triatlon

Încă un Half Ironman în România: „Vrem Transfierul pe harta triatloanelor din Europa”

Lucrurile încep să arate din ce în ce mai bine la noi pentru sportivii de anduranţă şi triatlonişti: competiţiile se calcă în weekenduri pe călcâie, şi e bine că e aşa, avem mai multe variante, iar numărul celor care se apucă de triatlon sau îşi stabilesc ca obiectiv curse de anduranţă este în creştere.

So, anul acesta, în calendarul competiţional şi-a făcut loc o nouă competiţie, pe distanţă specifică unui half ironman – 1.900 de metri înot, 90 de km bicicletă şi 21 de km alergare. (pe lângă cea existentă deja, la Oradea – Xman România, pe distanţe atât de half cât şi full).

Este vorba despre Transfier, aşa cum mulţi dintre voi ştiu sau s-au înscris deja. Am făcut rost de mai multe detalii despre această cursă spectaculoasă, al cărei spaţiu de desfăşurare este… Transfăgărăşanul. Aşa că Mihai Preda, organizator al competiţiilor NoStress, serie din care face parte şi Transfier, ne-a spus mai multe despre traseu, organizare şi obiective ale evenimentului care se va petrece pe 25 iulie 2015.

DSC_0234

Adrenallina: Cum v-a venit ideea unei competiții de tip Half Ironman?

Mihai Preda: Ideea îi aparține lui Răzvan Varabiescu, care, trecând prin zona Transfăgărășanului, și-a spus că aici trebuie făcută o competiție „între prieteni”, o competiție haiduceasco-sportivă. Și a și făcut-o, într-o ediție pilot, restrânsă, cu ajutorul lui Dan Bucureanu  la partea de organizare.

Primul Transfier, care s-a petrecut în vara lui 2014, pe 10 august, a avut ceva magic, pornind de la vremea excepțională, frumusețea lacului Vidraru sau numărul de participanți: 7 magnifici, fantastici, samurai :). Cristi Farcaș a fost cel care a câștigat prima ediție, fiind și singurul care a terminat competiția. Apoi, prin septembrie, ne-am întalnit toți trei – Răzvan, Dan și Mihai și am decis să facem împreună, sub umbrela NoStress, un Transfier organizat ca la carte, începând cu ediția din 25 iulie 2015.

Cum ați ajuns la acest traseu și de ce ați decis să fiți atât de sadici :D: înot în Vidraru, bicicletă pe Transfăgărășan, cu 20 de km în cățărărare continuă, cu peste 1.400 de metri diferență de nivel acumulată în acest interval, finish în urcare pe scări, 300 de trepte?! 🙂

De fapt sunt 392 de trepte :). Traseul însă a fost ales în primul rând pentru frumusețea peisajului și apoi pentru dificultate. Evident că piesa de rezistență o reprezintă „cel mai frumos drum din lume”, după cum au zis cei de la Top Gear. Și cred că nu există ciclist în România care să nu-și fi dorit să urce măcar o dată Transfăgărășanul.

Chiar așa se cheamă această statuie unde e finish-ul competiției și al celor 300 de trepte, omul de fier” ? 🙂

Se numește Prometheu. Dar arată exact ca un IronMan. Mai mult, arată așa de prin 1970, cu ani buni înainte să se nască competitia din Hawaii. Deci, de ce să nu ne mândrim noi, românii, că avem primul IronMan? 🙂

Omul de fier de România, pe Transfăgărăşan

Omul de fier de România, pe Transfăgărăşan

Spune-ne mai multe detalii despre competiție și organizare – de câți voluntari veți avea nevoie, e închis Trans-ul, ce temperatură va avea aproximativ apa din Vidraru..?

Pai nici nu stiu cu ce sa încep… Da, Trans-ul va fi închis, asta-i una dintre cheile de organizare. Foarte greu la noi să faci așa ceva, dar așa va fi, concurenții vor avea drumul doar pentru ei. Am început să închidem drumurile pentru competiții la Bike&Like, la Sibiu, apoi la Triathlonul NoStress de la Olimp, în plin sezon, pe 23 august.

Voluntari vor fi peste 50, atât echipa NoStress cât și alți prieteni și apropiați. Vrem să fie totul cât mai bine făcut,  vom fi foarte atenți la siguranța participanților. Chiar insist foarte mult pe protejarea concurenților și pe semnalizarea fiecărei curbe din coborârea de la Bâlea.  Cei care nu ţin banda dreapta la coborâre şi taie curbele vor fi descalificaţi. Trebuie să ne luăm măsuri de siguranţă foarte serioase, iar regulamentul va fi aplicat drastic.

Apa din Vidraru va avea între 16 şi 21 grade, dar oricum costumul de neopren este obligatoriu. Asta pentru că în lacurile de munte, apa poate să aibă la suprafaţă un strat de 1 metru cu temperatura de 19 grade, să zicem, iar de la 1 metru în jos să aibă 12 grade. Deci, obligatoriu costum :).

Triatlonişti la ediţia pilot Transfier, la proba de înot, în Vidraru

Triatlonişti la ediţia pilot Transfier, la proba de înot, în Vidraru

Cum arată primele feedback-uri primite de la cei care au auzit despre competiție? Până acum singura probă de Half avea loc la Oradea, la Campionatul de Triatlon pe Distanța Lungă.

Competiţiile pentru amatori se dezvoltă în România pe toate planurile, fie că vorbim de triatlon, ciclism sau alergare montană, lucru care ne bucură. Vor mai apărea şi alte competiţii pe distanţe de half sau de full, familia de Ironman si Ironwoman va creşte anual, destul de accentuat. Aşadar, feedback-ul a fost clar unul pozitiv, oamenii cam aşteptau să mai apară măcar încă un concurs pe distanţă lungă. Am şi fixat data la o distanţă suficientă de Oradea pentru ca cei care vor să facă o „dublă” în 2015  să aibă această posibilitate.

Există însă și varianta mai light a acestei competiții, nu? Triatlonul olimpic. Spune-ne câte ceva despre asta.

Da, mă bucur de această întrebare, pentru că încă nu se ştie că, în aceeaşi zi şi loc, se va desfăşura şi Triathlonul Transfier Olimpic, cu distanţe de 1 km înot, 40 km de ciclism şi 10 km de alergare. Înotul e aproximativ jumătate (1 km), iar la proba de bicicletă vor fi 20 km dus şi 20 întors, adică exact prima parte din traseul de la half, fără urcarea până la Bâlea. Practic e plat.

Alergarea e de 10 km şi se termină cu urcarea a numai 200 de trepte. Aşadar cei care termină triathlonul olimpic nu vor urca până la picioarele statuii de fier, ci doar până la jumătatea drumului. Finish-ul de la picioarele statuii este accesat doar de cei de la half. Dar ce e mai important e că cei de la Olimpic vor putea să-i aplaude pe cei de la half, să-i aştepte la finish. Vor avea şansa să înoate, pedaleze şi alerge împreună cu cei care şi-au propus să parcurgă 70.3 mile.

urc

Care sunt provocările cu care vă confruntați ca organizatori ai unei astfel de competiții? Pe câți participanți mizați? Ce vă doriți cel mai mult de la acest concurs?

Fiind prima ediţie, încercăm pe cât posibil să prevedem ce s-ar putea întâmpla. Trebuie să fim foarte atenţi la tot ce înseamnă siguranţa participanţilor. Asta presupune măsuri suplimentare de semnalizare a zonelor cu potenţial de pericol, o gândire foarte bună a zonelor de intersecţie, asigurarea echipelor de intervenţie. Apoi, evident, lupta cu birocraţia, documentele, avizele, etc. Apoi, confortul participanţilor, preluarea tuturor grijilor, găsirea de locuri de cazare, parcare, depozitare materiale, etc.

NoStress inseamna în primul rând ca participantul nu are nicio grijă. Înseamnă „tu concentrează-te pe cursă, de restul ne ocupăm noi”.

Ce vrem? Vrem să aducem câteva nume importante de triatlonişti, care au terminat pe primele locuri la curse importante din Europa. Vrem să poziţionăm Transfierul pe harta triatloanelor din Europa.

Ca număr de participanţi, noi credem că vom avea 200 de concurenți la half şi cel puţin la fel la olimpic. Este şi o problemă de dimensionare a numărului maxim de participanţi. Pentru siguranţa acestora, nu vom permite mai mult de 500 în total. Până acum s-au înscris deja 100.

Vali Bugoi: Am aflat prin sport că pot trece peste multe frici

Am început să fac sport …. cam de la 5 ani, dar atunci se numea joaca. La acea vârstă am reușit să îmi țin echilibrul pe 2 roți. Apoi mi-a placut mult baschetul, insa dupa ce echipa din liceu s-a reunit mai rar am trecut pe sporturi individuale cum ar fi mountain-bike si alergare.

Vali, la Prima Evadare, 2012

Vali, la Prima Evadare, 2012

Prima mea competiție a fost una de MTB in anul 2007. Urmarisem de ceva timp forumurile de ciclism si mi-am planificat o plecare la Sibiu pentru a participa la un concurs de XCO (traseu scurt, pe ture) organizat de ciclism.ro. Aici am descoperit o comunitate si un grup interesant ce m-a ajutat sa evoluez si sa explorez trasee prin tara cu ajutorul competitiilor.

Sportul meu preferat a devenit alergarea pentru simplitatea si sinceritatea ce o ofera. Nu mai sunt diferente intre sportivi la nivel de echipament si te poti concentra mai mult pe conditia fizica si mai putin pe tehnologii ajutatoare ca la mtb.

Îmi amintesc că la început prietenii ma chemau sa alerg in parc cu ei, dar nu reuseam mai mult de 2-3 km si nici nu vedeam rostul, cand puteam sa merg pe bicicleta. Prin 2010 insa s-a intamplat ceva, m-am hotarat sa alerg pe carari prin munti, dar nu puteam sa alerg destul pe plat asa ca a fost destul de greu.

Antrenamentul meu este variabil si nu am reusit sa ies zilnic la alergat. Imi tin un jurnal al alergarilor ca majoritatea alergatorilor amatori si mi-am impus o limita minima lunara de 60 km. Long-run fac destul de rar, majoritatea iesirilor la alergat nu depasesc 10 km. Se adauga si alte sporturi ca un antrenament complementar, chiar si schi sau patinaj in sezonul de iarna.

Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este startul de la Bucegi 7500 proba de 45km ce a avut loc la ora 6 dimineata. Aveam ceva ajustari de facut la bagaj, mancare de luat, de lasat si am uitat sa verific cat e ceasul. Deodata aud 10.. 9.. 8.. si eu fuga spre start cu rucsacul deschis, betele in cealalta mana, fara incalzire si cam nedormit. A urmat o urcare grea spre vf. Omu.

Competiția mea preferată este Maraton Piatra Craiului, prima mea competitie de alergare montana (am aflat, trebuia sa incep cu ceva mai usor).

Ciucas 2014

Ciucas 2014

Cel mai mândru sunt de finalizarea unui triatlon, chiar si cu inotul in bazin, si anume Winter Challenge Izvorani 2014. Primele doua probe le-am abordat in regim de concurs ca apoi sa se termine cu proba de inot in bazin si sa trec in modul supravietuire.  Am simtit ca mi-am depasit limitele si am reusit sa o fac fara accidentari ceea ce ma bucura.

Prietenii mei spun că sunt prea slab, sa mai pun ceva pe mine, sa mananc mai mult. Imi spun asta de ani de zile si tot degeaba. Ma ingrasasem la un moment dat, dar nu m-am simtit bine deloc, asa ca am revenit la starea mea naturala conform tabelului inaltime/greutate undeva aproape de subponderal.

Am aflat despre mine, prin sport, că pot trece peste multe frici. Si acea frica in o doza mai mica ma ajuta sa fiu constient si precaut spre indeplinirea unui obiectiv. Cand altii vad rezultatul se mira si nu isi imagineaza de unde am pornit, ce dificultati a trebuit sa depasesc si ca uneori e greu sa iesi din casa pentru antrenament.

Sportul mă face să mă simt viu si fericit. Pe langa asta am nevoie si de competitii pentru a putea compara evolutia cu alti sportivi si pentru a avea o motivatie sa merg la 100%.

10873605_763639840350492_5907793085653142992_ baneasa 2014

Uneori, mi se întâmplă să nu imi mearga toate bine sau sa nu ma antrenez destul inainte de un eveniment, dar cand simt ca ceva e in neregula incetinesc, reduc ritmul pe cat posibil cat sa ajung la finish.

Obiectivul meu în 2015 este sa termin cursa Bucegi 7500 proba de 90 km, sa fac un triatlon sprint, adica sa inot in apa deschisa, sa ajung la 37 min pe 10 km si altele ce vor fi adaugate pe parcurs.

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că sportul practicat constant la o intensitate mica, medie e mai benefic decat a merge tot timpul la maxim si a pati tot felul de accidentari. Fiecare isi stie mai bine corpul si trebuie sa ii dea ce are nevoie si din cand in cand sa il supuna la un challenge amical, oficial.

WinterTri Challenge Izvorani 2015 – s-a deschis oficial sezonul competiţiilor de triatlon!

Sâmbăta aceasta, pe 28 februarie 2015, Clubul Sportiv Smart Atletic vă dă întâlnire la Izvorani,  în cadrul Complexului Olimpic Sydney 2000, unde deschide cea de a IV-a ediţie a competiţiei de triatlon WinterTri Challenge. Concursul așteaptă la start peste  600 de pasionaţi de mişcare şi voie bună.

Adrenallina.ro este partener media al evenimentului.

Afis wintertri challenge 2015

Triatlonul va începe cu proba de alergare, va continua cu cea de bicicletă, iar finishul este în bazinul olimpic acoperit (după parcurgerea celor 500 m de înot). Traseul de alergare este 100% off-road, pe poteci, drum forestier și drum pietruit, iar cel de bicicletă este pe asfalt.

Probele în care se vor întrece participanții sunt următoarele:

  • triatlon – 5.5km alergare, 12km bicicletă, 500m înot | individual și ștafetă
  • duatlon – 5.5km alergare, 12km bicicletă, 4,5km alergare | individual și ștafetă

Pentru mai multe detalii despre competiţie, participanţi şi pentru noutăţi accesaţi site-ul [http://trichallenge.ro/wintertri/] şi pagina de Facebook a evenimentului [https://www.facebook.com/events/696714813778442/].

Anul acesta WinterTri se va desfășura cu sprijinul partenerilor Orange, BCR, Ciuc, 140bpm, Carrefour, Carpat Sport, Barilla, Skoda, Castrol, Felt, Castelli, PowerBar şi Blackhawk Security Romania.

WinterTri este evenimentul care deschide și sezonul competițional Smart Atletic – TriChallenge Circuit 2015, care reunește triatlonul de la Izvorani, maratonul de înot în mare – Aqua Challenge Mamaia, Triathlon Challenge Mamaia și TriKids Challenge București, duatlon și cros pentru copii.

„Totul a pornit ca un experiment, un triatlon atipic cu probele în ordine inversă, prins în calendar într-o perioadă rece, noroioasă sau înzăpezită, dar s-a dovedit a fi un real succes. În acest moment Winter Triathlon Challenge este al 3-lea triatlon ca mărime din România, cu peste 600 de participanţi. Acest succes este datorat în primul rând participanţilor care au îmbrăţişat acest concept şi ne-au dovedit că vremea rece şi urâtă nu este un motiv de a sta în casă la televizor, ci poate să fie un bun prilej pentru a face sport”, spune Vlad Stoica, preşedinte Smart Atletic.

Ne vedem la start! 🙂

I AM IRONMAN. Cristi Hanga: „Cel mai important pentru un începător este să nu forțeze”

Intervievatul nostru de azi este un caz aparte. A terminat deja 4 curse Ironman, toate la Oradea, la el acasă, și una în Ungaria. A pornit de la 106 kilograme. În fiecare an, focusul lui este această competiție, pentru asta se pregătește, asta visează. Să vină vara și să ia startul, alături de triatloniști veniți din toate colțurile țării, mânați de aceeși dorință, și, în același timp, de aceeași spaimă.

În fiecare an, Cristi primește în casa părinților săi pe câțiva dintre ei, câți încap :). Așa ne-am cunoscut și noi, mai precis; în sufrageria părinților săi am tremurat cu o seară înainte de half și apoi am avut coșmaruri cu o seară înainte de full! 🙂

Cristi ne-a povestit călătoria lui până aici, despre cum spiritul acestui concurs l-a schimbat, dăruindu-i o nouă viață.

Un mic tease, să vă fac poftă de citit: “Când ajungi să faci Ironman și știi că nu puteai și ai făcut asta pentru că ai muncit și ți-ai făcut o ordine în viață, îți dai seama că poți face orice”. 🙂

Cristi Hanga

Cristi Hanga

Să începem!

 Adrenallina: Când te-ai apucat de sport și de ce?

Cristi Hanga: Cred că în 2009, sunt oricum vreo 6 ani, ca să slăbesc, pentru că deja ajunsesem aproape obez. Am avut 106 kg la un moment dat. Tot am încercat, iar mă lăsam iar mă apucam. Tot am citit pe net despre motivație, și zicea acolo că îți trebuie un obiectiv ca să funcționeze lucrurile. Și atunci am zis hai să alerg un maraton. Habar nu aveam ce presupune chestia asta, ce e maratonul, ce trebuie să fac… M-am înscris la un maraton, și am luat un program de începători. Am terminat cursa în genunchi aproape, cred că am făcut 4 ore și 52 de minute, cam așa. La final mă depășeau babe, moși, a fost cam demoralizant, dar senzația aia de câteva minute de la final, când mai era puțin și ajungeam la finish, și știam că am tras tare dar cu un rost, a fost emoționantă. Am plâns. Așa că am zis că trebuie să mai fac asta. Am început să mă antrenez mai serios. Și am progresat, după 6 sau 7 maratoane, am zis să caut ceva mai greu.

Și așa a apărut triatlonul…

Și așa a apărut Ironman-ul, nu triatlonul, eram cu înotul praf, bicicletă n-aveam… M-am băgat prima dată la șatefetă la Oradea, apoi al doilea an am zis că fac full. Încet, încet am cumpărat echipament specific pentru fiecare sport și am început să mă antrenez. Făceam volum foarte mult, ca să nu abandonez, ăsta era scopul, altceva nu mă interesa.

Cum a  fost primul Ironman? La tine acasă… (n.r. Cristi Hanga este din Oradea, unde are loc competiția de triatlon pe distanță foarte lungă Ironman)

Da, m-am antrenat pe traseul de concurs, știam toate curbele și toate gropile de la traseul de bicicletă,  am înotat în lac… Traseul de biclă aici e greu, că e diferență de nivel, și dacă mă antrenam la câmpie era complicat pentru mine. Am avut avantajul ăsta. Primul a fost cel mai greu pentru mine, am suferit, dar cred că din lipsa de exeperiență. Mi s-a blocat stomacul… 5 ore din șapte am mers cu crampe la stomac, spre sfârșit m-a lăsat, dar eram deja deshidratat și nealimentat, și la alergare a fost foarte greu. După o lună am mers la unguri, la un alt Ironman, acolo traseul e  mai ușor. Acolo am câștigat 1 oră jumătate la bitza și am scos 4 ore 28 de minute  la maraton. Timpul final a fost de 11 ore și 48.

Deci ai început ușor, cu două Ironman, cu o diferență de o lună între ele 😀.

Da, am mai încercat să fac de atunci două, dar nu mi-a mai ieșit. Ultimul Ironman însă a ieșit cel bine. Am intrat în concurs cu 10 kg mai puțin decât de obicei și am avut un rezultat bun.

De la 106 kg la fit for Ironman

De la 106 kg la fit for Ironman

Ce timing ai avut?

Cred ca 12 ore jumătate.

Ai trecut printr-o cură?

Mi-am schimbat alimentația, am tăiat pâinea, dulciurile, am început să mănânc mai des, porții mici, de 5, 6 ori pe zi. Și am slăbit destul de mult.

Cum s-a schimbat viața ta de când ai început să faci câte un Ironman în fiecare an? Sunt 4 ani de când ai început “ritualul” ăsta.

Îți dă așa o încredere în tine foarte mare. După ce faci o chestie de felul ăsta te cam liniștești. Pe mine m-a liniștit în viață. Nu mai eram așa agitat: oare pot să fac aia, pot să fac aia? Când voiam să fac ceva nu mă mai gâneam, băi, oare o să reușesc? Ci: cum fac să rezolv chestia asta, că sigur pot, trebuie doar să stabilesc cum.

Cristi3Când am auzit prima dată în ce constă Ironman am crezut că e o glumă. Terminasem vreo două maratoane până atunci și ajunsesem mort la finish, și mă gândeam că așa ceva nu e posibil, e  bătaie de joc, e pentru ăștia cu death wishes. Când ajungi să termini un Ironman și știi că nu puteai și ai realizat asta pentru că ai muncit și ți-ai făcut o ordine în viață, îți dai seama că poți orice.

La al doilea Ironman mi s-a întâmplat că a început să alerge un băiat lângă mine, în afara concursului și mi-a spus că el datorită mie s-a apucat de sport, pentru că a citit ce am scris eu pe Facebook, despre cum am început să alerg pentru că eram gras. M-a dărâmat chestia asta, wow, eu am influențat pe cineva?! Cu o postare pe Facebook?

Cum ai reușit să echilibrezi lucrurile, cu viața peronală, job și antrenamente…

Aici am foarte mare noroc. Nu sunt la program fix, lucrez în ture – 24 de ore, apoi am 3 zile libere…e foarte ok. Mă antrenez ziua, am destul timp la dispoziție, pot să mimez curse, pot să fac orice. E greu să lucrezi 8 ore și apoi să faci antrenament.

Cristi2

Ce ai putea să le spui celor care și-au setat o cursă de Ironman? Ce îți vine în minte să le recomanzi?

Sunt muulte lucruri de spus. Dar ce e cel mai important pentru un începător este să nu forțeze. Dacă alergi 3-4 km nu te poți arunca la Ironman, sunt niște trepte. Trebuie să ai o bază foarte solidă ca să te bagi la o cursă Ironman, pentru că e foarte periculos. Tragi ca nebunul de tine în cursă pentru că ai voință, dar tu nu ești pregătit fizic. Poți să clachezi foarte urât.

Atenție foarte mare la alimentație – cred că la Ironman, alimentația e proba a 4-a, e la fel de importantă ca toate celelalte. Dacă nu ai pus la punct acest aspect, nu e ok. Echipamentul e important. E diferență foarte mare între un echipament prost și unul bun. Dar un echipament bun îți ajunge, dacă nu vrei să câștigi. Nu are rost să investești mii de euro, să îți iei ce au cei de la Kona, mai bine mai slăbești puțin și mai introduci niște ore de antrenament și tot acolo ești.

Cristi5

Care sunt planurile tale pentru 2015?

Păi, sunt înscris la cursa de la Oradea. 🙂

Deci ești omul dedicat Ironman, focusat pe acest tip de concurs?

Da, mai făceam câteva maratoane, dar anul trecut am avut operația de hernie și n-am mai foțat. Iar anul ăsta sunt într-o perioadă de tranziție, că s-ar putea să mă mut în alt oraș, și cu jobul, și voi vedea, după ce se aranjează toate. Acum sunt într-o perioadă de tranziție.

Voiam să te întreb, ce te ține pe tine motivat? Până la urmă, ai făcut Ironman de multe ori, și de fiecare dată nu ai avut un target specific de timp… Ce te face să repeți această cursă?

Îmi place. În vara asta m-am operat, și acum un an am mai avut o operație, și am avut perioade de repaos total. Nu vrei să știi cum a fost. Am crezut că mor. Acum în vară mi-a zis medicul să stau 2 luni în recuperare, după operație. După o lună m-am urcat pe bicicleta de cameră, și am început să pedalez în gol, deci fără nicio greutate, dar numai să simt eu că fac bicicletă, să pară că pedalez. A devenit un mod de viață.

Dragoș Rouă – M-am apucat de alergat la 40 de ani

Am început să fac sport cum trebuie abia pe la 40 de ani. Am mai avut perioade, de exemplu în liceu am făcut baschet de performanță 3 ani, am și medalii. Dar de alergat m-am apucat pe la 40 de ani, în urma unui challenge pe blogul personal, http://dragosroua.com).

Dragos Roua 2Îmi amintesc că la început simțeam că îmi crapă capul după 300 de metri. Când am alergat primul meu kilometru am zis că sunt zeu.

Prima mea competiție a fost o ștafetă de alergare la triatlonul Mamaia, ediția 2012. Am prins echipă cu Gabi Solomon și, deși eu am alergat ca o cizmă, m-am trezit că am luat medalie – Gabi a fost, ca întotdeauna, fenomenal. De atunci înainte am prins gustul. Triatlonul a fost în septembrie și în octombrie m-am înscris la primul meu maraton, deși cea mai lungă cursă fusese de 15 km.

Din 2012 până acum am alergat 3 maratoane, 3 semi-maratoane (unul montan), 2 ultramaratoane de 60 km, am fost la Wings For Life, unde mi-am propus 10 km, dar m-a prins masina de finish pe la 15 km, și am mai alergat o grămăjoară de curse mai mici, de 5 km și 10 km.

dragos rouaa

Antrenamentele mele sunt de 4 ori pe săptămână, începând cu 2015; până acum erau de 3 ori. Fac de 2 ori pe săptămână intervale sau forță (trepte, dealuri), 10-12 km și restul de 2 zile sunt pentru long-run-uri, între 20 și 40 km sau mai mult. Uneori le fac back-to-back, cu 12 ore diferență între ele, pentru anduranță.

Sportul meu preferat este alergatul, evident, pentru că, pentru mine, este o formă de meditație în mișcare.

Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este că mi-a amorțit fața (cu tot cu limbă), din cauza unei hidratări dezastruoase la maratonul de la București din 2014. Dar mi-am revenit cam în 15 minute după ce s-a terminat cursa.

Competiția mea preferată este ultramaratonul. Am terminat doar 2 până acum, de 60 km, dar mă pregătesc pentru unul de 220 km, ultra-balaton, în mai.

Dragos Roua

Cel mai mândru sunt de fiecare antrenament pe care îl termin.

Prietenii mei spun că nici in studenție nu arătam așa “slim” ca acum.

Am aflat despre mine că sunt mult, mult mai puternic mental decât credeam.

Sportul mă face să mă simt împlinit.

Uneori, mi se întâmplă să mă înscriu la o cursă asa, fără să mă gândesc. Cum a fost cu ultra-balatonul. Sau la primul meu maraton.

Obiectivul meu în 2015 este să fac un triatlon Ironman, să termin cel puțin două ultramaratoane – Ultrabalaton – 220 km și Transmaraton – 63 km.

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că e vital să te informezi înainte de a te apuca de sport. Economisești enorm de mult timp, pe care altfel, dacă te arunci cu capul înainte, îl pierzi prin accidentări, sau performanță mediocră din cauza nutriției, etc. Sunt tone de informații disponibile la liber pe internet și o bună parte din ele sunt chiar foarte utile.

Despre CrossFit. Sau cum să fii pe aceeași lungime de undă cu ceea ce iubești

Încă învăț spiritul CrossFit și încerc să mă apropii de el, un sport care combină de fapt elemente din multe alte sporturi: haltere, gimnastica, atletism… Ce e mișto este că întâlnesc oameni pasionați, înnebuniți după ceea ce fac, și, mai ales, profesioniști. Alexandru Radu este trainer crossfit, are 28 de ani, și de ceva vreme a deschis cea de a doua sală de CrossFit din București, Crossfit Groove. L-am provocat să ne povestească cum a ajuns la pasiunea asta și ce este de fapt crossfit.

Pe măsură ce încep să mă mai mișc și eu prin sală :D, o să vă povestesc mai multe despre cum decurg antrenamentele mele aici. Deocamdată, o poveste inspirațională, despre cum să îți găsești calea și s-o urmezi cu pasiune, de la antrenorul meu, Alex:

anduuu

Continue Reading

Șugaș Race – primul test de anduranță pentru un amator care visează la Ironman

Andrei Mogâldea are 27 de ani și tocmai și-a făcut intrarea în lumea curselor de anduranță. A început în primăvară, cu câteva competiții de triatlon, și deja e virusat.

Acum două săptămâni a trecut prin cele două probe de foc ale competiției Șugaș Race, de la Băile Șugaș. Organizatorii, Asociația Sportivă CovAlpin, au gândit două concursuri consecutive, sâmbătă a fost alergarea iar duminică proba de mountainbike. Andrei s-a înfipt în distanțele lungi de la ambele, astfel că sâmbătă a alergat primii lui 25 de kilometri, și nu oricum, ci cu o diferență de nivel de 1.000 de metri, iar a doua zi a pedalat 60 de kilometri, și aici cu o diferență de nivel semnificativă: 1.500 de metri.

I-am luat pulsul lui Andrei 🙂 după experiența asta și am aflat că are gânduri mari pentru sezonul următor.

sugass

Continue Reading

Vă aştept mâine să povestim despre triatlon, Ironman, motivaţie!

Suntem ceea ce facem în mod repetat. Excelenţa, prin urmare, nu este un efect, ci un obicei, spunea Aristotel.

Acesta este motto-ul de eveniment al băieţilor care au lansat proiectul Ingnite Personal Academy, prin care vor să ofere din entuziasmul lor şi celor din jur. Alexandru şi Daniel au fiecare o poveste interesantă de viaţă şi la un moment dat a trebuit să ia o decizie radicală, să lase în urmă un mod de a trăi, pentru a îmbrăţişa altul. Unul care i-a schimbat în oamenii care doreau să devină. Călătoria lor continuă dar vor împărtăşi câteva dintre lucrurile mici pe care le-au schimbat, în fiecare zi. Este vorba şi despre obiceiuri, despre motivaţie şi despre încredere.

afis

Continue Reading

I AM IRONMAN. Povestea cursei mele de la Oradea: 3 km 800 m înot, 180 km bicicletă, 42 km alergare (I)

În ultimii kilometri de alergare din cursa asta mi-am spus că e ultima dată când mai particip la aşa ceva. Corpul meu era atât de lipsit de resurse şi atât de îndurerat încât mi-am spus că a doua oară nu mă mai bag la chestia asta.

Eram obosită nu doar după concurs. Parcă toată oboseala acestui an se concentrase în kilometrii ăia de finish, ultimii 20. Dimineţile de la 5.45, când plecam la bazin, alergările în parc seara, după o zi obositoare la job, frustrările din zilele când nu reuşeam să mă ţin de antrenament, panica la gândul că nu voi reuşi să fac cursa asta, că voi claca, că nu ştiu ce mă aşteaptă în timpul şi după 226 de kilometri înotaţi, pedalaţi şi alergaţi. Şi, de fapt, era şi oboseala primelor luni din viaţa mea în care am avut un program de antrenament, pe lângă toate celelalte chestii pe care le fac oamenii.

Ironman, cea mai dură competiție de anduranță din triatlon, nu este o cursă, este o călătorie.

blackbeauty1

inottt

 

Continue Reading

Interviu Tudor Vlad, alias Dudu, Fără Asfalt: „Noi am început să organizăm triatlon când în România nu exista cerere aproape deloc”

De mult voiam să stau puțin de vorbă cu Dudu, organizatorul primul triathlon off road din România, Fără Asfalt, cu prima ediție lansată în 2010. Cum s-or fi schimbat lucrurile în acești patru ani și care sunt provocările unui organizator de competiții sportive de masă? Are legătură cu pasiunea chestia asta?

Am o legătură emoțională cu Fără Asfalt, a fost primul meu triathlon și prima dată în viața mea când am înotat în mare!

Pe 7 iunie, adică în doar câteva săptămâni, este ediția 2014, și sper să ajung! Dudu ne-a povestit și despre noutățile acestei ediții!

Să înceapă interviul! 🙂

Triatlonul Fara Asfalt, fotografii Mircea Struteanu

Triatlonul Fara Asfalt, fotografii Mircea Struteanu

Continue Reading

Scroll to top