testare sportiva

Pot să spun cu mâna pe inimă că unul dintre magazinele de dulciuri pentru oamenii care fac sport este un centru de testare a performanţei sportive! 🙂 Eu una abia am aşteptat să ajung la Şerban Damian, nutriţionist sportiv şi cel care a lansat Centrul de nutritie sportivă Super Fit , unde am aflat ce n-am ştiut niciodată: ce VO2 maxim am (sunt sigură că vorbesc pe limba voastră :), dar povestim oricum imediat despre asta), care sunt zonele mele de antrenament în care ard grăsimile şi cele în care îmi îmbunătăţesc forma sportivă, ce procent de grăsime am în corp, la ce risc de boală sunt expusă în cazul unui efort de mare intensitate, cum face inima mea faţă la efort şi alte dulcegării cu care ne condimentăm viaţa sportivă! 😀

Sunt indicatori fundamentali pentru un sportiv (fie el şi amator), pentru că aceşti parametri fiziologici te ajută să îţi construieşti planul de antrenament special pentru tine şi capacitatea ta. Nu cred în programele generale de pregătire, suntem atât de diferiţi!

Eu sunt un amator atipic – nu am folosit o centură de puls, doar un ceas cronometru, care mi-a arătat distanţa şi viteza, şi aia a fost. Eh, lucrurile se vor schimba, acum că am discutat mai multe cu Şerban şi am aflat atââât de multe lucruri despre mine că m-am speriat! J Unul dintre ele este că nu am avut niciodată 1, 70 înălţime, ci mai puţin :). Nu e niciodată prea târziu să afli.

Şerban este nutriţionist sportiv şi a lansat relativ recent acest laborator modern pentru testare sportivă, unde vin nu doar sportivi, dar şi oameni care îşi doresc să slăbească, într-un mod sănătos, printr-o formulă de nutriţie şi mişcare.

Aşa. Am trecut cu bine peste electrocardiogramă şi puls, şi am făcut iniţial testarea cardiometabolică, care îţi dezvăluie, printre altele, rata metabolismului în repaus – exact, consumăm energie şi când stăm pe loc, iar aici, în poza asta, în care pare că dorm, asta făceam, consumam energie în repaos! 😀

Sigur că aveam centura de puls pe mine, şi ea transmitea toate informaţiile astea către computerul ăla de bord, sau cum s-o chema :D.

Analiza asta cu nume ciudat scoate la iveală parametrii pe baza cărora se va construi planul de antrenament (sigur, în funcţie de ce îţi doreşti, eu am trecut acolo program sportiv de performanţă; pentru amatori, aş completa, dar nu era disponibilă definiţia :)).

Tot pe baza acestei analize se face şi regimul alimentar personalizat, şi tot în funcţie de ce anume urmăreşti – să slăbeşti, să te îngraşi :D. Într-o zi, dacă nu fac nimic, eu consum 1 530 de kilocalorii. Sună bine, păcat că nu mă ajută să slăbesc treaba asta. Pentru că aduc în corp prin alimentaţie mult mai mult decât ce consum.

A urmat partea mea favorită, testarea la efort, pe praguri. Am pornit alergarea pe bandă, cu acest tub care mă face să arăt ca un extraterestru, prin care am respirat doar pe gură. Nu e tocmai plăcut, dar începe să te deranjeze cu adevărat doar după ce ajungi la un nivel în care cam gâfâi. Lucrurile funcţionau cam aşa: eu alergam cam 2 minute pe o anumită viteză, apoi luam tubul şi alergam iar vreo 2 minute aşa, apoi Şerban prelua tubul iar calculatorul înregistra valoarea oxigenului expirat de mine în timpului efortului. Urma o sesiune similară, dar cu creşterea vitezei cu 0, 5.

Ce să spun, am pornit pe bandă de la viteza 6. Da, eram răcită, dar, cum v-am mai povestit, mai ales neantrenată. Aşteptam cu mult interes momentul precizat de Şerban, acela în care valorile mele de pe computer vor arăta când am ajuns la efortul de mare intensitate. Că asta era cheia stabilirii acestui VO2 maxim, despre care spuneam la început. VO2 max este volumul de oxigen maxim expirat în aer iar valorile lui sunt diferite de la o persoană la alta. Cu cât este mai mare limita de sus cu atât capacitatea de efort a persoanei este mai ridicată. Deci ai mai mult potential sportiv, cum ar veni.

Ok, totul stabilit, am alergat ca un şoricel şi mi-am impus să rezist cât mai mult posibil. Pe la viteza 11 deja eram transpirată, pe la 11 jumătate mă întrebam deja dacă nu e cazul să mă opresc. La 12 fără un sfert simţeam că sunt cam praf, iar când am ajuns la 12 l-am auzit Pe Şerban spunând: acum am intrat în zona de efort maximal, rezistă! Apoi eu am făcut semn că distracţia s-a încheiat pentru mine, şi după două minute mă opream, cu pulsul ajuns undeva la 196 şi cu un oxigen expirat în aer care ar fi putut deschide fereastra, dacă nu era deschisă deja.

Cam aşa arată schema mea de metabolism energetic pe parcursul testării.

Concluzia: sunt cam ieşită din formă şi corpul meu consumă multă energie chiar şi la viteze rezonabile, cum ar fi 10 km la oră.

Vestea bună cred este că am un VO2 maxim destul de ok. Valoarea lui este 39, 8 şi la grupa mea de vârstă, feminin, este la finalul secţiunii exceptional şi se îndreaptă furtunos (fără două procente) către superior, care începe de la 40.

Pare ok, şi partea frumoasă este că prin sesiuni de intensitate acest simpatic VO2 maxim poate creşte.

Am aflat şi care sunt zonele de antrenament optime pentru mine, şi, mai ales, la ce puls în efort încep să ard depozitele de grăsime. Le împărtăşesc cu voi:

Şerban mi-a prescris şi un plan de antrenament pe alergare, pe c are l-am început deja, şi parcă parcă încep să ies din depresia sportivă şi vine primavara şi pe strada mea.  Vă ţin la curent cu evoluţia, ăsta e abia episodul 1 din noua mea viaţă! 🙂