utilizatori

S-a lansat Cyclo 200, navigatorul inteligent pentru bicicletă

Mio Technology, liderul pieței autohtone de dispozitive GPS, lansează pe piața locală Mio Cyclo 200, navigatorul inteligent pentru bicicletă, cu GPS încorporat, special creat pentru cei care practică ciclismul ca activitate de relaxare.

Mio Cyclo 200 are un design robust, este rezistent la apă (standard IPX5) și la șocuri, fiind un companion de încredere indiferent de condițiile meteorologice, în timp ce ecranul tactil cu strat anti reflexie de 3.5 inci asigură o vizibilitate crescută a informațiilor afișate și accesul facil la meniu. Mai mult, durata de funcționare a dispozitivului între încărcări este de aproximativ 10 ore, suficient pentru parcurgerea chiar și a unui traseu dificil.

Mio_Cyclo_200

Intuitiv și ușor de folosit, Mio Cyclo 200 vine echipat cu hărți pentru 21 de țări din Europa, inclusiv România, care generează rute ce pot fi parcurse cu bicicleta, inclusiv hărți rutiere preinstalate, astfel încât cicliștii să poată naviga în siguranță chiar și pe carosabil. Indiferent de traseul ales, offroad sau în oraș, utilizatorii vor fi avertizați printr-un semnal sonor la fiecare schimbare de direcție.

Spre deosebire de alte dispozitive asemănătoare, care permit cicliștilor să navigheze pe un traseu predefinit sau setat de utilizator, Mio Cyclo 200 integrează funcția unică Surprise Me™, ce oferă pasionaților acestui sport o gamă de trei trasee de ciclism, în funcție de timpul pe care l-au introdus, distanța sau destinația. Această caracteristică este ideală pentru cei care doresc să economisească timpul necesar pentru descărcarea de trasee noi.

Noul echipament de navigație Mio Cyclo 200 indică poziția ciclistului pe hartă și măsoară nivelul altitudinii, distanța parcursă, durata în care a fost încheiată o cursă, fiind dispozitivul ideal pentru cei care doresc să își monitorizeze evoluția performațelor sportive.

Navigatorul pentru bicicletă Mio Cyclo 200 vine în întâmpinarea nevoilor cicliștilor cu ajutorul punctelor de interes preinstalate (POI), care permit identificarea celor mai apropiate magazine de biciclete, restaurante sau chiar spitale, în cazul unor urgențe. Acestea sunt grupate pe categorii și semnalate pe ecranul navigatorului.

Mio pune la dispoziția utilizatorilor aplicația pentru desktop Mio Share: după ce a fost conectat la PC, Mio Cyclo 200 poate fi actualizat cu rute noi, cicliștii putându-și gestiona de asemenea istoricul traseelor şi împărtăşi rezultatele cu prietenii.

Noul Mio Cyclo 200 este disponibil pe piaţa din România la prețul de 799 lei.

Scroll to top