triatlonisti

Importanța nutriției pentru triatloniști

Nutriția este fundamentală în pregătirea unui triatlonist și trebuie să fie adaptată efortului intens pe care acesta îl depune la antrenamente și în timpul competițiilor. Obiceiurile alimentare corecte nu favorizează doar dezvoltarea anduranței, ci și recuperarea mai rapidă în urma efortului depus în cadrul unui concurs de triatlon.

Știm că o cursă de triatlon se termină întotdeauna cu ajutorul minții, dar Dan Golding, autorul unei cărți dedicate triatloniștilor începători, afirmă că nutriția corespunzătoare le asigură sportivilor energia de care aceștia au nevoie pentru a finaliza o cursă de anduranță și în același timp le accelerează toate procesele metabolice. Printre alimentele pe care Golding le recomandă, se află fructele, legumele, cerealele și carnea organică proaspătă. Acesta punctează că nu există suplimente alimentare sau substanțe miraculoase care să înlocuiască mâncarea sănătoasă de care sportivii au nevoie pentru a fi competitivi la un triatlon.

Sportivii trebuie să acorde o atenție deosebită și hidratării, atât în timpul antrenamentelor, cât mai ales pe parcursul competiției. Dacă elimină 2% din apa pe care o conține corpul lor în mod normal fără să înlocuiască imediat pierderea acesteia, triatloniștii vor avea performanțe mai slabe cu aproximativ 30%.

hidratare
Foto: active.com

Într-un articol publicat în Journal of Science and Medicine in Sport, David J. Bentley, profesor la Universitatea New South Wales din Australia și colaboratorii săi de la Australian Institute of Sport au prezentat pe larg aspectele psihologice și nutriționale pe care le presupune participarea la o cursă de triatlon, atât pentru amatori, cât și pentru profesioniști.

Cercetătorii australieni susțin că este important ca atleții să aibă o dietă variată, care să includă alimente nutritive și o cantitate considerabilă de lichide, în special în perioadele extrem de solicitante fizic. Bentley le recomandă sportivilor să opteze pentru o alimentație bogată în carbohidrați. Pentru a-și asigura necesarul de carbohidrați, triatloniștii sunt încurajați să consume fructe precum bananele și fructele de pădure, cereale, ca de pildă orezul brun sau ovăzul, iaurturi slabe în grăsimi sau paste din grâu integral. În ceea ce privește consumul lichidelor, cercetătorii australieni consideră că atleții ar trebui să aibă un plan adaptat de hidratare, bazat pe schimbările ce se produc în masa lor corporală în timpul antrenamentelor.

nutritie_triatlon
Foto: ironman.com

Câteva sfaturi concrete, conform triathlon.competitor.com, sunt acestea:

  1. Ține un jurnal cu tot ce mănânci, timp de 3-5 zile, măcar de două ori pe an, pentru o a-ți verifica obiceiurile alimentare și pentru a-ți ajusta alimentația.
  1. Consumă carbohidrați, înainte și după antrenamente.
  1. Mănâncă 2-3 fructe și 4-6 legume pentru a-ți asigura necesarul de nutrienți
  1. Recuperează-te consumând un gram de carbohidrați pentru fiecare kilogram din greutatea ta corporal și 15-20 de grame de proteine la 30 – 60 de minunte după sesiunile de antrenamente sau după curse.
  1. Urmează regula de 10%. Adică acest procent ar trebui să reprezinte caloriile din zaharurile pe care le consumi, din totalul de calorii pe zi.

Dacă manifești grijă și atenție față de ceea ce consumi, vei reuși să fii mai perfomant pe plan sportiv, mai plin de viață și mai sănătos. Alegerea unui stil de viață echilibrat și bogat în alimente naturale și nutritive este vitală. În cazul tău, ce anume funcționează cel mai bine? Împărtășește-ne în comentarii!

 

Scroll to top