Superstiții ale alergătorilor înainte de maraton și semimaraton! (I)
Weekendul acesta avem o veritabilă sărbătoare a sportului și a alergării, Maratonul Internațional București!
Am profitat de ocazie ca să luăm puțin pulsul alergătorilor români, așa că i-am întrebat ce superstiții și obiceiuri ciudate au înainte de curse sau în timpul lor! 😀
Ce să zic, au devenit personali și intimi cu toții și au dat totul în vileag! Hai să vedem:
Ana Zaharia – dialog cu genunchii
Am trei perechi de cercei cu gărgărițe, trei culori diferite, la maraton port un cercel de o culoare, altul de altă culoare și port mereu brățara mea verde cu date de identificare.
Niciodată nu plec fără mascara, e semn rău dacă îl uit acasă. 😀
Vorbesc cu genunchii mei înainte de cursă și le spun că dacă o să am dureri suportabile și dacă termin și maratonul ăsta cu bine, promit să fie ultimul. 😀 Ceea ce evident nu se întâmplă niciodată. 😀
În al treilea rând, mă gândesc că dacă termin maratonul ăsta sub 7 ore, să zicem, am voie o cutie de rum-kokos… și nu o pungă mică! Sau îmi cumpăr nu știu ce fard, ruj sau pereche de pantofi. 😀
Ionela Lixandru – despre digestie și alti demoni 😀
Cred ca orice alergător are superstiții înainte de un concurs. Pe lângă alimentație, odihnă, hidratare și ceva vitamine în săptămâna concursului, parol că am o mare superstiție, domne’: dacă în dimineața concursului tranzitul intestinal nu-și face treaba, e clar, nu scot timpul propus. :))
Și nu mănânc niciodată altceva, în afară de cereale cu lapte și miere, mi se pare formula magica înainte de concurs.
Emanuel Trandafir – deficiențe de comunicare cu bicicleta!
Mai demult, când participam la concursuri de duatlon, am auzit pe cineva vorbind cu bicicleta înainte de cursă. Cum eu mă atașez ușor de echipamentul care de multe ori îmi e singurul partener de suferință la antrenamente și competiții, mi s-a părut o treabă funny.
Așa că mi-am numit bicicleta Bia (bicicleta mea este o BIAnchi verzuie) și am început să fiu mai atent cu ea… Totuși, înainte de concurs mă concentram la alte lucruri și mai putin la Bia.. și, coincidență sau nu, la ultimul meu concurs de duatlon – înainte să mă apuc mai serios de alergare – a trebuie să abandonez din cauza unei pene. 🙁
Nu prea am superstiții înainte de concursuri. Sigur ca sunt curse înaintea cărora îmi simt inima ca un purice care sare în toate părțile, încercând să evadeze din cutia toracică, dar în acele momente încerc să mă liniștesc și să îmi amintesc toate antrenamentele și motivațiile care m-au adus acolo, în fața liniei de start.
Marian Chiriac – cu dreptu’ ‘nainte!!
De felul meu, îmi plac ritualurile. Chiar și superstițiile. Cred că reprezintă forme de îmblînzire a unor temeri, a unor emoții, forme de a trece mai ușor peste niște praguri ale necunoscutului. Alergarea, participarea la concursuri, înfruntarea emoțiilor și a necunoscutului aferente, predispun la ritualuri sau superstiții.
Numai că în ceea ce mă privește nu prea mai am așa ceva. Nici emoții, nici superstiții. Însă țin ca, în ziua cursei, de fiecare dată să ies din casă pășind cu piciorul drept înainte.
Florin Simion – un cârnăcior, de dimineață, serviți? 😀
Eu unul studiez listele de participare intens, dar uit să caut ora de start de multe ori. Așa că ratez startul uneori 😀 și încep cursa de undeva din fundul curții. Și dacă nu întârzii, tot nu mă bag la start până la numărătoarea inversă. Mă învârt de colo colo….și apoi, hop în turma de oameni!
De multe ori mănânc cârnați seara sau dimineața, în săptămâna dinaintea cursei! 😀 Știu, sună ciudat, dar așa fac eu.
Mâncam și slănină cu 3-4 zile înainte, dar acum nu mai fac asta, am avut ceva probleme cu stomacul.
În cursă îmi dau palme ușor peste picioare și glezne, pentru că mă mănâncă pielea din când în când sau dacă mă ating de ceva anume, copaci sau alți alergători, nu suport să alerg cu mâncărimi.
Iar după jumătatea cursei îmi torn apă în teneși intenționat! Fac asta pentru că mă relaxează și îmi atenuează durerea din tălpi!
Liviu Dan – isotonic în boscheți!
Înainte de fiecare cursă am un ritual aparte, mereu ascult muzică în timpul încălzirii. În prima parte ascult Linkin Park, piese hardcore care să mă ajute să mă încălzesc bine de tot, apoi mă linistesc cu niște piese de la Coldplay. Acum câțiva ani, ultima piesă pe care o ascultam era “Fix you”, dar în ultima vreme, ultima piesă este “Adventure of a lifetime”, care oricum mi se pare mult mai potrivita pentru aventura ce va urma.
Uneori îmi plasez o sticlă cu isotonic sau o cutie de Redbull pe traseu, ba găsesc pe cineva să o țină, ba o pun undeva, sub o mașină, unde să fie șanse să nu o ia nimeni.
Roxana Lupu – pă ezoteric
Anii trec și emoțiile mele înainte de o cursă rămân aceleași! Oi fi eu mai simțitoare, maică! Practic, și dacă alerg la un cros în parc, unde nu exista clasament, eu am emoții! Am avut emoții și când am fost pace maker la Maratonul București, deși știam exact că timpul meu final va fi 2 ore și 15 minute!! :))
Anyways – mă ajută mult dacă înainte de cursă numărul meu de concurs conține 3 sau 7. Uneori m-am milogit de organizatori cand mi-am luat kitul să îmi dea un alt număr, pentru că mă îngrozea perspectiva unui 5 sau 9!!
Îmi aranjez toate lucrurile de care am nevoie în cursă pe masă și mă holbez la ele, stresată că aș putea omite ceva pentru a doua zi.
De multe ori în cursă intru în transă. :)) Cu alte ocazii mă văd cu oameni care îmi spun că m-au întrebat lucruri pe traseu la cursa cutare sau că ne-am salutat sau ceva, dar nu îmi amintesc absolut nimic. Sunt foarte în capul meu într-o cursă.
Cam știu ce voi face în cursă, în funcție de ce visez! :)) Dacă visez fain, va fi bine, dacă nu, nu! :))
Tu ce superstiții sau ritualuri ai înainte de cursă? Știm că sunt mai personale, dar nu te sfii și împărtășește-le cu noi!
Ana Zaharia: “Sunt mândră de faptul că am intrat în lumea asta a sportului de amatori și am și rezultate”
Am început să fac sport … un pic cam tarziu :); nu am avut din păcate părinții care să mă trimită pe la diverse sporturi, cum e la modă acum. Am făcut un pic atletism de prin clasa a VII-a până prin clasa a VIII-a, când am fost nevoită să întrerup pentru că trebuia să învăț pentru examenul de intrare la liceu. Era vorba aia ”pune mâna pe carte, lasă sportul; pentru că mereu am fost plinuță și cu tendințe de îngrășare am alergat. Nu mult, dar alergam. Pe munte am mers de mică, acolo eram în lumea mea. De sport și de concursuri m-am apucat mai serios prin 2010. Poate de vină pentru faptul că acum fac așa mult sport a fost și asta, că după terminarea liceului am dat admitere la Academia de Poliție și am picat la proba sportivă-la abdomene :).
veselie la Semimaraton Ciucaș 2014 (foto Ciucas X3)
Îmi amintesc că la început era greu, nu aveam echipament corespunzător, nu mă antrenam deloc, mâncam aiurea, mă certam rău cu mine când nu mai puteam și îmi spuneam: ce-ți trebuie, cine te pune, o să crăpi aici, nu e de tine, atâta poți, e ultima oară, apucă-te de altceva ! Nu că acum ar fi floare la ureche :).
Prima mea competiție a fost ca tot omu’ care își ia o bicicletă, Prima Evadare, în 2011, competiție pe care am terminat-o puțin după centură, unde m-am împotmolit în noroi. Bicicleta mea cântărea o tonă, cu tot noroiul adunat de pe câmp, iar în spate aveam un rucsac mult prea „aprovizionat” :). A urmat apoi Maraton Medieval Mediaș, competiții deloc ușoare, eram o începătoare cu mult curaj sau poate inconștiență :).
Antrenamentele mele sunt și nu sunt „serioase” :). Iarna merg la sală, kangoo jumps, și când vremea permite alerg în parc. Fac asta chiar în fiecare zi dacă am timp pentru aceste trei activități. Îmi place mult să alerg pe zăpadă :). Când se încălzește afară încep să ies pe bicicletă. Îmi mai stresez vecinii urcând și coborând scările blocului seara :). Nu mă țin de un antrenament strict, ca la carte, pentru că tot ce fac, fac din plăcere, pentru sănătate și starea de bine pe care ți-o conferă mișcarea, nu îmi place să fiu constrânsă; poate nu sunt suficient de ambițioasă, cine știe. Oricum nu am stare, sunt de felul meu o persoană foarte energică, mereu trebuie să fac ceva, nu ma vezi stând în pat sau la televizor decât foarte foarte rar, sunt dependentă de mișcare. 🙂
In foto la Vertical Trail Race 2014, una din competitiile mele preferate. Aici doar se urcă, bucurie pentru genunchii mei 🙂 (foto Instantanee in Miscare)
Sportul meu preferat este alergarea montană pentru că … iubesc muntele mai mult decât orice altceva, muntele înseamnă sănătate, libertate, poftă de viață!
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de la 7500 maraton în 2013. A fost primul meu maraton montan; am participat împreună cu Andreea Crivoi, colega mea de la Club Sportiv Adrenalina, la cursa hobby, de 45 km cu diferenta pozitiva de nivel de 3.200 de metri (numai hobby nu este 😀 ).
Era primul maraton și la mine și la Andreea. Noi două veneam de la concursuri de mountain bike și am zis să încercăm și noi ceva nou. Amândouă suntem iubitoare de munte si cunoscând ce înseamna el, cursa a decurs bine. Până după cp4 de la vf Omu, când mie mi-a cedat genunchiul din cauza unor probleme mai vechi. Am încercat să ignor, să trag de mine, să mă fac că nu simt durerea… am trecut prin toate stările posibile, de la vinovăție față de colega de echipă, că o încetineam, la ciudă, râs, plâns, înjurături. Faza tare a fost când aproape de cp5 ne-au ajuns fetele de pe pozitia a treia, iar eu stăteam atârnata de un marcaj, sleită de puteri iar colega mea care încerca să mă încurajeze și să mă facă să râd ne făcea selfie cu telefonul :))
La Marathon 7500, cu colega mea de echipă, Andreea Crivoi. Momentul selfie 🙂
Apoi a urmat cp6, unde am uns repede repede genunchiul cu un gel calmant, după care înainte să plecăm am înșfăcat în fugă o felie de pâine (nu mâncasem mai nimic toată ziua și luasem 3 ketonale), cu mâna plină încă de gel; îmi amintesc și acum gustul acelei felii de pâine, cu gelul ăla de picior, care mi-a înghețat buzele :). Și să mai tot fie amintiri haioase din curse, altfel ce am mai povesti :).
Competiția mea preferată este… pfffff, greu de spus, sunt foarte multe competiții frumoase și foarte bine organizate. Hai sa aleg, desi e foarte greu: dintre competițiile de bicicletă aș spune MTB Maraton Miercurea Ciuc, iar dintre competițiile de alergare montană Retezat Trail Race, ambele pentru peisajele ce îți taie răsuflarea. Și să mai amintesc de o competiție mai altfel, care mie îmi place la nebunie, Maratonul de alergare pe scări Skyrun :).
Duatlon Retezat Trail Race 2013 (foto sursa proprie)
Maraton Ciuc 2013 (foto MTB Ciuc)
Cel mai mândră sunt de faptul că am intrat în lumea asta a sportului de amatori și că în cei 3 ani de până acum am și ceva rezultate frumoase și am fost chiar și fundraiser :).
Prietenii mei spun că exagerez câteodată cu sportul, că sunt nebună să alerg la -12 grade pe zăpadă, atâția km pe munți, să cobor cu bicicleta pe cine știe ce coclauri. Spun să mă mai potolesc odată cu alergarea și să las genunchiul în pace!
Am aflat despre mine că pot mai mult și sunt mai ambițioasa decât îmi imaginam; sunt încăpățânată și nu concep ideea abandonului; îmi place și sportul făcut pe ploaie și prin noroaie.
Aici mă luptam cu noroaiele la Cozia MTB 2014, iar prietenii Cătă și Lucian mă încurajau și îmi spuneau că ce a fost mai greu a trecut 🙂
Sportul mă face să simt… că trăiesc cu adevărat !!! Mă face să mă simt foarte bine din punct de vedere fizic și psihic, sigură pe mine, liberă, fericită, împlinită, puternică :).
Uneori, mi se întâmplă să mă lenevesc, dar îmi trece repede 🙂
Obiectivul meu în 2015 este să fac imposibilul să ameliorez dacă nu să rezolv problema pe care o am la genunchi, și care mă împiedică să mai particip la toate competițiile pe care mi le-am propus, să mă antrenez mai mult și să îmi fac și mai mult timp pentru sport!
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că nimic nu te face să te simți mai fericit și mai bine fizic și psihic decât mișcarea în aer liber. De când particip la concursuri am văzut multe locuri frumoase din țara noastră și am cunoscut o mulțime de oameni minunati. Lumea asta, a sportivilor, e o lume tare frumoasă!
