#Primul meu semi. Andreea: Mă simt ca la 21!
Andreea, la antrenamente
Metroul era plin ochi duminică dimineața la ora 7. Și dacă într-o zi obișnuită, nimeni nu își scoate nasul din telefon, din cărți sau din papucii altora, acum se încingeau discuții despre următoarele alergări, despre cum să facă echipă de ștafetă. Și ca la oaste se tot adunau și creștea veselia. Oamenii își purtau numărul de concurs cu mândrie, ca pe-o decorație.
Aveam emoții. Emoțiile bobocilor într-ale semimaratoanelor, „o să reușim”, „ușor, ritm constant”, „lasă telefoanele la garderobă”, „nu ne oprim, bem apă din mers” și tot așa. Până când ne-am aliniat la start și am pornit. Când am intrat pe poarta de start, kenienii făcuseră deja un kilometru, când am ajuns la Piața Alba Iulia, ei se întoarceau, când eu mai aveam 10 kilometri din cursă, ei își primeau medaliile.
Primii 10 kilometri au fost lectură particulară: am citit toate mesajele de pe tricourile colegilor de semimaraton. Muuulte, kilometri de mesaje motivaționale. Aș putea spune că primii kilometri au fost lejeri. Mi-am primit și de pe margine remarca: „poți să-ți dai drumul la alergare, kenienii au ajuns!” M-am maimuțărit la camere, totul era în regulă, parcă nici tibia dreaptă nu mai era supărată ca la ultimele antrenamente. Până când… Până când am priceput că traseul pe care îl știam eu era altfel, mai cuprindea și bucla de pe Calea Victoriei, și în mintea mea kilometrii s-au dilatat amețitor. În alte condiții, lăutarii care scârțâiau viorile de pe margine m-ar fi distrat, or acum nu știam cum să-i fac să tacă, pe toți!
Pe la kilometrul 18, m-a ajuns un tip care nu se mai oprea din remarci vesele și Dumnezeu l-a ferit! Dacă aveam ceva la îndemână, o coajă de portocală, o coajă de banală, jur că mi-aș fi folosit ultima felie de energie ca să-l anihilez. 😀
Nu durerea e cel mai mare dușman în cursă, nici faptul că vezi pe margine persoane care primesc îngrijiri de la paramedici, ci epuizarea. Ultimii trei kilometri au avut lungimea unui maraton întreg. M-am târât la propriu, dar mi-am jurat că nu mă opresc. Și când m-am văzut față în față cu Finish-ul, îmi venea să chiui! Doar că nu mai puteam. Așa că am accelerat. Atât de tare îmi doream să se termine…
2 ore și 9 minute. Atât a durat cursa. Și a fost frumoasă. Nu m-au durut picioarele după, nu am făcut febră musculară, nu am luat aspirine, nici geluri de hidratare, batoane și alte energizante. Am mers a doua zi la muncă, am primit felicitări de la colegi și m-am bucurat de momentul meu de glorie ca un superstar. Aproape că m-am simțit ca la Oscaruri. Și în sinea mea am început să mulțumesc mamei mele care m-a lăsat să mă urc în toți copacii din grădină, profesorilor mei de sport care nu ne lăsau să facem matematică pe motiv că la matematică dăm cel mai greu examen, ci ne alergau de ne mergeau fulgii, antrenorilor de la sală. Și mai ales, Roxanei Lupu care s-a ținut de capul meu să mă alătur echipei de curajoși pe care îi pregătea pentru semimaraton, cu toate că nu eram convinsă că vreau să fac asta.
Și vreau să îmi mulțumesc mie. Fiindcă „the best cause in the world is yourself”. Așa scria pe un tricou și pentru asta am alergat!
My Sloop! ♥
De când am început să alerg, o regula de aur pe care am învățat-o este: carbohidrați înainte de efort pentru energie, proteină după efort, pentru refacerea mușchilor. Și partea cu carbohidrații mă umple de fericire. Cui nu-i plac pastele?
Toată lumea mă întreabă dacă rup frigiderul după un antrenament. E o preconcepție asta. Pe mine cel puțin, după antrenamente, mi se face atât de poftă de salate, încât aș putea să pasc gardurile vii până ajung acasa. Corpul uman e o mașinărie minunată.
Se reglează singurică, dacă nu o alterăm cu bombardamentul ăsta pe care îl primim de la marketingul la alimentele tare nesănătoase. Ideea că noi cei de la oraș plătim un preț nedrept: acela de a avea foarte puține opțiuni sănătoase și la îndemână. Când sunt la muncă, mereu pe fugă, sunt tentată să parchez și eu la primul fast-food.
Dar mi-am creat obișnuința proviziilor, mereu am la mine un biscuițel, un măr, câteva fructe uscate. Iar faptul că în antrenamente mă pot hidrata cu fructe și legume, sub formă de smuti, este o fericire pentru mine! L-am descoperit pe Sloop când am intrat în programul #spre primul semi și nu l-am mai lăsat de atunci, e mereu cu mine când merg la sală sau când alerg!
În cele aproape 3 luni de antrenamente am găsit și eu formula câștigătoare My Sloop ♥! Este cel cu cocos și ananas!
Știți cu ce se ocupă ananasul, atunci când facem sport? Păi, este excelent în recuperarea sportivă, repară și menține sănătoase oasele și cartilagiile, are fibre, care ajută la scăderea nivelului de colesterol și conține vitaminele B6, parte din procesul de formare a celulelor roșii din sânge. Iar cocosul vine să ajute în procesul de recovery după efort. Este sursă de calciu, magneziu și potasiu!
la finish, cu gasca #spreprimulsemi
#spreprimulsemi. Narcis Drejan: Dacă îmi iese cursa, voi continua să alerg
Narcis la antrenamente
*Spre primul meu semimaraton este un proiect Adrenallina, “energizat” de Sloop, prin care 4 oameni obișnuiți, cu joburi full time și fără un background sportiv, învață să alerge: pornesc de la 0 kilometri și tind către cei 21 de km ai unui semimaraton! Acest moment este acum foarte aproape: duminica asta, pe 15 mai, Ana, Bogdan, Andreea și Narcis vor alerga la OMV Petrom Bucharest Half Marathon! Au fost pentru ei câteva luni de antrenamente, în care au experimentat sentimente de stări, au învățat lucruri despre ei, despre corpul și mintea lor, iar duminică au test :). Emoții au cu toții, și ne povestesc fiecare în parte cum a fost și încă este această călătorie pentru ei. Azi are cuvântul Narcis Drejan 🙂 :
Nu mi-am depăşit limitele prea mult, doar am forţat la bucăţile alea blestemate din Parcul Tineretului, unde am şi căzut, împiedicându-mă de asfaltul distrus de rădăcinile copacilor. Şi în timp ce alergam, cu piciorul stâng beteag, mă uitam pe afişele electorale, toţi candidaţii la primăria sectorului 4 se pozează cu Parcul Tineretului, dar el arată ca în tranşeele din Normandia…în fine, dă-o dracului de administraţie, să revin…
M-am trezit după uşoarele antrenamente cu Roxana Lupu, omul care trage de noi de vreo două luni, că o să alerg la Crosul Pădurii, 15 kilometri. Şi am plecat cu toţi alergătorii de la cursa de 5.000, de 10.000, iar la 15.000 cred că eram aşa de puţini, încât ajunsesem să-mi stabilesc şi obiectivul…să nu credeţi că e legat de poziţie. Nu, obiectivul este: vezi că mai ai puţin, să-ţi spui asta şi după 2.000 de metri. Pe la kilometrul 8-9, am simţit că e gata, dar nu se mai opreau picioarele. Şi-am terminat cursa. După 2 zile mi-am revenit, dar în acele 2 zile mergeam ca melcul.
Şi urmează provocarea de duminică, 21 de kilometri. De la long-run-ul de 15 kilometri n-am mai forţat, iar în ultima săptămână nu prea am reuşit să mă mobilizez. Nu există scuze, vreau doar să termin, pentru că e prima dată, pentru că nu trebuie să renunţ, pentru că echipa adrenallina m-a învăţat că se poate. Am avut o perioadă cruntă, de aproape 13 ani, în care mi-era teamă să mai fac sport, după o accidentare groaznică la piciorul stâng, cauzată tot de sport. Dacă îmi iese şi semimaratonul, cred că voi continua. Şi cam atât, că am scris cam mult, iar până la kilometrul 21 nu mai vorbesc deloc. Ne auzim după, ca-n finala Şampion Lig. Dacă tac, înseamnă că n-am fost în stare!
Mulțumim Sloop pentru hidratarea de la antrenamente! Sloop e suc natural de fructe fără zahăr adăugat, fără conservanți, coloranți, aditivi. I se spune smuti, și este o adaptare simpatică a lui smoothie, care păstrează conservate toate calitățile nutritive ale fructelor.
primul antrenament impreuna #spreprimulsemimaraton
#spre primul semi. Bogdan Ciubuc: De când alerg, mă simt în cea mai bună formă în care am fost vreodată
Bogdan, la antrenamente
*Spre primul meu semimaraton este un proiect Adrenallina, “energizat” de Sloop, prin care 4 oameni obișnuiți, cu joburi full time și fără un background sportiv, învață să alerge: pornesc de la 0 kilometri și tind către cei 21 de km ai unui semimaraton! Acest moment este acum foarte aproape: duminica asta, pe 15 mai, Ana, Bogdan, Andreea și Narcis vor alerga la OMV Petrom Bucharest Half Marathon! Au fost pentru ei câteva luni de antrenamente, în care au experimentat sentimente de stări, au învățat lucruri despre ei, despre corpul și mintea lor, iar duminică au test :). Emoții au cu toții, și ne povestesc fiecare în parte cum a fost și încă este această călătorie pentru ei. Azi are cuvântul Bogdan Ciubuc :):
Acum aproape o jumătate de an eram o epavă. Ne mutaserăm într-un bloc nou, la etajul trei, și, mai în glumă, mai în serios, ne încurajam spunându-ne unul altuia că urcatul zilnic al treptelor o să ne facă bine, la un an și jumătate după ce ne lăsaserăm amândoi de fumat. În realitate, lucrurile stăteau destul de rău: urcam scările suflând greu, trăgând de papornițe, cu ochii împăienjeniți, blestemând la fiecare pas anii de fumat și cu un inexplicabil sentiment de vinovăție pentru că reușisem, dintr-un singur foc, să mă las de țigări și să descopăr că sunt complet paradit, abia trecut de 40 de ani.
N-am avut eu ideea de a ne apuca de alergare. Ana voia să slăbească – cum bine se știe, printre efectele renunțării la fumat se numără descoperirea apetitului pentru dulciuri. Eu unul scăpasem ieftin, cu vreo 5 kile în plus – ca o glumă proastă, toate puse pe burtă. Am acceptat fără să mă gândesc prea mult; la urma urmelor, mă mai încăpea o singură pereche de pantaloni.
În primele două săptămâni a fost un calvar. Nu era prima oară că începeam programul la 5 dimineața, dar sigur nu mă mai trezisem niciodată ca să alerg în parc înainte să răsară soarele. Era iarnă, un frig crunt și eu purtam un fel de izmene negre. Până la urmă m-am obișnuit.
Primul obiectiv era, în capul meu, să alerg 2 km. Roxana (adică sufletul adrenallina.ro) s-a uitat la mine cu o milă infinită: „Îți trebuie ceva mai ambițios, ăsta nu e obiectiv. Ceva gen 21 de km. Semimaraton.” Pe vremea aia m-aș fi simțit campion și dacă reușeam să fug până la colțul străzii. Maraton sau semimaraton, era tot un drac: țicneală curată.
Gâfâielile au dispărut în prima săptămână. Am ajuns să mă trezesc înainte de a suna alarma, la 5 dimineața, uneori și mai devreme. Am alergat mai întâi 3 km, apoi 6, 8, 12, 15. Am fost la primul meu cros și a fost perfect. Nu mă mai simt obosit decât foarte rar. Am dat masa de Paște pe o plimbare de 12 km; fizic, mă simt în cea mai bună formă în care am fost vreodată.
Mai sunt doar câteva zile până la primul meu semimaraton. Cred că am să reușesc să îl termin; mental, cel puțin, am depășit de mult blocajul ăsta. Am făcut deja lucruri care la începutul anului mi se păreau imposibile. Desigur, nu-mi fac iluzia că o să fie ușor, dimpotrivă, îmi amintesc bine ce chin a fost să alerg 15 km. Dar sunt optimist.
Mulțumim Sloop pentru hidratarea de la antrenamente! Sloop e suc natural de fructe fără zahăr adăugat, fără conservanți, coloranți, aditivi. I se spune smuti, și este o adaptare simpatică a lui smoothie, care păstrează conservate toate calitățile nutritive ale fructelor.
primul antrenament impreuna #spreprimulsemimaraton
