sportiv invitat

Dragoș Rouă – M-am apucat de alergat la 40 de ani

Am început să fac sport cum trebuie abia pe la 40 de ani. Am mai avut perioade, de exemplu în liceu am făcut baschet de performanță 3 ani, am și medalii. Dar de alergat m-am apucat pe la 40 de ani, în urma unui challenge pe blogul personal, http://dragosroua.com).

Dragos Roua 2Îmi amintesc că la început simțeam că îmi crapă capul după 300 de metri. Când am alergat primul meu kilometru am zis că sunt zeu.

Prima mea competiție a fost o ștafetă de alergare la triatlonul Mamaia, ediția 2012. Am prins echipă cu Gabi Solomon și, deși eu am alergat ca o cizmă, m-am trezit că am luat medalie – Gabi a fost, ca întotdeauna, fenomenal. De atunci înainte am prins gustul. Triatlonul a fost în septembrie și în octombrie m-am înscris la primul meu maraton, deși cea mai lungă cursă fusese de 15 km.

Din 2012 până acum am alergat 3 maratoane, 3 semi-maratoane (unul montan), 2 ultramaratoane de 60 km, am fost la Wings For Life, unde mi-am propus 10 km, dar m-a prins masina de finish pe la 15 km, și am mai alergat o grămăjoară de curse mai mici, de 5 km și 10 km.

dragos rouaa

Antrenamentele mele sunt de 4 ori pe săptămână, începând cu 2015; până acum erau de 3 ori. Fac de 2 ori pe săptămână intervale sau forță (trepte, dealuri), 10-12 km și restul de 2 zile sunt pentru long-run-uri, între 20 și 40 km sau mai mult. Uneori le fac back-to-back, cu 12 ore diferență între ele, pentru anduranță.

Sportul meu preferat este alergatul, evident, pentru că, pentru mine, este o formă de meditație în mișcare.

Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este că mi-a amorțit fața (cu tot cu limbă), din cauza unei hidratări dezastruoase la maratonul de la București din 2014. Dar mi-am revenit cam în 15 minute după ce s-a terminat cursa.

Competiția mea preferată este ultramaratonul. Am terminat doar 2 până acum, de 60 km, dar mă pregătesc pentru unul de 220 km, ultra-balaton, în mai.

Dragos Roua

Cel mai mândru sunt de fiecare antrenament pe care îl termin.

Prietenii mei spun că nici in studenție nu arătam așa “slim” ca acum.

Am aflat despre mine că sunt mult, mult mai puternic mental decât credeam.

Sportul mă face să mă simt împlinit.

Uneori, mi se întâmplă să mă înscriu la o cursă asa, fără să mă gândesc. Cum a fost cu ultra-balatonul. Sau la primul meu maraton.

Obiectivul meu în 2015 este să fac un triatlon Ironman, să termin cel puțin două ultramaratoane – Ultrabalaton – 220 km și Transmaraton – 63 km.

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că e vital să te informezi înainte de a te apuca de sport. Economisești enorm de mult timp, pe care altfel, dacă te arunci cu capul înainte, îl pierzi prin accidentări, sau performanță mediocră din cauza nutriției, etc. Sunt tone de informații disponibile la liber pe internet și o bună parte din ele sunt chiar foarte utile.

Scroll to top