sport de performanta

La 35 de ani, Marian Drăgulescu este cel mai titrat gimnast român, cu opt titluri de campion mondial şi nouă titluri de campion european în palmares, precum și unul dintre sportivii noștri calificați deja la Jocurile Olimpice de la Rio, din august, anul acesta. Drăgulescu a reușit recent calificarea, în noiembrie anul trecut, la Mondialele de Gimnastică de la Glasgow, Marea Britanie, unde a câștigat argintul la sărituri, în condițiile în care venea după o pauză sportivă de 3 ani. (n.r. și-a anunțat retragerea în 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra).

Drăgulescu vânează medalia de aur de la Rio 2016, singura care îi lipsește din palmares. Dacă reușește, o va adăuga celor 3 medalii olimpice deja prezente, una de agint la sol, bronz la sărituri și bronz cu echipa, castigate la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena.

Am vorbit cu Marian Drăgulescu pe Adrenallina, la rubrica #inspiratie despre motivație, reveniri spectaculoase, performanță  în sport și vise mari.

Marian Drăgulescu

Adrenallina: Felicitări pentru revenirea spectaculoasă de la Campionatele Mondiale de Gimnastică de la Glasgow, Marea Britanie, din noiembrie! După 6 ani, ai cucerit o nouă medalie la Mondiale, şi asta după o perioada dificilă pentru tine. O retragere din sport în 2012, 3 ani departe de sportul de performanţă… Cum ai reuşit?

Marian Drăgulescu:  Îmi era dor de gimnastică, mi-a prins bine pauza, m-am odihnit. Am reuşit prin muncă, un program şi un obiectiv bine stabilite, determinare, perseverenţă şi motivaţie.

Cum a  fost pauza asta pentru tine? Cum ai trăit-o, ce ai făcut?

Am antrenat copiii de la CSA Steaua la gimnastică, am fost şi am făcut selecţie din şcolile şi grădiniţele din apropierea clubului Steaua, și împreună cu colegii mei antrenori Alin Jivan, Adrian Bucur, Cristina Maria şi Fiodor Martea am promovat 2 copii la lotul de olimpic juniori. (n.r. Cristi Anghel si Benjamin Cristea).

Cum te-ai raportat la sport în timpul asta? Şi cum ţi-ai dat seama că încă ai lucruri de făcut în gimnastica mondială?

Nu am făcut mişcare în niciun fel, consideram că am făcut destul sport şi simţeam nevoia să mă relaxez. Am rămas conectat la gimnastică, pe lângă antrenorat am fost şi arbitru la competiţiile interne. Eram la curent cu ce se întâmplă pe plan mondial la gimnastică. Ştiam că încă mai pot face faţă, şi olimpiada era foarte aproape, iar faptul că medalia de aur este singura medalie de la jocurile olimpice care îmi lipseşte din palmares am zis de ce nu! Au fost alături de mine şi m-au sprijinit în decizia pe care am luat-o soţia mea, Corina şi socrul meu, Mihai Alexandru, persoane care iubesc sportul şi marea performanţă.

Din punct de vedere medical mă simţeam mai bine. Am început pregătirea cu un an înainte de prima competiţie, am luat-o uşor, am făcut şi foarte multă fizioterapie şi recuperare medicală, să pot face faţă antrenamentelor. Pe această cale vreau să le mulţumesc persoanelor care m-au ajutat în acest sens: Robert şi Giorgiana Donatelli, Ştefan Movileanu şi Mihai Rascu.

Aur pentru Romania la Campionatele Mondiale de Gimastica Artistica, 2006, Danemarca

10 medalii de aur în cariera ta, argint şi bronz olimpic. Visezi la aur la Rio. Cum merg antrenamentele? Cum arată o zi de pregătire pentru tine în perioada asta?

Visez la medalia de aur la Rio, şi pentru asta mă pregătesc cât pot eu mai bine. Antrenamentele merg bine, mai sunt multe lucruri de pus la punct dar sunt încrezător că voi fi gata când va veni momentul. În momentul de faţă am 11 antrenamente pe săptămâna a câte 2,5 ore fiecare. Suntem în perioada în care încă ne revenim după sărbători, acumulăm forţă, mobilitate şi rezistenţă!

Cum ai ajuns tu la 7 ani în sala de gimnastică? Părinţii te-au dus acolo? De ce tocmai la gimnastică?

Tata era mecanic şi a cunoscut un antrenor foarte bun de Karate de la CSA Steaua.  Mama şi tata au făcut sport în copilărie, şi au considerat că sportul este benefic şi aşa am ajuns eu la Karate. Dar nu mi-a plăcut, nu m-am regăsit. Aveam antrenamente numai seară târziu, mă lua somnul, antrenamentele erau foarte stricte, nu aveam voie să zâmbim, să mai schimbăm şi noi o vorba între noi… în fine, nu mi-a plăcut.

Într-o zi, la şcoală a venit un antrenor ( Avarvarei Dumitru ) de gimnastică să facă selecţie, am fost şi eu selectat. Când am intrat în sala de gimnastică a fost dragoste la prima vedere!

Cum a fost pentru tine copilăria? Ai trăit-o foarte legat de sport şi de un program riguros de antrenament?

Până la 14 ani am locuit acasă la părinţii mei, mergeam la şcoală iar după aceea când copiii ieşeau la joacă eu mergeam la antrenament. De la 14 ani am locuit prin cantonamente, împreună cu ceilalţi gimnaşti. Stăteam în cantonament tot timpul anului, mai puţin o săptămâna vara şi o săptămâna iarna de sărbători!

foto arhiva personala

Cum te-a modelat sportul în viaţă? Ce ţi-a dat, ce ţi-a luat?

Mi-a oferit în primul rând un stil de viaţă sănătos, recunoaştere, notorietate şi împlinire. Normal că în sportul de performanţă există şi o uzură a organismului, trebuie să-ţi forţezi limitele întotdeauna pentru a fi cel mai bun. Dar consider că sunt o persoană norocoasă, am avut ocazia să-mi descopăr talentul şi să îl dezvolt la cote maxime.

De unde înflăcărarea asta de a fi cel mai bun? De unde ţi-o iei şi cum ţi-o explici?

Înainte de toate sunt o persoană foarte ambiţioasă, am spiritul de competiţie în sânge, întotdeauna mi-am dorit să fiu cel mai bun. Iar odată cu medaliile au venit recunoaşterea şi beneficiile, iar asta m-a motivat şi mai mult. În prezent, motivaţia mea cea mai mare este palmaresul, îmi trebuie medalia de aur de la Jocurile Olimpice, astfel încât colecţia mea de medalii să fie completă!

Ce face diferenţa între un sportiv foarte bun şi cel mai bun din lume? De ce doar unii dintre cei mai buni ajung şi cei mai buni din lume?

Diferenţa constă în micile detalii cărora unii sportivi nu le dau importantă. Ar mai fi şi viziunea, un dram de noroc  şi o strategie în pregătire astfel încât să reuşească să atingă forma maximă exact în perioada competiţiei.

credit foto Romania Libera

Spune-ne un om (sau o situaţie) care te-a marcat profund în drumul tău.

Persoana care m-a ajutat cel mai mult în cariera mea a fost Nicuşor Pascu, deși nu era antrenorul meu, nici măcar la același club nu eram. În 1994 am rămas singurul sportiv la CSS Dinamo din grupa antrenorului Sacerdoteanu Petre, care please dintre noi, și m-am antrenat singur 6 luni. Datorită lui Nicușor Pascu am ajuns la lotul de juniori la Timișoara. Aici ne-am antrenat împreună, am reușit să execut aproape toate elementele din gimnastică sub îndrumarea lui, și ne-am potrivit ca o manușă: eu sportivul curajos care nu zicea nu la nicio provocare, iar el antrenorul care întotdeauna a vrut mai mult, atât de la el cât și de la sportivi. Tot el m-a susținut în promovarea la lotul de seniori.

Am reuşit să trec peste obstacole pe care nu credeam că le voi depăşi vreodată. O situaţie care m-a marcat profund a fost o accidentare într-o competiţie, unde am aterizat în cap la sărituri. Încercam să reiau antrenamentele săptămână de săptămână, dar abia după 6 luni am reuşit să întru în pregătire, iar această încercare a fost doar începutul… dar am reuşit să trec peste toate.

Marian Dragulescu, Jocurile Olimpice, Atena, 2014

Ce calitate preţuieşti cel mai mult la oameni?

Onestitatea şi munca.

Ce îţi doreşti cel mai mult?

Să fiu sănătos, să am familia şi prietenii aproape şi, desigur, medalia de aur la Rio!

Cum vezi viitorul gimnasticii româneşti?

Generaţiile se schimbă, viaţă este grea şi este nevoie de mai mult decât pasiune în sportul de performanţă.

Trebuie susţinuţi şi motivaţi mai mult atât antrenorii cât şi sportivii care aduc medalii pe plan internaţional. Guvernul poate găseşte o soluţie legată de legea sponsorizării, astfel încât companiile să fie co-interesate să investească în sport, marii campioni au nevoie de contracte de publicitate, este un lucru firesc în toată lumea.

Încă mai avem antrenori buni şi copii talentaţi, dar este nevoie de susţinere pe plan naţional din partea Guvernului, pentru un sport cu tradiţie în România, de crearea mai multor săli de gimnastică sau măcar de echiparea celor existente la cel mai înalt nivel. E nevoie de toate acestea pentru că România să aducă în continuare medalii internaţionale.