slabit

Am o dedicație pentru toți cei care și-au stabilit drept obiectiv o cursă de Ironman – acest interviu cu Andrei Dudu, care ne-a povestit despre cum a fost prima lui cursă pe aceste distanțe de parcă ar fi alergat puțin prin parc. În iunie 2014, la Oradea, totul a decurs pentru el așa cum și-a setat cursa (cu foarte mici excepții), a ajuns pe locul trei național, a mâncat o pizza și a plecat fericit acasă cu soția și băiețelul.

Daaar, să nu ne grăbim sau amăgim  – în spatele acestei povești cristaline stă multă muncă și un parcurs de film – Andrei a suferit o operație de refacere de ligamente, apoi a slăbit 30 de kilograme, pentru că era ușor supraponderal, abia după asta s-a apucat de ceva alergare, ca să ajungă în cele din urmă aici, la acest loc trei național la Ironman. Unde nu dorește să rămână prea mult. Merge mai departe.

Andrei Dudu

Adrenallina: Cum arată începuturile tale în sport?

Andrei Dudu: De mic copil am făcut înot, schi, încă de pe la 4 ani. Am făcut înot de performanță până pe la 12 ani. Am făcut școala de schi din Poiana Brașov. În liceu mi-au plăcut mult sporturile de echipă, baschetul de exemplu. Mi-am rupt genunchiul drept la baschet. M-am operat atunci dar nu mi-am refăcut ligamentele, le-am refăcut ulterior, în 2009, în anul când s-a născut băiețelul meu. Am zis să fiu pregătit pentru provocarea asta :).

Cum ai ajuns la triatlon?

M-am apucat de alergat, în primul rând. Când m-am operat la ligamente a fost o perioadă în care m-am îngrășat destul de mult. M-am apucat de un regim de slăbit, am slăbit cam 30 de kg, și apoi m-am apucat de alergat. Am slăbit doar nutrițional kilogramele astea, mi-a spus și doctorul că așa e mai bine, altfel puneam presiune pe articulații prin greutatea mea.

Când am început să alerg parcurgeam în fiecare seară tura de parc IOR. Am ajuns la 69 de kg.

Și cum ai făcut pasul următor?

Am participat la o cursă de semimaraton în primăvara lui 2013, maraton am făcut apoi în toamnă, și prima oară la un triatlon am participat anul trecut, la Triatlonul Mamaia. Am fost 12 la categorie și 20 la general. Îmi luasem bicicleta de 2 săptămâni și era a treia oară când mergeam pe ea, în concurs. La bazin fusesem de vreo două, trei ori, dar eram antrenat la alergare, așa că stăteam bine la capitolul cardio.

Când a apărut Ironman în peisaj?

Când am vorbit despre asta cu un amic, Andrei Bălănică. Am zis să încerc, la maraton stăteam bine, scosesem 3 ore 30 la prima mea cursă de acest gen. Făceam față bine anduranței, stăteam bine cu alergatul, cu înotul…

Ce înseamnă “stăteam bine”?

Am început antrenamentul pentru Ironman imediat după triatlonul de la Mamaia. Începusem să scot la înot un minut 50 de secunde pe suta de metri, era ok. Urmam și un program de pe triathlete.com, pentru Ironman beginner, varianta free; am părăsit varianta asta căci mi-am dat seama că nu am timp să urmez chiar tot programul așa cum era acolo, și așa că am început să fac eu singur. La fiecare dintre cele trei discipline, o sesiune scurtă și intensă, una de recovery și una mai lungă, săptămânal.

Cât anume te-ai antrenat pentru Ironman?

Din septembrie 2013, dar serios așa din ianuarie 2014. (n.r. concursul a fost în iunie, la Oradea)

Cum a  fost pentru tine să introduci acest program în viața ta de zi cu zi?

A fost destul de solicitant. Este băiețelul, care are nevoie de atenție, soția mea lucrează și ea destul de mult. Am încercat ca antrenamentele lungi să le fac în weekend, antrenamentele scurte și intense în timpul săptămânii, înot făceam dimineața, la 6, înainte de program, sau poate dacă era iarnă mă trezeam și urcam pe home trainer și pedalam… Și, ce să zic, mai stăteam seara să pedalez și îl puneam pe fiu-meu să se uite la desene animate… m-am descurcat, în mare. Am ajuns la maxim 16 ore de antrenament pe săptămână.

Cum ai stat cu nivelul emoțiilor, cu așteptarea momentului cursei?

Pentru mine a fost… hai să mă antrenez ca să termin un ironman. Cred că se vorbește despre acel vârf de antrenament, eu cred că l-am atins exact în cursă. Pe bune. Nu mersesem mai mult de 160 de km cu bicicleta – am mers o dată până la mare pedalând, București-Fetești. Și am mers foarte bine în cursă. Îmi spunea Mugur Frățilă, frate, ai mers ca un avion. Chiar am mers bine, nu mă antrenasem să stau pe aerobare, ci în dropuri, dar am stat foarte bine pe bicicletă în cursă, până la urmă. Îmi propusesem un timp de aproximativ 12 ore – cam o oră și ceva înotul, 6 ore bicicleta, 4 ore maratonul, cu tot cu tranziții și tot.

Și au ieșit calculele?

Da, am făcut în final 11 ore și 9 minute.

Și nu au ai avut momente critice în cursă sau vreun incident sau altceva. A decurs totul cristalin?

Am ieșit bine din apă, mi-am pus încălzitoarele la bicicletă, bucle bucle bucle ușurel, am mâncat foarte multe mineral, așa că nu am avut deloc crampe, am avut noroc de echipa mea de suport – soția, copilul și maică-mea, care mi-au dat mereu isotonic. Am băut foarte mult, m-am hidratat, și am intrat foarte ok în proba de alergare. Alergam cu 5 minute pe kilometru doar că la un moment dat mi s-a întâmplat că nu am mai putut înghiți nimic – dulciuri, geluri sau orice altceva. Tot am zis, o sa iau tura următoare, tura următoare, până am început să amețesc de la căderea glicemiei.

Am început să merg – am făcut asta cam 3 ture de parc, timp în care am înghițit un baton foarte dulce, extrem de dulce, grețos de dulce, dar mi-am revenit. Am reînceput alergarea și nu a mai fost nicio problemă. Ce îmi aduc aminte este un moment deosebit pentru mine: știi că în parcul de la Oradea unde se face alergarea este în mijloc un loc de joacă pentru copii, unde era nevastă-mea cu fiu-meu, și ăsta mic se dădea în carusel și țipa de acolo haide, tati!, haide, tati! Era mortal piticul.

Da, ce să zic, o cursă foarte lină de Ironman 🙂…

Bine pregătită, mai ales, aș spune. Nu am avut surprize mari.

Te-ai antrenat și la detalii, mișcările din tranziție, hidratare și altele…

M-am antrenat la concursurile de până la Iron – triatloane, duatloane, tot ce am prins.

Pe scurt, cum a fost pentru tine experiența asta… Ai simțit ceva deosebit la finish?

Am fost foarte mulțumit, am mâncat o mare pizza la finish. Am luat întâi o felie de la Istvan și echipa de organizatori, apoi am mers cu nevastă-mea și am luat o pizza întreagă de unde comandaseră ei. Mi-era o foame incredibilă.

Ceva mai în zona spirituală a lucrurilor s-a întâmplat?

Am fost fericit că am reușit să termin și când am auzit că sunt și pe locul 3 național, îți dai seama, am fost super mega încântat. M-am bucurat că am reușit să accelerez ritmul pe finish, așa cum îmi propusesem, am ajuns pe finalul cursei la sub 5 minute pe km.

Ce urmează pentru tine? Ai un țel?

Pentru anul ăsta obiectivul ar fi să fac în 10 ore jumătate Ironmanul, ceea ce cred că e posibil. Vreau să fac în iunie cursa de la Oradea, în iulie halful la Transfier, și în toamnă sper să mai fac un Ironman în toamnă, în afară.

O să intensifici antrenamentele pentru asta, nu?

Îmi trebuie o bicicletă cu un cadru mai mare, așa că o să-mi iau o bicicletă de contratimp, apoi o să mă antrenez pe ea. Am început înotul cu un antrenor, cu Matei Giurcăneanu, și am scăzut deja din timpul pe sută. Sincer, nu vreau să intensific antrenamentele, chiar vreau să le reduc. Mă simt cam obosit, am avut niște crampe la Maratonul București, și cum fac un pic de mișcare – alergare adică, îmi apare febra musculară. Așa că vreau să reduc puțin din program, pentru că nu am luat nicio pauză.

Nicio pauză?!

Păi după cursa de Iron în iunie,  după două săptămâni a fost triatlonul Metropolitan Brașov, unde am ieșit pe 9 general și 2 la categoria mea de vârstă, în spatele lui Sorin Boriceanu. De aceea am mers la antrenor de înot, poate anul ăsta ies și eu în fața lui din apă. 🙂

Este o declarație publică, da? Să știe și el ce îi pregătești 😀

Da da. Merge mai bine ca mine pe distanțele lungi la înot.

Cum ți-a schimbat viața sportul? Căci ai vorbit despre cursa de Ironman ca și cum ar fi un concurs oarecare.

Eu am fost destul de speriat înainte de concurs, dar după ce l-am terminat și modul în care am făcut-o… Să îl fac mai bine este ceea ce îmi doresc. Nu vreau să renunț la chestia asta.

De ce?

Mă face să mă simt bine, activ, energic. Îmi place sportul. Nu mă plictisesc făcând sport – înot continuu o oră în apă și nu mă plictisesc, aleile din Tineretului le-am învățat pe toate în alergare, îmi place și bicicleta. Încerc și să fiu un exemplu pentru piticul meu. Deja pedalează la doi ani fără roți ajutătoare, este deja încântat de sport.