștii din România: Maratonul “Pe aici nu se trece”, Maratonul Regal, Maratonul Recunoștinței Călugăreni-Mormântul Eroului Necunoscut, Maratonul Recunoștinței Roșia Montană, Maratonul Recunoștinței Târgu Jiu, Maratonul Recunoștinței Regina Maria de la Oituz, Târgu Ocna și Onești, Maratonul Delta Dunării, Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc, Dracula Maraton, Maratonul Ștefan cel Mare, Maratonul celor două lacuri-de Sfintele sărbători de Paște, Maratonul Zăpezii, toate fiind curse de șosea.
Parteneri în organizare: Consiliul Județean Vrancea, Consiliul Județean Bacău, Primăria Homocea, Primăria Ploscuteni, Academia Olimpică Română – Filiala Vrancea;
Sponsori: Vrancart, UMB Grup, Isostar România, Hidroconstrucția Moldova, SGA Vrancea;
Parteneri media: Vranceamedia, Ziarul de Vrancea, Monitorul de Vrancea, Asociația Romană pentru Propagandă și Istorie Aeronautică (ARPIA), Ro Club Maraton, Revista Alerg, Adrenallina.
Andreea, Narcis, Ana, Bogdan, spre primul lor semimaraton: Antrenamentele m-au învățat să-mi scot din cap acel “nu pot”
Acum 3 luni și ceva am pornit la drum. Fiecare cu scopul lui, fiecare cu motivația lui, cu temerile și întrebările lui. Am mai înaintat, am mai dat înapoi, am avut zile când nu am reușit să ne ținem de program, am avut zile când am fost obosiți și am preferat să ne odihnim, zile când am ieșit să alergăm pe ploaie sau pe ninsoare. Suntem cu toții oameni cu joburi full time, cu facturi de plătit, cu responsabilități, ne trezim dimineața ca să ajungem la serviciu, unii dintre noi lucrăm în a doua parte a zilei, dar avem un vis, care în numere arată așa: 21 de kilometri, pe 15 mai, iar numele lui este OMV Petrom Bucharest Half Marathon :).
Spre primul meu semimaraton este un proiect Adrenallina, “energizat” de Sloop, și începând de astăzi o să vă povestim, aici și pe pagina noastră de Facebook, cum reușim (sau nu :)) să integrăm antrenamentele în viața noastră și, mai ales, cum reușesc niște oameni să pornească de la 0 kilometri alergați în viața lor și să ajungă la finish-ul unui semimaraton. Noi așa sperăm că se va întâmpla!
În cele ce urmează, vă prezint temerarii acestui drum deloc ușor 🙂 : Andreea, Narcis, Ana, Bogdan. Eu și Toni am mai făcut semi, dar asta nu înseamnă că e totul roz cu pregătirea noastră, dimpotrivă J. Ne întâlnim cu toții, în gașcă completă, 1 dată pe săptămână, atunci când facem long run. În toate celelalte zile, fiecare este cu programul lui de pregătire, adaptat la nivelul lui. Cu Toni este mai complicat, pentru că nu e din București, așa că ne vom joncționa direct la start! 🙂
Mulțumim Sloop pentru hidratarea de la antrenamente! Sloop e suc natural de fructe fără zahăr adăugat, fără conservanți, coloranți, aditivi. I se spune smuti, o adaptare simpatică a lui smoothie, sunt conservate toate calitățile nutritive ale fructelor, prin tehnologia de procesare și presare la rece.
Așadar, să facem cunoștință cu alergătorii adrenalitici! 🙂 Ne povestesc chiar ei:
Andreea Archip
Andreea Archip, foto arhiva personala
Alergatul a fost întotdeauna sportul care mi s-a potrivit cel mai bine. Când toată lumea exersa la câmp, cu sapa sau coasa, eu, în adolescență, alergam ca să slăbesc. Nimeni de la mine din sat nu înțelegea de ce fugeam fără să am vreo treabă în direcția spre care mergeam. Dacă alergi, trebuie să ai un motiv. Să dai o veste, să întâmpini pe cineva… Nu doar așa, în dorul lelii…
Vecinilor mei le-a trecut nedumerirea, eu am perseverat… Cu întreruperi, cu voință sau trasă de prieteni, să fac mișcare a devenit o activitate obligatorie în viața mea. Sportul de plăcere e precum materiile facultative la școală: sunt facultative până când le alegi, apoi devin obligatorii și trebuie să te duci la oră musai.
Ideea e așa: faptul că fac mișcare de cel puțin trei ori pe săptămână mi-a limpezit mintea și îmi dă energie, mă motivează și modelează, fizic și psihic. Dar nici prin cap nu mi-a trecut vreodată să particip la un semimaraton. Când mi-a propus Roxana, n-am dormit toată noaptea gândindu-mă că o să leșin după 5 kilometri. Frica mi se spulberă atunci când încep să alerg, în parc, în sală. Când cuceresc kilometru după kilometru…
Așa că particip la semimaraton pentru că vreau să îmi testez limitele, să trec în partea cealaltă. Presupunând că partea cealaltă e delimitată clar de cei 21 de kilometri pe care trebuie să-i alerg. Poate voi reuși, poate că nu, dar știu acum că alergatul nu înseamnă să fugi de ceva. Mulțumesc, Roxana, pentru curaj!
Bogdan Ciubuc
M-am apucat de alergare acum vreo trei luni; recunosc că nu mă țin de treabă pe cât ar trebui, așa că ținta de anul ăsta – să alerg măcar un semimaraton – e cam la fel de departe ca și anul trecut. Dar sunt optimist; chestia asta pare, totuși, realizabilă. La urma urmelor, am reușit să mă las de țigări după 19 ani de fumat; cât de greu poate să fie să dai trei-patru ture în jurul Herăstrăului?
Ana & Bogdan, foto arhiva personala
Ana Maria Jităriță
AMR – 61 de zile. Cum sună asta? Vă spun eu! Groaznic pentru un om care se antrenează pentru primul ”semi” din viața lui. Mai ales după ce, în ultimii 10 ani, a alergat numai după proiecte, clienți, subiecte, a luat 17 kg în greutate și s-a lăsat de fumat de vreo trei ori – să sperăm că ultima a fost pentru totdeauna.
Dar până la cei 21 de km pe care sper să-i închei – sunt multe de zis și de învățat.
Ce m-au învățat ultimele 3 luni de antrenament? Mai întâi – că pot să alerg fără să-mi cadă ficatul, splina, să mi se taie respirația etc. Apoi că dacă ceva nu te-a durut până acum, sigur o să te doară – spatele, mâinile, picioarele – milimetru cu milimetru. E doar o chestiune de timp. E și o treabă bună în povestea asta – afli că ai mai mulți mușchi și mai multe oase decât știai până acum. M-au învățat să-mi scot din vocabular ”nu mai pot”. La început o spuneam de vreo doua-trei ori în fiecare minut, acum o dată la fiecare tură de alergare.
Spuneam că mai sunt multe de învățat până la cei 21 de km. De pildă cum să-i parcurgi pe ultimii 13 – eu aici mai am de lucrat. Dar cred că toate eforturile de până acum și de aici înainte sunt răsplătite cu o doză de optimism și de bucurie de care nu mai știam că sunt în stare la 38 de ani.
Alergați, fraților, nu vă costă nimic 🙂
Narcis Drejan
Narcis Drejan, foto arhiva personala
Cred că am început cam târziu să ţintesc spre un semi-maraton sau maraton. Dar să o iau uşor. Nu, nu sunt corporatist, nu mi-aş dori vreodată, nu există nicio motivaţie venită pe linie de uzină, nu am deadline-uri, doar ştiu că trebuie să împing nişte limite.
Aşa cum am început să joc tenis, în urmă cu 3 ani, deşi nu ştiam nici să ţin racheta în mână şi nu o foloseam pe cea Reghin decât pe post de chitară, am hotărât să alerg.
Dar nu pentru că mă simt bine, ci pentru că nu am stare şi pentru că nu mă plictisesc niciodată. Parcul IOR e cel mai bun prieten al omului care vrea să alerge, dimineaţa, la primele ore, sau seara târziu.
Dar fără niciun scop… până când a venit Roxana Lupu, fosta mea colegă de la Adevărul, şi m-a tot bătut la cap că aş putea să fac ceva din alergatul ăsta fără creier.
Mi-e un pic teamă, de la colegul meu Cezar, de la radio, care aleargă şi când doarme, aleargă după radio, aleargă când mănâncă, aleargă şi aleargă. După Maratonul Bucureşti a ajuns la spital, dar ştiu, i se trage de la o amandină, cică ar fi fost un pic expirată.
Eu n-o să mănânc amandine, dar ştiu că timpul e scurt şi încerc să îmi depăşesc limita celor 3 kilometri din IOR… e un pic distopic pentru mine, pentru că antrenorul de la tenis îmi spune că sunt suficienţi cei 3 kilometri.
Şi dacă o să ajung să termin semi-maratonul şi mi se va face rău, iar prietenii mă vor întreba ce-a fost în capul meu, ştiu ce le voi răspunde: Că se poate!
Roxana Lupu
eu, pacer la Maratonul Bucuresti, proba de semi, acum 2 ani 🙂 foto arhiva personala
Semimaratonul București a fost prima cursă de alergare pentru care m-am pregătit, și de aceea este foarte aproape de inima mea. Dacă atunci am vrut doar să o termin, acum mi-aș dori să reintru în formă și să scot un timp decent sau chiar mai mult decât atât. Am la activ cam 4 semimaratoane, dar cumva asta nu contează prea mult :).
Alergările mele din ultima vreme au fost cam dezorganizate și pe sărite, iar asta nu prea ajută. Cumva, parcă după întreruperi, totul devine din nou foarte greu la antrenamente, și alergarea devine o piatră de Sisif pe care o tot cari după tine și o cari. Faptul că am intrat cu toții într-un program de pregătire, personalizat pentru nivelul fiecăruia dintre noi, schimbă total ecuația. Dar nu o face mai ușoară.
De exemplu, pentru mine pare că intrarea în formă se face fooarte greu. Am picioare de plumb, trag de corpul meu și el de mine, sunt obosită, am un pace de nerostit, o sincronizare lamentabilă a mișcărilor. Ultima dată, la o alergare cu pante, m-am așezat la baza dealului, în șezut și am început să bocesc! A trecut pe acolo o tipă care își făcea alergarea în parc și mi-a dat 2 felii de măr! Le-am ronțăit și apoi m-am dus acasă și m-am culcat. Uneori, când nimic nu pare să meargă, trebuie să te culci! Asta e concluzia mea 🙂). A doua zi am ieșit din nou și a fost un pic mai bine! 🙂. Așa sper să fie în fiecare zi până pe 15 mai, și în ziua cursei la fel: un pic mai bine.
Toni Dumitru
Toni Dumitru, foto arhiva personala
Greu a mai fost 2015! Greu tare. Dar despre asta v-am mai povestit aici. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat puţin, dar, hei! – e de bine! Am făcut un pas mic, care-mi dă un dram de încredere după o perioadă teribil de dificilă, când eram la pământ, şi mă bucur ca un copil, de zici că am luat primul meu 10 la teza de mate.
N-am făcut nimic ieşit din comun, pur şi simplu m-am refugiat în alergare şi am luat-o aproape de la zero, dacă nu de la minus, ţinând cont de “pârjolul” psihic prin care am trecut. Am avut răbdare şi am adunat pas cu pas, kilometru după kilometru, la început pe distanţe mici, prin parc, iar în weekenduri ceva mai mult, în ritm uşor, fără presiune, în pădure.
Revenirea e dureroasă la orice nivel, indiferent că eşti un sportiv de top, unul mediu sau un amator avansat, cum mă consideram eu – mă uit cât de greu fac acum lucruri pe care altădată le făceam aproape cu nonşalanţă, când obţineam mult mai uşor ceea ce urmăream, şi mă macină neputinţa. Aproape că nu pot să cred că eu am alergat 6 maratoane şi nu-mai-ştiu-câte-semi-uri, că mă antrenam cu 4.30 pe kilometru, că făceam serii de intervale de 400, 800 şi 1.000 de metri. Acum, dacă încerc să trag cu 5 minute pe kilometru rămân repede fără aer. Şi picioarele se resimt.
Mai am de tras, dar important e că am revenit la plăcerea alergării şi asta contează mai mult decât viteza. Am nevoie de rutină, de volum, de perseverenţă şi de continuitate, apoi, cu timpul, lucrurile se vor regla, “piuliţele” se vor unge şi totul va deveni mai uşor.
Pentru mine, acum, singura cursă 100% sigură de anul viitor este Semimaratonul Petrom de la Bucureşti. Va fi un test serios, care îmi va arăta unde mă aflu, aşa că am de gând să mă pregătesc cât pot eu de bine. Am o schemă care nu m-a dezamăgit niciodată, dar marea provocare va fi să îmbin acest grafic de pregătire gândit pentru asfalt cu alergarea de trail de la sfârşit de săptămână, la care nu vreau să renunţ nici în ruptul capului.
Obiectivul meu pentru Semimaratonul din luna mai va fi să nu scot un timp mai slab decât la celelalte ediţii, adică să-l termin sub 1.50. Dar pentru asta va trebui să mă injectez cu ambiţie şi să muşc cu poftă din asfalt. După un an jalnic, se apropie vremea revanşei.
fotocredit Asociatia Bucharest Running Club
