sursa foto: triathlonmagazine.ca
Viața unui sportiv amator poate fi foarte complicată…:) Muncă, familie, antrenament, competiții, viață socială și mulți de etc. 🙂
Cu toții avem deja o rutină zilnică, în care înghesuim toate activitățile care ne fac fericiți, dar dacă ar exista o modalitate de a planifica rutina asta într-un mod și mai eficient? Unul care să cuprindă programul de antrenament și să nu ne dea viața peste cap :D.
Am ajuns la concluzia că pentru a fructifica într-un mod cât mai eficient timpul alocat pentru o zi – a se citi pentru a reuși să îmi fac antrenamentele– am ales să mă antrenez la prima oră a dimineții, adică cu noaptea în cap :D. Nu sunt singura persoana care face asta dintre sportivii amatori, și, în plus, nu mă antrenez de unul singur.
Sunt o mulțime de avantaje ale antrenamentului practicat la prima oră, chiar dacă nu pare! Ești mult mai fresh, cu energia la maximum, și cu siguranță este mult mai benefic decât un antrenament realizat seara. Mai mult, după ce treci de o primă etapă, când trezitul la ora 5 dimineața este aproape insuportabil, acesta devine o activitate ca oricare alta! Pe cuvânt! 😀
E nevoie de ceva factori motivaționali pentru ca această activitate să devină o rutină și să nu rămână o experiență singulară :).
- În primul rând, pentru a reuși este mult mai ușor dacă găsești un partener cu care să te antrenezi, indiferent că ieși la alergat, la o tură cu bicicleta sau te duci la sală. Compania unui partener de antrenament este aur curat pentru tine. În primul rând, dacă știi că ai stabilit să te întâlnești cu cineva la 5:30 am, nu ar fi politicos să nu te ții de promisiune, nu-i așa?
- Un truc cât se poate de simplu este să muți ceasul cu alarma/telefonul cât mai departe cu putință, astfel încât să fii nevoit să te dai jos din pat pentru a opri alarma. Crede-mă, nu îți va veni să te mai întorci în pat. În plus, daca alături de tine se află partenerul de viață, atunci adrenalina eliberată în organism datorită rapidității cu care te vei mișca pentru a opri alarma, înainte ca partenerul să se trezească, te va face să uiți de somn.
- Impune-ți un obiectiv îndrăzneț! În cazul meu a fost să alerg un semimaraton în 80 minute, cu 4 minute mai bine decât cel anterior. Asta m-a motivat suficient de mult ca să mă trezesc de 3 ori pe săptămână la prima oră a dimineții pentru a alerga. După ce mi-am îndeplinit obiectivul, trezitul de dimineață pentru antrenamente devenise deja o rutină.
- Pentru a face față antrenamentelor de dimineață, trebuie să te culci mai devreme decât în mod obișnuit. Asta nu e chiar ușor, chiar dacă pare mai realizabil decât trezitul dimineața! Nope, nu e. Aici e și cheia trezitului de a doua zi.
Avantajul este ca vei beneficia de întreg procesul de recuperare al organismului, datorită faptului că hormonul de creștere este eliberat în mod natural de organism în intervalul 21:00-23:00. Iar orice activitate fizică în acel interval de timp va avea ca efect consumarea acestuia în dauna recuperării.
- Diversifică antrenamentele! Cea mai bună opțiune pentru a păstra activ interesul este flexibilitatea și diversitatea antrenamentelor tale. Azi alergare, mâine înot, poimâine bicicletă… Nu prea ai cum să te plictisești dacă faci triatlon, oricum. 🙂 Orice antrenament reușit presupune un mic dejun mult mai bogat, fără să ții cont de dietă!
Lucrează la psihicul tău așa cum lucrezi pentru corp. Dacă tu crezi că ceea ce faci merită și vei deveni un sportiv mai bun atunci vei reuși să te trezești dimineață. Mintea ta va face totul.
Succes!