Adevărul este că nu orice sport ajută atunci când obiectivul tău este să scazi în greutate. Unele sporturi sunt mai eficiente în aceste sens iar altele da, este posibil chiar să te facă să așezi câteva kilograme în plus! Cum e posibil? Simplu: efortul este resimțit astfel încât creierul îi cere organismului mai multă mâncare pentru a compensa consumul de energie. Înotul este un astfel de exemplu: caloriile pe care le consumi când înoți nu sunt printre cele mai ridicate și partea cu adevărat proastă este îți provoacă o foame de lup. Sigur că o strategie corectă pentru slăbit este în primul rând una personalizată, ce combină adecvat alimentația și mișcarea. Ne vom concentra acum, generic, pe tipurile de efort care dau cele mai bune rezultate când ne dorim un rezultat satisfăcător pe cântar și în oglindă. Sărit coarda Sigur ai făcut asta în copilărie și îți amintești cât…
Am o dedicație pentru toți cei care și-au stabilit drept obiectiv o cursă de Ironman – acest interviu cu Andrei Dudu, care ne-a povestit despre cum a fost prima lui cursă pe aceste distanțe de parcă ar fi alergat puțin prin parc. În iunie 2014, la Oradea, totul a decurs pentru el așa cum și-a setat cursa (cu foarte mici excepții), a ajuns pe locul trei național, a mâncat o pizza și a plecat fericit acasă cu soția și băiețelul. Daaar, să nu ne grăbim sau amăgim – în spatele acestei povești cristaline stă multă muncă și un parcurs de film – Andrei a suferit o operație de refacere de ligamente, apoi a slăbit 30 de kilograme, pentru că era ușor supraponderal, abia după asta s-a apucat de ceva alergare, ca să ajungă în cele din urmă aici, la acest loc trei național la Ironman. Unde nu dorește să rămână…
Pe Emilian (36 de ani) îl ştiţi sigur, dacă mergeţi la competiţiile de la noi de triatlon, bicicletă sau alergare, sau dacă îl citiţi pe blog, la Biciclistul.ro.
Timpul lui de la Maratonul Internaţional Bucureşti, întâmplat duminica trecută, m-a lăsat paf, şi am vrut neapărat să îl fac să ne povestească tuturor cum a reuşit. Emilian a alergat semimaratonul, 21 de km, într-o oră şi 33 de minute, adică avut o medie de 4 minute şi 20 de secunde pe km! Well, asta e o performanţă frumoasă pentru noi, amatorii, nu? Mai ales când… pleci de la o greutate de peste 100 de kilograme, nu credeţi?
Între timp a slăbit până la 87 de kg, a alergat fooarte mult, s-a ţinut bine de antrenamente şi…
dar hai să-l ascultăm mai bine chiar pe el: