Home Cei mai cool Vlad Tănase, anduranță brutală: “Planurile de acasă nu au treabă cu ce se întâmplă în cursă”
Vlad Tănase, anduranță brutală: “Planurile de acasă nu au treabă cu ce se întâmplă în cursă”

Vlad Tănase, anduranță brutală: “Planurile de acasă nu au treabă cu ce se întâmplă în cursă”

0
Distribuie pe:
Vlad Tanase (c) arhiva personala

 

Îl știți pe Vlad – el e unul dintre sportivii de anduranță din România care au reușit să finalizeze nebunia intitulată 6633 Arctic Ultra (alături de Andrei Roșu și Tibi Ușeriu) – 566 de kilometri de alergare la Cercul Polar, în condiții de frig extrem.

Nu e singura competiție dementă la care a participat și pe care a finalizat-o: ultima dintre ele este The Brutal, un triatlon extrem din Țara Galilor, despre care ne spune mai multe în interviul pe care ni l-a acordat.

Pe Vlad l-am avut alături de noi și la rubrica Sportiv Invitat acum 2 ani, când era deja mușcat de virusul anduranței 🙂 și se pregătea de un Ironman. (Ce îmi oferă sportul de anduranță nu am găsit nicăieri) Dar încă nu ajunsese totuși la anduranța brutală pe care a practicat-o în ultimii doi ani, în curse care presupun efort continuu în condiții inumane 🙂 timp de zile și nopți, fără somn…

Așa că l-am provocat să ne devoaleze din culisele interioare ce l-a adus în acest punct, încă mișcător: de ce a vrut mai mult și mai mult.

Pe Vlad îl puteți citi și pe site-ul lui personal, la http://vladtanase.ro/

 

ROXANA LUPU, Adrenallina.ro: 11,4 km inot, 556 km bicicleta si 120 km alergare – The Brutal… Vlad, ce e nebunia asta? :)) Pe ce te-ai bazat când te-ai înscris la concursul ăsta? 🙂

VLAD TĂNASE: :)) Nebunia asta brutală este un ultra-triatlon extrem din Țara Galilor, pus în scenă de oameni care știu cu ce se mănâncă astfel de încercări. Este extraordinar ce se întâmplă acolo. Foarte frumos, dar extrem de greu… Și nu o spun eu, o spun cifrele: câți s-au înscris și câți au terminat. The Brutal își merită numele, asta e clar.

Sincer, nu m-am bazat pe nimic. În afară de experiența acumulată odată cu participarea la diverse concursuri de anduranță, altceva nu mă recomanda pentru The Brutal. Dar tocmai acest lucru, faptul că eram văzut ca un no name, ca un diletant, m-a determinat să fac tot ce pot astfel încât să ajung acolo cât mai pregătit. Și, cred eu, am reușit.

Așa funcționez eu: mă înscriu la concursuri pe care, la momentul la care mă înscriu la ele, nu sunt capabil să le termin și deci trebuie să mă transform în omul care le poate duce la capăt. Frica mă face să ies din casă la antrenamente, am mai spus asta.

 

Când ai început să simți că te apropii de o limită în competiția asta? Cât a durat cu totul?

Nu exagerez cu nimic când spun că m-am simțit la limită pe tot parcursul celor 2 zile și vreo 15 ore cât a durat concursul. Timpii limită au fost extrem de duri, iar traseul, condițiile… Într-adevăr brutale. Glumeam la start cu un concurent care îmi spunea că cei cu căști verzi sunt la proba de half si full IronMan, cei cu căști roșii sunt cei de la Double, și cei cu căști galbene ca a mea sunt cei cu probleme la cap.

 

Cum se simte când ai atâtea ore nedormite, de efort continuu? Cum jonglezi cu mintea în momentele astea? Ce îți spui?

Se simte nasol, ce să zic… Dar când ești conectat la proces timpul trece și nu prea ai timp să te gândești la alte lucruri. De fapt de la un moment dat încolo nici nu mai poți gândi coerent. Și aici intră în scenă echipa de suport. Nicu și Mădălin au fost cruciali acolo pentru mine, fără ei nu aș fi reușit, o spun cu toată sinceritatea. Nu le voi putea mulțumi niciodată îndeajuns de mult.

Imaginează-ți că în două zile și 15 ore nu am dormit decât 40 de minute, iar asta te afectează psihic. Pur și simplu sistemele încep să ”se închidă”. Picioarele nu te mai ascultă, capul îți cade în piept, nu mai poți vorbi, nu mai știi ce vrei, de ce ai nevoie și multe altele.

Dacă nu mai gândești coerent, nu mai poți respecta planul de nutriție, pace-ul gândit de acasă. Nu mai ești tu cel care gestionează cursa, iar lucrurile încep să scape de sub control. Iar acest lucru te poate costa mult și nu mă refer aici la a nu termina cursa. Nu. Mă gândesc la lucruri mult mai nasoale precum accidentări sau chiar mai rău…

La proba de bicicletă am adormit de 2 ori din mers. O dată am intrat frontal într-un parapete, iar a doua oară era să dea o mașină peste mine. Pe munte, la proba de alergare, un pas greșit de pe potecă și cădeai în gol vreo 200 m. Nu e de glumă.

În astfel de momente, trebuie să ai un ”De ce?” puternic în spate, care să te ducă înainte. Eu mă gândesc la cât am muncit să ajung acolo, la faptul că nu am niciun abandon la activ și că nu vreau să încep atunci. La familie, la voi cei care știu că mă urmăriți. Adesea vorbesc cu cei dragi cu voce tare.

Spun asta deși poate unii mă vor crede nebun, dar știu că sunt câțiva printre noi care îmi dau perfectă dreptate. Oamenii din exterior trebuie să știe că, deși poate noi le facem să pară ușoare, astfel de experiențe sunt dure. În schimb ce câștigi din ele merită tot efortul și suferința.

 

Cum te-ai antrenat pentru The Brutal? În mare…

N-am avut o constanță în antrenamente, deși trebuia s-o am. Pur și simplu, uneori viața are alte planuri cu tine. Pentru mine sportul este doar o pasiune, prioritățile mele sunt altele.

Așadar, mi-a lipsit constanța, dar am avut foarte multe antrenamente lungi în weekend-uri. Ajungeam vineri seara de la birou, ieșeam cu soția mea, adormeam împreună, apoi la 01, 02 dimineața mă urcam pe bicicletă sau ieșeam în Politehnică la alergare și terminam sâmbătă la 13, 14. Iar sâmbătă spre duminică iarăși.

 

dupa inot, la The Brutal (c) arhiva personala

 

Cum l-ai simțit, făcând o comparație cu 6633?

Este greu de spus că unul a fost mai greu decât altul. Dar în niciun caz nu pot spune că 6633 a fost mai greu. Știu, pare imposibil să spun așa ceva gândindu-mă că la Cercul Polar au fost condițiile meteo, distanța, tortura aceea psihică.

Cu toate acestea, la 6633 aveam un confort psihic la sfârșitul zilei, că pot dormi, că-mi pot trage sufletul chiar și pentru 2 ore din cele 24 cât are o zi. La The Brutal nu am avut acest confort. Am fost cu sabia deasupra capului, cu presiune 2 zile jumătate. Claire Smith, organizatoarea The Brutal este ”malefică”. J) Să gândești așa traseu cu timpii ăia limită…

 

Cum ai făcut tu trecerea la ultra? La acest concept, adică, ultra running, ultra triathlon… De ce ai simțit nevoia de mai mult și mai mult?

Trecerea a fost oarecum firească. Am progresat constant și am constatat că ce simt în timpul probelor de anduranță nu simt alergând mai puțin, dar mai repede. Așa a fost la mine, nu judec pe nimeni.

În timpul unor astfel de concursuri de anduranță se întâmplă unele lucruri, nu ți le pot explica. În cuvinte puține, te redescoperi, vezi ce poți, de ce ești în stare. Descoperi resurse care nu credeai că există. Te repoziționezi în raport cu mediul înconjurător, cu oamenii, înveți să apreciezi ce ai, să te bucuri de micile plăceri ale vieții.

 

Reușita unor astfel de curse ține în bună măsură de conștiinciozitatea pregătirii și a antrenamentelor, pe termen lung. Nu te obosesc antrenamentele, nu îți influențează celelalte activități pe care le ai de făcut în viața de zi cu zi?

Cu siguranță că antrenamentele încep să te consume la un moment dat. Începi să nu mai vrei, să-ți pui întrebări cu tentă negativă. Dar trebuie să fii concentrat. Ai ceva de făcut și trebuie să faci asta. Ca la birou. Ai un proiect, îți place la început, apoi îți vine să dai de pământ cu el. Ce faci? Îl lași baltă? Nu cred. Așa și la ultra. De altfel mantra mea la The Brutal a fost ”Începi. Și termini. Atât.”

Până la acest moment și eu și cei apropiați putem spune că antrenamentele mele nu i-a afectat. Asta pentru că mă antrenam când nimeni nu avea nevoie de mine: dimineața sau noaptea. Nu mă chema nimeni la bere atunci. J În plus, în cazuri în care aveam altceva de făcut, renunțam la antrenamente pur și simplu. După cum am spus, viața mea e alta, iar dacă va fi vreodată să regret ceva în viață, cu siguranță nu voi regreta că nu m-am antrenat mai mult. Voi regreta că nu am stat cu cei dragi, că nu am ieșit mai mult cu prietenii și multe altele.

 

Ce crezi că trebuie să ai ca să faci anduranță extremă?

Când te apuci, nu trebuie să ai nimic. Totul se antrenează. Nu suntem supraoameni, suntem oameni simpli care și-au antrenat acele caracteristici pe care oricare dintre noi le are într-o mai mică sau mai mare măsură. Conștiinciozitate, determinare, disciplină, încredere în sine. Toate astea se câștigă în timp, pas cu pas.

 

Ce urmează pentru tine? Ce curse ai în plan?

Bună întrebare… Sincer, am ceva planuri, dar nu sunt încă concretizate. Sunt doar gânduri. Momentan vreau să mă liniștesc puțin și să mă gândesc la ce fac. Pentru că deși antrenamentele mele nu îi afectează pe cei dragi, concursurile la care particip îi afectează. Ori eu nu pot trăi cu asta. Pot duce astfel de încercări, dar ei nu dorm și orice poză cu mine terminat care apare pe Facebook, îi consumă. Nu pot trăi cu gândul ăsta. Așadar, urmează să am o perioadă de reflecție. Dar orice voi mai face, va fi cu ”dezlegare” de la ei, asta e clar. J

 

Ce ai învățat după cursele astea? Cu ce ai rămas?

Am învățat foarte multe lucruri… Mi-este imposibil să le enumăr aici pe toate… Am învățat că viața merită trăită, că fiecare clipă lângă cei dragi nu se mai întoarce. Am învățat că nu ești singur, că noi contăm foarte mult doar împreună. Că trebuie să pleci umil, smerit în orice cursă.

Că planurile de acasă nu au nicio treabă cu ce se întâmplă în teren, în cursă, că trebui să te adaptezi, să fii deschis. Am învățat că potențialul uman este enorm și că poți face orice îți propui.

Distribuie pe:
Roxana Lupu

Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare.
Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *