test pronatie

Testul de pronație. Cu ce ne încălțăm la alergare.

Roxana Lupu

Alergarea este un proces atât de firesc și natural încât atunci când ajungi la termeni precum test de pronație crezi că e despre altceva. Ceva politic sau despre spatiu!

Este și alergarea asta o știință și e bine să știm câte ceva despre tehnica ei, ca să alergăm eficient, ca să ne simțim bine alergând, ca să evităm accidentările și ca să devenim mai buni la asta, nu?

Ce este pronația?

Pentru a alege perechea potrivită de pantofi de alergare pentru tine, trebuie să știi că nuanța lor poate cădea pe planul secund :). Pentru că sănătatea e mai importantă, nu de alta. Știai că dacă achiziționezi ceva neadaptat la tipul tău de pronație riști probleme medicale precum fasceita plantară sau tendinita? Brr, we don’t want that.

Deci ce este, dom’le, pronația asta? Este mișcarea pe care o face piciorul când calcă pe pământ în timpul alergării și modul în care greutatea este transferată de la călcâi la degetele de la picioare și distribuită către articulații. Odată aflat pe sol, piciorul se mișcă în rotație spre interior, apoi se ridică de pe sol și împinge în călcâi pentru a avansa. Rotația piciorului spre interior și înapoi se numește pronație.

SportGuru este cred singurul magazin cu profil sportiv din România unde se poate face testul de pronație la modul profesionist. (au un showroom nou nouț pe Bulevardul Unirii 69). Este utilizat în proces un aparat de dinamică, nu un simplu scanner.

Am mers la băieți să-mi fac testul ăsta și să mă uit după ceva pantofi de alergare, că se apropie Maratonul (oh, no! :D) București, și va fi momentul când voi înțelege și eu mai bine ideea celor 42 de kilometri – în Ironman, anul trecut, a părut ceva îngrozitor!). Deci nu l-aș pune pe ăla ca fiind primul meu maraton. Pe 4 octombrie va fi primul primul, la Raiffeisen Bucharest Marathon! 🙂

IMAG2382

So, să trecem la treabă.

Mai întâi ți se scanează tălpile, pentru a determina lungimea, lățimea și arcuirea arcadelor.

Partea a doua, cea de dinamică, analizează mai multe aspecte ale mișcării cu ajutorul unei camere video, calculând mai mulți parametri, si la final se emite un raport.

test pronatie

La mine testul a scos la iveală că dreptul e puțin mai mare, cu 3 milimetri, dar Ștefan Maresi de la SportGuru spune ca este o diferență destul de întâlnită.

Arcuirea e normală, nu calc nici pe dreapta nici în față, nici pe toată talpa iar punctele maxime de presiune din talpă (pe care apăs cel mai mult când alerg) sunt destul de ok ca distribuire, nu sunt concentrate într-un singur loc.

Trebuie stabilită și axa picioarelor și iată că după muulți ani cineva îmi dă lumea peste cap, spunându-mi în urma unui test că… am picioarele drepte! Yu-hu, take this, pubertate! :))

capture

Mai trebuie să vedem cum mi se rotesc tălpile când merg. Daca scap și de ăsta, fotomodel mă fac! 😀

N-a fost să fie. Se pare că unghiul în care calc este foarte mic, merg cu picioarele către interior, la 2, 3 grade, îmi spune Ștefan. Nasol.

IMAG2374

Am însă o flexibilitate bună la articulații, și la mâini și la picioare.

Rezultatul final arată că alerg pe toată talpa, iar piciorul drept tinde să vină spre interior, ceea ce înseamnă că am o ușoară pronație. Una neutră.

Științific vorbind, piciorul are o boltă plantară care face un arc mediu iar eu calc pe axul central, fără a crea unghiuri cu verticala. Piciorul se mișcă ușor în rotație până într-o poziție neutră atunci când face contact deplin cu solul și înainte să împingă din călcai și degete. Talpa interioară a viitorului meu pantof trebuie să aibă o formă semi-curbată, care să permită controlul mișcării în timpul alergării.

Ok, ok, să rezolv eu asta cu pronația, și maratonul e ca și alergat! 😀

Hai, spor la antrenamente! 🙂

IMAG2387

Scroll to top